Soluții pentru neregulile depistate în activitatea primăriei, proiecte sociale și altercații cu sticle cu alcool
Consilierii au aprobat un set de măsuri, în urma depistării de către Curtea de Conturi a unor nereguli în activitatea Primăriei Chișinău pentru perioada anilor 2018-2020. Acestea fac referire la procesul bugetar, gestionarea patrimoniului public și a rapoartelor financiare. Aceasta constituie o premieră.
Tot în ședința din 13 decembrie, aleșii locali au avizat două proiecte sociale. Unul presupune instalarea unor aparate pentru distribuirea produselor menite să prevină și facă profilaxie în cazul HIV/SIDA și ITS. Altul, care va permite înființarea unui centru de zi în care să fie deservite persoanele cu nevoi speciale și autism.
Ședința nu a trecut fără incidente. Un consilier PAS l-a pedepsit cu o sticlă de alcool peste braț pe un consilier socialist. S-a întâmplat după ce ultimul i-a oferit tăria drept ,,dar”. În sinteza de mai jos, îți spunem cine sunt cei implicați.
Ședința CMC a început cu întârziere de aproximativ 40 de minute.
Conform rotației, fracțiunea PAS ar fi trebuit să înainteze un candidat pentru postura de președinte al ședinței. PAS a refuzat să facă acest lucru. Roman Cojuhari (PAS): ,,Astăzi să-și aleagă președinte cei care nu au fost când le era rândul conform rotației.”
PL, fiind următorii în listă, au refuzat și ei. Ion Cebanu (PL): ,,Ședința aceasta este cu foarte multe bube. Alegeți-vă un consilier ,,cumpărat”. În PL nu găsiți așa consilieri, căutați în altă parte.”
PCRM a înaintat candidatura Alionei Mandatii (neafiliată). Cea din urmă și-a retras-o, motivând că: ,,Este o ședință prea lungă.”
După ce au fost vociferate mai multe nume, într-un final, Victor Poleacov (PSRM) a fost desemnat președintele ședinței.
Consilierii au aprobat ordinea de zi ca bază, iar ulterior s-a intervenit cu modificări.
Completarea ordinii de zi:
- nr. 28.6 ,,Aprobarea planului urbanistic zonal, în vederea valorificării teritoriului cuprins între str. Meșterul Manole, str. Maria Dragan și str. Otovasca, întreprinderea INTROSCOP”;
- Informații despre avaria de la ,,Termoelectrica”, invitarea responsabililor;
- Informații din partea Direcției arhitectură despre construcția din str. Sprîncenoaia, unde se construiește un bloc locativ fără acte permisive;
- nr. 2 ,,Raportul auditului Curții de Conturi”.
Excluderea din ordinea de zi:
- nr. 30 ,,Vânzarea unor loturi de pământ din Calea Ieșilor 71 Societății cu răspundere limitată Restaurantul „BUTOIAȘ’’ întru executarea hotărârii de judecată irevocabile” (la propunerea consilierului S. Burgudji);
- nr. 40 ,,Privatizarea terenului aferent obiectivelor private ale Societății cu răspundere limitată „СОЮЗ-ТЕЛЕФОНСТРОЙ” în proces de reorganizare din str. Gheorghe Asachi 81” (la propunerea consilierului S. Burgudji);
- nr. 15 ,,Prelungirea relațiilor contractuale de comodat pentru încăperile din str. Mihail Kogălniceanu, 52 lit. A, Asociației Obștești „Asociația Foștilor Deportați și Deținuți Politici din Moldova’’ (retras de executiv);
- nr. 16 ,,Prelungirea relațiilor contractuale de comodat pentru încăperile din str. Alexei Șciusev, 96 lit. G, Școlii specializate pentru copii și tineret a rezervelor olimpice de polo pe apă „DELFIN’’ mun. Chișinău” (retras de executiv);
- nr. 17 ,,Utilizarea toponimului „Chișinău’’ în marca „Miss Chișinău” de către SRL „Elit-Centru’’ (retras de executiv);
- nr. 41 ,,Privatizarea terenului aferent obiectivului privat al Societății cu răspundere limitată „OLIOTERRA" din str. Tudor Vladimirescu, 6/1’’ (la propunerea consilierului R. Cojuhari).
DECLARAȚII DE LA CETĂȚENI
Natalia Dașchevici, locuitoare a blocului amplasat pe str. Bucovina 3. Aceasta a cerut retragerea din ordinea de zi a proiectului care se referă la aprobarea PUZ-ului pentru str. Bucovina 3. Dașchevici a declarat că documentul a fost întocmit cu șase ani în urmă. Între timp, lucrurile la fața locului s-ar fi schimbat. Aceasta a solicitat dezbateri publice repetate, așa încât locuitorii din zonă să se poată expune. Reprezentanta locatarilor a mai descris situația din zonă pe timp de vară. Potrivit acesteia, complexul de distracții inaugurat în acest an, ,,Vara-Vara”, ar perturba liniștea din zonă. Femeia a susținut că pe timpul nopții muzica se aude într-atât de tare încât vibrează geamurile din locuință.
Serghei Lungu, fost angajat al Regiei Transport Electric, a acuzat actuala conducere că l-ar fi dat afară neregulamentar. Deși în urma litigiului, nu s-a decis restabilirea acestuia în funcție, bărbatul cere reangajarea în întreprindere. Argumente în acest sens nu a adus. Zinaida Popa (PAS) a solicitat informații despre fluxul de personal în întreprindere și motivele celor plecați.
DECLARAȚII DE LA CONSILIERI
Veaceslav Nedelea (neafiliat) a declarat: ,,Cum se aude cuvântul PUZ, toți caută elemente coruptibile. Creați oportunități pentru agenții economici, nu să dezvolte orașul, dar să-și dezvolte afacerea.” Nedelea s-a referit la aprobarea unor PUZ-uri incluse pe ordinea de zi, despre care consilierii PAS au menționat că ar fi întocmite cu abateri.
Ruslan Verbițchi (Platforma DA) a criticat proiectul de decizie privind dublarea prețurilor pentru arendarea spațiului comercial la Piața Centrală. Consilierul a numit propunerea drept un complot la adresa oamenilor cu venituri modeste. ,,Majorarea va afecta pătura vulnerabilă a societății, cetățenii cu venituri medii și mici. Anume această categorie face acolo cumpărături. Modificarea va alunga atât cumpărătorii, cât și comercianții. Noul tarif va fi de la 30 la 60 de euro/m2, mai mare decât în centrele comerciale.” Consilierul a mai punctat că la Piața Centrală ar fi condiții proaste de comercializare, ar lipsi blocuri sanitare decente, dar și parcări. Verbițchi a precizat că s-ar încerca falimentarea întreprinderii municipale și transformarea în societate pe acțiuni.
Ion Cebanu (PL) a cerut administrației municipiului Chișinău să denunțe toate acordurile cu Federația Rusă. ,,Nu poate o capitală care se vrea pro-europeană să aibă acorduri de colaborare cu un stat terorist. Această inițiativă trebuia să vină din partea unui primar într-adevăr european.”
Valerii Klimenco (P.P. ,,Șor”) a ironizat declarația semnată într-o ședință anterioară, de 26 de consilierii, în care se declara Federația Rusă drept stat terorist: ,,Putin mereu a obținut ce a vrut, mereu așa va fi.”
Serghei Burgudji (P.P. ,,Șor”) a prezentat o înregistrare video în care un consilier PAS ar repartiza pliante informative în blocurile de locuit. Burgudji a declarat că prin intermediul acestora s-ar face dezinformare și a catalogat acțiunea ilegală. Roman Cojuhari (PAS) a explicat că acțiunea este absolut legală, PAS este sponsorizat transparent, iar o serie de activități sunt făcute cu suportul voluntarilor.
Dinari Cojocaru (PSRM) a adus o sticlă cu votcă: ,,Este soluția găsită de PAS pentru a ne încălzi în această iarnă.” Consilierul a amintit despre tarifele majorate la energia electrică, gaz și carburanți. Acesta a criticat și proiectul ministrei de la Sănătate, Ala Nemerenco. Proiectul de lege prevede ca instituțiile medicale din Chișinău să fie trecute în subordinea Ministerului Sănătății: ,,Vrea să distrugă și spitalele de aici.” Cojocaru a cerut ca oamenii să iasă la proteste.
Imediat după discursul de la tribună, Cojocaru a luat sticlele cu alcool și le-a pus pe masă, în fața consilierilor Anatolie Umaneț și Ion Bîndiu, în acel moment, singurii prezenți din Fracțiunea PAS. Iritat, cel din urmă consilier l-a lovit ușor pe socialist, peste braț, cu una dintre sticle. Bîndiu a aruncat mai apoi pe podea sticlele cu alcool.
Durata ședinței: 5 ore 30 minute
Pauză: 2 ore 30 minute
1. Organizarea și desfășurarea recrutării tinerilor născuți în anul 2007
Întrucât este un proiect tehnic, consilierii l-au aprobat fără discuții.
Acesta se referă la procedura de recrutare în serviciul militar în termen sau în cel cu termen redus, stabilirea componenței comisiei de recrutare, atribuțiile autorităților, cheltuieli, etc.
Statut: Aprobat
Voturi | PSRM | DA | PAS | PL | PP
Șor |
PSDEM | PCRM | PUN | Neafiliat
Nedelea |
Neafiliat
Jitari |
Neafiliată
Tîșcul |
Neafiliată
Mandatii |
Neafiliat
Cebotari |
Neafiliat
Bunescu |
Neafiliat
Doroș |
Pro | 20 | 6 | 2 | 3 | 2 | 1 | 1 | 1 | - | - | - | - | 1 | - | - |
Contra | - | - | - | - | - | - | - | - | - | - | - | - | - | - | - |
Abțineri | - | - | - | - | - | - | - | - | - | - | - | - | - | - | - |
Decizia finală lipsea în momentul publicării sintezei
Consilierii au luat pauză de prânz timp de o oră și 40 de minute.
2. Încheierea Acordului de Înfrățire dintre Pretura sectorului Buiucani din municipiul Chișinău și Primăria Orașului Ardud, Județul Satu Mare, România
Proiectul constă în aprobarea acordului de înfrățire dintre Pretura sect. Buiucani și Primăria or. Ardud din România. În baza acestuia, cele două vor desfășura relații de colaborare, vor elabora proiecte și programe comune, vor face schimb de experiență și vor extinde conlucrarea în domeniile care reprezintă interes comun.
Statut: Aprobat
Voturi | PSRM | DA | PAS | PL | PP
Șor |
PSDEM | PCRM | PUN | Neafiliat
Nedelea |
Neafiliat
Afanasenco |
Neafiliată
Tîșcul |
Neafiliată
Mandatii |
Neafiliat
Cebotari |
Neafiliat
Bunescu |
Neafiliat
Doroș |
Pro | 14 | 7 | 5 | - | 1 | 1 | 1 | 1 | - | 1 | 1 | - | 1 | - | - |
Contra | - | - | - | - | - | - | - | - | - | - | - | - | - | - | - |
Abțineri | - | - | - | - | - | - | - | - | - | - | - | - | - | - | - |
Decizia finală lipsea în momentul publicării sintezei
3. Informație privind audierea Raportului Curții de Conturi pe marginea hotărârii acesteia nr. 5253 din 19.09.2022
Reprezentantul Curții de Conturi nu s-a prezentat pentru expunerea informației.
Roman Cojuhari (PAS) a fost de părerea că mai oportună este prezența unui reprezentant al primăriei, ori chiar edilul Ion Ceban. Mai mult, s-a cerut și prezența responsabililor subdiviziunilor care au înregistrat abateri conform Curții de Conturi (CC).
Andrei Năstase (Platforma DA) a propus o pauză, timp în care la subiect să fie chemat un raportor din partea executivului.
Ședința a fost reluată după zece minute, când în sală a venit primarul Ion Ceban. Edilul a precizat că auditul a fost efectuat la cererea municipalității. În urma măsurilor propuse de CC, responsabilii de la primărie au elaborat un plan de răspuns.
Roman Cojuhari (PAS) s-a arătat nemulțumit că nu a fost invitat la prezentarea raportului CC, mai ales că în unele subiecte sunt vizați consilierii municipali, ori are tangență cu activitatea CMC.
4. Aprobarea măsurilor pentru soluționarea deficiențelor și implementarea recomandărilor Curții de Conturi din Raportul auditului conformității procesului bugetar și gestionării patrimoniului public în anii 2018-2020 la UAT mun. Chișinău (UAT/bugetul de nivelul II)
Auditul Curții de Conturi (CC), pentru perioada 2018–2019, a început în septembrie 2021 și s-a încheiat în august 2022. Curtea a evaluat situațiile financiare, procesul bugetar și gestionarea patrimoniului în cadrul primăriei mun. Chișinău. Mai apoi, în cadrul unei ședințe publice, la 19 septembrie 2022, CC a prezentat raportul.
Proiectul cuprinde planul de acțiuni privind implementarea recomandărilor CC și planul de măsuri pentru soluționarea deficiențelor reflectate în raport. Astfel, în premieră, pentru fiecare neconformitate au fost stabilite acțiuni, care ulterior s-au discutat și coordonat cu responsabilii de implementare și cu CC.
Trimestrial, pe parcursul a 12 luni, primăria va informa CC privind măsurile întreprinse în vederea aplicării recomandărilor. Deși la începutul lunii ianuarie 2023 municipalitatea trebuie să ofere un prim raport Curții, Planul municipalității la 13 decembrie încă nu era aprobat.
Amendament:
– 4.4 Semestrial, prezentarea măsurilor întreprinse și pentru CMC, la 31 iulie 2023 și 31 ianuarie 2024.
Statut: Aprobat
Voturi | PSRM | DA | PAS | PL | PP
Șor |
PSDEM | PCRM | PUN | Neafiliat
Nedelea |
Neafiliat
Jitari |
Neafiliată
Tîșcul |
Neafiliată
Mandatii |
Neafiliat
Cebotari |
Neafiliat
Bunescu |
Neafiliat
Doroș |
Pro | 17 | 6 | 4 | 2 | 2 | - | 1 | - | 1 | - | 1 | - | - | - | - |
Contra | - | - | - | - | - | - | - | - | - | - | - | - | - | - | - |
Abțineri | - | - | - | - | - | - | - | - | - | - | - | - | - | - | - |
Decizia finală lipsea în momentul publicării sintezei
5. Aprobarea măsurilor pentru soluționarea deficiențelor și implementarea recomandărilor Curții de Conturi din Raportul auditului asupra rapoartelor financiare consolidate ale UAT mun. Chișinău încheiate la 31 decembrie 2020 (UAT/bugetul de nivelul II)
Potrivit raportorului, unele recomandări al CC nu au acoperit toate deficiențele depistate. Astfel, responsabilii au identificat acțiuni pentru fiecare Direcție vizată.
Termenul cel mai apropiat de raportare a acțiunilor întreprinse, către CC, este 8 ianuarie 2023.
Amendament:
– 4.4 Prezentarea semestrială, și CMC-ului, până la 31 iulie 2023 și 31 ianuarie 2024, a informației privind progresele în legătură cu recomandările din raportul CC.
Statut: Aprobat
Voturi | PSRM | DA | PAS | PL | PP
Șor |
PSDEM | PCRM | PUN | Neafiliat
Nedelea |
Neafiliat
Jitari |
Neafiliată
Tîșcul |
Neafiliată
Mandatii |
Neafiliat
Cebotari |
Neafiliat
Bunescu |
Neafiliat
Doroș |
Pro | 19 | 7 | 4 | 2 | 2 | 1 | 1 | 1 | - | - | 1 | - | - | - | - |
Contra | - | - | - | - | - | - | - | - | - | - | - | - | - | - | - |
Abțineri | - | - | - | - | - | - | - | - | - | - | - | - | - | - | - |
Decizia finală lipsea în momentul publicării sintezei
Ion Cebanu (PL) a insistat să țină un discurs de la tribună: ,,În istoria municipalității nu am mai avut un așa Consiliu de mormânt. În mod firesc, CMC era cel care dădea tonul politicii, și naționale, și municipale. Când se discută cele mai importante subiecte municipale, vorbim de buget, de raportul Curții de Conturi, ca prin minune în acest mandat, toate se votează în zece minute. Am căutat răspuns, în contextul războiului, în tot ce avem noi. Noi nu avem război, însă rușii vor căuta să facă destabilizare în forma în care vor aduna toate forțele care-s cu rușii, iar următoarele alegeri să le transforme într-un haos total și să ducă Republica Moldova sub dependența rusă. Pe Ion Ceban toți îl susțin, și PSRM, și P.P. ,,Șor”, pentru că toți sug de la o țâță.” Victor Poleacov (PSRM) a numit momentul liberalului drept ,,PR politic”. Silvia Grigorieva (PSRM): ,,Ascultăm prostiile liberalului. Închideți microfonul! Lasă-l să se ducă în garaj, să cânte acolo cât vor.”
6. Acceptarea donației oferite de PNUD pentru extinderea platformei online www.educatieinteractiva.md
Donația din partea PNUD, pentru extinderea platformei online, este în sumă de 20 de mii de USD. Banii vor fi transferați în patru tranșe, în perioada decembrie 2022-martie 2023.
Consilierii au supus votului proiectul fără discuții adiționale.
Statut: Aprobat
Voturi | PSRM | DA | PAS | PL | PP
Șor |
PSDEM | PCRM | PUN | Neafiliat
Nedelea |
Neafiliat
Jitari |
Neafiliată
Tîșcul |
Neafiliată
Mandatii |
Neafiliat
Cebotari |
Neafiliat
Bunescu |
Neafiliat
Doroș |
Pro | 16 | 1 | 2 | 2 | 2 | - | 1 | 1 | 1 | - | 1 | - | 1 | - | - |
Contra | - | - | - | - | - | - | - | - | - | - | - | - | - | - | - |
Abțineri | - | - | - | - | - | - | - | - | - | - | - | - | - | - | - |
Decizia finală lipsea în momentul publicării sintezei
7. Crearea Centrului de zi „ADIR’’ pentru persoane cu dizabilități și tulburări din spectrul autismului, aprobarea Regulamentului privind organizarea și funcționarea, a efectivului limită de personal și a organigramei acestuia
Proiectul de decizie menționează despre crearea în subordinea Direcției generale asistență medicală și socială, a Centrului de zi ,,ADIR”. Acesta este prevăzut pentru persoanele cu nevoi speciale, dar și pentru cele cu tulburări caracteristice autismului, cu vârsta de peste 18 ani.
Centrul va fi amplasat pe str. N. Titulescu 8 și va avea o capacitate de 25 de beneficiari.
Estimativ, pentru anul 2023, din bugetul municipal vor fi solicitați 3069,7 mii lei. Pe lângă aceasta, surse de finanțare vor constitui granturile și donațiile.
Statut: Aprobat
Voturi | PSRM | DA | PAS | PL | PP
Șor |
PSDEM | PCRM | PUN | Neafiliat
Nedelea |
Neafiliat
Jitari |
Neafiliată
Tîșcul |
Neafiliată
Mandatii |
Neafiliat
Cebotari |
Neafiliat
Bunescu |
Neafiliat
Doroș |
Pro | 18 | 1 | 2 | 2 | 2 | - | 1 | 1 | 1 | - | - | - | 1 | - | - |
Contra | - | - | - | - | - | - | - | - | - | - | - | - | - | - | - |
Abțineri | - | - | - | - | - | - | - | - | - | - | - | - | - | - | - |
Decizia finală lipsea în momentul publicării sintezei
8. Instalarea aparatelor Vending pe teritoriul instituțiilor medico-sanitare publice din municipiul Chișinău
În contextul acestui proiect de decizie, pe teritoriul instituțiilor medico-sanitare publice din mun. Chișinău vor fi instalate aparate Vending. Mai exact, acestea vor fi folosite pentru distribuirea bunurilor, produselor și accesoriilor necesare prevenirii și profilaxiei HIV/SIDA și ITS.
Instalarea aparatelor, mentenanța, dar și acoperirea consumului de electricitate va fi acoperit de A.O ,,Inițiativa Pozitivă”, din resursele alocate de Fondul Global de Prevenire HIV/SIDA și ITS.
Statut: Aprobat
Voturi | PSRM | DA | PAS | PL | PP
Șor |
PSDEM | PCRM | PUN | Neafiliat
Nedelea |
Neafiliat
Jitari |
Neafiliată
Tîșcul |
Neafiliată
Mandatii |
Neafiliat
Cebotari |
Neafiliat
Bunescu |
Neafiliat
Doroș |
Pro | 18 | - | 2 | 2 | 2 | - | 1 | 1 | 1 | - | 1 | - | 1 | 1 | - |
Contra | - | - | - | - | - | - | - | - | - | - | - | - | - | - | - |
Abțineri | - | - | - | - | - | - | - | - | - | - | - | - | - | - | - |
Decizia finală lipsea în momentul publicării sintezei
În condițiile în care mai mulți consilieri, prezenți inițial la ședință, au plecat ulterior (întreaga Fracțiune a Platformei DA, o parte din Fracțiunea PAS, mai mulți consilieri neafiliați), s-a decis luarea unei pauze. Examinarea ordinii de zi va continua miercuri, 14 decembrie, ora 10:00.
Responsabilă de monitorizare: Loreta Lisnic