PrimariaMea
Un grup de activiști civici inițiază un referendum pentru revocarea din funcție a lui Dorin Chirtoacă Image
06 iul. 2016

Un grup de activiști civici inițiază un referendum pentru revocarea din funcție a lui Dorin Chirtoacă

Azi, 6 iulie un grup de activiști civici din orașul Chișinău au susținut o conferință de presă în care au anunțat despre inițierea procesului de organizare a referendumului privind revocarea din funcție a Primarului General al mun. Chișinău, Dorin Chirtoacă.

La conferință a participat Victor Chironda, activist civic specializat pe probleme de dezvoltare urbană, Sergiu Tofilat, expert economic și Vitalie Voznoi, activist în domeniul protecției patrimoniului public urban.

În cadrul evenimentului, organizatorii au dat citire unui ”Apel al activiștilor civici din Chișinău către orășeni privind organizarea referendumului local pentru revocarea din funcție a Primarului General Dorin Chirtoacă”.

"Suntem deprinși să vedem uși închise, fețe încruntate, proiecte refuzate. Deja ne-am deprins cu amenințările, altercațiile cu firme private de pază și cu așteptări de luni și ani de zile a răspunsurilor oficialilor municipali la petițiile noastre.

Dar credem că numai așa vom reuși să dezvoltăm o comunicate care ar putea edifica un oraș cu adevărat european. Numai prin comunicare, colaborare și ajutor reciproc vom putea învinge corupția, iresponsabilitatea și incompetența." anunță grupul de inițiativă pe site-ul lor.

Grupul de inițiativă privind organizarea referendumului este alcătuit din reprezentanții organizațiilor neguvernamentale și activiști civici specializați pe problemele de dezvoltare urbană.

sursa: referendum chișinău


Publicat de:

Distribuie