Problema animalelor fără adăpost și protejarea spațiilor verzi de-a lungul străzii Alba-Iulia
Consilierii au examinat doar șapte din cele 49 de subiecte de pe ordinea de zi, dintre care trei au fost trimise la reexaminare. Printre proiectele aprobate se numără protejarea spațiilor verzi de-a lungul străzii Alba-Iulia din Chișinău, care a stârnit un val de nemulțumire și schimb de replici între consilieri.
Ședința a început cu prezența a 46 consilieri. Conform principiului rotației, președintele ședinței a fost ales Corneliu Pântea (PUN). Ordinea de zi, ca bază, a fost votată de către 45 de consilieri. Ulterior, executivul a retras mai multe subiecte de pe ordinea de zi, printre care și metodologia de calculare a tarifelor pentru transportul public. După suplinirea ordinei de zi cu cinci subiecte, aceasta a fost aprobată în noua redacție de către 48 de consilieri.
Ordinea de zi a fost suplinită cu:
- Amenajarea unor curți ale blocurilor de locuit;
- Privatizarea terenului aferent obiectivului privat din str. Uzinelor, 171/4;
- Transmiterea unor containere pentru deșeuri de la balanța Direcției generale locativ-comunale și amenajare la balanța Î.M. „Autosalubritate”;
- Transmiterea unei platforme subterane pentru colectarea deșeurilor menajere de la balanța Direcției generale locativ-comunale și amenajare de la balanța Î.M. Regia „Autosalubritate”.
De pe ordinea de zi au fost excluse subiectele:
5. Acceptarea donației oferite de Primăria Sectorului 2 al Municipiului București pentru finanțarea proiectului „Renovarea sediului din bd. Dacia, nr. 37/1, destinat Centrului Municipal de Tineret”;
7. Aprobarea metodologiei de calculare a tarifelor pentru călătoria în transportul public din municipiul Chișinău;
10. Aprobarea catalogului de prețuri „Colectarea, transportarea și depozitarea deșeurilor municipale din municipiul Chișinău”;
17. Semnarea scrisorii de intenție, în vederea transmiterii Contractului de Finanțare din 19.12.2013, încheiat între S.A. „Apă-Canal Chișinău" și Banca Europeană de Investiții;
25. Aprobarea tarifelor pentru repartizarea loturilor destinate înhumărilor, a taxelor pentru întreținerea cimitirelor și accesul cu mijloacele de transport pe teritoriul lor.
A urmat un șir de declarații. În timp ce Olivia Vinogradov, membră a Comisiei pentru animale relata despre încălcările din cadrul Comisiei, mai mulți reprezentanți ai societății civile, în semn de susținere, au protestat împotriva aprobării deciziei cu privire la raportul Comisiei privind identificarea soluțiilor pentru rezolvarea problemei animalelor fără stăpân din municipiul Chișinău.
În continuare, subiectele gestionării problemei animalelor fără adăpost și activității Comisiei pentru animale au dominat declarațiile cetățenilor. Acest fapt a indignat unii consilieri care și-au manifestat nemulțumirea din sală și de la tribună.
Alte subiecte populare în cadrul rundei de declarații au fost repararea și construirea pavilioanelor din grădinițe, modul în care a fost elaborat bugetul civil pentru anul 2022 și construcția unui restaurant pe strada Liviu Deleanu.
În timpul declarațiilor, Valerii Klimenco (P. Șor) a încercat să supună la vot acordarea dreptului de a purta panglica sfântului Gheorghe. Mai multe partide au susținut această inițiativă și cu votul a 23 consilieri, Valerii Klimenco (P. Șor) a declarat-o acceptată.
Președintele ședinței și consilierii au făcut schimb de vorbe și insulte pe marginea corectitudinii acțiunilor sus-menționate. Între timp, câteva persoane au părăsit sala. În continuare, președintele ședinței a propus spre vot eliberarea unui avertisment pentru încălcarea regulamentului, însă numai 17 consilieri au susținut inițiativa, astfel aceasta nu a fost acceptată.
Ulterior, a început procedura de aprobare a proiectelor. Consilierii au trimis la reexaminare a subiectele 3, 5 și 6 de pe ordinea de zi.
În timp ce raportorul Dinari Cojocaru (PSRM) se exprima pe marginea proiectului de decizie cu privire la protejarea spațiilor verzi de-a lungul străzii Alba-Iulia din municipiul Chișinău, un grup de persoane a inițiat un protest prin care au cerut abrogarea deciziei prin care a fost permisă construcția unui restaurant pe strada Liviu Deleanu și, în schimb, amenajarea în locul acestuia a unui scuar. Proiectul de decizie a stârnit un val de nemulțumire în rândul consilierilor.
DECLARAȚII
Olivia Vinogradov, membră a comisiei pentru animale a descris procesul și principiile în baza cărora a fost elaborat raportul Comisiei privind identificarea soluțiilor pentru rezolvarea problemei animalelor fără stăpân din municipiul Chișinău, subliniind încălcările și neclaritățile.
Serghei Burgudji (P. Șor) a explicat modul și ordinea în care sunt reparate și construite pavilioanele din grădinițe.
Silvia Grigorieva (PSRM) și-a exprimat nemulțumirea față de salariile educatorilor și a controalelor medicale semestriale obligatorii care au devenit contra cost.
Andrei Năstase (DA) a făcut apel către consilieri să nu facă PR politic pe seama crizei refugiaților și, în schimb, să se țină de promisiunile electorale și să se ocupe de problemele orașului.
Irina Iacovenco, angajată în cadrul Secției de control şi protecție a animalelor din cadrul Direcției generale locativ-comunale și amenajare, a propus ca raportul Comisiei privind identificarea soluțiilor pentru rezolvarea problemei animalelor fără stăpân din municipiul Chișinău și activitatea Comisiei pentru animale să fie discutată într-o ședință aparte, cu prezența experților în domeniu și a persoanelor relevante.
Dumitru Ivanov (PAS) și-a exprimat nedumerirea față de proiectele care beneficiază de bani din bugetul civil pentru anul 2022 și a solicitat ca procesul de selecție a proiectelor să fie revizuit.
Serghei Burgudji (P. Șor) a susținut excluderea de pe ordinea de zi a subiectului cu privire la aprobarea Metodologiei de calculare a tarifelor pentru călătoria în transportul public din municipiul Chișinău.
Ion Cebanu (PL) s-a declarat indignat de faptul că subiectul gestionării problemei animalelor fără adăpost a dominat mai mult de jumătate de ședință în timp ce subiectul Ucrainei a rămas în umbră.
Dinari Cojocaru (PSRM) a criticat activitatea guvernării actuale care, în opinia acestuia, nu este în interesul cetățeanului.
DECLARAȚII DE LA CETĂȚENI
Olga Gherș, activistă pentru apărarea animalelor fără adăpost, s-a exprimat pe marginea subiectului privind gestionarea incorectă și cu încălcări grave de către Î.M. Regia „Autosalubritate” a situației animalelor fără adăpost din municipiul Chișinău.
Iana Verber, activistă pentru apărarea animalelor fără adăpost, a susținut poziția vorbitorilor precedenți și a subliniat punct cu punct mai multe încălcări și neconcordanțe din activitatea Comisiei pentru animale.
Anastasia Cozlovschi, activistă pentru apărarea animalelor fără adăpost, a relatat despre activitatea Secției de control şi protecție a animalelor din cadrul Direcției generale locativ-comunale și amenajare în procesul de realizare a strategiilor și a proiectelor, și de monitorizare a Necropolei. Activista a criticat modul în care Î.M. Regia „Autosalubritate” gestionează problema animalelor fără adăpost.
Sveatoslav Postoronca, cetățean, s-a exprimat pe marginea subiectului privind frauda cu tichetele în transportul public. Sveatoslav Postoronca a menționat că personal s-a pomenit în situația când taxatorul i-a oferit un tichet scos din buzunar, iar ultimele cifre din numărul unic de pe tichet erau foarte diferite față de cele de pe tichetele din rulon.
Igor Grițco și Cristina Petenco, cetățeni, alături de alte persoane, au solicitat din partea unui grup de părinți să fie preconizat un buget pentru proiectarea și construirea unui pavilion pe teritoriul terenului de joacă al Grădiniței nr. 179 din sectorul Ciocana.
Natalia, activistă, și-a manifestat nemulțumirea față de modul în care a fost elaborat bugetul civil pentru anul 2022.
Vitalie Voznoi, activist, a sugerat ca autoritățile din primăria municipiului Chișinău să-și concentreze forțele pentru a întări structurile deja existente care gestionează problema animalelor fără adăpost în loc de a crea altele.
Erica Țucanova, cetățeană, și-a manifestat nemulțumirea față de decizia de a construi un restaurant pe strada Liviu Deleanu și a subliniat consecințele acestei decizii, precum lipsa luminii, tăierea copacilor și devalorizarea apartamentelor și a caselor din apropierea viitorului restaurant.
Piotr Volcov, cetățean, a solicitat ca construcția pe strada Liviu Deleanu să fie oprită, iar restaurantului să-i fie alocată o altă bucată de pământ.
Daniela Achilinova, cetățeană, și-a exprimat regretul față de faptul că construcția unui restaurant pe strada Liviu Deleanu a dus la distrugerea scuarului improvizat.
Durata ședinței: 5 ore 45 minute
Pauză: 1 oră 5 minute
1. Modificarea deciziei Consiliului Municipal Chișinău nr. 1/4-2 din 15.11.2019 „Componența nominală a comisiilor de specialitate pentru diferite domenii de activitate"
Consilierii nu au avut întrebări sau obiecții față de acest proiect de decizie.
Statut: Aprobat
Voturi | PSRM | DA | PAS | PL | PP Șor | PD | PCRM | PUN | Neafiliat
Nedelea |
Neafiliat
Bunescu |
Neafiliată
Tîșcul |
Neafiliată
Mandatii |
Pro | 17 | 8 | 5 | 2 | 2 | 1 | 1 | 1 | 1 | 1 | ||
Contra | ||||||||||||
Abțineri |
2. Protejarea spațiilor verzi de-a lungul străzii Alba-Iulia din municipiul Chișinău
Pe str. Alba-Iulia se construiește un restaurant cu 2 etaje (parter + 1 etaj). Locatarii din regiune se opun construcției pentru că afectează spațiile verzi de-a lungul respectivei străzi. Mai mult, construcția se realizează în baza unei autorizații emise de primărie la 22.10.2021 fără acordul Consiliului municipal Chișinău. Proiectul de decizie prevede retragerea autorizației în termen de 5 zile.
Prezentarea proiectului de decizie a avut loc pe fundalul unui protest împotriva construcției restaurantului. Atât raportorul, cât și protestatarii, au sugerat, în calitate de soluție, stoparea construcției, identificarea unui numitor comun privind amplasarea restaurantului în altă regiune și, în schimb, amenajarea unui scuar.
În timpul rundei de întrebări mai mulți consilieri s-au arătat indignați față de prevederile proiectului. Consiliera Zinaida Popa (PAS) a menționat că proiectul de decizie, având numai avizul Direcţiei Asistenţă Juridică, nu a fost avizat de toate entitățile responsabile – fapt recunoscut de raportorul Dinari Cojocaru (PSRM). Aceasta a cauzat un schimb de replici tensionat între raportor și consilieri. Deși consilierii au dreptul să adreseze întrebări privind proiectele pe care le votează, raportorul a răspuns agresiv, insultând și atacând aleșii locali.
Cu toate că au fost identificate mai multe inconsecvențe în proiectul de decizie, acesta a fost aprobat ca bază și apoi cu includerea amendamentelor cu 38 de voturi.
Amendamente:
– La p. 3, în componența Comisiei de cercetare prealabilă au fost incluși consilierii Zinaida Popa (PAS), Alexandr Bondarenco (PSRM), Iurie Tesa (DA), Valerii Klimenco (P. Șor) și Victor Bunescu (neafiliat). Amendamentul a fost aprobat cu 38 de voturi.
– Întocmirea și adresarea de către grupul de lucru a unei interpelări către Inspectoratul pentru Protecţia Mediului pentru a verifica legalitatea emiterii autorizației de către Agenția de Mediu. Amendamentul a fost aprobat cu 38 de voturi.
Statut: Aprobat
Voturi | PSRM | DA | PAS | PL | PP Șor | PD | PCRM | PUN | Neafiliat
Nedelea |
Neafiliat
Bunescu |
Neafiliată
Tîșcul |
Neafiliată
Mandatii |
Pro | 17 | 6 | 6 | 2 | 2 | 1 | 1 | 1 | 1 | 1 | 1 | |
Contra | ||||||||||||
Abțineri |
3. Informația privind statutul terenului din bd. Cuza-Vodă, 7/1-7/2, legalitatea construirii blocului locativ pe teren din categoria spațiilor verzi și măsurile întreprinse de Direcția Asistență Juridică referitor la revendicarea terenului din posesie străină
Subiectul a fost transmis la reexaminare. Consilierii nu au avut obiecții.
Statut: Transmis la reexaminare
Voturi | PSRM | DA | PAS | PL | PP Șor | PD | PCRM | PUN | Neafiliat
Nedelea |
Neafiliat
Bunescu |
Neafiliată
Tîșcul |
Neafiliată
Mandatii |
Pro
reexaminare |
17 | 2 | 5 | 2 | 1 | 1 | 1 | 1 | 1 | 1 | 1 | |
Contra | ||||||||||||
Abțineri |
4. Încorporarea recruților din municipiul Chișinău în serviciul militar în termen, serviciul militar cu termen redus sau serviciul civil (de alternativă) pentru perioada primăvară-vară 2022
Proiectul a fost aprobat fără întrebări. Consilierii nu au avut obiecții.
Statut: Aprobat
Voturi | PSRM | DA | PAS | PL | PP Șor | PD | PCRM | PUN | Neafiliat
Nedelea |
Neafiliat
Bunescu |
Neafiliată
Tîșcul |
Neafiliată
Mandatii |
Pro | 17 | 1 | 5 | 2 | 1 | 1 | 1 | 1 | 1 | 1 | 1 | |
Contra | ||||||||||||
Abțineri |
5. Amenajarea unor curți ale blocurilor de locuit
Proiectul a fost inclus pe ordinea de zi la începutul ședinței
Proiectul a fost transmis la reexaminare. Consilierii nu au avut obiecții.
Statut: Transmis la reexaminare
Voturi | PSRM | DA | PAS | PL | PP Șor | PD | PCRM | PUN | Neafiliat
Nedelea |
Neafiliat
Bunescu |
Neafiliată
Tîșcul |
Neafiliată
Mandatii |
Pro
reexaminare |
17 | 1 | 5 | 2 | 1 | 1 | 1 | 1 | 1 | 1 | 1 | |
Contra | ||||||||||||
Abțineri |
6. Darea în locațiune a unor încăperi din bd. Dacia, nr. 37/1, lit. A (etajul 1, demisol), Preturii sectorului Botanica
Proiectul a fost transmis la reexaminare. Consilierii nu au avut obiecții.
Statut: Transmis la reexaminare
Voturi | PSRM | DA | PAS | PL | PP Șor | PD | PCRM | PUN | Neafiliat
Nedelea |
Neafiliat
Bunescu |
Neafiliată
Tîșcul |
Neafiliată
Mandatii |
Pro
reexaminare |
17 | 1 | 5 | 2 | 1 | 1 | 1 | 1 | 1 | 1 | 1 | |
Contra | ||||||||||||
Abțineri |
7. Modificarea Contractului de Împrumut nr. 42218 din 02.12.2011, încheiat între Primăria municipiului Chișinău și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, aprobat prin decizia Consiliului Municipal Chișinău nr. 1/3 din 25.01.2012
Proiectul a fost aprobat fără întrebări. Consilierii nu au avut obiecții.
Statut: Aprobat
Voturi | PSRM | DA | PAS | PL | PP Șor | PD | PCRM | PUN | Neafiliat
Nedelea |
Neafiliat
Bunescu |
Neafiliată
Tîșcul |
Neafiliată
Mandatii |
Pro | 17 | 1 | 5 | 1 | 1 | 1 | 1 | 1 | 1 | 1 | 1 | |
Contra | ||||||||||||
Abțineri |
Responsabilă de monitorizare: Selina Dicusar
VIDEO DE LA ȘEDINȚĂ: