Plan anticorupție al Primăriei 2022-2025: termen nou pentru ghișeul unic și monitorizarea achizițiilor
Planul de luptă al Primăriei împotriva corupției, pentru anii 2022-2025, a trecut de etapa consultărilor publice în formă scrisă, iar pe 23 decembrie vor avea loc dezbateri pe marginea proiectului. Documentul se bazează pe șase priorități în lupta cu corupția, precum sporirea integrității și transparenței, gestionarea eficientă a patrimoniului public, îmbunătățirea calității serviciilor publice și a comunicării cu cetățenii și diminuarea corupției în eliberarea actelor permisive. Totodată, planul oferă detalii despre monitorizarea progreselor, dar și modificarea acestuia, de acestea fiind responsabile un Grup de monitorizare, sub egida primarului general.
Plan Anticorupție pentru municipiul Chișinău: ce este și de ce e important
Municipiul Chișinău ar putea să beneficieze de un Plan de luptă împotriva corupției. Documentul a fost publicat în noiembrie, după mai multe luni de așteptare, iar orășenii au putut expedia propuneri de modificare până pe 9 decembrie. Totodată, pe 23 decembrie, la 14.00, în sala de ședințe a Consiliului municipal (în incinta clădirii primăriei) vor avea loc dezbateri pe marginea proiectului. Astfel, planul, conform declarației primarului general, urmează să fie votat de consilierii municipali până la finele anului.
Corupția este una dintre problemele cele mai mari cu care se confruntă chișinăuienii, conform unui sondaj realizat de Primăria Mea, în 2019. Anterior, am cercetat subiectul și am explicat mai multe aspecte ale problemei corupției . Printre cele mai întâlnite au fost:
- Achizițiile și licitațiile desfășurate neconform;
- Gestionarea ineficientă a patrimoniului, atât în ce privește imobilele, cât și spațiile verzi;
- Neimplementarea „Ghișeului unic”;
- Mimarea consultărilor publice a opiniei orășenilor;
- Menținerea în funcție a unor persoane care au fost implicate în scheme de corupție.
Strategia este creată de experți în domeniul corupției din cadrul Centrului de Analiză și Prevenire a Corupției (CAPC), cu susținerea UNDP și abordează problemele enumerate mai sus.
Despre strategie, pe scurt
Strategia pentru lupta împotriva corupției se bazează pe șase priorități ale autorităților în diminuarea riscurilor de corupție: sporirea integrității, gestionarea eficientă a patrimoniului, asigurarea transparenței, îmbunătățirea calității serviciilor publice și a comunicării cu cetățenii, și diminuarea corupției în eliberarea actelor permisive.
Documentul include un plan de acțiuni cu termene-limită ce trebuie implementate pe parcursul anilor 2022-2023, deși perioada pentru care a fost creat este până în 2025, îar în ceilalți doi ani vor fi desfășurate acțiuni de monitorizare. Rezumăm câteva din acțiunile prevăzute în plan.
1. Va fi creată o subdiviziune responsabilă de securitate internă și anticorupție. Secția sau Direcția (încă nu a fost stabilită structura acesteia) trebuie creată până în iunie 2022 și va juca un rol-cheie în diminuarea riscurilor de corupție, inclusiv prin asigurarea respectării regimului declarării averilor și intereselor personale, conflictelor de interese, neadmiterea favoritismelor, neadmiterea manifestărilor de corupție, protecția avertizorilor de integritate, asigurarea implementării managementului riscurilor de corupție și altele.
Pentru crearea structurii, se preconizează utilizarea mijloacelor bugetare și a surselor externe de finanțare, iar responsabili de proces ar fi primarul general (Ion Ceban), viceprimarul de ramură (Fadei Nagacevschi) și conducătorii de subdiviziuni. Nu este clar în subordinea cui va fi secția/direcția respectivă, acest lucru fiind determinat de crearea și aprobarea unei noi organigrame pentru Primăria municipiului. În ce privește finanțarea, în proiectul de buget pentru anul 2022 găsim alocarea a 2 mil. lei pentru „Planul anticorupție”, fără însă să fie specificat dacă fondurile se referă la anumite componente sau implementarea totală a Planului.
2. Va fi creat un Registru al cadourilor. De acest segment va fi responsabil secretarul CMC (Adrian Talmaci), iar Registrul ar trebui să apară până în iunie 2022. Conform strategiei, cadourile oferite primăriei vor fi evaluate de o comisie creată cu acest scop, iar comisia va decide admiterea sau neadmiterea acestora. În caz de inadmisibilitate, cadourile vor putea fi expediate către Centrul Național Anticorupție (CNA). Lista cadourilor ar trebui publicată pe pagina web a primăriei, iar pentru crearea Registrului trebuie alocate mijloace financiare din bugetul municipal. La moment, nu este clar însă cum comisia respectivă va afla de darurile oferite angajaților primăriei.
3. Patrimoniul public va fi inventariat, iar lista bunurilor va fi disponibilă într-un Registru electronic. Termenul pentru inventarierea și publicarea registrului este iunie 2022, iar de proces sunt responsabile Direcția generală arhitectură, urbanism și relații funciare (DGAURF) și Direcția generală economie, comerț și turism (DGECT). Inventarierea și registrul vor fi realizate din surse bugetare. Pe lângă registrul patrimoniului, până în septembrie 2022 se planifică adoptarea unui Regulament de gestionare a patrimoniului și elaborarea unui registru privind suprafețele libere de locațiune. Registrul bunurilor imobile trebuia să fie gata în vara anului 2020, apoi fiind amânat pentru sfârșitul anului 2020. Totuși, din planul de achiziții pentru anul 2021 al primăriei, aflăm că în luna septembrie 2021 au fost alocați 200 000 lei pentru procurarea Registrului electronic al bunurilor imobile. În ce privește inventarierea spațiilor verzi, pe 28 octombrie consilierii municipali au aprobat, „Conceptul de proiect privind elaborarea sistemului geo informațional „Cadastrul spațiilor verzi din or. Chișinău”.
4. Societatea civilă va putea participa în grupul de monitorizare a achizițiilor publice. Totodată, va fi creată o listă a părților interesate care vor primi înștiințări la anunțarea achizițiilor. De proces se va ocupa Direcția relații publice și buget civil, iar lista ar trebui creată până în aprilie 2022, din surse bugetare. Grupul de lucru va activa în baza unui regulament ce trebuie definitivat până în martie 2022, în care vor fi specificate drepturile și responsabilitățile fiecărui membru. Printre atribuțiile grupului va fi examinarea lunară a rapoartelor de monitorizare, aprobarea acordurilor adiționale și luarea deciziilor privind acestea. Mai mult, membrii grupului vor fi instruiți în domeniul achizițiilor, concurenței neloiale și evitarea conflictelor de interese.
5. Pagina web a primăriei va fi actualizată și va fi creată o structură pentru consultarea cetățenilor. Actualizarea va fi făcută până în iunie 2022 și pe pagină vor fi disponibile informațiile privind transparența decizională, consultări publice, achiziții, servicii etc, programul de lucru al primăriei și subdiviziunilor, date despre Consiliul municipal și aleși locali, o extensie pentru depunerea plângerilor/reclamațiilor, proiecte de decizie și altele. Totodată, până în aprilie 2022, pe pagină vor apărea informațiile privind finanțările din programe naționale și fondurile partenerilor, iar până în iulie 2022 va fi creată o secțiune destinată consultării cetățenilor privind problemele cu care se confruntă și proiectele de interes local ce urmează a fi implementate. Pentru actualizare urmează să fie alocate surse din bugetul municipal și din finanțări externe. Reamintim că, în planul de achiziții pentru anul 2021, primăria capitalei a inclus alocarea a 500 000 lei pentru „Actualizarea site-ului Chisinau.md”. Procurarea serviciilor trebuia să aibă loc prin concurs de cerere a ofertelor de prețuri în luna februarie 2021.
6. Ghișeul unic va fi gata în martie 2022. Ghișeul unic este un mecanism care permite părților implicate să acorde și să recepționeze informație și documente standardizate printr-un singur punct de contact. Autoritățile își propun să identifice serviciile cele mai solicitate de către cetățeni și să includă cel puțin zece dintre ele în sistemul Ghișeului unic. Sistemul va fi implementat din contul bugetului municipal și surse de finanțare externe.
Amintim că implementarea Ghișeului unic a fost una dintre promisiunile lui Ion Ceban, actualul primar, în campania electorală. Edilul a promis implementarea sistemului până la 1 ianuarie 2021, termen în care nu s-a încadrat. Ulterior, edilul a amânat termenul, iar ultimele declarații la subiect au fost la finele anului 2020, când a menționat că Ghișeul unic se află pe ultima sută de metri. Totodată, în Planul de achiziții al primăriei pentru anul curent, primăria a alocat 5 mil. lei pentru un „Ghișeu unic pentru toate serviciile”, 15 mil. lei pentru „Centrul de apel unic call-centru în oraș” și 15 mil. lei pentru „Centrul unic de procesare a informațiilor”. Procurările trebuiau să aibă loc în lunile iulie și august, prin intermediul unor licitații deschise.
Monitorizare și evaluare - toate sub controlul executivului
Conform Planului, monitorizarea implementării acestuia va fi realizată de un Grup de monitorizare, compus de primarul capitalei, reprezentantul direcției juridice - care va ocupa funcția de Secretar al grupului, reprezentanții subdiviziunilor responsabile din primărie din prezentul plan - fără însă a specifica care ar fi acestea, și membrii Consiliului Municipal Chișinău - în baza numărului de consilieri în fracțiuni. Grupul de monitorizare ar putea include și reprezentanți ai societății civile, la solicitarea acestora, însă doar cu drept de vot consultativ. Totodată, grupul va fi condus de un viceprimar, desemnat de primarul general.
Această structură va avea mai multe împuterniciri care îi vor oferi control major asupra implementării planului de acțiuni. Spre exemplu, grupul va putea propune excluderea unor acțiuni din plan, pe motiv că ar fi devenit lipsite de actualitate sau introduce noi acțiuni pe care le consideră necesare. Propunerile vor fi aprobate de către primarul general printr-o dispoziție. Propunerile de revizuire și ajustare a Planului anticorupție a mun. Chișinău vor fi prezentate, după caz, anual spre coordonare subdiviziunilor Primăriei mun. Chișinău, precum și vor fi supuse consultărilor publice de către secretariatul Grupului de monitorizare. Consiliul va fi informat de acestea, după semnarea dispozițiilor de către primar. Edilul, la fel, va repartiza competențele pentru implementarea planului și va semna acorduri cu partenerii de dezvoltare și alte entități pentru a implementa acțiunile strategiei.
În ce privește rapoartele de monitorizare, prin care va fi analizat gradul de implementare al planului, acestea vor fi realizate pe baza raportărilor din cadrul subdiviziunilor responsabile, transmise către secretarul Grupului de monitorizare. Secretarul va sistematiza informațiile și raportul general va fi publicat, semestrial, pe pagina web a primăriei, în secțiunea „anticorupție”.
Alte detalii despre Planul local anticorupție
Documentul a fost publicat pentru consultări pe pagina web a primăriei municipale câteva săptămâni în urmă. Aceasta are până la 30 de pagini, care includ o descriere generală a problemei, principiile de bază pe care se vor vor concentra autoritățile, un plan de acțiuni general și mecanismul de monitorizare a implementării strategiei. Planul se referă la o perioada 2022-2025 și se bazează pe un Plan de integritate pentru anul 2017-2018 creat în urma unui control al Centrului Național Anticorupție (CNA), despre care însă nu se cunoaște nivelul de implementare. Deși proiectul a fost făcut public și distribuit pe mai multe platforme, acesta nu este întocmai accesibil, fiind în format word, astfel încât formatul tabelului din document se modifică de la un utilizator la altul, iar unele coloane nu sunt vizibile.
Structura generală a Planului include șase priorități, bazate pe șase probleme determinate de autorități, și acțiunile ce urmează a fi întreprinse pentru a le rezolva. Totuși, aceasta este confuză, compartimentele fiind aranjate într-o ordine nefirească, repetitivă și greu de înțeles.
Autoare: Cristina Sîrbu