PrimariaMea
O nouă încercare de stopare a construcțiilor în centrul istoric al orașului Image
17 sept. 2021

O nouă încercare de stopare a construcțiilor în centrul istoric al orașului

Primăria nu va mai elibera acte permisive pentru inițierea construcțiilor sau reconstrucțiilor în centrul orașului, a declarat primarul Ion Ceban. Acesta a mai spus că va înainta spre vot în Consiliul Municipal un moratoriu până la data de 1 aprilie 2022. Anul trecut, societatea civilă a solicitat stoparea construcțiilor până la elaborarea documentelor urbanistice care ar proteja nucleul istoric. Inițiativa a fost criticată de către arhitecta-șefă, Svetlana Dogotaru, și nu a mai fost examinată în Consiliul Municipal. Anterior, au mai existat câteva propuneri de a institui un moratoriu, toate fără succes. Acum, activiștii au salutat decizia, dar s-au întrebat de ce a fost pierdut un an până s-a ajuns la ea. 

Între timp, avem un termen limită pentru Planul Urbanistic Zonal și Primăria a început colaborarea cu Ministerul Culturii întru protejarea patrimoniului.

 

Și primarul Ceban vrea, în sfârșit, moratoriu 

Pe 7 septembrie, într-o intervenție pe Facebook, primarul Ion Ceban a declarat că Primăria municipiului Chișinău nu va elibera acte permisive pentru inițierea construcțiilor/reconstrucțiilor în zona centrală a capitalei, până la 1 aprilie 2022, adică până la elaborarea Planului Urbanistic Zonal Centru (PUZ). Este vorba de perimetrul str. M. Viteazul - str. Albișoara - str. Ismail - str. A. Mateevici. Ceban a spus că va înainta propunerea de moratoriu către CMC. 

Anunțul vine în urma unei reconstrucții problematice de la intersecția străzilor S. Lazo și Mit. Dosoftei. Pe 28 iulie, activistul Andrei Tudos s-a arătat îngrijorat de situația clădirii din strada Mitropolit Dosoftei, 95. Acesta scria că: „Probabil casa, care e monument, nu va fi demolată, dar cel puțin va fi afectată și fizic, dar și îi va fi afectată imaginea vizuală de un bloc locativ ce îi „va sta în cap”, asemeni clădirii de pe strada Bernardazzi, care a fugărit ambasada Franței de la sediul lor.” Ironic, proiectant este Virgo SRL, companie a arhitectului Victor Grozavu, care are mai multe construcții controversate în centrul istoric al capitalei. Conform comunicatului Primăriei, actele permisive pentru activitățile de construcție și restaurare pentru acest șantier vor fi suspendate, până la clarificarea situației. 

Totodată, primarul a declarat că, în perioada următoare, municipalitatea va propune un șir de amendamente la legislația în construcții. 

Am solicitat și opinia arhitectei-șefe a capitalei, Svetlana Dogotaru, aceasta ne-a spus că: 

„Acțiunile primarului sunt îndreptate către cei, care încalcă, care nu se conformează regulilor, e o încercare de a pune interdicție până la soluționarea definitivă a problemei lipsei documentației urbanistice pentru centrul orașului.”

 

Anul trecut, activiștii urbani au cerut moratoriu 

În iunie 2020, mai multe organizații și activiști au solicitat instituirea unui moratoriu timp de maximum un an, până va fi dezvoltat și votat un plan de revitalizare și Plan Urbanistic Zonal pentru centrul istoric al capitalei. La 4 august 2020, în Consiliul Municipal urma să se examineze proiectul de decizie, înaintat de fracțiunea PAS, dar a fost exclus de pe ordinea de zi. Platforma DA a propus în loc un proiect de decizie „Cu privire la securizarea și dezvoltarea zonei Centru-Nucleul Istoric al or. Chișinău”, care, la punctul 1, prevedea aplicarea Regulamentului Local de Urbanism în această zonă. Asociația „Save Chișinău/Salvați Chișinăul” atenționa că aplicarea Regulamentului, în lipsa unui Plan Urbanistic Zonal care să reglementeze această zonă, reprezintă o încălcare a legislației, iar un Raport de Expertiză al Centrului Național Anticorupție concluziona că, în cazul acestui proiect de decizie, nu a fost asigurată transparența procesului decizional; s-au identificat factori de risc care pot conduce la coruptibilitate, de exemplu, terminologie confuză și proceduri administrative ambigue, iar proiectul nu este elaborat în conformitate cu legea privind principiile urbanismului și ale amenajării teritoriului. Ulterior, la propunerea Platformei DA proiectul de decizie a fost votat. Primarul Ion Ceban nu s-a implicat în discuțiile publice din acea vreme. 

Arhitecta-șefă Svetlana Dogotaru a reiterat opoziția față de moratoriul propus de către activiști: „Moratoriul propus de societatea civilă anterior era unul absolut fără substanță, nu instituia nimic, totul și așa prin legislație era interzis. Erau listate un șir de puncte, ce trebuie de oprit, dar, conform legislației, după modificările din februarie 2020 s-a interzis orice autorizare a construcțiilor fără a fi aprobată documentația de urbanism pentru teritoriul respectiv. ” Aceasta a mai declarat că la elaborarea deciziei au participat și Ministerul Culturii, dar și unii specialiști din societatea civilă, care la moment lucrau la Direcția Generală Arhitectură Urbanism și Relații Funciare: „Nici o construcție în afara reglementărilor legale nu a fost autorizată, chiar dacă Consiuliul Național al Monumentelor Istorice și Ministerul Culturii au emis avize pozitive pentru mai multe amplasări de construcții noi în centrul capitalei.” 

Totuși, arhitecta-șefă a accentuat că „dacă va fi aprobată decizia de moratoriu, noi, ca și structură de specialitate vom respecta întocmai condițiile, ca și în cazul altor prevederi legale, cu care pot și să nu fiu de acord, oricum – reglementările sunt documentele cu care lucrăm, nu opiniile de oportunitate.”

 

Activiștii spun că este o inițiativă întârziată 

Activiștii au salutat inițiativa primarului de a propune Consiliului Municipal spre votare moratoriul, dar s-au întrebat de ce a fost ignorată propunerea de anul trecut. Anetta Dabija a scris că:M-aș fi bucurat mai tare să știu că am avut dreptate când cu aproape doi ani în urmă am cerut moratoriu în centrul orașului până la aprobarea unui Plan pentru acesta, dar cum să mă bucur când în ultima jumătate de an s-au întâmplat și avizat prea multe pentru a mai da o șansă orașului ăsta.”

Pe de altă parte, Svetlana Dogotaru spune că nu au fost autorizate construcții în centrul municipiului Chișinău, decât reconstrucții și replanificări, conform aplicării Regulamentului Local de Urbanism în centrul istoric: „La primărie nu se emit acte pentru aceste construcții, deoarece vin în contradicție cu prevederile legale. Se vehiculează de fiecare dată subiectul cu aprobarea de către CNMI și că, chipurile primăria ar fi în careva cârdășie, s-ar face ceva ilegal, dar toate acestea nu sunt decât speculații.”

 

Ce se întâmplă cu nucleul istoric?

Până la aplicarea Regulamentului Local de Urbanism pentru centrul istoric, această zonă nu a fost reglementată în vreun fel. Am scris anterior cum a decurs procesul de lucru asupra unui Plan Urbanistic Zonal: lent și fără multă transparență. Astăzi, avem însă un termen-limită declarat de către primar: 1 aprilie 2022. Tot de la el aflăm că va fi creat un grup de lucru împreună cu reprezentanții Ministerului Culturii, iar prioritar va fi procesul de evaluare a celor aproximativ 900 de monumente istorice din nucleul istoric al orașului.

Arhitecta-șefă spune că documentele sunt în lucru și deja au fost efectuate anumite studii, cercetări: „Acum suntem la altă etapă, după licitația organizată pentru efectuarea unei alte părți a lucrării, pe un caiet de sarcini coordonat cu Ministerul Culturii. Nu e simplu, deoarece la această etapă este necesar să se efectueze planul de referință istoric-arhitectural și să fie stabilite în plan zonele de protecție a monumentului cu nr. 308 (nucleul istoric) și a fiecărui monument în parte. Ministerul Culturii a avut în plan lucrările pentru obiectivele de patrimoniu de interes național anul trecut, dar, cu părere de rău, lucrările au fost întrerupte. La moment, suntem în discuții cu ministerul, să găsim o soluție cum să fie finanțate și îndeplinite, acestea fiind determinante într-un proiect de PUZ pe zona istorică.”

 

Vechi tentative de moratorii 

Nu este prima dată când în spațiul public apar discuții despre necesitatea stopării pe o anumită perioadă a construcțiilor, până se face ordine în legislație și regulamente. În 2016, Vasile Chirtoca a propus un proiect de decizie prin care s-ar interzicea, printre altele, construirea clădirilor mai înalte de 12 metri în nucleul istoric al capitalei și repararea monumentelor de arhitectură care ar modifica aspectul exterior sau interiorul acestora. În urma dezbaterilor, consilierii municipali au votat proiectul ca bază, dar au promis ca în termen de 30 de zile să vină cu anumite ajustări. Totuși, aceștia au revenit peste mai mult de un an. Consilierii au votat o decizie actualizată, care însă nu mai reglementa la nucleul istoric, dar la construcțiile din interiorul curților în zonele rezidențiale cu blocuri multietajate. O decizie care oricum nu a fost și nu este respectată. 

În 2019, deputatul PAS, Vladimir Bolea a propus un proiect de lege care prevedea instituirea unui moratoriu asupra autorizării și continuării executării construcțiilor noi în interiorul cartierelor locative. O argumentare a acestuia era că problemă depășește posibilitățile administrației publice locale. După mai multe critici, deputatul a renunțat la această inițiativă. 

Concluzie

Primăria Mea a susținut inițiativa anterioară, din 2020, de a introduce moratoriu în construcții în centrul istoric al orașului. Salutăm propunerea primarului, dar sperăm la o mai bună colaborare pe viitor între administrația publică locală, pe de o parte, și consilierii municipali și activiști, pe de altă parte. Totodată, recomandăm comunicare constantă pe pagina Primăriei și a Direcției Arhitectură despre etapele elaborării PUZ Centru, termenele-limită și alte informații relevante. 

Autoare: Vlada Ciobanu

 


Publicat de:

Distribuie