Ce fac autoritățile: documentație de urbanism, construcții la Circ și gherete

Continuăm să scriem despre ce au făcut autoritățile în privința aspectului estetic. Se caută companii care să elaboreze caietul de sarcini pentru Planul Urbanistic General, deși termenul de realizare este restrâns, iar experții din Rusia sunt la a treia vizită pentru dezvoltarea Planului de Amenajare a Teritoriului. Totuși, Primăria înregistrează deficiențe de comunicare pentru ambele procese. 

Planul Urbanistic Zonal pentru Centrul istoric stârnește mai multe întrebări. Inițiativa consilierilor PPDA de a aplica Regulamentul Local de Urbanism pentru zona istorică a orașului a fost criticată de activiști, iar CNA a accentuat mai multe prevederi care au risc de coruptibilitate. Ne amintim și despre situația de la Circ și dublele standarde ale Primăriei, despre etapa la care este regulamentul pentru publicitate și ce evoluții se întregistrează în lupta cu gheretele. 

 

I. Strategii și planuri pentru dezvoltarea orașului 

 

De mai mult de un an, pe agenda autorităților publice sunt cele două documente strategice: Planul Urbanistic General (PUG) și Planul de Amenajare al Teritoriului (PAT). PAT-ul, numit și Strategia de dezvoltare, stabilește viziunea și obiectivele strategice ale orașului, împreună cu suburbiile sale, și politicile de dezvoltare. Planul Urbanistic General la fel se întocmeşte pentru întreg teritoriul localităţii și vizează: schema de transport, a sistemului de rețele, zonele protejate, delimitarea zonei centrale, a zonelor funcționale, dar și regimul de construire care cuprinde mai multe detalii, de exemplu, înălțimea construcției sau procentul de ocupare și utilizare a terenului, printre altele. Acesta trebuie să se bazeze pe direcțiile oferite de PAT.  

 

Planul Urbanistic General – se caută doritori pentru a elabora caietul de sarcini 

De câteva luni, Primăria caută prestatori de servicii de urbanism care să realizeze caietul de sarcini pentru elaborarea Planului Urbanistic General. În anunțul plasat pe pagina Primăriei în februarie, se menționează sarcinile documentului. Printre acestea sunt analiza realizării PUG-ului din 2007, stabilirea principiilor și direcțiilor de dezvoltare a localității, stabilirea studiilor de fundamentare pe diverse domenii și a datelor inițiale. 

Primarul Ion Ceban a menționat că aceasta este a patra licitație: „Cu părere de rău, nu avem doritori de a participa la acest proces.” Ceban spune că „nu este o lucrare simplă, de aceea specialiștii ezită să participe la licitație, deși pentru dezvoltarea planurilor strategice au fost alocate resurse foarte mari.” Ulterior, în cadrul aceleiași postări pe Facebook, primarul menționează că din cauza unor consilieri municipali „am pierdut o parte din resursele financiare alocate de România, dedicate acestui proces”, deși, mai sus, tot el declară că deja au fost alocate fonduri pentru acest proces. O prevedere a anunțului licitației care atrage atenția este și faptul că responsabilii vor trebui să elaboreze caietul de sarcini, inclusiv participarea la consultări publice, timp de o lună de la semnarea contractului. Având în vedere că părțile interesate și cetățenii au nevoie, conform legii, de 15 zile lucrătoare (adică trei săptămâni) pentru a analiza documentele, termenul de o lună pare imposibil de realizat. Pagina web a Direcției Generale Arhitectură Urbanism și Relații Funciare nu ne oferă informație adițională despre acest proces.
La moment, nu există informație publică dacă au apărut mai multe candidaturi pentru a elabora caietul de sarcini.
Amintim că, după presiune din partea unor consilieri municipali și a activiștilor urbani, în bugetul pentru 2021 a fost prevăzută suma de 20 de milioane de lei pentru elaborarea Planului Urbanistic General. În decembrie, scriam că decizia prin care se aprobă cooperarea cu controversata Asociație „Centrul de Cercetare pentru Dezvoltare Durabilă” (ACCDD) rămâne în vigoare. Până astăzi, Ceban nu a abordat în vreun fel acuzațiile în legătură cu ACCDD. 

 

Planul de Amenajare a Teritoriului

La elaborarea Planului de Amenajare a Teritoriului se înregistrează un progres mai mare decât la PUG. Totodată, lucrul asupra acestuia este promovat mult mai intens în spațiul public. În luna februarie, s-a desfășurat a treia vizită la Chișinău a specialiștilor din cadrul companiilor „Master’s Plan” și „Cușman”. 

Procesul se vrea a fi unul participativ. Așa cum scriam anterior, în toamnă a fost realizat un chestionar online pentru a cerceta necesitățile locuitorilor. Procesul a creat mai multe confuzii: data limită a fost schimbată de câteva ori, întrebările erau formulate cu multe deficiențe, pe pagina chestionarului nu era nicio informație despre inițiator, iar, în final, pagina a devenit inactivă. 

Ulterior, în luna ianuarie, a fost anunțată o consultare publică prealabilă pentru data de 4 februarie, cu participarea experților din Rusia. Evenimentul a fost desfășurat la Digital Park, offline, fără posibilitatea de a interveni online în cadrul discuțiilor, deși Codul Roșu de pandemie era menținut în capitală. 

În cadrul evenimentului s-a discutat:

– Amenajarea albiei râului Bâc;

– Crearea zonelor verzi noi în oraș;

– Renovarea fondului locativ;

– Formarea clasificatorului instituțiilor de învățământ mediu;

– „15 minute de accesibilitate pietonală” – compilarea unei liste de elemente ale infrastructurii sociale primordiale;

– Identificarea noilor conexiuni pietonale, rute de transport public și a căilor pentru transportul privat.

Nu am putut vedea concluziile desfășurate ale discuțiilor, decât un reportaj pe pagina web a direcției, fără însă un proces verbal. Evenimentul a fost urmat de publicarea unui video profesionist și mai multor fotografii promovate contra cost pe rețelele de socializare, deși fără informații detaliate.  

Consultare prealabilă PAT. Sursa: Pagina de Facebook a DGAURF
Consultare prealabilă PAT. Sursa: Pagina de Facebook a DGAURF

 

Concluzie

Autoritățile publice municipale trebuie să comunice constant și transparent despre procesul de elaborare a ambelor documente. În cazul PUG-ului este vorba despre la ce etapă este procesul de elaborare, cum sunt promovate anunțurile de identificare a furnizorilor de servicii de urbanism, ce măsuri sunt luate pentru a identifica mai rapid pe cei care vor realiza caietul de sarcini. În același timp, autoritățile ar trebui să aibă o poziție clară și univocă față de colaborarea cu Asociația „Centrul de Cercetare pentru Dezvoltare Durabilă”, inclusiv să abordeze suspiciunile legate de această instituție. 

Exercițiile de implicare a publicului în elaborarea Planului de Amenajare a Teritoriului sunt lăudabile, mai ales în condițiile în care acesta este un document esențial care stabilește viziunea de dezvoltare a orașului, inclusiv ale suburbiilor acestuia. În același timp, și aici se înregistrează deficiențe de comunicare și de transparență care mai degrabă distanțează cetățenii și experții de acest proces.

 

II. Cum reglementăm zona Centrului istoric? 

 

Orașul Chișinău nu are un Plan Urbanistic Zonal pentru Zona Centru, iar în lipsa unuia nu este aplicabil nici Regulamentul Local de Urbanism, conform unei decizii CMC din 25 decembrie 2008. Aceasta a condus la dispariția monumentelor istorice și construirea mai multor blocuri de locuit, clădiri pentru oficii sau hotele cu multe etaje care nu se înscriu armonios în context. 

Un an în urmă, primarul general a instituit printr-o dispoziție Grupul de lucru privind analiza proiectului Planului Urbanistic Zonal Centru Chișinău. Grupul urma să desfășoare un audit asupra PUZ-ului elaborat de către ChișinăuProiect, în baza unui contract din 2008, pentru a determina dacă acesta: (1) corespunde cu normele naționale și internaționale a protejării patrimoniului arhitectural-istoric; respectă cerințele actuale și de perspectivă privind circulația transportului în zona istorică; asigură cu parcări auto, transport alternativ și spații publice; (2) are inclusă zona riverană Bâc ca potențial de dezvoltare a orașului; (3) prevede excluderea bd. Cantemir din schema transportului pe zona ce traversează centrul istoric. 

Lipsa unui PUZ Centru a condus la distrugerea monumentelor de arhitectură și înălțarea unor blocuri care nu se înscriu armonios în această zonă
Lipsa unui PUZ Centru a condus la distrugerea monumentelor de arhitectură și înălțarea unor blocuri care nu se înscriu armonios în această zonă

Totodată, dispoziția prevedea inventarierea monumentelor de importanță locală și națională; stabilirea modalității de promovare, avizare și consultare a PUZ-ului și să decidă dacă este sau nu necesară elaborarea unui PUZ Centru nou. La un an de la instituirea grupului, informații despre activitatea acestuia și concluziile finale nu sunt făcute publice.  

În iulie 2020, DGAURF a emis un comunicat prin care spune că Comisia pentru construcții, arhitectură și relații funciare, formată din consilieri municipali, a decis că PUZ Centru din 2010 trebuie revizuit și un proiect de decizie în acest sens va fi prezentat CMC spre vot. Potrivit acestuia, la revizuirea PUZ Centru se va ține cont de concluziile Grupului de lucru. Până în martie 2021, decizia respectivă nu s-a regăsit pe agenda Consiliului municipal.

În septembrie 2020, Direcția Arhitectură anunța că realizează inventarierea tuturor monumentelor istorice din centru. Totodată, cu implicarea unui grup larg de specialiști, se va elabora Planul de referință istorico-arhitectural al Centrului istoric, document care va sta la baza elaborării Planului urbanistic pentru zona Centru. 

La 17 martie 2021, Asociația Obștească „Save Chișinău” publică un articol „Căutăm PUZ Centru”. Autorii menționează că „nu este clar la ce etapă este procesul de elaborare a unui nou PUZ Centru sau de cercetare a PUZ-ului elaborat de Chișinăuproiect anterior având în vedere că niciunul din materiale sau analize nu sunt publice.” Totodată, aceștia precizează că în Raportul semestrial al DGAURF s-au menționat cheltuieli de 3,9 milioane lei pentru acțiuni legate de PUZ Centru, deși obiectivele au fost îndeplinite parțial, iar rezultatele nu sunt publice.

La scurt timp, DGAURF anunță despre consultarea publică a temei-program pentru definitivarea PUZ Centru (Nucleul Istoric al Chișinăului). Aceasta prevede etapele de definitivare, avizare, coordonare şi consultare a documentaţiei, iar termenul pentru a transmite recomandările este 7 aprilie. Totodată, textul temei-program menționează că termenul de elaborare a documentaţiei de urbanism, având în vedere şi fazele de consultare, avizare şi aprobare va fi 15 luni de la semnarea contractului.

Platforma DA a propus un proiect de decizie „Cu privire la securizarea și dezvoltarea zonei Centru-Nucleul Istoric al or. Chișinău”, acesta, la punctul 1, prevede aplicarea Regulamentului Local de Urbanism în această zonă. Totodată, acesta prevede ca viceprimarul de ramură să creeze grupul de lucru care va elabora Conceptul de Dezvoltare a Centrului istoric al Chișinăului până la data de 31 august 2021. 

Asociația „Save Chișinău/Salvați Chișinăul” atenționează că aplicarea Regulamentului, în lipsa unui Plan Urbanistic Zonal care trebuie să reglementeze această zonă, reprezintă o încălcare a legislației, acesta nefiind aplicabil pentru nucleul istoric. Organizația face referință și la un Raport de Expertiză al Centrului Național Anticorupție. Acesta concluzionează printre altele că, în cazul acestui proiect de decizie, nu a fost asigurată transparența procesului decizional; s-au identificat factori de risc care pot conduce la coruptibilitate, de exemplu, terminologie confuză și proceduri administrative ambigue, iar proiectul nu este elaborat în conformitate cu legea privind principiile urbanismului și ale amenajării teritoriului. Documentul oferă și o serie de recomandări. Conform Save Chișinău doar trei modificări nesemnificative au fost făcute de autorii proiectului, după expertiză. În cadrul ședinței CMC, din 30 martie, consilierii PAS au propus retragerea acestui proiect de decizie, dar fracțiunile PPDA și PSRM au votat contra. Iar consiliera PPDA, Aliona Mandatii, a declarat că proiectul este necesar pentru a permite accesul la dezvoltare tuturor agenților, nu numai celor cu pile. Aceasta susține că toate recomandările CNA au fost incluse în proiectul revăzut.

Concluzie

Centrul istoric a fost și este mutilat în continuare, iar locuitorii trebuie să plătească prețul ambuteiajelor, lipsei clădirilor istorice sau a spațiilor publice. Locuitorii au dreptul să acceseze informație despre toate etapele elaborării PUZ Centru, nu doar informație generică din comunicate de presă. Care sunt concluziile grupului de lucru? Sunt deja inventariate monumentele istorice?  Când va fi disponibil proiectul de decizie? Autoritățile trebuie să fie proactive în comunicarea acestui tip de informație, și nu doar să reacționeze în urma sesizărilor publice de către activiști. 

Totodată, în cazul inițiativei de aplicare a Regulamentului Local de Urbanism, Platforma DA ar trebui să aibă o comunicare deschisă și constructivă. Atât activiștii din domeniu, cât și CNA-ul au manifestat îngrijorări față de calitatea proiectului de decizie care poate conduce la acte de corupție. Este necesară listarea tuturor recomandărilor, abordarea fiecăreia dintre ele și comunicarea lor în cadrul unor discuții publice. Doar astfel locuitorii se pot asigura nu doar de bune intenții, dar și de un proiect de decizie profesionist. 

 

III. Construcții la Circ: unora li se poate, altora – ba

 

În ultimul an, intervențiile în zona Circului sunt tot mai discutate. În vara anului trecut, a fost votat în Consiliul Municipal un Plan Urbanistic Zonal care prevede construcția mai multor blocuri de peste 10 etaje. Am scris anterior detaliat despre acest caz. Ulterior, locuitorii au colectat semnături și au depus o petiție la Primărie, iar consilierii municipali de la fracțiunea PAS și de la partidul Forța Nouă au atacat decizia în instanța de judecată. Cetățenii au primit răspunsul de la arhitecta-șefă că petiția nu este întemeiată, iar Primăria a emis o referință prin care solicită ca cererea de chemare în judecată să fie considerată inadmisibilă. Mai multe detalii despre alternativele de revitalizare și problemele acestui PUZ votat de consilierii municipali am expus în acest video. 

Între timp, o altă parte a zonei de lângă Circ a fost expusă pericolului „dezvoltării”. La 29 ianuarie, noua componență a Consiliului Național al Monumentelor Istorice a aprobat proiectul care prevede construcția a patru blocuri de locuit: două a câte 14 etaje și, respectiv, alte două, a câte 17 etaje. Pe lângă acestea, în regiune va fi construit și un centru de business care va cuprinde 21 de etaje. Beneficiarul proiectului este compania de construcții Urbanconstruct TT. Aceasta a stârnit critica societății civile, dar și a autorităților. Primarul Ceban a declarat că: „Cel puțin atâta timp cât voi fi eu primar, acea decizie care a fost aprobată, ieri, la Consiliul Național al Monumentelor Istorice nu va fi pusă în aplicare în niciun format. Ce au votat ei nu va fi în zona Circului”. Ulterior l-a concediat pe consilierul său, Iurie Povar, care, fiind președinte al CNMI, a votat acest proiect. Asta deși, activiștii au sesizat anterior numirea lui Povar în funcția de consilier al primarului, din cauza altor proiecte dubioase și în detrimentul orașului promovate de acesta. 

Proiectul aprobat de CNMI pentru zona de lângă Circ
Proiectul aprobat de CNMI pentru zona de lângă Circ

Concluzie: Întreagă zonă a Circului are nevoie de mai multe studii de fundamentare, de concurs de idei de revitalizare și de participare publică. Abordarea ambivalentă a autorităților față de intenția de a construi complexe supraetajate în zonă ridică mai multe semne de întrebare. Este salutabilă reacția rapidă a Primăriei în ceea ce privește decizia CNMI, dar aceasta trebuie completată și cu luarea unei poziții în cazul PUZ-ului votat în vara anului trecut. 


IV. Regulamentul de publicitate se amână 

 

Am scris anterior ce prevede noul regulament de publicitate exterioară și care a fost procesul consultărilor publice. În curând se face un an de la demararea procesului, însă documentul nu este nici votat, nici discutat public. 

Concluzie: Autoritățile, atât Primăria, cât și CMC, ar trebui să explice care sunt cauzele stopării acestui proces și să le înlăture pentru a vota cât mai rapid acest document esențial pentru aspectul estetic al orașului. 


V. Demontarea gheretelor

 

În oraș, a continuat demontarea gheretelor care au avut variate încălcări: fie aveau scheme de amplasare expirate, fie vindeau ilegal băuturi alcoolice, fie se acapara, conform unor scheme de corupție, spațiul public. Conform primarului Ceban, pentru prima dată Primăria Chișinău a obținut hotărâre de judecată prin care a fost dispusă radierea dreptului de proprietate din registrul bunurilor imobile cu obligarea eliberării spațiului public prin demolarea construcției. Acesta s-a referit la o construcție din str. Vasile Lupu 33/1, dar a menționat că urmează și altele.  

Concluzie: Această curățare a gheretelor cu diverse probleme legale, deși este o intervenție mică din partea autorităților, are un efect pozitiv asupra aspectului estetic al orașului. Totodată, autoritățile comunică constant despre acest lucru.

Ghereta din str. Vasile Lupu. Sursa: Pagina de Facebook a primarului Ceban
Ghereta din str. Vasile Lupu. Sursa: Pagina de Facebook a primarului Ceban

 

Concluzie

Se înregistrează pași pentru îmbunătățirea aspectului estetic și elaborarea documentației de urbanism, totodată Primăria comunică mai mult despre aspecte minore, de exemplu, scoaterea gheretelor decât despre etapele clare ale politicilor care ar preveni, în primul rând, apariția unor construcții temporare, neautorizate și ilegale. Având în vedere importanța PAT-ului și a PUG-ului, mai multă atenție poate fi oferită detaliilor de elaborare, iar PUZ-ul pentru centrul istoric stârnește mai multe întrebări atât pentru executiv, cât și pentru unele fracțiuni din Consiliul Municipal.

Autoare: Vlada Ciobanu


Mai multe detalii despre ce acțiuni a întreprins Primăria pentru a soluționa problemele prioritare ale chișinăuienilor găsiți în Raportul alternativ de activitate a primăriei în primul an de mandat al lui Ion Ceban, elaborat de echipa Primăria Mea.


Textul a fost elaborat în cadrul proiectul “Priority Driven Local Administration”, implementat de AO Primăria MEA, datorită suportului generos din partea poporului american, oferit prin intermediul Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID).  Materialul reflectă opinia autorului și nu reprezintă viziunea USAID sau a Guvernului Statelor Unite.

 

 

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Subscrie

Scrie o petiție

Contacte

Adresa postala:

MD-2012 Chisinau

str. Sciusev 101

E-mail:

echipa@primariamea.md