PrimariaMea
Ce a făcut primăria în octombrie 2020? Image
04 nov. 2020

Ce a făcut primăria în octombrie 2020?

 

 

În luna octombrie, primăria a organizat manifestări culturale de Ziua Orașului la care au participat zeci de locuitori fără păstrarea distanței sociale, iar unii chiar și fără măști; a întârziat cu reparația străzilor și trotuarelor; a renunțat la pistele de biciclete fără a consulta grupul de lucru pe transport alternativ pe care l-a creat și a plantat prematur copaci. Numărul cazurilor de Covid a scăzut însă de la aproape 3000 la sub 2000 de infectări pe săptămână.

 

COVID-19 în capitală: de la aproape 3000 la sub 2000 de cazuri săptămânal

În luna octombrie s-a înregistrat o scădere a numărului cazurilor de Covid, de la 2791 în prima săptămână la 1700 în perioada 19-25 octombrie. Numărul de teste efectuate la nivel național nu a variat semnificativ în această perioadă. Nu cunoaștem datele privind numărul de teste realizate în Chișinău. Rata de infectare rămâne însă ridicată, 40 % din îmbolnăvirile din toată țară până la acest moment s-au înregistrat în Chișinău. Codul Roșu de alertă se menține, deși restricții adiționale nu au fost impuse. Mai mult, după ce autoritățile au promis prezentarea unui nou plan de acțiuni pentru controlul și prevenirea infecției cu COVID-19, acesta întârzie să apară. 

În pofida acestui fapt, primăria a organizat manifestări culturale cu ocazia Hramului Orașului la care nu s-a respectat distanța socială, iar purtarea măștilor a fost opțională. 

Administrația capitalei a anunțat că, în condițiile pandemiei, s-a optat pentru evenimente locale organizate în fiecare sector, iar la manifestația planificată în centrul orașului vor fi instalate maxim 49 de scaune. Totuși, în Scuarul Catedralei s-a organizat un eveniment de amploare, la care au asistat zeci de oameni, mult peste limita de 50 de persoane impusă de autoritățile naționale. Mulți din participanți nu purtau măști și nu respectau distanța socială. Toate sub privirile primarului general Ion Ceban și candidatului la funcția de președinte, Igor Dodon. 

Despre importanța respectării normelor de protecție am scris în „Covid-19 pe înțelesul tuturor”.

 


PRIORITĂȚILE LOCUITORILOR


DRUMURI ȘI TROTUARE: proiecte întârziate, piste pentru bicicliști anulate și parcări în planificare


Fără piste pentru bicicliști și lucrări întârziate

Proiectele primăriei nu corespund cu lucrările finale. După ce rampa din subterana de la MallDova a fost construită cu încălcarea normelor urbanistice, aflăm că pe bd. Grigore Vieru și strada Albișoara nu vor fi amenajate piste pentru bicicliști, cum s-a planificat inițial. 

Pistele de pe bd. Grigore Vieru ar fi fost anulate din lipsă de resurse (conform preturii Râșcani), iar pe str. Albișoara din motiv că Inspectoratul Național de Patrulare a dat aviz negativ pentru că fluxul de mașini este mare și ar fi complicat de integrat benzi pentru bicicliști. 

Grupul de lucru pentru transport alternativ, creat în cadrul Primăriei, din care fac parte locuitori ai Chișinăului, inclusiv bicicliști, a comentat că nu a fost consultat în această privință, exact ca în cazul cu bd. Grigore Vieru. Activiștii au menționat că fluxul mare de mașini este un argument în plus pentru amenajarea spațiului pentru transport alternativ, iar bicicliștii vor continua să circule pe strada Albișoara, doar că în condiții mai puțin sigure. 

Totodată, viceprimarul a anunțat că strada Albișoara va fi deschisă de la mijlocul lunii noiembrie, deși se planifica să fie gata până la 25 octombrie. Întârzierile de circa 2 săptămâni au intervenit din cauza lucrărilor la rețelele de canalizare coordonate de Apă-Canal. 

Și renovarea bd. Grigore Vieru întârzie. Lucrările urmau să înceapă în primele săptămâni ale lunii septembrie, dar au fost amânate pentru că banca comercială care sponsorizează renovarea trebuie să încheie câteva formalități interne, a declarat Victor Chironda. 

Între timp, primăria demarează reparația capitală a străzii Ion Creangă. Astfel, pe tronsonul bd. Alba-Iulia - bd. Ștefan cel Mare va fi: 

- reabilitat carosabilul (50 mln lei)

- reabilitate rețelele de apeduct și canalizare (20 mln lei)

Lucrările de renovare vor începe la începutul lunii noiembrie și vor fi finalizate în martie 2022, conform contractului semnat cu firma Genesis International S.R.L. Ultima reparație capitală a străzii a avut loc în 2018.

 

Parcări supraetajate, park lift și noi parcări în zona Pieței Centrale

Primăria planifică construcția parcărilor supraetajate pentru rezolvarea problemei ambuteiajelor și staționării pe carosabil a automobilelor. S-au identificat două terenuri pentru construcția parcărilor supraetajate în zona Academiei de Studii Economice și în zona Circului. Între timp, se lucrează la consolidarea terenurilor și pregătirea documentației pentru lansarea unui parteneriat public-privat. 

O parcare supraetajată ar putea fi construită pe str. Mitropolit Varlaam. Propunerea aparține grupului de lucru responsabil de modernizarea Pieței Centrale. 

Alte parcări se planifică pe str. Tighina după ce va fi reparată și str. Armenească. 

De asemenea, Direcția Arhitectură a primăriei este în proces de elaborare a documentației de urbanism pentru parcarea automatizată de tip parklift, ce va fi ridicată în curtea Universității Tehnice de pe str. 31 August nr. 78, în cadrul unui proiect comun al Universității și primăriei. 


CURĂȚENIE: campanie de înverzire prematură, copacii defrișați - lemne de foc pentru nevoiași, iar lucrările la Țânțăreni continuă


Program de înverzire electoral?

Primăria a demarat în această toamnă campanii de salubrizare și înverzire. Asociațiile de mediu și societatea civilă au criticat primăria pentru că frunzele erau colectate și depozitate la groapa comună, iar copacii s-au plantat prea devreme, când încă aveau frunze și astfel este riscul că nu vor prinde rădăcini trainice în sol. La evenimentele de plantare a pomilor a participat candidatul electoral Igor Dodon. Primarul Ion Ceban a fost acuzat că s-a grăbit să demareze campania de înverzire pentru a asista candidatul Igor Dodon în campania electorală, făcând astfel uz de resursele administrative a primăriei în scop politic.

 

 

Primăria își propune să planteze în această toamnă circa 100 000 de copaci în total. Despre riscurile acestei campanii premature și cum trebuie plantați copacii am scris în articolul „Cum înverzim corect municipiul?”.

 

Copacii defrișați de pe Pușkin și Bodoni - lemne de foc pentru nevoiași

În această vară, primăria a defrișat mai mulți copaci de pe străzile Pușkin și Bodoni, dar și de pe albia râului Bâc. Conform viceprimarului, au fost defrișați copacii care au fost puternic afectați de ninsoarea din aprilie 2017 și copacii rădăcinile cărora riscau să deterioreze trotuarele. În total, au fost acumulați circa 700 m3 de lemn care vor fi livrați către 241 de beneficiari (persoane în etate, cu dizabilități, șomeri, familii cu venituri mici, monoparentale sau cu mulți copii).

Defrișarea copacilor de pe străzile municipale a îngrijorat locuitorii și activiștii locali. Viceprimarul Victor Chironda a anunțat atunci că în locul acestora se vor planta „copaci mari, de 3-4 metri, cu coroană și balot (după modelul din Cluj)”. Contactat de echipa Primăria Mea, Vasile Chirilescu, șeful Direcției Relații Publice și Buget Civil, a declarat că Spații Verzi este la ultima etapă de pregătiri și urmează să planteze copacii în noiembrie. 

 

Investițiile în Țânăreni continuă

Lucrările executate de municipalitate în comuna Țînțăreni continuă. Stația de tratare a levigatului este gata în proporție de 90% și ar putea fi dată în exploatare în noiembrie. De asemenea, s-a construit drumul de acces spre gunoiște și încăperi pentru spațiile tehnice. Între timp, se aplică pavajul și se îngrădește zona pentru a limita accesul persoanelor străine.  

Vineri, 9 octombrie, Direcția Construcții a primăriei a transmis primarului din Țînțăreni Planul Urbanistic General pentru comună, elaborat de Institutul de Proiectări Municipal „Urban Proiect”. 

Toate aceste lucrări se realizează de către administrația municipală în schimbul dreptului de a depozita deșeuri la groapa de gunoi de la Țânțăreni.


TRANSPORT PUBLIC: reînnoirea unităților de transport public a început cu troleibuzele, așteptarea autobuzelor continuă, iar tehnologiile și cooperarea cu agenții privați dau bătăi de cap autorităților


60 de troleibuze vor apărea pe străzile municipale până la sfârșitul anului 

Pe linia 22 vor circula în curând cinci troleibuze articulate noi. Două dintre ele au fost puse pe traseul de circulație de Hramul Chișinăului, pe 14 octombrie.

Troleibuzele, cumpărate din Belarus, au fost asamblate la Chișinău. Fiecare unitate costă 315 000 euro și are rampă pentru persoane cu dizabilități, aer condiționat, priză USB și poate transporta până la 162 de persoane, însă sunt prea joase pentru denivelările de pe bd. Ștefan cel Mare. Primăria a frezat în noaptea de 13 spre 14 octombrie denivelările din preajma stațiilor de așteptare.

Conform primarului Ion Ceban, încă 30 de troleibuze obișnuite vor ajunge în Chișinău până la finalul anului. De asemenea, alte 25 de troleibuze la mâna a doua au fost cumpărate din Riga, cu câte apr. 18 000 euro. Acestea vor fi aduse în capitală la finalul lunii. Prin urmare, anul 2020 se va încheia cu 60 de troleibuze noi și second-hand pe străzile capitalei.

Între timp, sistemul GPS nu mai este funcțional, iar implementarea tichetării electronice este din nou amânată. Sistemul de monitorizare prin GPS a fost deconectat, după ce compania Dekart, care a instalat sistemul, nu a fost plătită de primărie. 

Viceprimarul Victor Chironda susține că de vină ar fi compania, pentru că „nu a prestat servicii în volumul necesar și în calitatea stabilită în contract”. Totuși, monitorizarea prin GPS va fi restabilită în cadrul proiectului de tichetare electronică.

Conform lui Victor Chironda, amânarea proiectului de tichetare electronică a fost necesară din motiv că studiul de fezabilitate, care analizează cum și cât de des este folosit transportul public în capitală, trebuie actualizat conform noilor condiții pandemice. De asemenea, studiul trebuie să ia în calcul și introducerea în circulație în perioada imediat următoare a noilor autobuze și troleibuze, care va modifica din nou fluxul de călători. 

Studiul de fezabilitate este necesar pentru ca agenții economici, interesați să investească în parteneriatul public-privat ce va fi lansat de municipalitate, să-și poată calcula potențialele venituri.

Astfel, noul termen pentru a începe negocierile cu agenții economici pentru implementarea tichetării electronice este ianuarie 2021. Inițial, negocierile urmau să înceapă în iulie, fiind apoi amânate pentru octombrie 2020. Victor Chironda a declarat la ședința primăriei că locuitorii ar putea plăti electronic în transportul public începând cu primăvara anului 2021. Totuși, la două zile după, în cadrul unei emisiuni televizate, viceprimarul a declarat că termenul de implementare ar fi vara anului 2021.

 

În așteptarea celor 100 de autobuze

Licitația pentru procurarea a 100 de autobuze, lansată la sfârșitul lunii iulie, s-a încheiat pe 10 octombrie cu alegerea companiei câștigătoare: „ISUZU Anadolu Otomotiv Sanazii ve Ticaret”. Prețul unui autobuz este de 156 400 dolari. Consiliul municipal a împuternicit primarul Ion Ceban să contracteze un credit de 261 mln. lei de la Moldova Agroindbank pentru procurarea autobuzelor. Creditul urmează a fi rambursat din bugetul municipal în 7 ani și are o perioadă de grație de 12 luni.

Autobuzele vor ajunge însă pe străzile municipiului abia în 2021, deși în mai 2020 primarul Ion Ceban afirma că autobuzele ar putea ajunge în municipiu la finalul lunii august – începutul lui septembrie.

 

Se proiectează benzile pentru transport public

Primăria își propune să continue amplasarea benzilor separate pentru transport public conform modelului celei de pe str. Pușkin. Benzile suplimentare vor fi proiectate până la finalul anului, cu ajutorul unui expert din Lituania și propuse pentru consultări publice. 

Autorităților municipale planifică să conecteze prin benzi pentru transportul public sectoarele capitalei cu centrul orașului, astfel încât cetățenii să fie motivați să renunțe la mașini. Viceprimarul Victor Chironda a menționat că, pe unele porțiuni, va fi nevoie de reorganizarea circulației rutiere și să fie create insule de delimitare. 

Banii pentru crearea benzilor dedicate vor fi alocați din bugetul municipal pentru 2021.


ASPECTUL ORAȘULUI: locațiile pentru amplasarea gheretelor au fost selectate și urmează a fi scoase la licitație

 

Primăria a selectat 15 locații pentru amplasarea gheretelor și alte forme de comerț ambulant, care vor fi scoase la licitație. Locațiile se află pe străzile principale ale orașului și în parcuri. 

Doritorii de a amplasa o gheretă vor depune o cerere pentru a participa la licitație. Primul concurs urmează să aibă loc pe 20 noiembrie 2020, estimează responsabilii municipali. Agentul economic care va câștiga la licitație o anumită locație va trebui să prezinte schița de proiect a gheretei. 

Licitațiile se vor desfășura conform noului Regulament pentru organizarea comerțului stradal, aprobat de Consiliul municipal la ședința din 1 octombrie 2020. Prețul pentru a deschide o unitate de comerț, care va activa timp de 5 ani, va porni de la 26 000 de lei pentru 3 m2, scrie TV8.


CORUPȚIE: dosar penal pe numele angajaților primăriei de la Direcția educație, tineret și sport și lecții de integritate de la CNA

 

Un grup de persoane din cadrul Direcţiei educație, tineret și sport a Primăriei Chișinău au fost reținuți de forțele de ordine. Aceștia angajau fictiv persoane aflate în detenție sau peste hotare, iar apoi le ridicau salariu. Pe numele acestora a fost inițiată o cauză penală pentru delapidarea averii străine. Persoanele implicate în escrocherie riscă de la șapte la 12 ani de închisoare.

Ironic, o săptămână înainte, 150 de angajați ai municipalității au participat la sesiuni de informare în privința integrității angajaților din sectorul public, organizate de experții Centrului Naţional Anticorupţie (CNA).    

Instruirea a abordat următoarele subiecte: 

- cum să aplice şi să promoveze politicile de integritate; 

- cum să denunţe o faptă de corupţie sau o influenţă necorespunzătoare; 

- ce reprezintă conflictul de interese şi în ce mod se soluţionează acesta; 

- dacă cadourile primite în exerciţiul funcţiei sunt sau nu admisibile.


Alte priorități și subiecte discutate la ședințe:


Rapoarte pentru Curtea de Conturi în așteptare 

Curtea de Conturi a analizat în 2018 evidența contabilă a primăriei și a constatat mai multe nereguli. Subdiviziunile primăriei au primit recomandări pentru a înlătura neregulile și a-și eficientiza activitatea. Acestea urmau să prezinte planuri de implementare a recomandărilor Curții de Conturi. Din cele 33 de subdiviziuni ale primăriei care trebuiau să prezinte aceste planuri: 

- 6 nu au prezentat planurile de acțiuni; 

- 9 au prezentat cu întârziere; 

- 7 au prezentat incomplet; 

- 10 au răspuns că nu sunt vizate sau nu au recomandări restante.

 Citiți mai multe despre raportul Curții de Conturi în analiza realizată de Primăria Mea

 

Meniu unic pentru grădinițe 

Autoritățile municipale au elaborat un model de meniu unic pentru grădinițele din capitală. Astfel, copiii de la grădinițe vor mânca aceleași feluri de mâncare, pentru care se vor cumpăra alimente centralizat, prin licitație.


Fără comentarii:


Chișinăul fără primar timp de o săptămână

Ion Ceban și-a suspendat activitatea de primar în perioada 21 - 28 octombrie pentru a se alătura campaniei electorale pentru funcția de președinte a candidatului Igor Dodon. Atribuțiile de serviciu au fost delegate viceprimarului llie Ceban. 

Echipa Primăria Mea a lansat un apel prin care condamnă prioritizarea intereselor electorale în defavoarea celor ale tuturor cetățenilor de către Ion Ceban, în condițiile în care capitala este cel mai afectat oraș de pandemie din țară. Apelul a fost semnat de organizații, activiști și locuitori ai orașului.

 

5 autospeciale de deszăpezire defilate în centrul orașului

Vineri, 16 octombrie 2020, 5 autospeciale second-hand pentru deszăpezire, primite de la administrația orașului Moscova, au ajuns la Chișinău. Utilajele au fost prezentate în centrul orașului și au fost parcate în fața primăriei. 

Deși s-a anunțat în primăvara acestui an despre sosirea autospecialelor, primarul capitalei a explicat că mașinile au ajuns în capitală abia acum din cauza procedurilor birocratice dictate de pandemie și a negat că ar avea vreo legătură cu campania electorală. 

 

Pretorul sectorului Botanica a demisionat la cererea lui Ion Ceban 

Joi, 29 octombrie 2020, primarul general a cerut pretorului sectorului Botanica, Boris Prepeliță, să-și dea demisia, după o vizită în sector. 

Conform lui Ion Ceban, nu s-au făcut suficiente eforturi pentru salubrizare, înlăturarea gheretelor și panourilor publicitare, dar și pentru că s-a tărăgănat începerea reparației subteranei de la intersecția bd. Dacia, Decebal și Traian. Subterana urmează să fie reparată de Partidul Șor. Liderul partidului, Ilan Șor, a anunțat de Ziua Orașului Chișinău, 14 octombrie 2020, că a primit aprobarea primăriei. 

În funcția de pretoră interimară a fost numită Diana Guba, consilieră în cabinetul primarului general. Ion Ceban i-a cerut să prezinte timp de 10 zile lista proiectelor care trebuie realizate în următorii ani la Botanica.

 

Primăria MEA monitorizează activitatea primăriei lunar. În următoarele luni vom urmări evoluția situației epidemiologice cauzate de Covid-19, implementarea și planificaea proiectelor de infrastructură (parcări, benzi separate, piste pentru bicicliști etc.), desfășurarea proiectele de reabilitare a străzilor și licitațiile pentru amplasarea gheretelor.

 

Autoare: Cristina Voroneanu

 

Această sinteză  a fost realizată cu suportul financiar acordat de Biroul de Cooperare al Elveției în Moldova. Conținutul sintezei și analiza realizată aparțin autorului și nu reflectă neapărat viziunea donatorului.


Publicat de:

Distribuie