Un nou acord pentru deșeurile municipale și terenuri de fotbal renovate în școli
Consilierii s-au întrunit în ultima ședință a anului 2021. Aceștia au votat mai multe subiecte importante, precum dedicarea anului 2022 Maestrului Eugen Doga și lucrătorilor medicali, aprobarea acordului cu Federația Moldovenească de Fotbal care permite renovarea terenurilor de fotbal din majoritatea școlilor din capitală și prelungirea acordului cu comuna Țânțăreni pentru următorii trei ani.
Ședința a început cu prezența a 40 de consilieri. Președintele ședinței a fost ales, fără dezbateri, Ion Cebanu (PL). Atât executivul, cât și consilierii, au avut mai multe propuneri de completare a ordinii de zi cu diverse subiecte. Toate propunerile de completare a ordinii de zi au generat discuții.
Propunerea executivului de a include aprobarea acordului adițional cu comuna Țânțăreni sub pct. 3 pe ordinea de zi a cauzat discuții. Andrei Năstase (Platforma DA) a solicitat ca subiectul să fie examinat mai târziu, din motiv că proiectul nu a fost consultat de consilieri, fiind expediat Comisiei juridică la ora 23.00 a zilei precedente. Mai mult, Năstase a reamintit că despre termenul de expirare a contractului precedent se știa de mult timp, iar propunerea subiectului la ultima ședință a anului și fără ca acesta să fie expediat consilierilor înainte de începerea ședinței nu este o practică benefică.
Propunerea lui Roman Cojuhari (PAS) de a pune în aplicare Registrul animalelor de companie din capitală a cauzat dezbateri. Ruslan Verbițchi (Platforma DA) a solicitat informații privind consultarea publică și avizul Centrului Național Anticorupție a proiectului. Conform lui Cojuhari, regulamentul este mai mult „o instrucțiune” de uz intern, care nu necesită consultare publică și a solicitat includerea subiectului pe ordinea de zi.
Și subiectul propus de Valerii Klimenko (P. Șor) de a audia repetat informații privind S.A. „Taxi Service” și S.A „DAAC HERMES” a creat dezbateri, Alexandru Bondarenco (PSRM) calificând-o ca un atac a lui Klimenko față de Vasile Chirtoca (PSRM).
Ordinea de zi a fost suplinită cu subiectele:
- Aprobarea Acordului adițional nr. 4 la Contractul de societate civilă nr. 375 din 10.07.2017 încheiat între Primăria municipiului Chișinău, Î.M. Regia Autosalubritate și Primăria comunei Țânțăreni, propus de primarul Ion Ceban (pct. 7);
- Punerea în aplicare a Registrului municipal al animalelor de companie din municipiul Chișinău (sistem informațional automatizat de colectare, stocare și prelucrare a datelor cu privire la animalele de companie identificate) și de aprobare a Regulamentului privind modul de ținere a Registrului, propus de Roman Cojuhari, PAS (pct. 25);
- Informație privind situația construcțiilor de pe terenul S.A. „Taxi-Service”, înstrăinat ulterior S.A. „DAAC HERMES”, propus de Valerii Klimenko, P. Șor (pct. 30);
Totodată, subiectul nr. 9 de pe ordinea de zi privind modificarea denumirii Gimnaziului nr. 7 în Gimnaziul „Adrian Păunescu” a fost trecut la nr. 3, la propunerea lui Andrei Năstase, Platforma DA.
DECLARAȚII
Valerii Klimenko (P. Șor) a făcut mai multe acuzații către fracțiunea PSRM în legătură cu S.A. „DAAC Hermes”.
Alexandr Odințov (PSRM) a vorbit despre situația pandemică și a îndemnat consilierii să voteze subiectul nr. 2 pe ordinea de zi, și anume declararea anului 2022 „Anul lucrătorilor medicali din mun. Chișinău”
CETĂȚENI
Leonid Sidorov, reprezentant al S.A. „C.C. Magazinul UNIC”, a menționat problemele cu care se confruntă în privatizarea terenului aferent al Centrului Comercial, proces care se întinde deja de peste un an. Conform lui Sidorov, timp de 4 ani au fost investite peste 100 milioane lei în dezvoltarea clădirii, dar și 5 milioane în dezvoltarea terenurilor din jur. Leonid Popescu, jurist al C.C., a declarat că există și o hotărâre de judecată irevocabilă, care până în ziua de azi nu se execută. În ce privește rolul Consiliului, conform vorbitorilor, proiectul de decizie privind privatizarea terenului a fost întocmit încă în octombrie 2020, însă acesta a fost expediat iarăși spre examinare către Direcția generală arhitectură, urbanism și relații funciare. Conform juristului, administrația dorește să renoveze terenul, însă primăria declară că acest lucru nu este posibil din cauza lipsei relațiilor funciare. În același timp, procedura de stabilire a relațiilor funciare continuă să fie blocată tot de primărie. Juristul a declarat că, pentru a bloca procesul de examinare în CMC, a fost invocată lipsa avizului din partea Direcției juridice, deși proiectul de fapt a fost avizat.
Pavel Caba, președinte al Federației Patronale Condrumat a declarat că, deși s-a promis că până la finele anului vor fi atât Planul Urbanistic General, cât și mai multe Planuri Urbanistice Zonale, acestea nu sunt gata. Caba a solicitat informații clare privind finalizarea licitației pentru PUG, elaborarea PUZ-urile Mesager și Industrială și, în special, a PUZ pentru Nucleul Istoric. Totodată, Caba a menționat că, atâta timp cât nu vor fi clare „regulile de joc”, vor exista și încălcări din partea constructorilor.
Vladimir Erhan, publicist, a vorbit despre situația de lângă Biserica Mazarache. Acesta a declarat că din cauza Legii aprobate recent privind limita de construcție în jurul monumentelor istorice, schița de proiect propusă anterior de Urbanconstruct pentru zona respectivă a fost modificată, iar ca „bonus” pentru primărie dezvoltatorul imobiliar va construi o parcare cu două etaje.
Vitalii Voznoi, angajat al Secției pentru protecția și controlul animalelor, s-a expus privind mai multe probleme pe care le-ar fi identificat în activitatea primăriei, inclusiv lipsa de transparență, probleme cu transportul public etc. Totodată, acesta a declarat că e împotriva regulamentului care a fost inclus pe ordinea de zi la propunerea lui Roman Cojuhari (PAS), privind baza de date a animalelor. Acesta îndeamnă consilierii să nu voteze subiectul respectiv.
Durata: 3 ore 48 minute, fără pauză
Pauză: 12.58 - 14.30
1. Declararea anului 2022 - Anul cultural Eugen Doga
Consilierii au votat la ședințele anterioare oferirea unei încăperi din str. Veronica Micle Direcției cultură pentru crearea Centrului Cultural „Eugen Doga”. Maestrul a compus piesa „Orașul Meu”, imnul orașului. Drepturile de autor asupra piese au fost oferite Chișinăului în acest an. Muzica lui Eugen Doga a fost audiată la deschiderea a două ediții ale Jocurilor Olimpice, fiind ascultată live de peste 3 miliarde de oameni. Pe 1 martie 2022, Eugen Doga va împlini 85 de ani.
În 30 de zile, Direcția Cultură urmează să vină cu un Plan de acțiuni detaliat privind acțiunile ce urmează a fi întreprinse în contextul declarării anului 2022 - Anul Maestrului Eugen Doga.
Conform lui Dinari Cojocaru (PSRM), și anul 2017 a fost declarat anul Eugen Doga, iar în bugetul municipal au fost deja fonduri pentru centrul de cultură „Eugen Doga”. Astfel, consilierul s-a abținut de la vot.
Statut: Aprobat
Voturi* | PSRM | DA | PAS | PL | PP Șor | PD | PCRM | PUN | Neafiliat
Nedelea |
Neafiliat
Bunescu |
Pro | 10 | 12 | 5 | 3 | 2 | 1 | 1 | 1 | 1 | 1 |
Contra | ||||||||||
Abțineri | 7 |
* Numărul de voturi final nu corespunde cu suma voturilor enunțate de consilieri.
Decizia finală
2. Declararea anului 2022 - Anul lucrătorului medical din mun. Chișinău
Personalul din instituțiile medicale de aproape un an luptă în prima linie în cadrul pandemiei de COVID-19. În semn de recunoștință, se propune dedicarea anului 2022 lucrătorilor medicali. Direcția generală asistență medicală și socială trebuie să prezinte, în termen de 30 de zile, un Plan de acțiuni ce urmează a fi întreprinse în contextul „Anului lucrătorului medical”.
Aprobarea deciziei nu presupune anularea celei privind dedicarea anului 2022 Maestrului Eugen Doga. Astfel, anul 2022 va fi dedicat atât lucrătorilor medicali, cât și Maestrului.
Consilierii și primarul s-au expus în favoarea medicilor, menționând contribuția acestora în special în perioada pandemică. Totodată, mai mulți consilieri au declarat necesitatea de a oferi bonusuri salariale medicilor. Mai mult, Serghei Burgudji (P. Șor) a menționat că pe parcursul anului au fost înregistrate rezultate considerabile în lumea sportului și a solicitat ca anul 2022 să fie dedicat și acestora. Consilierul a declarat că, dacă executivul nu va veni cu astfel de proiect, atunci fracțiunea pe care o reprezintă va întreprinde asemenea acțiuni.
De asemenea, consilierii PL au propus adăugarea unei note protocolare, prin care la următoarea ședință a Consiliului să fie discutată oferirea unor titluri onorifice lucrătorilor medicali.
Statut: Aprobat
Voturi | PSRM | DA | PAS | PL | PP Șor | PD | PCRM | PUN | Neafiliat
Nedelea |
Neafiliat
Bunescu |
Pro | 20 | 11 | 5 | 3 | 2 | 1 | 1 | 1 | 1 | 1 |
Contra | ||||||||||
Abțineri |
Decizia finală
3. Modificarea denumirii Gimnaziului nr. 7 în Gimnaziul ,,Adrian Păunescu"
În urma unui vot intern în cadrul instituției de învățământ, direcția gimnaziului, cu susținerea profesorilor, elevilor și părinților, au solicitat redenumirea instituției în memoria poetului Adrian Păunescu. Solicitarea este motivată de relațiile de colaborare ale instituției cu localitatea în care s-a născut marele poet, dar și cu feciorul acestuia. Demersul a fost făcut încă în anul 2020, cu vot unanim din partea administrației, consiliului profesoral și al senatului elevilor.
Subiectul a stârnit discuții îndelungate și aprinse. Consilierii PSRM s-au arătat nedumeriți de solicitarea redenumirii anume în memoria lui Adrian Păunescu. Astfel, Silvia Grigorieva (PSRM) a cerut detalii privind motivele solicitării și a solicitat trimiterea subiectului la reexaminare, Dinari Cojocaru (PSRM) a întrebat de ce instituția nu ar fi redenumită în Gimnaziul „Spiridon Vangheli” și a cerut procesele verbale ale ședințelor la care elevii, profesorii și administrația au ales denumirea, iar Valerii Klimenko (P. Șor) a menționat că se propune redenumirea gimnaziului în „numele cuiva de care nu a auzit vreodată” și că aceasta ar fi un „perebor”.
Într-un final, fracțiunea PSRM a votat separat, 17 consilieri fiind împotriva schimbării denumirii în cea alesă de reprezentanții instituției, iar atât fracțiunea PSRM, cât și P. Șor au declarat că decizia ar ține de domeniul financiar fiind necesare cel puțin 26 de voturi. Aceștia au fost contraziși de secretarul CMC - Adrian Talmaci.
Statut: Aprobat
Voturi | PSRM | DA | PAS | PL | PP Șor* | PD | PCRM | PUN | Neafiliat
Nedelea |
Neafiliat
Bunescu |
Pro | 3 | 9 | 5 | 3 | 1 | 1 | 1 | 1 | 1 | |
Contra | 17 | |||||||||
Abțineri | 2 |
* Voturile fracțiunii P. Șor nu au fost enunțate, fiind totuși declarat că numărul total de voturi împotrivă și abțineri au fost 19.
Decizia finală
4. Operarea de modificări în decizia Consiliului Municipal Chișinău nr. 10/11 din 29.10.2021
Cancelaria de Stat a sugerat efectuarea unor modificări tehnice privind redenumirea funcțiilor din cadrul Direcției generale asistență medicală și socială, în urma reorganizării acesteia. Consilierii nu au avut întrebări și subiectul a fost aprobat fără discuții.
Statut: Aprobat
Voturi | PSRM | DA | PAS | PL | PP Șor | PD | PCRM | PUN | Neafiliat
Nedelea |
Neafiliat
Bunescu |
Pro | 18 | 5 | 5 | 3 | 2 | 1 | 1 | 1 | 1 | 1 |
Contra | ||||||||||
Abțineri |
* Numărul de voturi final nu corespunde cu suma voturilor enunțate de consilieri.
Decizia finală
5. Aprobarea, în redacție nouă, a Statului de personal al Serviciului social ,,Asistență Personală" de pe lângă Direcția generală asistență medicală și socială”
Consilierii nu au avut întrebări și au aprobat subiectul unanim.
Statut: Aprobat
Voturi* | PSRM | DA | PAS | PL | PP Șor | PD | PCRM | PUN | Neafiliat
Nedelea |
Neafiliat
Bunescu |
Pro | 19 | 5 | 5 | 3 | 2 | 1 | 1 | 1 | 1 | 1 |
Contra | ||||||||||
Abțineri |
* Numărul de voturi final nu corespunde cu suma voturilor enunțate de consilieri.
Decizia finală
6. Modificarea deciziei Consiliului municipal Chișinău nr. 8/2 din 07.10.2021 „Incorporarea recruților din municipiul Chișinău în serviciul militar sau civil (de alternativă), pentru perioada octombrie 2021 - ianuarie 2022”
Consilierii nu au avut întrebări și au aprobat subiectul unanim cu 39 de voturi.
Statut: Aprobat
Voturi | PSRM | DA | PAS | PL | PP Șor | PD | PCRM | PUN | Neafiliat
Nedelea |
Neafiliat
Bunescu |
Pro | 19 | 5 | 5 | 3 | 2 | 1 | 1 | 1 | 1 | 1 |
Contra | ||||||||||
Abțineri |
Decizia finală
7. Aprobarea Acordului adițional nr. 4 la Contractul de societate civilă nr. 375 din 10.07.2017 încheiat între Primăria mun. Chișinău, Î.M. Regia „Autosalubritate” și Primăria comunei Țânțăreni
Proiect de decizie inclus la începutul ședinței
În anul 2017 a fost semnat un acord cu comuna Țânțăreni ce permite depozitarea deșeurilor la poligonul de deșeuri amplasat pe teritoriul localității. În fiecare an, acordul e reînnoit printr-un acord adițional. Conform raportorului, primarul Ion Ceban, noul acord adițional presupune transferul a 10 milioane lei anual și alocarea a 25 mil. lei, timp de 3 ani, la fel sub formă de contribuție financiară către comuna Țânțăreni. Contribuția financiară va înlocui contribuția care a fost oferită până în prezent sub formă de proiecte de infrastructură desfășurate de către primăria Chișinău, precum consolidarea digului și a perimetrului poligonului, a barajului, reparații a căilor de acces și altele. Motivul solicitării ar fi inclusiv întârzierile în desfășurarea lucrărilor de către primăria capitalei. Până în prezent, anual au fost oferiți 10 milioane de lei primăriei comunei Țânțăreni și au fost investiți până la 27 de milioane de lei sub formă de proiecte de infrastructură.
Consilierii au avut opinii împărțite la subiect. Aleșii PSRM și P. Șor au menționat că apreciază faptul că acordul adițional va fi semnat pe o perioadă de 3 ani, pe când Roman Cojuhari (PAS) a declarat că municipalitatea nu dispune de o viziune generală privind gestionarea deșeurilor municipale.
Statut: Aprobat
Voturi | PSRM | DA | PAS | PL | PP Șor | PD | PCRM | PUN | Neafiliat
Nedelea |
Neafiliat
Bunescu |
Pro | 21 | 9 | 5 | 3 | 2 | 1 | 1 | 1 | 1 | |
Contra | ||||||||||
Abțineri |
Decizia finală
8 Operarea de modificări în Decizia Consiliului municipal Chișinău nr. 13/7 din 16.12.2021
La ședința din 16.12.2021 a fost aprobat Planul de acțiuni pentru 2022-2025 privind implementarea Strategiei municipale pentru protecția drepturilor copilului pe anii 2020-2025, consolidării sistemului de protecție a copilului și alte acțiuni care să ajute la protejarea copiilor. În timpul votării totuși a fost scăpat momentul amendamentelor, ceea ce a determinat necesitatea de a pregăti proiectul de decizie prezentat momentan consilierilor.
Statut: Aprobat
Voturi | PSRM | DA | PAS | PL | PP Șor | PD | PCRM | PUN | Neafiliat
Nedelea |
Neafiliat
Bunescu |
Pro | 18 | 8 | 4 | 3 | 2 | 1 | 1 | 1 | 1 | |
Contra | ||||||||||
Abțineri |
Decizia finală
9. Aprobarea, în redacție nouă a Statului de personal al Serviciului social ,,Asistență personală" de pe lângă Direcția generală pentru protecția drepturilor copilului
Aprobarea proiectului permite angajarea, începând cu 1 ianuarie 2022, a cca. 400 de persoane în calitate de asistenți personali. Consilierii nu au avut întrebări și au aprobat subiectul unanim.
Statut: Aprobat
Voturi | PSRM | DA | PAS | PL | PP Șor | PD | PCRM | PUN | Neafiliat
Nedelea |
Neafiliat
Bunescu |
Pro | 19 | 7 | 5 | 3 | 2 | 1 | 1 | 1 | 1 | |
Contra | ||||||||||
Abțineri |
Decizia finală
10. Aprobarea Acordului de colaborare între Primăria Municipiului Chișinău și Federația Moldovenească de Fotbal
Până la finele anului 2023 urmează a fi renovate majoritatea terenurilor de fotbal din instituțiile de învățământ din capitală. Pe parcursul anilor 2020 - 2021, cu susținerea Federației Moldovenești de Fotbal, au fost amenajate șase astfel de terenuri, fiind inclusiv create clase specializate de fotbal în fiecare dintre instituțiile respective. Totodată, FMF a efectuat donații de echipament sportiv și organizat instruiri în domeniul fotbalului în 19 instituții de învățământ. Acordul are o valabilitate de trei ani.
Unii consilieri a solicitat să fie înlăturate punctele 3.1(k), 3.2(f) și 7.1. Propunerile nu au fost acceptate.
Statut: Aprobat
Voturi | PSRM | DA | PAS | PL | PP Șor | PD | PCRM | PUN | Neafiliat
Nedelea |
Neafiliat
Bunescu |
Pro | 19 | 8 | 5 | 3 | 2 | 1 | 1 | 1 | 1 | |
Contra | ||||||||||
Abțineri |
Decizia finală
11. Transmiterea valorii lucrărilor de reparație capitală
Liceul Teoretic „Dragoș-Vodă” din comuna Stăuceni, mun. Chișinău, a fost reparat capital. Prin proiect, se transmite la balanța instituției de învățământ costul lucrărilor de reparație, în valoare de 137 665.47 lei, majorând astfel costul imobilului.
Statut: Aprobat
Voturi | PSRM | DA | PAS | PL | PP Șor | PD | PCRM | PUN | Neafiliat
Nedelea |
Neafiliat
Bunescu |
Pro | 18 | 7 | 5 | 3 | 2 | 1 | 1 | 1 | 1 | |
Contra | ||||||||||
Abțineri |
Decizia finală
12. Transmiterea valorii lucrărilor de reparație capitală
Liceul Teoretic „Grigore Vieru” din comuna Băcioi, mun. Chișinău, a fost reparat capital. Prin proiect, se transmite la balanța instituției de învățământ costul lucrărilor de reparație, în valoare de 909 579,75 lei, majorând astfel costul imobilului.
Statut: Aprobat
Voturi | PSRM | DA | PAS | PL | PP Șor | PD | PCRM | PUN | Neafiliat
Nedelea |
Neafiliat
Bunescu |
Pro | 18 | 7 | 5 | 3 | 2 | 1 | 1 | 1 | 1 | |
Contra | ||||||||||
Abțineri |
Decizia finală
13. Aprobarea regulamentului cu privire Ia organizarea și funcționarea Sistemului informatic e-Autorizație
Direcția generală economie, comerț și turism a CMC (DGECT) recepționează Notificările privind începerea activității de comerț prin intermediul propriului Registru local. Ulterior, acestea trebuie procesate și prin intermediul sistemului SIA GEAP. Astfel, volumul de lucru se dublează. Proiectul de decizie urmează să rezolve această problemă, prin interconectarea sistemului informațional gestionat de DGETC cu sistemul SIA GEAP, prin intermediul platformei MConnect, astfel încât să nu fie necesară dublarea informației.
Amendamente:
- Pct. 15, a fost completat cu „/sau cloud”;
- Pct. 28 (c), se completează cu textul „în limitele competenței prevăzute de prezentul regulament”.
Statut: Aprobat
Voturi | PSRM | DA | PAS | PL | PP Șor | PD | PCRM | PUN | Neafiliat
Nedelea |
Neafiliat
Bunescu |
Pro | 18 | 7 | 5 | 3 | 1 | 1 | 1 | 1 | 1 | |
Contra | ||||||||||
Abțineri |
Decizia finală
Ședința va continua mâine, 29 decembrie, începând cu ora 10.00.
Responsabilă de monitorizare: Cristina Sîrbu
VIDEO DE LA ȘEDINȚĂ: