PrimariaMea
Trecerile subterane și inechitatea socială Image
19 aug. 2020

Trecerile subterane și inechitatea socială

Pasajul subteran de pe Viaduct a fost renovat. În sfârșit e curat, cu picturi pe pereți, iluminat calitativ, pavaj antiderapant și camere de supraveghere. Totuși, probabilitatea ca toți chișinăuienii să se poată bucura de el este mică, pentru că pasajul nu este adaptat pentru persoanele cu necesități speciale. Chișinăuienii nu au ezitat să critice administrația publică locală pentru o rampă impracticabilă, iar viceprimarul responsabil a recunoscut că este o rampă care contravine normelor și inaccesibilă, în același timp este mai bine decât să nu fie nicio rampă.

 

Ce se întâmplă cu pasajul subteran de la MallDova?

Pe 13 august, primarul general al mun. Chișinău le arăta orășenilor cum a fost renovată trecerea subterană de lângă Spitalul Municipal nr. 1 și Centrul comercial MallDova. Ion Ceban scria că a fost schimbat tot ce ține de podea, acoperiș și scări, precum și instalată o rampă pentru persoane cu deficiențe locomotorii sau cu copii mici. Acesta este primul dintre cele 20 de pasaje subterane pe care primarul își propune să le renoveze în cei patru ani de activitate.

Totuși, orășenii cu deficiențe locomotorii sau cei cu copii mici au avut parte de o surpriză neplăcută: rampa promisă de fapt nu poate fi utilizată. Într-un interviu, Ion Cibotarică, reprezentant al Centrului pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități, a menționat că panta este impracticabilă, aceasta având o înclinație de 25% în loc de 8%, care este necesară pentru ca o persoană în scaun cu rotile să o poată folosi. De asemenea, aceasta este impracticabilă și pentru persoanele cu copii mici în cărucior sau bătrâni cu genți cu rotile, din simplu motiv că este prea abruptă. Mai mult, Cibotarică a menționat că ar exista soluții pentru a remedia situația și că, dacă instalarea unui ascensor vertical sau a unui pe plan înclinat ar însemna costuri majore pe care autoritățile nu și le pot permite, o soluție ieftină ar fi amenajarea unei treceri la nivel cu solul.

Informația despre impracticabilitatea rampelor a ajuns în vizorul public, iar autoritățile au venit cu explicații. Viceprimarul pe domeniul urbanismului și mobilității urbane, a publicat pe Facebook un răspuns. Chironda a menționat costurile majore pe care le-ar necesita instalarea unui ascensor vertical sau pe plan înclinat, menționând că ultimul ar costa 30.000-100.000 euro. De asemenea, viceprimarul a spus că, la moment, investiția primăriei în reparația subteranei a fost de zero lei, costurile fiind acoperite de un agent economic. Acesta a scris că o rampă de tipul respectiv este mai bine decât să nu fie nicio rampă și că persoanele care necesită să o utilizeze pot solicita ajutorul trecătorilor. 

Întrebat fiind despre amenajarea unei treceri la nivel cu solul, Chironda a menționat că asta la fel presupune o investiție majoră de timp și măsuri de calmare a traficului precum ar fi semafoarele, iar la moment, bani în buget pentru o asemenea investiție nu se regăsesc. Viceprimarul a menționat, totuși, că astfel de lucrări sunt bugetate pentru 2021 și că viziunea pe termen lung a primăriei este ca pasajele subterane să fie înlocuite cu astfel de treceri.

Totuși, comentariile din partea chișinăuienilor la această explicație nu s-au lăsat așteptate. De la solicitarea unor scuze publice pentru felul în care primăria a comunicat și ridicat speranțele persoanelor cu mobilitate redusă, la clarificări cu privire la costurile pentru cumpărarea unui ascensor pe plan înclinat de la 2.000 la 5.000 euro și la mărturii a persoanelor care se deplasează în scaun cu rotile de ani de zile și menționează că utilizarea scărilor va prezinta un risc mai mic decât panta respectivă.

 

File din istorie 

Epopeea reparației pasajelor subterane durează de câțiva ani. În primăvara anului 2018, atunci când la șefia capitalei era Silvia Radu, era anunțată reparația pasajului subteran de pe Viaduct, cu restabilirea scărilor, iluminatului și dotarea cu o rampă de acces pentru persoanele cu dizabilități locomotorii. Costul estimativ al proiectului elaborat de ChișinăuProiect era de aproximativ 3 milioane de lei, iar din schița publicată se putea observa că, printre elementele de amenajare, era și un ascensor pe plan înclinat.

Proiectul pasajului subteran MallDova. Sursă: ChișinăuProiect

Totuși, nu a fost să fie, iar pasajele subterane au ajuns iarăși în vizorul autorităților în mai 2019, atunci când primarul interimar Ruslan Codreanu menționa că intenționează să pună la licitație pasajele subterane, astfel încât agenții economici care intenționează să desfășoare activitate comercială în ele, să le poată arenda pentru un termen de 10-15 ani, având obligațiunea de a investi bani în reparația lor. Nici atunci planurile nu au avut succes, ajungându-se la anul 2020 cu subteranele într-o stare deplorabilă. 

Despre pasajele subterane a scris și echipa Primăria Mea în repetate rânduri. De la organizarea unui sondaj, la desființarea miturilor despre comoditatea și necesitatea acestora, la un ghid cu privire la îmbunătățirea pasajelor subterane din Chișinău și transmiterea recomandărilor către autorități, încă în anul 2018.

Autoare: Cristina Sîrbu

Colajul din imaginea de copertă a fost realizat utilizând schița de proiect din anul 2018 realizată de ChișinăuProiect și poză făcută de echipa diez.md.


Publicat de:

Distribuie