PrimariaMea
Cum ne judecăm ani de zile pentru a asigura participarea publică în suburbii Image
26 nov. 2021

Cum ne judecăm ani de zile pentru a asigura participarea publică în suburbii

În ultimii doi ani, Primăria Mea a dat în judecată de patru ori primării locale pentru a revendica dreptul la acces la informație, a cere transparență și implicarea comunității în procesele decizionale. În or. Codru, am solicitat rapoartele de transparență ale Primăriei și proiectele de decizii și am contestat o decizie prin care mai multe terenuri urmau a fi scoase la licitație. La Durlești, am contestat refuzul Primăriei de a ne înregistra în lista părților interesate și o decizie adoptată cu abateri de la lege. 

Aceste procese ne costă timp, oameni și bani. Și nu doar pe noi, dar și statul. Totuși, în urma acestor acțiuni, autoritățile locale devin oarecum mai deschise solicitărilor noastre și ale cetățenilor. Prezentăm cazurile, procesul și rezultatele noastre, pentru că știm că multe alte localități se confruntă cu probleme similare. 

 

Transparența în suburbii: situația este rea, dar sunt progrese 

Primăria unei localități este o prestatoare de servicii publice, care lucrează din banii cetățenilor, în folosul cetățenilor. În activitatea sa, aceasta se ghidează de o serie de legi și de Constituție, care o obligă să garanteze accesul la informație, să fie transparentă în acțiunile sale și să implice locuitorii în procesul decizional. 

În ultimii ani, Primăria Mea s-a extins în două suburbii ale municipiului Chișinău: or. Codru și or. Durlești acestea sunt în top 20 orașe din țară, după numărul de populație, care este în continuă creștere. 

O suburbie are consiliul său local și un/o primar/ă. Totuși conducerea de la Chișinău poate decide lucruri care afectează direct locuitorii din suburbii, de exemplu, noi rute de transport public sau alocații de bani din bugetul municipal pentru rezolvarea unor probleme comunitare. 

În ambele localități, Codru și Durlești, prezența noastră a fost întâmpinată cu reticență de autorități, dacă nu chiar ostilitate. Totuși, au fost atât aleși locali, cât și funcționari publici, care au salutat prezența noastră și s-au arătat deschiși spre colaborare. 

O parte din activitățile noastre țin de publicarea informației de interes public, și anume: transmisiunea live a ședințelor consiliului local, publicarea sintezelor cu cele mai importante subiecte, inclusiv, cu proiectele de decizii și deciziile finale. În caz că informația lipsește, o solicităm. Încurajăm și participarea publică prin diseminarea informației despre consultările publice, formarea și asistarea grupurilor de inițiativă care solicită acțiune pentru transport public de calitate și spații publice accesibile pentru fiecare. 

Activitatea noastră și alte informații sunt publicate pe paginile web la Codru și Durlești, precum și pe paginile de Facebook: Codru și Durlești. 

O dată la 3-4 luni distribuim și câte un ziar comunitar din poartă în poartă. O dată la 3-4 luni distribuim și câte un ziar comunitar din poartă în poartă.

 

În anii de activitate în aceste localități, ne-am confruntat cu o serie de probleme ce țin de accesul la informație, transparența procesului decizional și participarea publică. Natalia Slepuhin, coordonatoarea proiectului de monitorizare în suburbii, menționează că cea mai mare problemă de transparență la Durlești e legată de consultările publice: „nu se anunță pe site-ul primăriei, doar în Monitorul Oficial, nu se publică materialele aferente, informația importantă se hașurează abuziv. Tot abuziv se ascunde informația de interes public din proiectele de decizii examinate în cadrul ședințelor Consiliului local, de ex, adresele unde urmează să apară blocuri cu multe etaje.”

Coordonatorul local din or. Codru, Oleg Tomșa, consideră că transparența în primăria Codru este un proces continuu: „În ultimele luni s-au înregistrat unele progrese, cu suportul cetățenilor: primăria publică anunțul și agenda ședințelor Consiliului local, raportul anual privind transparența în procesul decizional, se consultă bugetul și modificarea unor Planuri Urbanistice Zonale.” Totuși, consideră acesta, în continuare primăria nu prezintă proiectele de decizie pe care le vor examina consilierii la ședință, iar uneori postează anunțul despre ședință cu mai puțin de trei zile lucrătoare înainte, cum prevede legea. Deciziile aprobate de consilieri pot fi găsite doar pe actelocale.gov.md, nu și pe pagina web a primăriei (cu unele excepții rare).

Din momentul în care am realizat problemele de transparență din ambele primării, după ce am epuizat toate căile de solicitări de informație, apeluri telefonice, email-uri, conversații, am apelat la judecată. Despre cum puteți da în judecată o instituție publică, am scris mai detaliat aici. Prezentăm pe scurt cele patru cazuri în care am atacat în instanță administrația publică locală, dintre care, în unul dintre cazuri avem deja decizia instanței în favoarea noastră, iar în alt caz am ajuns la o înțelegere amiabilă cu aleșii locali.

 

Durlești: Refuzul Primăriei Durlești de a ne include în lista părților interesate 

Pentru a fi mai bine informați despre activitatea administrației publice din Durlești, am decis să folosim dreptul de a fi incluși în lista părților interesate. Aceasta înseamnă că trebuie să fim prioritar informați despre când se organizează ședințele consiliului, discuții, audieri sau consultări și cum putem să ne implicăm - un drept al fiecărui cetățean sau organizații. 

În decembrie 2019, am expediat către Primărie prima solicitare de a fi înregistrați ca parte interesată. În lipsa unui răspuns, am reiterat solicitarea în iunie 2020. Primăria or. Durlești a refuzat să facă acest lucru, pentru că, conform lor, „petiţia adresată autorităţii publice, trebuie să fie motivată şi însoţită de dovezi prevăzute de reglementările legale în vigoare.” Totodată,  autoritatea a menționat că în petiţia adresată a fost omisă respectarea prevederilor legale privind conţinutul petiţiei, fără însă a menționa care anume prevederi.

În iunie 2020, organizația noastră a transmis o nouă cerere de a fi incluși în lista părților interesate, iar în iulie Primăria Durlești a respins repetat sesizarea, invocând că aceasta nu este motivată. Primăria Mea a calificat răspunsul Primăriei or. Durleşti ca fiind unul abuziv şi contrar prevederilor legale. Într-un final, am mers în instanța de judecată, unde am cerut să fie anulate răspunsurile Primăriei și, totodată, aceasta să fie obligată să ne includă în lista părților interesate. 

Procesul mai continuă după mai multe amânări: concedii medicale, COVID sau lipsa prezentării dosarului administrativ de către Primărie. Maria Pîslaruc, jurista Asociației Primăria Mea, explică că procesul se tărăgănează inclusiv pentru că autoritatea publică locală nu prezintă dosarul administrativ, deși este obligată să facă acest lucru: „judecătorul, în scopul responsabilizării autorității publice, care trebuie să prezinte dosarul administrativ, a acordat termen suficient pentru prezentarea acestuia, dar autoritatea publică a ignorat obligația, fapt pentru care au fost aplicate măsuri sancționatorii (amendă), fiind amânate câteva ședințe din acest motiv.”

Încă suntem în așteptarea unei decizii, astfel încât să beneficiem de dreptul a fi informați, conform legii, despre activitatea APL din Durlești. 

Cronologie: 

07.08.2020- depunerea cererii de chemare în judecată;

19.10.2020- ședința de judecată amânată, judecătorul se afla în concediu medical;

16.12.2020- ședința amânată, regim restricționat în instanța de judecată din cauză măsurilor Covid-19;

03.03.2021- ședința amânată, s-a obligat pârâtul să prezinte dosarul administrativ;

20.04.2021- ședința amânată, regim restricționat în instanța de judecată din cauză măsurilor Covid-19;

21.07.2021- ședința amânată, s-a obligat repetat pârâtul să prezinte dosarul administrativ;

02.11.2021- ședință amânată, judecătorul se afla în concediu medical. 

25.01.2022 - următoarea ședință de judecată. 

 

Durlești: Încălcarea transparenței procesului decizional 

În iulie 2020, Consiliul local Durlești a votat un regulament despre filmarea ședințelor Consiliului local. Documentul aprobat prevedea ca obiecţiile şi propunerile asupra proiectului să fie prezentate în cel mult 20 de zile de la data publicării deciziei. Astfel, autoritatea publică locală şi-a propus, contrar legii, mai întâi să adopte decizia, după care să inițieze consultări publice.

În luna august, Primăria Mea a solicitat Cancelariei de Stat să efectueze controlul legalităţii deciziei menţionate mai sus. Cancelaria de Stat a constatat ilegalitatea adoptării deciziei și a notificat Consiliul or. Durleşti, solicitând modificarea/completarea sau abrogarea deciziei. Consilierii locali însă au respins solicitarea Cancelariei. În decembrie 2020, Primăria Mea a depus cererea de chemare în judecată.  

La moment, atât Asociația Primăria Mea, cât și Cancelaria de Stat, se judecă cu Consiliul or. Durlești pentru a contesta acea decizie și sunt în așteptarea unei noi ședințe de judecată. 

Multe dintre proiectele de decizie adoptate de consiliul local nu sunt supuse consultărilor publice, totuși prevederile acestei decizii pot afecta direct activitatea organizației și anume transmisiunea live a ședințelor consiliului, mai ales că anterior, consilierii locali și funcționari publici ne-au interzis în repetate rânduri să facem acest lucru. Chiar dacă nu este încă o decizie definitivă a instanței, Primăria Mea or. Durlești continuă să asigure filmarea și publicarea online a întrunirilor consilierilor. 

 

Cronologie: 

17.12.2020- depunerea cererii de chemare în judecată;

01.04.2021- ședința de judecată amânată, regim restricționat în instanța de judecată din cauză măsurilor Covid-19;

24.06.2021- ședința de judecată amânată, s-a acordat termen suplimentar ca pârâtul să înlăture neajunsurile (prezentarea corespunzătoare a dosarului administrativ);

27.09.2021- ședința amânată, dosarul a fost expediat judecătorului I. Barbacaru pentru a decide conexarea acestuia cu altă cauză civilă inițiată de către Cancelaria de Stat vs. Consiliul or. Durlești privind contestarea aceleiași decizii a Consiliului local or. Durlești.

 

Codru: lipsa informației de interes public 

În or. Codru, Primăria Mea a solicitat repetat o serie de informații care trebuie să fie publice  conform legii - proiectele de decizii și raportul privind transparența. Am fost ignorați. Prin urmare, în iulie 2019, am depus cererea de chemare în judecată. După șapte ședințe amânate, în lipsa unor reprezentanți ai Primăriei, instanța ne-a dat câștig de cauză, solicitând APL să furnizeze asociației documentele solicitate. 

Chiar dacă procesul a durat doi ani, iar reprezentanții Primăriei nu au manifestat deschidere spre cooperare, la câteva luni după cererea de chemare în instanță, APL a început să publice rapoartele de transparență. 

Colegii noștri, Cristina Voroneanu și Oleg Tomșa, prezenți la încă o ședință de judecată amânată. Februarie, 2020 Colegii noștri, Cristina Voroneanu și Oleg Tomșa, prezenți la încă o ședință de judecată amânată. Februarie, 2020

 

Cronologie:  

25.07.2019- depunerea cererii de chemare în judecată;

19.11.2019- ședința de judecată amânată, lipsa pârâtului;

06.02.2020- ședința amânată, judecătorul în deplasare;

16.03.2020- ședința amânată, regim restricționat în instanța de judecată din cauză măsurilor Covid-19;

17.09.2020- ședința amânată, regim restricționat în instanța de judecată din cauză măsurilor Covid-19;

16.12.2020- ședința amânată, regim restricționat în instanța de judecată din cauză măsurilor Covid-19;

24.03.2021- ședința amânată, regim restricționat în instanța de judecată din cauză măsurilor Covid-19;

11.10.2021- s-a purces la examinarea cauzei în fond.

25.10.2021 - instanța obligă Primăria de a furniza informația solicitată. 

Codru: contestarea deciziei care ar lăsa orașul fără de parc 

În iulie 2021, consiliul local or. Codru a votat o decizie prin care mai multe porțiuni din zona deschisă dintre str. Schinoasa Vale - str. Izvoarelor să fie înregistrate la Cadastru, pentru a putea fi scoase la licitație ulterior. Această zonă, conform Planului Urbanistic General nu este prevăzută pentru zonă rezidențială, ci este o zonă specială, destinată unui parc.  Anterior, Primăria Mea or. Codru, împreună cu un grup de inițiativă, în urma mai multor runde de consultări publice, în care locuitorii s-au plâns că nu au parcuri în regiune, au ales acest spațiu în ideea de a amenaja un parc multifuncțional cu o zonă de belvedere; un teren de joacă pentru copii de diferite vârste; un teren de fitness; alei suficient de late și accesibile pentru jogging, plimbări și ciclat; alei mai înguste pentru plimbări. Pe parcursul procesului, aceștia au comunicat intenția aleșilor locali și primarului. Mai multe detalii despre inițiativă puteți citi aici. 

Discuție cu locuitorii or. Codru despre cum poate fi amenajat un parc în zonă. August, 2021 Discuție cu locuitorii or. Codru despre cum poate fi amenajat un parc în zonă. August, 2021

 

În iunie 2021, am solicitat în judecată să fie anulată decizia respectivă dintr-o varietate de motive: atât pentru că nu s-a respectat procedura de consultare publică, cât și pentru că codul S (zonă specială) este preconizat pentru amenajarea unui parc. Astfel, decizia respectivă ar fi împotriva interesului public al locuitorilor or. Codru. Totodată, în aceeași decizie, am sesizat că nu era clar în care perimetru urmează a fi formate terenurile. 

După prima ședință de judecată,  Consiliul local a acceptat să modifice decizia și a exclus prevederea despre  scoatere la licitație a terenurilor din decizie. Asta înseamnă că există șanse ca terenul pentru parc să rămână în proprietatea APL și eventual să fie creat un parc în zona respectivă. 

Cronologie: 

09.07.2021- depunerea cererii de chemare în judecată;

15.09.2021- ședință amânată, s-a dat termen părților pentru concretizarea pretențiilor;

29.09.2021- ședința amânată, s-a acordat termen pârâtului pentru a prezenta referința pe marginea cererii de concretizare depusă de  A.O. ,,Primăria Mea”;

09.12.2021- la ședință Primăria Mea urmează să examineze posibilitatea renunțării la acțiunea înaintată pe motiv că autoritatea publică (Consiliul or. Codru) a acceptat propunerea înaintată de către asociația noastră privind modificarea Deciziei nr.3/22 din 02.06.2021 cu excluderea din decizie a sintagmei ,,în scopul adjudecării ulterioare prin licitație publică” în privința terenului de 7,1 ha din or. Codru, str. Schinoasa Vale - str. Prepeliței.

Concluzie

Am prezentat pe scurt aceste cazuri în care o asociație obștească merge în instanță pentru a revendica dreptul la acces la informație, transparență și participare publică. Cu asemenea probleme se confruntă cetățeni, activiști, consilieri, oameni de afaceri în multe dintre localitățile țării. Acestea înseamnă adesea cheltuirea resurselor (umane, de timp și bani) atât ale părților implicate, cât și ale statului.  

În acest proces anevoios am avut și rezultate: primăria Codru publică rapoartele de activitate și deja tot mai multe documente de interes public; la moment, încă mai protejăm spațiul cu destinație specială pe care poate apărea un parc pentru locuitorii din Codru; Primăria Durlești deja ne permite să transmitem live ședințele (chiar dacă încă nu avem o decizie finală în acel caz) și ambele administrații au devenit mai deschise la solicitările noastre. Astfel, ne asigurăm că cetățenii sunt informați de deciziile pe care le iau aleșii locali, că pot urmări cum sunt cheltuiți banii din impozitele lor, că pot să spună și ei necesitățile lor și să revendice dreptul la servicii publice de calitate, la spații publice și alte lucruri pe care trebuie să le asigure o primărie. 

Legislația în domeniu trebuie actualizată și îmbunătățită, însă, între timp, trebuie urmate și implementate acele prevăzute la moment. Pentru mai multe detalii despre accesul la informație și participarea publică: de ce este nevoie, prevederile legale și instrumentele noastre în calitate de cetățeni, puteți accesa ghidul nostru pentru o administrație publică transparentă și îndrumarul de consultări publice


Autoare: Vlada Ciobanu 


Publicat de:

Distribuie