Suburbiile Chișinăului – haotice și autonome

La ce vă gândiți atunci când auziți „suburbie”? Probabil depinde de unde trăiți. Dacă sunteți un/o locuitor/oare a orășelului Woodlands din Texas, vă gândiți la case identice de două etaje, cu locuri de parcare în fața fiecăreia, gazoane îngrijite și drumuri netede. Dacă trăiți undeva prin Durlești însă e foarte posibil să vă gândiți la case construite haotic, blocuri multietajate care le umbresc și stații pline de așteptare a transportului public. 

Municipiul Chișinău are 18 suburbii: șase orașe și 12 sate/comune. Toate arată unic și diferit, cu propriile probleme de dezvoltare și provocări. Deși sunt parte componentă a municipiului, aceste localități au propriile autorități publice, care iau decizii pentru locuitorii săi. Principala pârghie de influență a autorităților municipale este bugetul pe care îl alocă suburbiilor anual, esențial pentru proiectele de dezvoltare locale. Această pârghie însă a fost de multe ori politizată și subiect de scandal, ultima dată chiar în decembrie 2023. Lipsa unei coeziuni efective între municipiu și suburbiile sale, dar și neclaritatea în jurul alocărilor bugetare către suburbii determină în mare parte dezvoltarea haotică a lor. Despre asta scriem în noua cercetare Primăria Mea. 

Cum au apărut și s-au dezvoltat suburbiile în lume?

Suburbiile, ca fenomen urban, au evoluat și au jucat un rol important în configurarea așezărilor umane de-a lungul istoriei, devenind un element cheie în peisajul urban contemporan. Evoluția acestora este strâns legată de schimbările sociale, economice și tehnologice. De la periferii populate de meșteșugari până la zone-dormitor cu complexe rezidențiale, istoria dezvoltării suburbiilor reflectă tendința noilor clase de orășeni de a căuta un mod de viață ce combină proximitatea urbană de confortul rural. Istoria acestora pornește încă din Roma Antică.

Primele suburbii erau părți ale zonelor urbane care se aflau dincolo de limitele fizice ale orașului, de obicei în afara zidurilor acestuia, unde erau concentrate meseriile neplăcute, poluante și periculoase. Acestea erau deseori populate de grupurile dezavantajate de cetățeni care nu își puteau permite privilegiul și siguranța de a trăi în interiorul orașului însuși. Conotația negativă a suburbiilor s-a inversat însă rapid la începutul secolului al XIX-lea, pe măsură ce noua clasă medie engleză a început să caute locuințe îndepărtate de mediul uban tot mai neplăcut cauzat de revoluția industrială și urbanizarea vertiginoasă. 

Suburbiile ca fenomen modern au fost în special popularizate de Statele Unite începând cu a doua jumătate a secolului trecut. Prosperitatea economică și programele guvernamentale de asistență pentru cumpărarea locuințelor au facilitat migrarea în masă a clasei mijlocii din orașe aglomerate către zone rezidențiale liniștite și spațioase din jurul centrelor urbane. Această expansiune a fost accelerată de construcția extensivă a autostrăzilor interstatale, care a îmbunătățit conectivitatea și a făcut naveta mai comodă. În scurt timp, suburbiile au devenit astfel emblematice pentru visul american.

Spre deosebire de Statele Unite, suburbiile europene s-au cristalizat cu un secol înainte, în anii 1850, datorită industrializării continentului. Orașele la acest moment erau dickensiene, cu sărăcie urbană ridicată, implicarea copiilor în munci grele și poluare excesivă. Centrele orașelor erau suprapopulate, iar spațiu pentru dezvoltarea industriilor (de exemplu, a fabricilor sau rafinăriilor) era insuficient. Aceste noi industrii grele poluante au fost în schimb construite de-a lungul malurilor râurilor în afara centrelor orașelor, facilitând apariția noilor așezări urbane în apropierea lor. Suburbiile pentru majoritatea europenilor în acea vreme însemnau apartamente plătite cu salarii mici și muncă obositoare în fabrică, spre deosebire de idealul american născut un secol mai târziu din clasa de mijloc, care avea locuințe individuale separate, cu gazon privat. Prin urmare, modelul european al suburbiilor a ajuns să difere de cel american: în timp ce suburbiile americane sunt refugiu pentru bogați de aglomerația și sărăcia orașelor, cele europene sunt viceversa. Ele sunt mai puțin bogate decât orașele și prin urmare locuite de persoane cu venituri mai mici. Dincolo de asta, suburbiile europene sunt mai compacte și mai bine conectate la rețeaua de transport public comparativ cu cele americane, unde locuitorii mizează în mare parte pe transportul personal. Acest model al suburbiilor americane este însă tot mai des adus în discuții ca nesustenabil și dăunător, contribuind la poluare excesivă a mediului și o nemulțumire crescândă a locuitorilor, care se confruntă cu singurătate, navete lungi și lipsă de spații publice.

Aflate în spatele Cortinei de Fier, statele europene din blocul socialist au fost excluse din acest proces (în multe dintre ele, de exemplu România, statul ducea o politică de urbanizare forțată). În Europa de Est, suburbanizarea a început după căderea regimurilor comuniste. Aici orașele erau predominant compacte spațial și dens populate, iar zonele suburbane s-au dezvoltat în special datorită migrației oamenilor din mediul rural spre suburbii. În multe cazuri suburbanizarea a avut loc haotic și dezorganizat din cauza vidului legislativ lăsat în urma căderii regimurilor comuniste, puterii slabe de control a statului, privatizării necontrolate și goanei noilor antreprenori după profit. Dezvoltarea spațiilor rezidențiale nu a fost însoțită de o dezvoltare adecvată a infrastructurii (rețele de comunicații, sisteme de alimentare cu apă și canalizare sau infrastructură socio-culturală). Locuitori suburbiilor au cumpărat iluzia unei vieți rurale cu toate elementele de confort urban. Chișinăul, în mod evident, nu a fost o excepție. 

Cum s-au dezvoltat suburbiile Chișinăului?

De-a lungul istoriei sale, Chișinăul a trecut prin numeroase transformări teritoriale. De la sat pe malul râului Bâc până la statutul de capitală, acesta s-a dezvoltat și extins constant. De la prima sa atestare, Chișinăul era deseori menționat în contextul așezărilor din apropierea sa: Visterniceni, Buiucani, Hrușca, Vovinţenii, Gheţeoanii și Munceştii. Din cauza amplasării sale avantajoase la intersecția căilor comerciale, Chișinăul a început să se dezvolte spre statut de târg, iar de pe urma acestui fapt beneficiau și satele din apropiere (începând cu 1739 Chișinăul deja începe a încorpora teritorii din satele vecine). Începând cu administrația țaristă (începutul secolului XIX), fostul târg îmbracă o haină de capitală a regiunii ocupate Basarabia și începe a dezvolta rapid structura urbană. În perioada anexării țariste, Chișinăul s-a dublat ca suprafață și s-a extins cu suburbiile Buiucani, Schinoasa, Tăbăcăria și Mălina. Pe parcursul secolului XIX-XX, în rândul suburbiilor au mai fost trecute și Hrusca, Vovinţeni, Visterniceni, Gheţioani și Munceşti (actualmente sectoare sau străzi din Chișinău). 

Odată cu ocuparea sovietică a Moldovei, orașul Chișinău devine capitala noii republici și începe o eră vertiginoasă de dezvoltare urbană. Creșterea masivă a populației după cel de-al Doilea Război Mondial, dar și dezvoltarea economică, a determinat o nouă necesitate de extindere a orașului și construcție a noilor cartiere rezidențiale. Mai mult decât atât, în anii 1980, în componența orașului au fost incluse și mai multe suburbii, printre care Băcioi, Bubuieci, Budeşti, Ghidighici, Durleşti, Codru și altele. 

Odată cu obținerea independenței, Chișinăul devine capitala Republicii Moldova independente, iar în 1995 îi este atribuit un statut special. Conform acestui statut, pe lângă teritoriul urban propriu-zis al municipiului, în componenţa celor cinci sectoare ale Chișinăului au fost incluse şi unităţi administrativ-teritoriale – sate (comune) şi oraşe din suburbii. Localitățile din componența Chișinăului au fost ulterior definitivate prin Legea privind organizarea administrativ-teritorială din 1998.

Actualmente, municipiul Chișinău are în componență, pe lângă orașul Chișinău propriu-zis, alte șase orașe (Durlești, Sângera, Codru, Cricova, Vatra și Vadul lui Vodă) și 12 sate/comune (Băcioi, Bubuieci, Budești, Ciorescu, Colonița, Condrița, Cruzești, Ghidighici, Grătiești, Stăuceni, Tohatin și Trușeni). 

Cea mai mare suburbie a orașului este Durlești, cu peste 22 mii de locuitori, iar cea mai mică e Condrița cu sub 600 de locuitori. 

Dezvoltarea suburbiilor a cunoscut cea mai activă etapă după 1990. Ca și în alte state post-socialiste, incertitudinea politică determinată de căderea regimurilor comuniste, vidul legislativ și sistemul slab de control al dezvoltării a determinat un model mai mult american decât vest european de dezvoltare a suburbiilor. Asta a însemnat o abordare mai neoliberală și un accent sporit pe profitul dezvoltatorilor din regiunile suburbane. În acest sens, dezvoltarea și extinderea suburbiilor Chișinăului (ca și a orașului, de altfel) s-a produs haotic, slab reglementat și fără vreo strategie de coeziune. Mai mult, coordonarea precară și uneori conflictele politice dintre autoritățile locale din suburbii, cele municipale și centrale au contribuit la perpetuarea problemelor de dezvoltare a suburbiilor. 

Cu ce probleme se confruntă suburbiile Chișinăului?

Conform unui raport PNUD Moldova, suburbiile Chișinăului se confruntă cu problemele tipice pentru oricare localitate rurală din Republica Moldova: drumurile sunt de țară, apeductul și iluminatul stradal acoperă parțial localitățile, iar rețelele de canalizare sunt o raritate. Aceste probleme ar fi, în viziunea unor primari de suburbii, piedici pentru potențialii investitori. Iar faptul că aici economia nu prinde încă viață duce la menținerea bugetelor austere, din care cauză primarii își pun speranțe în alocările de la bugetul municipiului.

Un sondaj realizat de Primăria Mea în 2022 în municipiul Chișinău arată că locuitorii suburbiilor raportează în mare parte cinci probleme locale: calitatea drumurilor (44%), transportul public (29%), sistemul de canalizare (17%), colectarea și depozitarea deșeurilor menajere (16%) și câinii vagabonzi (10%). În timp ce în suburbiile rurale drumurile tind să fie raportate ca principala problemă (56%), în orașele suburbane transportul public îi deranjează cel mai mult pe locuitori (34%). Despre problema transportului public în suburbii Primăria Mea a scris în repetate rânduri (și chiar a contribuit la lansarea unei rute de transport noi în orașul Codru). Acesta este drastic insuficient (autobuzele deservesc 26 din cele 35 suburbii, iar troleibuzele în doar 4), supraaglomerat în orele de vârf și are o frecvență redusă de circulație. 

Aceleași probleme au reieșit și dintr-un studiu realizat de un grup de inițiativă în cadrul Programului Buget Civil, ediția 2022. Conform acestuia, de starea drumurilor sunt preocupați locuitorii comunelor Colonița (90%), Grătiești (78%), Cruzești (71%), Condrița (67%), Băcioi (65%), Trușeni (64%) și ai orașului Sângera (55%). Accesul la transport public a fost raportat drept o problemă cel mai mult pe locuitorii orașelor Vatra (38%), Codru (33%), Durlești (28%) și pe cei din comunele Budești (28%) și Ghidighici (20%). Problema apei și canalizării a fost evidențiată cel mai mult în Ghidighici (36%), Trușeni (24%), Condrița (22%) și Ciorescu (20%).

Pe lângă aceste probleme tipice localităților rurale din Moldova, unele suburbii ale Chișinăului (în special cele în imediata apropiere de oraș, în special Durlești și Codru) se confruntă și cu probleme de dezvoltare urbanistică. În contrast cu casele particulare cu maxim două-trei nivele, răsar tot mai multe blocuri multietajate. Ritmul rapid de ridicare a acestora nu este însoțit de dezvoltarea infrastructurii rutiere, socio-economice sau culturale. Autoritățile locale nu au o viziune pe termen lung care să combine tendințele de urbanizare cu așteptările și necesităților locuitorilor.

Multe dintre aceste probleme rămân nerezolvate până în ziua de azi, iar soluțiile pentru ele sunt foarte costisitoare în termeni de timp și bani. Rezolvarea acestora necesită o colaborare strânsă și coordonată dintre autoritățile publice de diferite nivele. Alocarea bugetelor pentru soluționarea problemelor suburbane însă a fost de multe ori subiect de acuzații și conflicte politice între autoritățile locale, cele municipale și naționale. Acestea se acuză reciproc repetat de imparțialitate, corupție și lipsă de transparență. 

Cum sunt administrate și finanțate suburbiile Chișinăului?

Fiecare suburbie are consiliul său local și un/o primar/ă. Aceștia sunt aleși odată la patru ani, de obicei tot atunci când sunt aleși primarul/a municipiului Chișinău și consilierii municipali. Ambele tipuri de autorități (locale și municipale) sunt alese să reprezinte interesele locuitorilor din suburbii. Mai mult decât atât, acestea trebuie să coopereze „în vederea soluționării problemelor comune și funcționării serviciilor publice de interes municipal”.

Suburbiile interacționează cu autoritățile municipale prin intermediul pretorilor și preturilor de sector. La sectorul Botanica sunt atribuite oraşul Sîngera (cu satele Dobrogea şi Revaca), comuna Băcioi (Băcioi, Brăila, Frumuşica, Străisteni); la sectorul Buiucani — oraşele Durleşti şi Vatra, satele Condriţa, Dumbrava, Ghidighici, Truşeni; la sectorul Centru — oraşul Codru; la sectorul Ciocana — oraşul Vadul lui Vodă, comunele Bubuieci (Bubuieci, Bîc), Budeşti (Budeşti, Văduleni), Cruzeşti (Cruzeşti, Ceroborta), Tohatin (Tohatin, Buneţi, Cheltuitori), satul Coloniţa; la sectorul Rîşcani — oraşul Cricova şi comunele Ciorescu (Ciorescu, Făureşti, Goian), Grătieşti (Grătieşti, Hulboaca), Stăuceni (Stăuceni, Goianul Nou). 

Relația dintre autorităţile municipale şi cele ale suburbiilor se întemeiază pe principiile autonomiei, legalităţii şi colaborării în rezolvarea problemelor comune. Suburbiile beneficiază de un grad sporit de autonomie, atât în organizarea şi funcţionarea autorităţilor locale, cât şi în gestiunea, sub responsabilitatea lor, a intereselor locuitorilor pe care le reprezintă. Conform statutului municipiului Chișinău, între autoritățile municipale și cele ale suburbiilor nu există o relație de subordonare. Totuși, conducerea de la Chișinău poate decide lucruri care afectează direct locuitorii din suburbii, de exemplu, noi rute de transport public sau alocații de bani din bugetul municipal pentru rezolvarea unor probleme comunitare. Mai mult, Consiliului Municipal Chișinău aprobă bugete, programe, planuri, strategii relevante pentru municipalitate, care sunt obligatorii și pentru suburbii. 

Rezultă o relație destul de confuză dintre municipiul Chișinău și suburbiile sale: deși acestea fac parte din Chișinău și primesc bani din bugetul municipal, suburbiile au propria autonomie și pot implementa independent politici și decizii. Această lipsă de coordonare efectivă duce la o dezvoltare haotică a suburbiilor, fără o coeziune eficientă sau un plan consolidat. De exemplu, un raport elaborat în 2020 arăta că serviciile municipale de colectare a deșeurilor includ doar nouă localități din suburbii (Cricova, Dumbrava, Vatra, Vadul lui Vodă, Ciorescu, Bubuieci, Condrița, Ghidighici și Grătiești), iar celelalte au contracte separate semnate cu companii private sau municipale. 

Această dezvoltare haotică e alimentată și de o neclaritate și inconsecvență în alocarea banilor din bugetul municipal către suburbii. În pofida autonomiei sale, consiliile locale ale suburbiilor (ca și toate consiliile locale din țară) nu pot adopta decizii care implică anumite cheltuieli fără indicarea sursei de acoperire a costului realizării deciziilor respective. În acest sens, practic toate primăriile localităţilor din municipiul Chişinău devin dependente de bugetul municipal, din simplu motiv că vărsările la bugetul acestor localităţi nu pot acoperi cheltuielile necesare pentru menținerea și dezvoltarea infrastructurii localităților. Alocația pentru proiecte de dezvoltare locală din bugetul municipal ajunge la o pătrime din bugetul suburbiilor (de exemplu în cazul comunei Bubuieci, Budești sau Sîngera), 40% (în cazul localității Colonița) sau chiar întrece 70% (în comuna Cruzești). Un caz aparte este comuna Tohatin, unde banii transferați de Primăria municipiului Chișinău în 2020-2022 (28 de milioane de lei) a depășit chiar bugetul localității pe acești ani (24,8 milioane de lei).

Investițiile municipale în finanțarea proiectelor din suburbii în perioada 2020-2022:

Statutul municipiului Chișinău prevede că, Consiliul municipal Chișinău „aprobă, în mod nediscriminatoriu, conform criteriului pe cap de locuitor, transferurile de la bugetul municipal către bugetele orașelor, satelor (comunelor) din componența municipiului”. Acest principiu însă a fost de multe ori încălcat, devenind subiect de scandal. Încă în timpul administrației Chirtoacă, primarii suburbiilor acuzau Chișinăul de o finanțare netransparentă a localităților, astfel încât primarii din unele localități erau favorizați în dependență de apartenența lor politică. Fostul edil Dorin Chirtoacă nega acuzațiile și menționa că se conduce de două criterii: un minim pentru fiecare şi un adaos suplimentar în funcție de numărul de locuitori (astfel încât suburbiile mai mari ar fi primit mai mulți bani). Totuși, socialiștii au continuat să acuze fostul primar de preferențialitate, menționând că suburbii mari precum Vadul lui Vodă sau Codru rămâneau subfinanțate.

Și actualul primar al capitalei Ion Ceban este acuzat de lipsă de transparență în distribuirea bugetelor spre suburbii. Fracțiunea PAS din CMC l-a învinuit că modul în care s-au distribuit banii în ultimii patru ani este dubios și neclar. Aceștia au pus sub întrebare modul în care banii pentru suburbii au fost distribuiți în anul 2023, astfel încât localitățile mici primeau sume mai mari per locuitor (Condrița – 2800 de lei, Colonița în jur de 3300, Vatra – aproximativ 2100 lei) comparativ cu suburbiile mari, care aduc venituri mai mari în buget (de exemplu Stăuceni a primit 240 lei pe cap de locuitor, Durlesti 160 lei, iar Codru în jur de 150). De cealaltă parte, și Ceban a lansat acuzații spre guvernarea PAS și Cancelaria de Stat, spunând că ar fi blocat finanțarea suburbiilor. Acesta a anunțat în iulie anul trecut că „acțiunea de blocaj” afectează în primul rând locuitorii din Băcioi, Sângera, Ghidighici, Tohatin, Budești, Cruzești, Colonița, dar și pe cei din celelalte suburbii din componența municipiului Chișinău. Cancelaria de Stat a negat acuzațiile și le-a numit false, învinuind în schimb Primăria municipiului Chișinău că nu a acordat în totalitate lista obiectivelor propuse spre finanțare pentru suburbiile Băcioi, Sîngera, Ghidighici, Budești, Cruzești, Colonița, Tohatin și Vadul lui Vodă. „Pentru finanțarea lucrărilor menționate în dispoziții, Primăria urma să aprobe lista obiectivelor propuse spre finanțare. Oficiul a solicitat de la Primărie lista menționată pentru suburbiile Băcioi, Sângera, Ghidighici, Budești, Cruzești, Colonița, Tohatin și Vadul lui Vodă”, a precizat Cancelaria de Stat, adăugând că „din motive neclare, lista obiectivelor a fost prezentată doar pentru comunele Budești și Băcioi, fapt pentru care Oficiul a retras notificarea pentru aceste localități”.

Aceste dispute politice care apar și dispar în jurul finanțării suburbiilor indică o lacună în modul în care e gestionat bugetul pentru suburbii. Lipsa clarității finanțării împiedică autoritățile suburbiilor să elaboreze și implementeze proiecte de dezvoltare pe termen lung, de aici și intervențiile sporadice și necoordonate. 

Cum se dezvoltă suburbiile în alte țări?

În zonele metropolitane ale lumii, s-a înrădăcinat demult viziunea că orașele și suburbiile acestora au mai mult de beneficiat dintr-o conlucrare constructivă decât din conflicte de interese. 

În SUA, de exemplu, studiile arată că dezvoltarea economică a suburbiilor este strâns legată de dezvoltarea centrelor metropolitane și viceversa. De exemplu, orașul Denver conlucrează strâns cu suburbiile sale pentru consolidarea rețelelor de transport sau finanțarea instituțiilor culturale. Autoritățile metropolitane cooperează cu cele suburbane pentru a atrage investitori, a dezvolta planuri comune și a lucra la proiecte infrastructurale de anvergură. 

Sursa foto: newhomesource.com

În țările Uniunii Europene, politica de coeziune încurajează municipalitățile să conlucreze strâns cu suburbiile din jurul lor întru asigurarea unei vieți mai bune pentru locuitori. Proiectele comune, cooperarea și dialogul politic deschis cu implicarea locuitorilor sunt esențiale în atingerea acestei coeziuni. De multe ori, cooperarea este încurajată și motivată de posibilitatea de acces spre fondurile Uniunii Europene, benefice atât pentru orașe cât și pentru suburbiile lor. Un exemplu în acest sens este municipiul Brno din Cehia. Datorită Fondului European pentru Dezvoltare Regională, Zona Metropolitană Brno a fost capabilă să-și dezvolte o strategie integrată pentru zona metropolitană. Elaborarea strategiei a permis identificarea domeniilor cheie de cooperare între metropolă și suburbii și a avut ca rezultat implementarea proiectelor în zone strategice. Aceasta include, printre altele, mobilitatea durabilă, revitalizarea teritoriului, gestionarea deșeurilor, locuințe sociale, coordonarea dezvoltării strategice și spațiale. În contextul aspirațiilor europene ale Moldovei, modelul municipiului Brno ar fi unul pozitiv pentru Chișinău, încurajând autoritățile municipale și cele suburbane să conlucreze în dezvoltarea proiectelor și strategiilor din care să beneficieze toți locuitorii și care pot fi susținute financiar de Uniunea Europeană.

Pentru a ușura povara suburbiilor, în țările Europei de vest, sistemele naționale de asistență fiscală și politicile fiscale, împreună cu programele naționale de securitate socială, scutesc administrațiile locale de dependența majoră de propriile surse de impozitare. Aceste sisteme sociale limitează responsabilitatea locală sau provincială pentru majoritatea programelor sociale, cum ar fi locuințe, angajare și asistență pentru venituri. Acest lucru reduce concurența fiscală între administrațiile locale ca sursă de rivalitate aproape peste tot în Europa de Vest, inclusiv în Marea Britanie. În plus, prezența unor partide politice mai disciplinate și mai ideologice în Europa de Vest facilitează colaborarea politică între autoritățile naționale și locale în crearea unor programe care să depășească granițele administrației locale.

Experiența altor orașe ne arată că secretul unei dezvoltări sustenabile și prospere a suburbiilor este, de multe ori, o bună cooperare între autoritățile publice de diferite niveluri. Prioritizarea intereselor și necesităților cetățenilor în detrimentul propriilor diferențe politice ar fi un pas esențial în acest sens. Bineînțeles, în acest mix este esențială transparența și legalitatea. Dincolo de asta, orașele și suburbiile se dezvoltă armonios împreună și au de câștigat când se lucrează la strategii comune de dezvoltare pe termen lung, determinate de interese comune și bunăstarea finală a locuitorilor. Pentru Chișinău, aceste lecții urmează încă a fi învățate.

Cum putem avea suburbii sustenabile și confortabile?

Pentru a asigura o dezvoltare sustenabilă și echitabilă a suburbiilor Chișinăului și a face față problemelor cu care se confruntă, este necesară, întâi de toate, o strategie de coeziune între orașul Chișinău și suburbiile sale. În contextul creșterii urbane rapide și al expansiunii suburbane, coeziunea poate promova o dezvoltare mai sustenabilă, echitabilă și eficientă din punct de vedere al resurselor. Această recomandare a fost trasată și de către Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare în Moldova într-un raport lansat câțiva ani în urmă. 

Astăzi, această coeziune dintre oraș și suburbii ar presupune coordonarea politicilor și proiectelor de dezvoltare, transport, infrastructură și protecție a mediului. Autoritățile trebuie să colaboreze pentru a crea planuri de dezvoltare care să reflecte interesele atât ale nucleului urban, cât și ale zonelor suburbane, promovând un echilibru între dezvoltare și conservare. Toate planurile și strategiile de termen lung pentru Chișinău trebuie neapărat să reflecte și o viziune pentru suburbii. Un accent aparte trebuie pus pe îmbunătățirea conectivității (extinderea și integrarea rețelelor de transport public spre și din suburbii), asigurarea accesului egal la servicii esențiale (infrastructură, educație, sănătate, spații verzi etc.), dezvoltare economică (atragerea investițiilor și a fondurilor și conlucrarea transparentă cu agenții privați) și protecția mediului (mai ales în managementul deșeurilor). Prin planificare și acțiune comună, autoritățile pot implementa practici de dezvoltare durabilă care să protejeze mediul și să asigure reziliența comunităților urbane și suburbane.

Pe lângă coeziune, este esențială și o transparență sporită în finanțarea suburbiilor de către municipalitate. Aceasta a fost subiect de dispută și acuzații politice de prea mult timp. Luptele politice, la rândul lor, au contribuit la tergiversarea proiectelor de dezvoltare în suburbii. În acest sens, criteriile și mecanismele de distribuție a fondurilor municipale pentru suburbii trebuie să fie clare și transparente. Acestea trebuie să fie consultate pe larg cu locuitorii suburbiilor, societatea civilă, antreprenori și autoritățile publice din suburbii. Distribuirea fondurilor către suburbii ar trebui să fie astfel complet depolitizată, iar adoptarea unui mecanism clar ar fi un prim pas.

Unii experți mai menționează că pentru o dezvoltare eficientă a Chișinăului și suburbiilor sale este nevoie chiar de o regândire a statutului de municipiu. Ei propun formarea în schimb a unei zone metropolitane, care să includă și alte localități din afara municipiului, cu interese comune de dezvoltare. Recomandări similare au fost făcute și centrelor mari urbane din România (care are un context similar de extindere și dezvoltare a suburbiilor). Experții români sugerează crearea zonelor regionale de dezvoltare, care să cuprindă arii mai extinse decât municipiile și suburbiile lor, care să permită atragerea investițiilor mai mari, coordonarea proiectelor de dezvoltare și coalizarea intereselor în fața autorităților centrale. Propuneri similare de regionalizare au fost făcute anterior și în Moldova. 

Dincolo de perspectivele de regionalizare însă este esențial ca autoritățile municipale și cele suburbane să pună interesele locuitorilor în capul mesei, făcând abstracție de diferențele politice. Printr-o cooperare transparentă și strategică e nevoie de planuri coordonate de dezvoltare, care să contribuie la o coeziune funcțională între Chișinău și suburbiile sale.

Concluzie

Deși oferă o iluzie a unei vieți confortabile, suburbiile Chișinăului impun o altă realitate locuitorilor săi. Visul de a avea o casă proprie cu grădină a venit pentru mulți la pachet cu drumuri proaste de acces, lipsa unui sistem centralizat de canalizare sau iluminare stradală proastă. Asta nu înseamnă însă că suburbiile nu deveni un loc mai confortabil de trai. 

Ca să avem suburbii mai frumoase, confortabile și sustenabile, este nevoie de o cooperare mai largă și o coordonare mai strategică a autorităților municipale cu cele din suburbii. Atunci când nu vor interveni diferențele politice sau interesele personale ale unor actori politici, va fi respectată legislația în vigoare, vor fi elaborate și implementate strategii pe termen lung de dezvoltare a Chișinăului care să includă și un plan pentru suburbii, iar banii pentru ele vor fi alocați transparent și strategic, suburbiile vor o șansă mai bună de a realiza visul locuitorilor săi. Pentru asta este necesar efortul sincer și neostenit atât al autorităților municipale și suburbane, cât și a locuitorilor, agenților economici și societății civile.