PrimariaMea
Ședința CMC din 11 februarie 2016 Image
11 feb. 2016

Ședința CMC din 11 februarie 2016

La 11 februarie 2016 a avut loc prima ședință a Consiliului municipal Chișinău (CMC) din acest an. Consilierii au reușit să se întrunească în ședință după câteva tentative eșuate.

 

Ședința a început la ora 10:40. Primarul general al Capitalei, Dorin Chirtoacă, a deschis ședința și a anunțat că secretarul CMC, Valeriu Didencu, este absent, fiind pe buletin de boală.

 

Dorin Chirtoacă a atenționat consilierii că unele proiecte de decizie, propuse de aceștia, ar putea fi declarate nule.

 

„O serie de proiecte de decizie, care sunt propuse de către dumneavoastră, unii dintre consilieri, conţin prevederi ilegale. În cazul în care vor fi votate, există riscul ca ele să nu fie semnate de către secretar sau, chiar dacă vor fi semnate, există riscul ca să fie atacate de Cancelaria de Stat a Guvernului sau chiar și de Primărie", a declarat primarul general al Capitalei.

 

 

 

Acesta a anunțat că nu va participa la ședință, însă colegii din executiv vor fi prezenți și vor raporta la subiectele incluse pe ordinea de zi. Referitor la incendiul produs „La Soacra”, primarul a precizat că se va expune după finalizarea anchetei.

Președinte al ședinței a fost ales consilierul PSRM, Maxim Lebedinschi, iar secretar - șefa direcţiei administraţie publică locală, Alexandra Moțpan.

 

Ion Cebanu a anunţat că fracțiunea Partidului Liberal va participa la ședințe numai atunci când în CMC va exista o majoritate clară și o ordine de zi bine pregătită. Mai mult, acesta susţine că vinovaţi de destrămarea majorităţii în Consiliu se fac consilierii Partidului Popular European din Moldova, care şi-au retras semnăturile de pe documentul de constituire a alianţei pro-europene. Cebanu l-a acuzat pe Ion Ștefăniță că este salariatul unui om cu mulți bani. La rândul său, consilierul Ion Șefăniță a menționat că „în Chișinău e nevoie de o majoritate pentru Chișinău și chișinăuieni. Cât ține de salariu, dacă există probe video, audio, că am luat de la cineva bani, să le demonstreze. Nu e nevoie de multe milioane, ci de o atitudine responsabilă”.

 

„Noi nu vom face niciodată jocul unor forțe politice străine care nu vor decât distrugeri. Astăzi, domnilor de la PPEM, le-ați făcut majoritate socialiștilor, felicitări și pentru asta. Cât nu vom avea o ordine clară, nu vom participa la ședințe”, a adăugat Cebanu.

 

 

 

Președintele fracțiunii PPEM din CMC, Oazu Nantoi, s-a arătat deranjat de acuzațiile aduse la adresa fracțiunii și a spus că „PPEM are de gând să voteze drept bază proiectul ordinii de zi” și „nu va admite ca la ședință să se facă speculații de cinci bănuți cu geopolitică. În caz contrar, vom pleca din sală, nu vrem să asistăm la asemenea spectacol”

Ilian Cașu (PN), Ion Ceban (PSRM) și Vasile Chirtocă (PCRM) au susținut ideea formării unei majorități care s-ar focusa pe problemele orașului și nu pe cele geopolitice.

Oleg Onișcenco, consilier PSRM, a vorbit despre ineficiența activității CMC și lipsa structurilor care ar deservi activitatea Consiliul municipal.

 

„Noi nu avem condiții elementare de muncă. Noi nu avem niciun jurist care să asiste în activitatea CMC. Nu avem pregătite ședințele Consiliului. Nu sunt proiectele de decizii pe hârtie. La consilierii municipali nu sunt calculatoare ca să poată să supravegheze activitatea sa. Din punct de vedere pur tehnic, Consiliul Municipal Chișinău este blocat.”

 

Ion Ștefăniță a menționat că pe ordinea de zi a ședinței sunt cereri ale cetățenilor care așteaptă de 3 ani să fie examinate, subiecte care respectă prevederile legale și care trebuie votate. El a îndemnat toți consilierii să țină cont de acest lucru.

 

„Toți să avem în cap că aceste probleme care le avem în urbă nu au culoare politică. Să facem un plan de acțiuni și să avem un randament de lucru.”

 

Consilierii au decis să ia o pauză de 30 de minute, timp în care să fie convocată o şedinţă neformală cu participarea tuturor fracţiunilor şi a consilierilor independenţi, pentru a conveni asupra ordinii de zi a şedinţei.

După o pauză de 1 oră și 20 min consilierii au revenit în sala de ședințe. A fost decis ca ordinea de zi propusă de executiv să fie luată ca bază, iar consilierii să vină cu completări.

Printre propunerile parvenite de la consilierii municipali, se numără subiectele referitoare la:

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

  •  

     

    reforma instituțională a Primăriei municipiului Chișinău și a subdiviziunilor Consiliului Municipal (PPEM)

     

     

  •  

     

    declararea moratoriului la proiectarea și construcția stațiilor PECO în municipiul Chișinău (Ion Ștefăniță)

     

     

  •  

     

    regulamentul privind constituirea și funcționarea Consiliului municipal Chișinău (PSRM)

     

     

  •  

     

    votul electronic la ședințele Consiliului municipal Chișinău și transmiterea on-line a ședințelor comisiilor de specialitate a Consiliului municipal Chișinău (PPEM)

     

     

  •  

     

    crearea Comisiei pentru organizarea și desfășurarea concursului pentru ocuparea funcțiilor de conducere în Întreprinderile municipale, Direcții, societăți comerciale ÎMGFL din mun. Chișinău (PSRM)

     

     

  •  

     

    situația creată în cadrul instituțiilor de învățământ municipale (PPEM)

     

     

  •  

     

    incendiul produs în localul „La Soacra” (PSRM)

     

     

  •  

     

    incidentul ce s-a produs în seara zilei de vineri, 5.02.2016, la caruselul din Piața Marii Adunări Naționale (PSRM)

     

     

 

În urma dezbaterilor, după 3 ore de la începutul ședinței, ordinea de zi a fost votată și consilierii au purces la examinarea acesteia.

 


 

 

Subiectele din ordinea de zi care au fost discutate:

 

1. Raport cu privire la incendiul produs în localul „La Soacra”, la 09 ianuarie 2016 :

 

1.1 Informație despre măsurile și acțiunile întreprinse pe parcursul anului 2015, în privința prevenirii incendiilor în mun. Chișinău;

 

 

1.2 Măsurile întreprinse după incendiul care a avut loc la Î.M. „Piața Centrală” din mun. Chișinău;

 

 

1.3 Cu privire la eliberarea din funcție a dlui Oleg Poiată, pretor al sectorului Centru;

 

 

1.4 Cu privire la avertizarea dlui Marcel Zambițchi, șef al Direcției generale comerț, alimentație publică și prestări servicii;

 

 

1.5 Cu privire la avertizarea dlui Veaceslav Balan, șef al Pieței Centrale din mun. Chișinău;

 

2. Raport cu privire la aprobarea contractului de parteneriat public – privat dintre Primăria municipiului Chișinău și compania EME Parkleitsystem GmbH privind amenajarea, organizarea și gestionarea parcărilor și parcajelor controlate cu plată în municipiul Chișinău.

3. Raport cu privire la implementarea proiectului „Amenajarea spațiilor de parcaje în mun. Chișinău”.

4. Cu privire la demiterea dlui Igor Gamreţchi, şef al Direcţiei generale transport public şi căi de comunicaţie.

 


 

 

 

 

 

 

  •  

     

    Cu privire la incendiul produs in localul „La Soacra”, la 09.01.2016 și măsurile întreprinse după incendiului care a avut loc la Î.M. „Piața Centrală” din mun. Chișinău (punctele 1.1 și 1.2 din ordinea de zi)

     

     

 

Primul a fost audiat Marcel Zambițchi, șeful Direcției generale comerț, alimentație publică și prestări servicii.    

Acesta a menționat că Andalinet S.R.L, înregistrată pe numele Irinei Andrei avea autorizație de funcționare până pe 26 august 2016. Autorizația a fost dată în 2015, pe un an de zile, și a fost coordonată cu toate subdiviziunile Primăriei. Direcția Comerț a eliberat autorizația în strictă concordanță cu regulamentul pe care îl are.

După tragicul incident, Direcția a transmis o adresare către Parlament, pentru modificări în lege, pentru a introduce verificarea și coordonarea cu pompierii pentru toate întreprinderile de alimentație publică și de comerț. Iar pe pagina Direcției s-a plasat o recomandare pentru ca agenții economici să solicite acest aviz.

După incident, 192 de unități de alimentație publică au fost verificate, chiar și în acest context, s-au depistat patru care încă mai foloseau butelii de gaz.

După incendiul din Colectiv,  au fost verificări în toate localurile care au acest gen de activitate. Au fost emise 180 și ceva de dispoziții de stopare, după ce agenții economici s-au conformat și au primit aviz li s-a permis activitatea în continuare.

Anterior, s-a emis o dispoziție, propusă de Direcția de Comerț, ca toate localurile cu mai mult de 50 de locuri să primească aviz, dar dispoziția a fost atacată de către oficiul teritorial.

Zambițchi a spus că Direcția Comerț este un organ constatator, unde se adună toate actele. La momentul eliberării autorizațiilor, Direcția are la bază regulamentul.

Acesta a mai adăugat că este o necesitate de conlucrare cu legislativul, pentru a face unele modificări, inclusiv în regulament.

Discursul lui Veaceslav Balan, Directorul Interimar al Pieței Centrale

A declarat că juridic administratorii Pieței Centrale nu au nicio pârghie de a controla pe cei aproape 70 de agenți economici care activează pe teritoriul, în apropierea și în teritoriile adiacente pieței.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

  • Însă toate spațiile care sunt administrate de pieță, au un contract cu firma ALAS, companie de securitate.
  • Mai sunt: 10 panouri antiincendiare, echipate cu toate cele necesare;
  • 2 hidranți conectați la apeduct, cu furtunuri pentru stingerea incendiilor;
  • Toți arendașii sunt obligați să dețină stingătoare. La moment 100% le au;
  • Echipă locală de pompieri. Două tractoare cu două cisterne a câte trei tone.

 

În ultimii zece ani, nu am avut vreun incendiu major.

Pe 14 ianuarie, Serviciul Pompieri și alți reprezentanți ai Primăriei au invitat agenții economici privați din Piață și au concluzionat că: nerespectarea  cerințelor care ar asigura siguranța oamenilor afectează pe ei ca proprietari și Piața ca imagine.

Liviu Merzâncu,  Șef adjunct al Direcției Situații Excepționale al municipiului Chișinău

A spus că au fost inițiate verificări în perimetrul străzilor: Tighina, Mitropolit Varlaam și Armenească. În două săptămâni, toate obiectivele au fost verificate. Și anume, 69 de obiective. Au fost eliberate 127 prescripții la obiectivele unde au fost depistate încălcări, și respectiv 127 procese-verbale.

La Soacră nu a primit autorizație de la pompieri, ca urmare a Hotărârii de Guvern 275 din anul 2006, prin care serviciul Pompieri a fost exclus din grila instituțiilor care dau aviz.

Piața Centrală a fost verificată ultima dată în 2013. În Legea privind controlul de stat asupra activității de întreprinzător, aceste verificări se fac numai în baza unui mandat de control privind de la Cancelaria de Stat.

Consilierul PCRM, Vasile Chirtoca, a indicat ca o cauză faptul ca ușile trebuie să se deschidă în afară.

Victor Lutenco, consilier din partea PPEM, a punctat trei întrebări:

De ce a avut loc explozia? De ce au fost victime? După deflagrație au avut loc mai multe controale, dacă după deflagrație s-au effectual controale și s-au depistat, dacă ar fi avut loc cu o săptămână înainte, nu ar fi avut loc deflagrația?

Liviu  Merzâncu a reiterat că  explozia s-a produs pentru că era o anumită concentrație de gaz, care a luat contact cu o sursă de foc. Ușa este o cauză secundară. Proprietarii, în opinia lui, sunt reponsabili conform legii, pentru că: “persoana respectivă nu a înțeles ce face și cum face.”

Acesta a adăgat că în ultimii ani au scăzut aproape de două ori numărul de incendii.

Ruslan Codreanu, consilier din partea PPEM, a declarat că Direcția Situații Excepționale are dreptul să facă controale trimestriale. Cancelaria doar dă mandatul pentru aceste controale, după ce Direcția prezintă lista. Mai mult, funcționarii are dreptul la controale inoponate.

Au urmat o serie de întrebări și intervenții ale consilierilor printre care: câte grădinițe și școli utilizează butelii; cum se instruiesc agenții economici în privința măsurilor de securitate; cine a dat în exploatare sistemul; cine a autorizat trecerea de la plită de electrică la butelie de gaz.

Președintele ședinței, Maxim Lebedinschi, a propus să fie verificate toate instituțiile subordonate.

Luările de cuvânt ale consilierilor la acest subiect:

 

Ion Ceban : „Este un sistem corupt până la măduva oaselor. Corupția ucide și nu ucide doar corupția.  Ar fi fost frumos dacă ar fi fost careva demisii de onoare, suspendări pe durata anchetei. Noi vom insista pe demisia pretorului de sector, a dlui Zambițchi și dlui Balan. Dacă nu schimbăm lucrurile în acest sistem, el va continua să ucidă oameni”

 

 

Vasile Chirtoca „Există ordine, iar funcționarii trebuie să o cunoască. Ea trebuie de respectat. Funcționarii iubesc sa facă verificări, însă acestea trebuie făcute la început. Trebuie să existe proiect desenat și subscris de către toți. Eu propun să însărcinăm conducerea primăriei ca în 30 zile să facă raportul în fața CMC, cine se face vinovat  și ce trebuie de făcut ca să evităm așa cazuri. CMC poate să îndrepte câțiva consilieri să participe în cadrul Comisiei formate de către dl primar.”

 

Consilierii au luat act de informațiile prezentate.

 

 

 

 

 

  •  

     

    Cu privire la eliberarea din funcție a dlui Oleg Poiată, pretor al sectorului Centru; (punctul 1.3 din ordinea de zi)

     

     

 

După o scurtă prezentare a pretorului Poiată, au fost mai multe intervenții ale consilierilor care s-au referit la responsabilitățile pretorului, la responsabilitatea morală, necesitatea unor demisii de onoare sau suspendări, la necesitatea unui raport de anchetă. Consilierii votează proiectul de decizie.

Voturi: PSRM - 19 Pro, PPEM - 5 Pro, PLDM - 2 abținere, PCRM - 2 Pro, 1 abținere, PN - 1 Pro, Ion Ștefăniță - abținere.

Total - 27 Pro, 4 Abținere

 

 

 

 

 

  •  

     

    Cu privire la avertizarea dlui Marcel Zambițchi, șef al Direcției generale comerț, alimentație publică și prestări servicii; (punctul 1.4 din ordinea de zi)

     

     

 

Cu votul a 29 de consilieri, Marcel Zambițchi, șeful Direcției generale comerț, alimentație publică și prestări servicii, este avertizat.

Voturi: PSRM - 19 Pro, PPEM - 5 Pro, PLDM - 2 abținere, PCRM - 3 Pro, PN - 1 Pro, Ion Ștefăniță - 1 Pro.

Total - 29 Pro, 2 Abținere

 

 

 

 

 

  •  

     

    Cu privire la avertizarea dlui Veaceslav Balan, șef al Pieței Centrale din mun. Chișinău; (punctul 1.5 din ordinea de zi)

     

     

 

Cu votul a 31 de consilieri municipali, Veaceslav Balan, șef al Pieței Centrale este avertizat pentru neglijență în serviciu și neîndeplinirea corespunzătoare a atribuțiilor de serviciu.

Voturi: PSRM - 19 Pro, PPEM - 5 Pro, PLDM - 2 Pro, PCRM - 3 Pro, PN - 1 Pro , Ion Ștefăniță - 1 Pro.

Total - 31 Pro

 

 

 

 

 

  •  

     

    Raport cu privire la aprobarea contractului de parteneriat public – privat dintre Primăria municipiului Chișinău și compania EME Parkleitsystem GmbH privind amenajarea, organizarea și gestionarea parcărilor și parcajelor controlate cu plată în municipiul Chișinău. (punctul 2 din ordinea de zi)

     

     

 

Victor Lutenco, consilier din partea PPEM, a prezentat comentariile referitor la contractul cu compania EME Parkleitsystem GmbH privind amenajarea, organizarea și gestionarea parcărilor și parcajelor controlate cu plată în municipiul Chișinău. Este vorba de 25,000 de locuri de parcare cu plată.

Lutenco a punctat că decizia de a face un parteneriat public-privat nu a fost contestată de către consilieri. A fost agreat un studiu de fezabilitate și o decizie în acest sens. Însă condițiile în care a fost efectuat tenderul și contractul semnat, nu au fost în concordanță cu votul consilierilor.

Consilierul spune că tenderul a fost restrictiv. Lucru semnalat într-o scrisoare către Direcția transport.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

  • Se cere ca compania care va amenaja parcările să aibă experiență în cel puțin 5 orașe (adică o companie care lucrează de 10 ani în orașe mari ca Londra și Paris nu va avea succes);
  • Numărul de operațiuni să fie de minimum 6 milioane;
  • Volumul financiar să nu fie mai mic de 100 milioane de lei în doi ani;
  • Să posede certificare 27001:2006 (un certificat deținut de câteva mii de companii din toate lumea. Argumentarea Direcției era securitatea datelor cu caracter personal, adică plățile să fie securizate. Or, cum explică Lutenco, asta ar însemna că atunci orice chioșc care vinde cafea va trebuie să aibă astfel de certificare)

 

În final, doar două companii au depus oferta. Una de origine moldovenească, respectiv fără experiență în parcări cu plată. Și se califică o singură companie, cu proprietari din offshore. „Astfel, s-ar putea ca ulterior să se schimbe proprietarii și să ne pomenim într-o situație asemenea celei cu aeroportul”, a spus Lutenco.

Caietul de sarcini care costă 5000 de lei a fost cumpărat de 16 companii, însă au aplicat două companii. În paralel cu caietul de sarcini, se anexa și proiectul contractului, care se deosebea radical de cel votat de consilieri.

Lutenco a declarat că este o tentativă de delapidare în proporții deosebit de mari de la municipiul Chișinău. Condițiile pentru Chișinău sunt excesive, iar pentru proprietar sunt mizere.

Consilierul a spus că acest contract a fost însă semnat pe 3 decembrie de către vice-primarul Nistor Grozavu.

Lutenco a încheiat prin faptul că acest parteneriat public-privat reprezintă depășirea atribuțiilor de serviciu și abuz de putere, iar această prezentare poate fi luată ca o sesizare pentru Procuratură

Consilierii au luat act de informațiile prezentate.

 

 

 

 

 

  •  

     

    Raport cu privire la implementarea proiectului „Amenajarea spațiilor de parcaje în mun. Chișinău”. (punctul 3 din ordinea de zi)

     

     

 

Igor Gamreţki a prezentat raportul. Acesta a menţionat că în a fost pus în practică un proiect de 50 de milioane de lei prin care s-au amenajat cam cinci-şase mii de locuri. Ceea ce înseamnă peste 70,000 de metri.

Acestea au fost repartizate între sectoare.

Consilierii au avut mai multe intervenţii legate de diferenţa între cele două proiecte legate de parcare. Mai mult, consilierul Onişcenco a declarat că Primăria investeşte 50 de milioane de lei pentru amenajarea locurilor de parcare, apoi vine o companie privată, care face profit din aceste spaţii. Gamreţki a accentuat că acestea sunt două proiecte diferite. Amenajarea locuri de parcare e unul, iar al doilea cel care ţine de colectarea taxelor de către o companie privată, include mai multe - marcaj, angajaţi, maşini de evacuare, echipament şi altele.

Consilierii au luat act de informațiile prezentate.

 

 

 

 

 

  •  

     

    Cu privire la demiterea dlui Igor Gamreţchi, şef al Direcţiei generale transport public şi căi de comunicaţie. (punctul 4 din ordinea de zi) 

     

     

 

Preşedintele şedinţei a citit textul deciziei, iar consilierii au votat.

Voturi:  PSRM - 19 Pro , PPEM - 5 Pro, PCRM -2 Pro, 1 Abținere , PN - 1 Pro, Ion Ștefăniță - 1 Pro.

Total - 28 Pro, 1 Abținere

Ședința a fost întreruptă. La propunerea lui Vasile Chirtoca, următoarea ședință s-a stabilit pentru ziua de joi, 18 februarie 2016, ora 10:00.

Video integral de la ședință îl găsiți aici.


Distribuie