PrimariaMea
(Transcriere) Ședința primăriei din 2 septembrie 2024 Image
04 sept. 2024

(Transcriere) Ședința primăriei din 2 septembrie 2024

Transcriere generată de Inteligența Artificială

Notă: Transcrierea este generată automat de către un soft bazat pe inteligența artificială și poate conține inexactități

 

Ion Ceban: Colegi, suntem gata să începem?

Bună, bună dimineața încă o dată. Așa cum am convenit cu dumneavoastră încă săptămâna trecută, organizăm această ședință online deoarece mulți dintre noi am fost pe la multe instituții educaționale de dimineață alături de colegii noștri din instituțiile de învățământ, alături de copii și de părinți și ne-am gândit că astfel conectați în Zoom va fi un pic mai operativ.

Deci, este început de an școlar, transmit felicitări tuturor cu această ocazie și doresc succes tuturor elevilor, profesorilor, părinților, dar și nouă tuturor celor care suntem în administrare ca să ne implicăm în continuare așa cum am făcut-o pe parcursul verii, la amenajarea și pregătirea instituțiilor educaționale, așa și în continuare rog maximă implicare pentru fiecare.

Și vreau să transmit cele mai sincere urări, dragi elevi, fie că pășiți pentru prima dată în școală, sau că sunteți deja aproape de finalul acestui parcurs, vă îndemn să aveți curaj, să rămâneți curioși și perseverenți în tot ceea ce faceți. Succes și noi știm că sunteți cei mai buni.

Dragi profesori, vă mulțumesc din suflet pentru munca dumneavoastră neobosită în formarea noilor generații. Rolul dumneavoastră în viața fiecărui elev este inestimabil, iar munca pe care o depuneți în fiecare zi merită tot respectul.

Dragi părinți, vă suntem recunoscători pentru parteneriatul comun în educarea copiilor. Colaborarea dintre familie și școală este esențială pentru succesul educațional. Vă îndemn să rămâneți alături de copii, să-i încurajați să-și urmeze visurile și să-i susțineți în fiecare pas al lor. Succes pentru toată lumea!

Totodată, vreau să aduc sincere mulțumiri colegilor pentru efort, implicare, așa că în noul an școlar, în acest an școlar, să reușim să redeschidem noi instituții educaționale în municipiul Chișinău. Chiar ieri am vizitat complexul educațional Steaua, sectorul Centru, unde două blocuri sunt total modernizate, unde cele două clădiri ale fostului gimnaziu internat erau într-o stare deplorabilă, acum sunt modernizate și a crescut capacitatea de înscriere a copiilor în instituție de la puțin peste 100 la peste 600 de copii, cu laboratoare ultra moderne la chimie, fizică, biologie și cu condiții extraordinare, astfel ca instituțiile educaționale în continuare să devină model, nu doar pentru Chișinău, dar pentru întreaga republică.

Tot săptămâna trecută am deschis un nou bloc de studii modern la Liceul Teoretic Mihail Lomonosov, după o reabilitare completă care a inclus renovarea și dotarea a 13 încăperi cu toate cele necesare. Au fost create locuri noi pentru un număr de 300 de copii. În ultima perioadă am reparat și redeschis pe teritoriul liceului și un bloc nou de grădiniță. De fapt, a fost deschis pentru că anterior grădiniță acolo nu era. Vreau să mulțumesc și partenerilor World Vision cu care am reușit să facem această performanță extraordinară.

Acest lucru ne permite ca în anul de studii 2024-2025, instituția de învățământ din sectorul Râșcani să înscrie 700 de copii, 620 de elevi și 80 de copii în 4 grupe de grădiniță. La fel, modernizăm multe alte instituții de învățământ și căutăm soluții pentru deschiderea, redeschiderea, atât a grădinițelor, cât și a școlilor. Avem un număr de copii foarte mare în fiecare an, de la 3000 la 4000 de copii care crește ca și populație școlară și împreună trebuie să fim pregătiți pentru a face față acestor frumoase provocări. Mulțumim repet partenerilor care ne susțin. Facem tot posibilul și găsim soluții pentru a mări locurile disponibile în școlile și grădinițele din oraș.

Acești copii, fie că vin cu statut de refugiați, fie că deja din circumstanțe demografice pe care le avem pe teritoriul municipiului Chișinău sau cei care emigrează din raioanele țării să-nvețe la Chișinău. De asta, dragi profesori, dragi administratori, dragi colegi, avem toată responsabilitatea ca să asigurăm cea mai bună calitate în cadrul instituțiilor noastre de învățământ.

În instituțiile educaționale din capitală la această etapă sunt încadrați 300 de copii, 340 de copii refugiați în grădinițe și alți peste 840 de copii sunt înscriși în școlile și liceele municipale. Domnul Pavaloi, vă rog, foarte succint, referitor la începerea noului an școlar, finalizarea taberelor de odihnă și alte detalii care sunt relevante în zilele de astăzi.

 

Andrei Pavaloi: Domnule Primar General, stimați colegi, bună ziua! Întâi de toate, permiteți-mi să aduc sincere felicitări tuturor celor care astăzi pășesc pragul școlii, copiilor înmatriculați în clasa I. Avem peste 10500 de copii înmatriculați în clasa I, dar și tuturor cadrelor didactice sau angajaților din sistemul educațional. În același timp, sincere felicitări și părinților, fiindcă doar împreună putem crea acel cadru normativ, dar și ambianță pentru copiii noștri a tuturor, ca aceștia să învețe bine, să se simtă bine în cadrul instituțiilor educaționale, iar într-un final să avem cu toții rezultate frumoase.

Cu referire la procesul educațional și alte procese pe care le-a monitorizat Direcția Generală Educație, vreau să vă zic că într-adevăr săptămâna trecută s-a încheiat sezonul estival pentru elevii care s-au odihnit în toate tipurile de tabere organizate de către Primăria Municipiului Chișinău. Doar în taberele organizate de către Direcția Generală Educație, Tineret și Sport, s-au odihnit peste 17500 de copii, indiferent că au fost tabere extrașcolare sau sportive sau taberele din afara orașului. În această vară nu am avut careva incidente și ne bucurăm pentru acest lucru. Și începând cu săptămâna viitoare deja vom începe pregătirea pentru noul sezon estival 2025.

Cu referire la activitățile organizatorice de astăzi, vreau să menționez faptul că, practic, doar trei instituții din municipiu au organizat primul sunet în data de 1 septembrie, în rest toți copiii sunt prezenți astăzi la primul sunet, împreună cu cadrele didactice, părinți, pentru a marca acest început simbolic al anului de studii.

Vreau să menționez faptul că începutul anului de studiu de studii a fost pregătit atât de către instituțiile educaționale, cât și de colegii din cadrul Direcției Generale Educație. În ultimele 2 săptămâni am asigurat cu manuale școlare toate instituțiile de învățământ pentru a avea un proces educațional bun. Cu toate acestea, vreau să menționez faptul că la ziua de astăzi ne confruntăm cu problema cadrelor didactice, ori la ziua de astăzi avem vacante 261 de funcții didactice, din ele 115 în învățământul general, ciclul 1 și 2, și 154 de funcții vacante în învățământul preșcolar.

Cu toate că am făcut un demers către Ministerul Educației și Cercetării să direcționeze către Direcția Generală Educație sau instituțiile din subordinea Direcției Generale peste 650 de cadre didactice, la ziua de astăzi avem sub 100 de angajați noi în sistemul educațional municipal ca și tineri specialiști. Pe parcursul lunii septembrie vom încerca să acoperim aceste funcții vacante pentru a nu tergiversa sau a nu pune în pericol procesul educațional din instituțiile pe care le avem în subordine.

La fel, vreau să menționez faptul că și procesul de pregătire a instituțiilor preșcolare este gata, iar trecerea în revistă în aceste instituții va avea loc în următoarele 2 săptămâni. Vreau să menționez și faptul că la finele acestei săptămâni, vineri, în data de 6 septembrie, va avea loc Forumul Educațional Municipal tradițional, pentru a face totalurile anului trecut de studii și a trasa cele mai importante lucruri pe care le avem de făcut împreună în acest an educațional.

Succes tuturor și să avem un an bun și cu mult spor în toate!

 

Ion Ceban: Mulțumesc mult domnule director. Domnul Mihalache, vă rog dumneavoastră, și cred că vom încheia ședința. Astăzi rog și pretura sectorului Ciocana, pretura sectorului Râșcani să rămână, ori în cadrul acestei ședințe, ori le aduc împreună cu Direcția Finanțe ca să discutăm cele planificate. Domnul Mihalache, vă rog foarte mult.

Este Direcția Transport sau? Colegi, ne poate cineva comunica, este Direcția Transport sau nu?

Bun, domnul Bolocan, vă rog dumneavoastră, iar domnul Mihalache deja va raporta săptămâna viitoare.

 

Vladimir Bolocan: Bună ziua, colegi! Bună ziua, domnule Primar General! Cu privire la situația în domeniul social și în domeniul medical din municipiul Chișinău, vreau să vă comunic că săptămâna trecută prin intermediul Direcțiilor Teritoriale de Asistență Socială, 6564 de persoane au primit asistență socială prin acordarea serviciilor de diferită categorie. Alte 120 de persoane au beneficiat de servicii în cadrul Centrelor Sociale ADIR și START, Renașterea și respectiv în cadrul Centrului de Găzduire și Orientare. Au fost realizate 2683 de intervenții la domiciliul beneficiarilor de asistență socială. Aici, în special mă refer la acele vizite care se efectuează de către echipa mobilă și în cadrul Centrului de Găzduire și Orientare pentru persoane fără domiciliu stabil. Au fost identificate și referite către centru 11 persoane în perimetrul sectoarelor municipiului Chișinău. Actualmente, în cadrul centrului există 62 de beneficiari, capacitatea centrului fiind mai mare, adică ne bucurăm totuși că nu sunt într-atât de multe persoane fără adăpost. Dar, un lucru este important ca să-l înțeleagă și cetățenii, că mulți refuză să fie plasați în cadrul centrului, iar regulamentul prevede că ei pot fi plasați numai cu acordul lor.

Așa că unele persoane care practică vagabondajul, din păcate, nu putem mai mult decât atât să intervenim. În cazurile în care ei sunt agresivi sau nu doresc să beneficieze de serviciile centrului, atunci invităm poliția ca să ia măsurile cuvenite.

În ceea ce privește situația epidemiologică, vreau să vă spun că în secția nou deschisă pentru pacienții cu COVID-19 din cadrul Spitalului Clinic Municipal de Ftiziopneumologie, care este de 40 de paturi, la moment avem 34 de pacienți, dintre care 5 sunt conectați la oxigen. Mai avem o rezervă de 6 paturi. Situația este stabilă, inclusiv în ceea ce privește și alte spitale care au secții de COVID. După cum am spus, necesitatea activării secției din cadrul Spitalului Clinic Municipal de Ftiziopneumologie a fost datorată faptului că se suprapun mai multe infecții sezoniere. Și aici mă refer inclusiv și la acele infecții gastrointestinale care sunt în această perioadă și pentru a nu suprasolicita anumite servicii și anumite instituții a fost o măsură de precauție și, desigur, o măsură de a crea un confort în ceea ce privește asistența medicală pentru pacienții COVID.

Dacă să vorbim despre internările în cadrul spitalelor municipale, în unitățile de primire urgențe au fost 2841 de adresări. Din numărul total de adresări, 1427 au fost internări, adică iarăși respectăm proporția de mai mult de 50% din adresări să fie rezolvate la nivel de unitate de primire urgențe și prin aceasta să descărcăm și să scoatem povara de pe secțiile terapeutice și nu doar din cadrul instituțiilor municipale.

Nu în ultimul rând, totuși, datorită faptului că au mai apărut săptămâna trecută și întrebări din partea cetățenilor cu referire la vaccinarea împotriva COVID-19, procesul de vaccinare, vreau să vă spun că este continuu. Instituțiile medicale din subordinea CNAM urmează să recepționeze de la Agenția Națională de Sănătate Publică flacoanele decongelate deja cu dozele de vaccin disponibile și îndemnăm populația, în special populația care este în categoria de risc, și aici mă refer la copii, mă refer la adulți și la persoanele încadrate în câmpul muncii, dar cu risc de a contacta anumite infecții, să se vaccineze, inclusiv contra COVID-ului. Și cel mai probabil, curând vom începe și o campanie de informare în ceea ce privește vaccinarea împotriva gripei sezoniere. Sunt niște infecții contra cărora există vaccinuri și vaccinarea permite să nu ne îmbolnăvim, iar în cazul în care se alipește o altă tulpină de virus, atunci mai ușor să trecem prin boală. De aceea, îndemn toată populația să se vaccineze împotriva tuturor infecțiilor contra cărora au fost elaborate vaccinuri.

Cam atât domnule Primar. Dacă este nevoie de, da, un o noutate îmbucurătoare. Astăzi la ora 1:30 avem un eveniment în cadrul Spitalului Sfânta Treime, un eveniment de promovare a modului sănătos de viață în cadrul colectivelor medicilor. Este vorba de acea spartachiadă anuală pe care o organizăm împreună cu sindicatele și prin intermediul căreia ne străduim să promovăm practicarea sportului și a modului sănătos de viață, atât în cadrul colectivelor de medici, cât și, desigur, în cadrul populației din municipiul Chișinău și de ce nu din întreaga țară. De aceea, urmăriți cetățenilor le zic să urmărească paginile noastre din social media, unde vom veni cu mai multe informații, mai multe detalii și, desigur, cu mai multe îndemnuri pentru a crește capacitatea populației din municipiul Chișinău de a răspunde la diferite boli prin promovarea modului sănătos de viață. Mulțumesc foarte mult.

 

Ion Ceban: Vă mulțumesc și eu mult, domnule director. Domnul Mihalache, ați reușit?

 

Vitalie Mihalache: Da, domn Primar, bună ziua!

 

Ion Ceban: Vă rog, foarte succint.

 

Vitalie Mihalache: Da, domn Primar. Ieșind din faptul că am fost în pregătiri pentru prima zi de școală și pentru începutul anului școlar, unde avem în trafic practic triplarea numărului de unități de transport. Aici vreau să comunic am asigurat pe parcursul săptămânii precedente lucrări de întreținere și inclusiv reparații. Lucrări care se execută nu doar în săptămâna trecută, dar au fost continuate de reparații și întreținere în adiacența și în special accesul către instituții de învățământ. Pe parcursul anului curent am reușit să reparăm aproximativ 48 de accese către instituții de învățământ, lucrări care nu au mai fost executate zeci de ani și să fim sinceri mai mult de 50 de ani în unele cazuri. Am reușit să reparăm aceste accese și să creăm condiții de deplasare a părinților și copiilor în siguranță spre aceste instituții, spre aceste locații. Mai mult ca atât, au fost executate lucrări inclusiv de aplicare a marcajului rutier pe zona trecerilor pietonale, acolo unde avem și unde pe unde se deplasează atât copiii, părinții, profesorii și studenții, în zone unde ne-am propunem să asigurăm în continuare condiții de securitate. Dezvoltăm noi metode și noi sisteme de securizare a acestor treceri pietonale, atât prin treceri pietonale denivelate. În anul curent am dezvoltat o noutate pentru orașul Chișinău, aplicarea covoarelor roșii până la zona trecerilor pietonale în scopul asigurării aderenței autoturismelor pe pe această pe aceste covoare roșii, pentru a nu admite sau a minimiza riscul de impact a celor care se află pe aceste treceri pietonale. S-a continuat și amenajarea și instalarea corpurilor de iluminat, în special pentru perioada de noapte, la treceri pietonale și nu și nu doar aici. Am organizat și dezvoltăm în continuare sistemul de iluminat municipal prin modernizarea, schimbarea lămpilor de pe unele de tip moderne, de tip LED și aici vreau să atrag atenția că pe lângă acele elemente și pe lângă acele zone de securitate amenajate, continuăm să dezvoltăm inclusiv prin reparații și prin acele dotări de elemente de semnalizare, în special pentru domeniile ce țin de deplasarea copiilor, deplasarea celor care urmează să fie să se afle în siguranță. Nu în ultimul rând, în săptămâna precedentă am depus eforturile de a finaliza sau mai bine zis de a apropia de finalitate lucrările pe bulevardul Decebal. Vreau să aduc la cunoștință că astăzi în noapte și mâine vor fi executate lucrările de finalizare și asfaltarea ultimului tronson de pe acest bulevard. Urmează de asemenea să fie aplicat stratul de uzură începând cu ziua de miercuri pe ultimul sau pe tronsonul Ciuflea, unde a fost frezat și inclusiv executate lucrări de ridicare la cotă a fântânilor, capacelor de la fântânile de vizitare și astfel vom avea acele trasee prioritare sau primordiale finalizate sub aspect de întreținere și crearea acelor coridoare sigure și confortabile de deplasare, atât a transportului public municipal, cât și a transportului comun. De asemenea, vreau să aduc la cunoștință că au fost și continuă lucrările de întreținere, inclusiv frezările care au fost executate la rondurile din Calea Orheiului, Renașterii. Acel giratoriu au fost executate lucrările de pregătire. În săptămâna curentă urmează lucrările de ridicare de curățare și ridicare la cotă a gurilor de vizitare la fântânile de pe zona acestor giratorii și săptămâna viitoare vor demara lucrările de aplicare a stratului de egalizare și nemijlocit stratului de uzură pe în aceste intersecții. Într-adevăr am executat lucrări într-un volum sporit. 

Mai mult ca atât, în săptămâna curentă se depun toate eforturile de a permite sau a crea condiții de deplasare a transportului pe porțiunea de pod reparată în cazul Mihai Viteazul. Aici vreau să aduc la cunoștință că în zilele ce urmează vom transfera rețeaua de contact pentru deservirea transportului electric care se va deplasa pe această porțiune după care va fi aplicat marcajul și urmând a fi permis transportului de a circula pe noua bandă reparată capital a podului Mihai Viteazu. În primul rând, obiectivele care de asemenea au fost prioritizate au fost acele accese, trotuare către instituțiile de învățământ aflate în zona centrului istoric. În special aici mă refer la instituțiile de învățământ de pe strada Mihai Eminescu atunci când am avut zeci și sute de plângeri din atât din partea părinților, cât și din partea conducătorilor acestor instituții despre copii traumatizați, despre acel acele condiții de deplasare foarte anevoioase în cazul în care acele elemente de asfalt de acum erau suprauzate și practic reprezentau pericol pentru deplasarea copiilor atât în perioada de vară, toamnă, cât și în special în perioada de iarnă. Și aici același Liceu Koțubinski, aceleași instituții de de învățământ preșcolar astăzi au posibilitatea și acces către aceste instituții pe o acoperământ nou, pe o zonă care a fost reabilitată și care astăzi este sigură și confortabilă pentru a se deplasa.

Aceste lucrări vor continua și, într-adevăr, au ca scop crearea condițiilor optime pentru a se deplasa atât cei care locuiesc în orașul Chișinău, inclusiv și cei care sunt în vizită turiști sau chiar cetățenii Republicii Moldova care sunt în vizită să să viziteze și să cunoască orașul Chișinău.

Ceea ce ține de transportul public, a fost restabilită sau mai bine zis încadrată în deservirea călătorilor toată flota atât a Regiei Transport Electric, cât și a parcului urban de autobuze. Astăzi și începând cu 1 septembrie sau venind cu data de 2 septembrie, cu ziua de astăzi, avem o sporire de peste 35% din numărul unităților de transport care asigură transportarea călătorilor. Acest lucru ne va permite asigurarea transportării în condiții optime și confortabile a celor care au necesitatea de a ajunge într-un punct de destinație și nu în ultimul rând încă odată venim cu solicitarea ca în cazul deplasării atât spre zona centrală a orașului, cât și spre alte sectoare, locuitorii și cei care sunt în vizită în orașul Chișinău să aleagă transportul public care este unul modernizat, unul nou și unul confortabil.

Raport finalizat. Mulțumesc.

 

Ion Ceban: Mulțumesc mult, domn director. Rog foarte mult în continuare monitorizarea, în special a acceselor către instituțiile de învățământ, a trecerilor pietonale și trafic în acest context.

Mersi la toată lumea! Un an școlar cât mai bun pentru fiecare, pentru părinți, pentru copii, pentru pedagogi, iar noi în continuare muncim la proiectele municipale care sunt oarte multe și lumea așteaptă ca să furnizăm în continuare rezultate. O săptămână cât mai reușită și un an cât mai bun la repet școlar pentru fiecare.

O zi bună!



 


Distribuie