De la spații publice la locuri publice: cum ne pot ajuta procesele participative să creăm spații publice vibrante?

Spațiile publice afectează direct bunăstarea locuitorilor din orașe. În general, un spațiu public bun, adică pentru oameni, se crează împreună cu oamenii, consultarea și implicarea locuitorilor fiind esențială la orice etapă din procesul de creare a spațiilor publice. 
În perioada 2019 – 2023, la Chișinău au fost amenajate și reabilitate mai mult de 70 de spații publice verzi, parcuri, scuaruri, alei pietonale. Totuși, marea majoritate a proiectelor nu au fost consultate cu locuitorii. Procesul de amenajare a spațiilor publice nu este doar profund neparticipativ, dar chiar descurajează activ implicarea locuitorilor în procesele de administrare a orașului. Cum putem să facem mai bine?

„E greu să proiectezi un spațiu care să nu atragă oameni. Ceea ce este remarcabil este cât de des s-a reușit acest lucru.” (William H Whyte)

CE ESTE SPAȚIUL PUBLIC?

Carta pentru Spații Publice definește spațiile publice ca fiind toate locurile accesibile care sunt în proprietate publică sau de utilitate publică și de care se poate bucura toată lumea în mod gratuit și fără să urmărească vreun scop de profit. Fiecare spațiu public are propria sa istorie spațială și caracteristici specifice sociale, economice și de mediu. Totodată, spațiile publice reprezintă atât spațiile de tip deschis (străzile, trotuarele, scuarurile, parcurile), cât și spațiile închise (librării, muzee etc). 

Pentru a asigura funcționalitatea și prosperitatea orașului, Programul Națiunilor Unite pentru așezări umane și dezvoltare urbană durabilă recomandă o medie de 45 – 50% de spații publice din suprafața orașului. Dintre care 30% să fie alocate străzilor și trotuarelor și 20% pentru spații publice deschise.

Calitatea spațiilor publice afectează direct prosperitatea orașului și bunăstarea locuitorilor. Acest lucru este confirmat și de studiul realizat de Comisia pentru Arhitectură și Mediu Construit din Londra, conform căruia, 85% din respondenți cred că calitatea spațiilor publice are un impact direct asupra bunăstării lor. Ce este un spațiu public bun și cum putem crea spații publice care să contribuie la bunăstarea locuitorilor? Deși principiile și procesul de lucru pot fi aplicate în procesul de creare a tuturor tipurilor de spații publice, în acest articol ne vom axa mai degrabă asupra parcurilor, scuarurilor și grădinilor publice. 

CUM ESTE UN SPAȚIU PUBLIC BUN?

Carta pentru Spații Publice stipulează că atunci când spațiile publice posedă o identitate proprie bine definită, acestea devin locuri publice. Identitatea sau caracterul locului reprezintă o combinație dintre câteva elemente: spațiul este original, distinct de alte spații publice; elementele fizice din spațiu asigură o continuitate dintre trecutul și prezentului locului și comunității; există un sens pronunțat de comunitate, iar spațiul răspunde nevoilor comunității.
Scopul autorităților publice ar trebui să fie ca toate spațiile publice să devină locuri. Generic, procesul de transformare a spațiilor publice în locuri se numește placemaking (ro. crearea locului). 

Pentru organizația Project for Public Space un loc public bun este folosit de diferite persoane și grupuri pentru diferite scopuri, în diferite perioade ale zilei, pe parcursul întregului an. Asta înseamnă că un spațiu public bun este sigur, accesibil, inclusiv, atrăgător și oferă un spectru larg de activități care pot fi realizate mereu. Un spațiu public bun este: 

• Accesibil și bine conectat. Este ușor să ajungi în acest spațiu pe jos, cu transportul public sau alternativ și este ușor de navigat prin spațiu.
• Sigur. Pentru arhitectul Jan Gehl, un spațiu public sigur oferă protecție împotriva traficului și accidentelor rutiere, împotriva crimelor și violenței și protejează de experiențele senzoriale neplăcute. Pentru urbanistul și sociologul William H. Whyte, un spațiu public bun este un loc în care femeile sunt prezente într-o proporție mai mare decât media. Pentru că femeile tind să fie mai selective atunci când aleg un spațiu public în care să petreacă timpul, ținând cont de caracteristici precum accesibilitatea și siguranța. Spre exemplu, în parcul Bryant din New York, este stabilit că dacă numărul femeilor scade sub 52%, acesta poate fi un semn că nivelul de siguranță din parc este în scădere.
• Confortabil. Pentru Jan Gehl, un spațiu public confortabil oferă oportunități pentru a te plimba, a sta, a te așeza, a vedea și observa spațiul, a vorbi și asculta, a te juca și exersa. Pentru William H. Whyte, un spațiu public confortabil oferă suficiente locuri de șezut care asigură atât confortul fizic, cât și confortul social. Confortul fizic înseamnă, pur și simplu, ca băncile să fie cu spetează și să fie bine definite. Totuși, cel mai important este ca spațiile de șezut să fie confortabile social, adică să ofere cât mai multe opțiuni pentru alegere: să te așezi în față, în spate, lateral, în soare, la umbră, în grup, dar și singur. Această legere trebuie să fie construită prin design. Cel mai bun design va folosi trăsăturile peisajului pentru a mări numărul locurile de șezut. Asta ar însemna, spre exemplu, să poți folosi instalațiile care delimitează un spațiu public sau scările ca loc de așezat, sau mobilierul urban să fie amenajat pe niveluri de înălțimi. 

Spre exemplu, scuarul Palatului Național nu dispune de nicio bancă sau scaun, dar grupuri de persoane, în special tinerii, folosesc activ acest spațiu, așezându-se direct pe gazon sau pe perimetrul fostului havuz. Totuși, locurile de șezut din majoritatea spațiilor publice din Chișinău, în special din parcuri și scuaruri sunt sub formă de bănci, care sunt elemente de copy paste – aceeași structură și formă a băncilor este repetată în mai toate parcurile și scuarurile din oraș, fără o cercetare prealabilă dacă aceste bănci sunt satisfăcătoare pentru utilizatori. 

Scuarul Palatului Național (sursă Aneta Dabija)

După cum zice William H. Whyte: „băncile sunt artefacte pentru fotografia arhitecturală”. În rest, aceste piese tradiționale de mobilier urban, de regulă, nu sunt atrăgătoare sau comode pentru șezut. O alternativă mult mai bună, sugerează el, sunt scaunele mobile, pe care le poți muta, adică care îți permit să-ți alegi locul (la soare, umbră, lângă alți oameni sau izolat). Datele obținute de William H Whyte și echipa sa de observatori urbani în cadrul proiectului Street Life Project demonstrează că atunci când există posibilitatea de alegere dintre un loc de șezut fix sau unul mobil, oamenii tind să-l aleagă pe cel mobil. Un exemplu de succes a unei grădini publice amenajată cu scaune mobile este Jardin du Luxembourg din Paris.

Fotografie cu scaunele mobile din Jardin du Luxembourg, Paris (autoare Nenescu Lilia)

• Plăcut. Spațiul are un aspect estetic plăcut, este curat și bine întreținut, este planificat la scară umană, oferă posibilitatea de a te bucura de mediul înconjurător și de o experiență senzorială plăcută. Pentru Jan Gehl, simțurile umane trebuie să fie punctul de pornire în procesul de design urban pentru că simțurile împreună cu mobilitatea umană (adică corpul uman) reprezintă baza biologică pentru activitățile, comportamentul și comunicarea în spațiul public. Un spațiu public bun oferă în primul rând protecție împotriva experiențelor senzoriale neplăcute precum vânt, ploaie/ninsoare, frig/cald, praf, poluare atmosferică/fonică și atunci când design-ul urban integrează o perspectivă multi-senzorială pentru a stimulat într-un mod plăcut toate simțurile. Spre exemplu, un spațiu verde poate deveni memorabil, conform lui David Tracey dacă stimulează mai mult de două simțuri: este plăcut nu doar pentru simțul vizual ca și peisaj verde (diverse niveluri de înălțime, forme și culori a copacilor, arbuștilor și altor plante) dar include și gustul (pomușoare dulci, frunze condimentate), mirosul (flori și plante aromate), auzul (frunzele de bambus foșnesc de la cel mai mic vânt sau atingere) și tactilul (iarba purpurie are inflorescențe tare moi la atingere).
• Oferă un spectru larg de utilizări și activități.
  Activitățile pe care le poți face într-un spațiu public sunt fundamentul unui loc public bun pentru că anume ele sunt motivul pentru care persoanele vor să viziteze acest loc din nou. Un spectru cât mai larg de activități atrage diferite grupuri și persoane de-a lungul zilei. Spre exemplu, un teren de joacă va atrage copiii ziua, un teren de fotbal poate atrage adolescenții după școală, iar un concert poate aduce seara diverse categorii de persoane în același spațiu. Cei de la Project for Public Space cred în regula celor 10. Adică, locurile prosperă atunci când există cel puțin 10 activități pe care poți să le faci în același loc și care sunt aranjate în așa fel încât să încurajeze socializarea. La rândul lor, zece locuri care au fiecare câte zece activități formează o destinație. Iar un oraș are nevoie de cel puțin 10 destinații majore, creând o rețea puternică de o mie de lucruri pe care să le poți face.

• Încurajează socializarea. Atunci când un spațiu public întrunește caracteristicile enumerate mai sus, acesta are toate șansele să devină locul preferat de întâlnire pentru diverse persoane și grupuri. Locul va fi confortabil atât pentru întâlniri cu prietenii, cât și pentru interacțiunea cu străinii. Revenind la William H. Whyte, până la urmă ceea ce-i atrage cel mai mult pe oameni într-un spațiu sunt alți oameni. 

CUM PUTEM SĂ CREĂM SPAȚII PUBLICE BUNE, ÎN CARE LOCUITORII SE SIMT BINE ȘI ÎȘI DORESC SĂ PETREACĂ TIMPUL?

Un răspuns foarte scurt ar fi prin „placemaking” , pentru că placemaking-ul ca și abordare oferă viziune și principii de lucru și totodată schițează procesul de lucru. 

Viziunea: în inima fiecărei comunități se află un spațiu public care reflectă o viziune colectivă pentru a maximiza valoarea comunitară a spațiului public care nu este doar funcțional, dar și atrăgător și plin de sens pentru cei care trăiesc, lucrează și se joacă acolo. 

Principii:
- Comunitatea este expertă. Placemaking-ul încurajează un proces participativ de co-creare a soluțiilor și de luare a deciziilor. Exercițiile de observare, ascultare și discuțiile cu persoanele care locuiesc, lucrează și se joacă într-un anumit spațiu sunt cruciale pentru a înțelege nevoile și aspirațiile pentru acel spațiu.
- Creăm un loc, nu doar un design, adăugând elemente de infrastructură care să fie confortabile și primitoare, modificând pattern-ul de circulație pietonală și dezvoltând relații mai bune dintre mediul construit din jur și activitățile care au loc în spațiu.
- Parteneriatele cu locuitorii, grupurile de inițiativă, organizațiile obștești, mediul academic, antreprenorii - sunt cruciale pentru crearea unui loc de succes.
- Exercițiile de observare sunt o sursă importantă de cunoaștere. Observând cum sunt folosite spațiile publice, putem înțelege ce funcționează pentru un spațiu public bun și ce greșeli să evităm.
- Triangularea este esențială. Triangularea este procesul prin care prin stimuli externi poate fi încurajată interacțiunea dintre străini. Într-un spațiu public, amplasarea diferitor elemente care relaționează unele cu altele poate stimula triangularea. Un exemplu bun în acest sens este design-ul terenului de joacă creat de Mihai Stamati în scuarul Consiliului Europei. Terenul de joacă conține o instalație din trei pâlnii amplasate în diverse puncte ale terenului și care au rolul de difuzoare și receptoare prin care copii pot comunica prin emiterea de sunete ce se propagă prin rețeaua de țevi.
- Experimentele ne ajută să creăm locuri publice bune. Spațiile publice sunt complexe și nu ne putem aștepta să creăm un loc bun din prima încercare. Cele mai bune locuri experimentează cu soluții de scurtă durată care pot fi testate și îmbunătățite în timp.
- Crearea spațiilor publice este un proces ciclic continuu. Un loc public nou creat nu va fi niciodată finalizat. Prin observarea și evaluarea modului în care funcționează spațiul, a dinamicii comunității care îl utilizează, placemaking-ul oferă deschidere pentru adaptare și transformare.

Procesul ciclic de placemaking este format din următoarele etape: 

I. Cercetarea

Pentru a înțelege spațiul și contextul comunității din jurul acestuia, datele demografice și cum se schimbă acestea, care este componența socio-economică, care sunt resursele din apropierea acestui loc trebuie de urmat câțiva pași pentru o cercetare eficientă:
- analiza istoriei locului și a cartierului, dincolo de mediul construit, pentru a afla despre elementele culturale ale locului care au o semnificație specială pentru comunitate.
- exerciții de observare a pattern-urilor de utilizare a locului, cine sunt utilizatorii, cum este folosit spațiul sau dacă persoanele folosesc spațiul în moduri pentru care nu a fost proiectat inițial. Exercițiile de observare sunt foarte importante pentru a înțelege cum funcționează un spațiu. Spre exemplu, în Manhattan, în apropiere de podul Brooklyn, accesul la apă era complet îngrădit, dar oamenii au găsit modalități de a trece de gard pentru a pescui, iar atunci când planificatorii urbani au observat această utilizare reală a zonei riverane de către comunitate, au oferit un acces sigur și echitabil la apă pentru a permite oamenilor să pescuiască.
- cartografiere comportamentală, adică însemnarea pe o hartă a activităților care se întâmplă în diverse părți ale spațiului.
Alte instrumente de cercetare pot fi: înregistrarea pe hartă a traseelor folosite de utilizatori, observarea căilor alternative decât cele planificate prin design, jurnal de observație, fotografie, time-lapse, video, plimbări prin spațiu, numărarea fluxului pietonal și prezența staționară în diverse momente ale zilei. 

II. Consultarea cu părțile interesate cheie și cu comunitatea pentru a înțelege care sunt necesitățile față de loc. 

După cercetarea preliminară a spațiului, urmează consultarea formală și informală cu comunitatea. Punctul de pornire pentru planificarea unui spațiu public trebuie să fie identificarea persoanelor din comunitate care au o cunoaștere specifică a locului, fie din perspectivă istorică, culturală sau din propria experiență de interacțiune cu locul. Această cunoaștere poate oferi perspective importante asupra lucrurilor care funcționează și care nu funcționează în acel spațiu.
Pentru un proces de consultare cât mai eficient, se recomandă elaborarea unui plan de consultare care va conține scopul consultării, instrumentele care vor fi folosite pentru implicarea și consultarea comunității, precum și indicatorii de măsurare a succesului. Instrumentele și strategiile de implicare a comunității în procesul de consultare pot varia considerabil de la comunitate la comunitate.
Totuși, în procesul de consultare este importantă:
- crearea diverselor forme de consultare, formale și informale, atât online cât și offline, în diverse părți ale zilei, de-a lungul săptămânii ca să oferim oportunități accesibile de consultare pentru diverse persoane și grupuri.
- consultarea comunității chiar în spațiul public propus pentru discuție;
- folosirea metodelor de consultare creative și interactive.  

III. Planificarea 

Aici se folosește toată cunoașterea adunată în procesul de cercetare și recomandările obținute de la comunitate pentru planificarea locului. În procesul de planificare, este importantă asigurarea implicării comunității prin:  
- prezentarea viziunii și design-ul pentru locul public și explicând cum acestea reflectă feedback-ul obținut de la comunitate în procesul de consultare inițială.
- prezentarea unui plan detaliat care să prezinte pe etape procesul de implementare și persoanele responsabile de fiecare proces.
- comunicarea despre eventualele obstacole care trebuie depășite, spre exemplu suplinirea fondurilor necesare prin fundraising sau aprobarea proiectului de către autoritățile relevante.
- informarea comunității despre cum procesul de implementare va afecta spațiul, accesul la spațiu și eventuale perturbări ale utilizării de către comunitate. 

IV. Implementarea  

În procesul de implementare este important să existe un canal de comunicare pentru a informa comunitatea despre progresul realizat, despre eventuale extinderi ale termenelor de implementare, dar și pentru a oferi un instrument clar prin care să fie oferit feedback-ul în timp real. Spre exemplu, dacă nivelul de poluare fonică de la construcții este prea mare, este important ca locuitorii să poată semnala despre acest lucru. Chiar și în procesul de implementare poate fi implicată activ comunitatea, fie prin organizarea unor evenimente direct legate de implementarea design-ului. Spre exemplu, evenimente de plantare sau ateliere de vopsit și pictat. Chiar dacă tot procesul de implementare este executat de o companie contractantă (cum e cazul pentru majoritatea proiectelor din spațiile publice din Chișinău), comunitatea poate fi implicată în evenimente comunitare prin care se celebrează fiecare realizare din proiect.

V. Monitorizarea și evaluarea 

Se realizează atât în paralel cu implementarea design-ului pentru a ne asigura că este în concordanță cu planul agreat cu comunitatea, dar și după execuția proiectului pentru a înțelege cum este de facto utilizat spațiul și cum poate fi îmbunătățit și adaptat.  

VI. Gestionarea și mentenanța

Aceasta este etapa cea mai lungă pentru că procesul de creare a unui spațiu public trebuie să fie ciclic, adică continuu. Pentru asta trebuie să fie asigurate roluri și structuri bine definite, precum și resurse financiare care să mențină funcționalitatea spațiului. Totodată este important să existe un canal clar de comunicare cu comunitatea. Spre exemplu, un formular simplu prin care utilizatorii spațiului să poată raporta dacă unele elemente de mobilier urban necesită reparare, și un buget anual care să poată acoperi cheltuielile de reparare și/sau înlocuire a unor elemente de mobilier.  

IMPORTANȚA PROCESELOR PARTICIPATIVE

După cum am observat până acum, procesul de placemaking pune un accent deosebit pe implicarea comunității pentru că orașele au capacitatea să asigure necesitățile fiecăruia, doar atunci când fiecare contribuie la co-crearea orașului.
Este important să menționăm că dreptul la oraș și „cetățenia urbană” trec dincolo de înțelesul pur juridic al cetățeniei. Carta pentru Spații Publice indică că toți utilizatorii spațiilor publice, indiferent dacă sunt localnici, dacă au viză de reședință în oraș, dacă sunt refugiați sau migranți –- toți sunt „cetățeni” și au aceleași drepturi și responsabilități asupra spațiului public.
Accesul la spații publice calitative face parte din dreptul locuitorilor la oraș. Dreptul la oraș nu se referă doar la dreptul de a te afla și a locui în oraș, ci și la dreptul de a-l modela, de a-l construi și de a-i utiliza spațiile prin participare socială.

Beneficiile procesului participativ de creare a spațiilor publice

• spații publice vibrante și un oraș pentru oameni; 
• stimularea participării locuitorilor în administrarea orașului;
• sporirea sentimentul de apartenență a locuitorilor la oraș;
• creșterea gradului de transparență și încredere în autoritățile locale.
   

• Care este rolul locuitorilor în crearea spațiilor publice? 

Locuitorii sunt beneficiarii, adică utilizatorii spațiilor publice care sunt afectați direct de proiectele de creare și reabilitare a spațiilor publice. Regulamentul Administrației Publice Locale Chișinău privind mecanismul de consultare publică a cetățenilor în procesul decizional recunoaște că beneficiarii proiectelor implementate de primărie sunt cetățenii. Însă locuitorii nu au doar rolul pasiv de beneficiari, ei pot și au dreptul:
- să inițieze proiecte de creare/amenajare a spațiilor publice;
- să contribuie la mentenanța spațiilor publice;
- să se implice în proiectele de creare a spațiilor publice inițiate de autorități (cel puțin la nivel de consultări și dezbateri publice);
- să solicite organizarea consultărilor publice;
- să solicite intervenții care să îmbunătățească spațiile publice (petiții, discuții publice etc);
- să monitorizeze proiectele inițiate de autorități. 

• Care este rolul autorităților în crearea spațiilor publice?

- să creeze mecanisme de participare pentru locuitori. Un exemplu este mecanismul bugetului civic prin care locuitorii pot propune și pot decide asupra unor proiecte de creare/amenajare a spațiilor publice.
- să prezinte public proiectul de decizie și alte materiale relevante;
- să organizeze consultări și dezbateri publice;
- să înregistreze și să examineze recomandările din partea locuitorilor;
- să publice sinteza recomandărilor și să informeze despre deciziile luate;
- să experimenteze cu diverse formate și instrumente de implicare a comunității în procesul de creare a spațiilor publice;
- să creeze spații care țin cont de necesitățile și aspirațiile locuitorilor;
- să mențină și să gestioneze spațiile publice;
- să delimiteze și să protejeze spațiile publice. 

CARE ESTE PROCESUL DE CREARE/AMENAJARE/REABILITARE A SPAȚIILOR PUBLICE VERZI LA CHIȘINĂU?

Pe scurt, etapa de cercetare și consultare de obicei lipsește din proces. Atunci când consultarea totuși are loc, de obicei se realizează după etapa de planificare și rareori generează schimbări în proiectul inițial. Planificarea și implementarea proiectelor sunt etape în care primăria contractează companii de proiectare și construcție care să realizeze lucrările. Monitorizarea este realizată de către o comisie municipală care inspectează calitatea lucrărilor. La fel, lipsește etapa de evaluare, nu există indicatori și mecanisme de evaluare a calității unui spațiu public verde sau a satisfacției utilizatorilor în vederea îmbunătățirii continue a spațiilor publice verzi.  

Pe pagina primăriei, la compartimentul „Parcuri și Spații Verzi”, sunt prezentate toate intervențiile care au fost realizate în ultimii ani în spațiile publice verzi din capitală. În perioada 2019 – 2023 au fost amenajate și reabilitate mai mult de 70 de spații publice verzi, parcuri, scuaruri, alei pietonale. Proiectele de amenajare și reabilitate a spațiilor publice verzi sunt însoțite de descrieri precum „scuarul este acum un spațiu modern, sigur și confortabil pentru toți locuitorii din zonă”, „scuarul a fost complet reabilitat și amenajat minuțios, pentru a răspunde așteptărilor locuitorilor din zonă” sau „proiectul a avut drept obiectiv crearea unui spațiu public atractiv și accesibil pentru toți locuitorii din zonă”. Dar în ce măsură aceste proiecte au implicat și au consultat de fapt locuitorii? Cum știi că un spațiu public este confortabil și atractiv pentru toți locuitorii, când locuitorii n-au fost consultați la nicio etapă din proiect?

• Ce zic autoritățile?

Pe data de 20 octombrie am transmis preturilor de sector, Direcției Generale Locativ Comunale și Asociației pentru Gospodărirea Spațiilor Verzi o solicitare de informații în care întrebam în ce mod a fost asigurată consultarea publică a proiectelor cu privire la renovarea unor spații verzi (parcul La Izvor, parcul Dumitru Râșcanu, parcul Alunelul, grădina Sarmizegetuza, scuarul Iv. Zaikin, cât și scuarurile din bl. Dacia 1, 2 și 8). Am aflat de la autorități că din aceste 8 spații publice, au fost organizate discuții publice doar pentru proiectul de reabilitare a parcului Dumitru Râșcanu. 

Răspunsurile autorităților au fost foarte evazive. Unele răspunsuri n-au oferit deloc informații despre procesul de consultare. Spre exemplu, Direcția Generală Locativ-Comunală ne informează despre lucrările realizate în fiecare spațiu verde dar nu oferă nicio informație cu privire la consultarea locuitorilor. Răspunsul Asociației de Gospodărire a Spațiilor Verzi scrie că toată informația ce ține de proiectele de reabilitare și procesul de consultare poate fi văzută pe pagina primăriei, fără a ne oferi cel puțin un link către anunțurile cu privire la organizarea consultărilor.
Alte răspunsuri indică nu doar despre faptul că proiectele nu sunt consultate public, dar și despre faptul că autoritățile nu înțeleg ce ar presupune un proces de consultare al proiectele de amenajare ale spațiilor publice. Atât pretura Buiucani cât și pretura Râșcani ne informează că toate proiectele de infrastructură se consultă în cadrul discuțiilor publice pe marginea proiectului bugetului municipal, unde este discutat inclusiv bugetul alocat pentru proiecte de reabilitare ale spațiilor publice. Totuși, atunci se consultă bugetul general al municipiului, nu proiectele în sine de amenajare/reabilitare a spațiilor publice.

• Ce prevede legea?

Legea privind administrația publică locală, în art. 8 alin (2), stipulează că „în problemele de interes local care preocupă o parte din populaţia unităţii administrativ-teritoriale pot fi organizate, cu această parte, diverse forme de consultări, audieri publice şi convorbiri, în condiţiile legii”. Totodată art. 14 alin (2) lit. z¹) menționează că Consiliul local dispune consultarea publică a proiectelor de decizii în problemele de interes local care pot avea impact economic, de mediu şi social precum şi în alte probleme locale. Reabilitarea sau amenajarea unui spațiu public este prin definiție un subiect de interes local cu impact economic, de mediu și social. Totuși, marea majoritate a proiectelor de reabilitare a spațiilor publice verzi nu sunt consultate cu locuitorii.  

Anunțurile cu privire la inițierea procesului de consultare se publică de regulă pe pagina primăriei, la compartimentul procesul decizional. 

Dacă analizăm datele pentru anii 2019 – 2023, observăm că a fost publicat doar un anunț despre organizarea consultărilor publice cu privire la finalizarea proiectării integrale a Parcului Valea Trandafirilor. Ulterior, pretura Botanica a publicat sinteza divergențelor dezbaterilor publice asupra proiectului. Lectura tabelului de divergențe sugerează că procesul de consultare a fost de fapt mimat. Au fost acceptate doar recomandările care deja se regăseau în proiect. Celelalte recomandări au fost respinse pentru că „nu se prevede conform sarcinii de proiect” și „proiectul este deja în mare parte finalizat”. 

Pentru a ilustra modul în care consultările sunt utilizate de autorități doar ca instrument de mimare a participării, imaginați-vă un oraș în care s-au efectuat lucrări de amenajare și reabilitare a peste 70 de spații publice verzi, inclusiv parcuri care deservesc cartiere întregi, inclusiv spații publice din centrul orașului, însă consultări s-au organizat doar în patru cazuri:

• în cazul parcului Valea Trandafirilor, consultarea s-a realizat când proiectul era deja aproape realizat, iar recomandările primite de la locuitori n-au afectat în niciun fel proiectul. 
• în cazul aleii bulevardului Mircea cel Bătrân, Pretura Râșcani a prezentat online pe 15 februarie proiectul de reabilitare și a solicitat ca locuitorii să expedieze recomandări până pe 19 februarie. Adică consultarea a fost făcută fără respectarea termenului de 15 zile, conform legii.  
• în cazul parcului Dumitru Râșcanu, pretura Râșcani a anunțat pe 3 martie 2021 despre organizarea consultărilor publice pe 6 martie. Totuși, nu este clar în ce măsură recomandările din cadrul consultărilor au afectat proiectul de reabilitare a parcului, întrucât pretura nu a publicat sinteza recomandărilor, ci doar o scurtă postare în luna mai în care raportau despre realizarea consultării, notând că „s-a stabilit că entitatea publică va ține cont de propunerile oferite pentru elaborarea schiței proiectului”.
• neglijând aspecte importante precum, funcțiile de care au nevoie locuitorii în cele peste 70 de spații publice reabilitate, autoritățile au organizat totuși consultare publică cu privire la conferirea numelui lui Alexandr Suvorov părculețului de la intersecția străzilor Sf. Andrei, Zamfir Arbore și Ion Doncev. 

Pentru o mai bună înțelegere a procesului de creare/amenajare a spațiilor publice la Chișinău, putem să zăbovim un pic asupra a două proiecte: scuarul Eminescu și parcul Zaikin. 

• Scuarul Eminescu. Dacă am folosi înțelepciunea populară pentru a răspunde la întrebarea „de ce e nevoie să implicăm comunitatea în procesul de creare a spațiilor publice?”, răspunsul scurt ar fi „pentru că Scuarul Eminescu”.
  Scuarul este proiectul de amenajare a unui spațiu public care a generat cele mai multe discuții publice și cele mai multe nemulțumiri din partea locuitorilor pentru că… proiectul n-a fost consultat public (!). În 2016 a existat un alt proiect de amenajare a scuarului Eminescu elaborat de către Direcţia locativ-comunală şi amenajare a teritoriului, în parteneriat cu Asociația Obștească „Parcurile Viitorului” – proiect care a fost consultat public. Însă în 2020, scuarul s-a reabilitat după un nou proiect, care n-a fost consultat în niciun fel. Autoritățile locale prezentau proiectul ca fiind inovator, chiar „un nou experiment, în ceea ce privește aplicarea pavajului, a iluminatului artistic, dar și a altor elemente inovative.” Într-adevăr, în procesul de placemaking se încurajează experimentul și soluțiile inovatoare. Dar aceste soluții experimentale trebuie să fie de scurtă durată și ușor de implementat. Odată implementate, aceste soluții–pilot trebuie monitorizate în timp pentru a evalua dacă aceste soluții sunt un experiment reușit sau un eșec, și respectiv dacă proiectul-experiment merită implementat la scară largă sau nu. Ori, în cazul scuarului Eminescu, „soluțiile-experiment” au fost definitive și permanente și s-au dovedit a fi mai degrabă un experiment eșuat.
   
• Parcul Zaikin. Parcul Zaikin era în 2013 un spațiu neglijat, tranzitat de mașini și nesigur, dar a fost transformat, printr-un proces participativ inițiat de Asociația „Oberliht”, într-un loc comunitar pentru locuitorii din zonă. Procesul de lucru în parc a urmat etapele din procesul de placemaking. Totul a început de la cercetare. Un chestionar a fost realizat în 2013 care conținea întrebări despre demografia locuitorilor/utilizatorilor acestor spații, întrebări ce țin de problemele fiecărui spațiu – infrastructură, acces la rețeaua urbană de transport, ecologie, întrebări cu privire la excluziune și incluziune, soluții de îmbunătățire a situației și rezolvare a problemelor.

 În 2014, Asociația a realizat o cercetare mai focusată. Pe atunci eram studentă la antropologie, și așa am obținut prima experiență de cercetare a unui spațiu public. Timp de o săptămână, petreceam timpul în parc, în diferite intervaluri ale zilei și observam ce se întâmpla în parc, cine folosea parcul, pentru ce tipuri de activități, și număram fluxul de mașini și pietoni. În paralel, asociația pornise un proces continuu de activare a spațiului, pentru că activarea comunității era percepută ca fiind garantul succesului proiectului de reabilitare a parcului. Implicarea comunității a luat diverse forme de la acțiuni de salubrizare, semnare de petiție colectivă pentru reabilitarea parcului, întâlnire cu autoritățile publice și locuitori, ateliere pentru copii, concerte, cine comunitare, școli de vară, crearea colectivă a unui monument, ziar și radio comunitar etc. Abia după cercetare și implicare a comunității, a început procesul de planificare și design al spațiului și a fost elaborat un plan de reabilitare și revitalizare. Asociația a reușit să implementeze mai multe funcții din planul de reabilitare: a fost închis accesul mașinilor în parc, a fost evacuată platforma de gunoi din mijlocul parcului la periferie, a fost instalată o scenă comunitară, o bucătărie comunitară, o căsuță în copac, bănci și au fost plantați mai mulți copaci și arbuști. 
În anul 2021, ignorând această istorie locală a parcului și eforturile asociației și locuitorilor din zonă, primăria a solicitat unei companii de proiectare să elaboreze un alt proiect de execuție. Spre deosebire de proiectul realizat de Oberliht, proiectul din 2021 nu a fost deloc participativ. Proiectul nici măcar nu a fost prezentat public, asta chiar dacă asociația Oberliht a solicitat publicarea proiectului și includerea în proces a autorilor proiectului precedent. 

ÎN LOC DE CONCLUZII
E bine că la Chișinău se reabilitează spațiile publice. Dar putem face mai bine. Procesul de amenajare a spațiilor publice acum nu este doar profund neparticipativ, dar chiar descurajează activ implicarea locuitorilor în procesele de administrare a orașului. Cum ar fi dacă proiectele de reabilitare n-ar fi implementate pentru a raporta un număr mai mare de spații publice amenajate dar pentru a îmbunătăți relația comunității cu locul, pentru a crea comunități cu fiecare loc nou amenajat?