PrimariaMea
Subiecte funciare, documente urbanistice și solicitări de informație Image
13 iul. 2020

Subiecte funciare, documente urbanistice și solicitări de informație

 

La doar 4 zile distanță de la închiderea ultimei ședințe, consilierii se reunesc din nou marți, 14 iulie. Conform ordinii de zi, aleșii locali vor examina 27 de subiecte, printre care: transmiterea în proprietate privată a mai multor terenuri, repartizarea profitului obținut de 4 întreprinderi municipale în 2019 și expunerea la licitație a 14 terenuri. De asemenea, consilierii vor examina Planul de Acțiuni pentru elaborarea documentației urbanistice (PUG, planul de amenajare a teritoriului) și vor audia informațiae privind situația epidemiologică, activitatea Spitalului nr. 4, elaborarea Planului Urbanistic Zonal Centru și organizarea procesului de alimentație în școli și grădinițe.

 


Ordinea de zi a ședinței


1. Informație privind situația epidemiologică în municipiul Chișinău

La solicitarea consilierilor, informația se prezintă la începutul fiecărei ședințe.

2. Informație privind activitatea Spitalului Clinic Municipal nr. 4 în perioada pandemică COVID-2019

Informația a fost solicitată de Vasile Grădinaru (PAS) la ședința de pe 2 iulie. Consilierul are întrebări cu privire la modalitatea de acordare a primelor în cadrul spitalului.

 

3. Desemnarea candidaturilor pentru componența Consiliului electoral al circumscripției electorale municipale Chișinău

La solicitarea Comisiei Electorale Centrale, Consiliul va desemna reprezentanți în Consiliul electoral al circumscripției Chișinău pentru organizarea alegerilor prezidențiale din 2020. Conform proiectului de decizie, se propun 2 persoane din executiv și alte 2 persoane de rezervă.

 

4. Instituirea funcției de mediator comunitar în sectoarele municipiului Chișinău și aprobarea Regulamentului privind organizarea activității acestuia

5. Instituirea Comisiei pentru selectarea persoanelor care solicită indemnizații unice

 

6. Repartizarea profitului net

Proiectele prevăd repartizarea profitului net obțin în 2019 la instituțiile „Direcția parcuri, odihnă și cultură”, „Parcul Dendrariu”, „Bucuria-El” și „Satiricus Ion Luca Caragiale”. În cazul întreprinderilor „Bucuria-El” și „Satiricus Ion Luca Caragiale” profitul va fi utilizat la acoperirea pierderilor obținute în anii precedenți. Profitul obținut de către „Direcția parcuri, odihnă și cultură” și „Parcul Dendrariu” vor fi repartizate după cum urmează:

- 30% - direcționați în bugetul primăriei

- 70% - pentru dezvoltarea entității.

 

7. Expunerea la licitație funciară

Proiectul prevede expunerea la licitație a 14 terenuri.

 

8. Completarea Componenței Comisiei pentru organizarea și desfășurarea licitațiilor funciare cu strigare, aprobată prin decizia Consiliului municipal Chișinău nr. 5/17 din 19.12.2019

 

9. Aprobarea și aplicarea Ghidului de design al străzilor din mun. Chișinău

Ghidul a fost elaborat cu susținerea PNUD Moldova și a fost consultat public pe 4 aprilier și 22 iulie 2019.

 

10. Operarea unor modificări în deciziile Consiliului municipal Chișinău nr. 3/29 din 19.11.2015 și nr. 51/2 din 11.07.2006

 

11. Inventarierea bunurilor imobile aflate în gestiune la Direcția Cultură

Proiectul prevede că Direcția economie va inventaria încăperile aflate în gestiunea Direcției cultură, iar toate spațiile eliberate fără decizia CMC sau alt temei legal, vor fi imediat evacuate.

Același proiectul a fost examinat la ședința CMC din 18 iunie. Dat fiind că au apărut întrebări  din partea consilierilor despre cum vor fi evacuate aceste încăperi, proiectul a fost transmis la reexaminare, la propunerea autoarei Ina Gaidău (DA).

 

12. Operarea unor modificări în deciziile Consiliului municipal Chișinău nr.3/8 din 05.07.2019, nr. 2/3 din 20.11.2019, nr.6/4 din 26.12.2019, statul de personal, schema de salarizare și structura organizatorică a Direcției audit intern a Primăriei municipiului Chișinău

 

13. Aprobarea Planului local anticorupție al Primăriei municipiului Chișinău pentru anii 2018-2020

Planul a fost elaborat  în colaborare cu Centrul Național Anticorupție în perioada 03 - 30 ianuarie 2018. Deși planul a fost realizat pentru anii 2018 - 2020, abia acum acesta a ajuns pe agenda consilierilor. 

 

14. Aprobarea Regulamentului privind salubrizarea și asigurarea curățeniei în orașul Chișinău

 

15. Acceptarea donației din partea Întreprinderii Unitare de stat „ECOTEHPROM", or. Moscova

Întreprinderea din Moscova a donat municipiului Chișinău 5 unități pentru deszăpezirea drumurilor. Acestea vor fi date în gestiune întreprinderii „EXDRUPO”, care va asigura importul unităților din propriile surse.

 

16. Revocarea deciziei nr. 5/17-10 din 13.05.2015 „Repartizarea unui lot de pământ din str-la Pietrăriei Ligii de baseball și softball pentru copii"

Proiectul de decizie nu a fost publicat pentru a putea fi consultat.

 

17. Amplasarea „Monumentului primului cosmonaut din lume Iuri Gagarin”

Monumentul din bronz va fi amplasat, la inițiativa Centrului Rus de Știință și Cultură, în scuarul de pe bd. Iuri Gagarin.

 

18. Aprobarea Planului de acțiuni pentru elaborarea Planului de amenajare a teritoriului municipiului Chișinău și a Planului urbanistic general al orașului Chișinău, operarea unor modificări în decizia Consiliului municipal Chișinău nr. 4/1 din 05.03.2020 și Tema-program pentru elaborarea Planului de amenajare a teritoriului municipiului Chișinău

Planul stabilește pașii și termenii de executare a etapelor de elaborare, consultare și prezentare în Consiliu a documentelor ce vor sta la baza viitoarelor construcții și amenajări în Chișinău: Planul de amenajare a teritoriului și Planul Urbanistic General.

Conform proiectului, elaborarea acestor documente strategice va fi coordonată de către întreprinderea „Chișinăuproiect”, cu implicarea specialiștilor desemnați de către donatori. Direcția arhitectură va prezenta trimestrial viceprimarilor de ramură rapoarte de activitate.

 

19. Aprobarea Regulamentului privind raporturile juridice de superficie și locațiune care au ca obiect terenuri municipale

 

20. Transmiterea în proprietate privată

Proiectul prevede transmiterea în proprietate privată a 4 terenuri, cu suprafața de 654 metri pătrați, 576 metri pătrați, 250 metri pătrați și 625 metri pătrați.

 

21. Transmiterea în proprietate privată comună

Proiectul prevede transmiterea în proprietate privată comună a 8 terenuri.

 

22. Amplasarea panoului decorativ din mozaic „Arta”

Se solicită aprobarea Consiliului pentru amplasarea mozaicului care se afla anterior pe clădirea demolată de pe str. Kiev 7, pe clădirea Teatrului de Operă și Balet.

 

23. Schimbarea categoriei străzii 31 August 1989 din municipiul Chișinău

Se propune schimbarea statutului străzii 31 august 1989 (pe porțiunea „str. Ciuflea - str. Al. Sciusev) din „interes raional„ în „interes local”  cu scopul de a revedea planificarea străzii și de a amenaja parcări paralele carosabilului și 2 piste de bicicliști cu sensuri diferite de circulație.

 

24. Informație privind etapa elaborării Planului Urbanistic Zonal Centru

25. Acceptarea surselor Fondului Ecologic Național pentru  implementarea proiectului „Platforme ecologice pentru colectarea deșeurilor menajere în orașul Chișinău”

 

26. Aprobarea Strategiei municipale pentru protecția drepturilor copilului 2020-2025

Strategia, constituită din 8 capitole, este atașată proiectului de decizie.

 

27. Informație cu privire la organizarea procesului de alimentație în instituțiile educaționale

 


Publicat de:

Distribuie