PrimariaMea
Sărbătorile de iarnă și problemele din domeniul social și medical Image
15 dec. 2022

Sărbătorile de iarnă și problemele din domeniul social și medical

Guvernul și Primăria nu au ajuns la un numitor comun privind organizarea sărbătorilor de iarnă. În timp ce Primăria a ocupat Piața Marii Adunări Naționale pentru evenimentele de iarnă, Guvernul împodobește un brad și organizează un târg lângă Palatul Național.

Municipalitatea a raportat finalizarea procedurii de planificare bugetară pentru următorul an pentru domeniul social și de sănătate. În premieră, au fost incluse mai multe programe municipale, inclusiv cel destinat susținerii familiilor pentru reproducerea asistată, cunoscută ca fertilizarea in vitro.

Totodată, insuficiența de cadre din sistemul medical și social se intensifică. Unele dintre cauze, enunțate de Boris Gîlca, șef al Direcției generale asistență medicală și socială, sunt salariul mizer și volumul de muncă mare.


Pregătirea municipiului Chișinău de sărbătorile de iarnă


Ședința din 12 decembrie, condusă de primarul general, Ion Ceban, a început cu întârziere. Acesta a deschis ședința cu subiectul privind pregătirile pentru sărbătorile de iarnă. În timp ce Primăria a ocupat pentru aceste evenimente Piața Marii Adunări Naționale, Guvernul împodobește un brad și organizează un târg lângă Palatul Național. Potrivit lui, în această sâmbătă va fi lansat și inaugurat Târgul de Crăciun, începând cu ora 17:00. Atunci, va porni caravana troleibuzelor decorate. Iar, începând cu ora 18:00, se vor lansa și decorațiunile de sărbătoare în toate sectoarele capitalei. La selecția participanților la târg, municipalitatea a ținut cont de principiul „primul venit - primul servit”, dar și de tipul serviciului prestat. Primarul general a subliniat că de la agenții comerciali nu trebuie să se perceapă taxe suplimentare.

Un alt eveniment, despre care primarul a menționat este deschiderea Arenei Chișinău din data de 24 decembrie cu concertul trupei „Океан Ельзи”. Pentru acest eveniment, autoritățile vor pregăti un plan pentru a asigura transport organizat a spectatorilor.


Pregătirea gospodăriei drumurilor și a celei locativ-comunale pentru intervenție la deszăpezire în sezonul rece 2022-2023


Vitalie Mihalache, șef al Direcției generale transport public și căi de comunicație, a reamintit că municipalitatea dispune de material derapant în cantitate de 5 mii tone, din care, pe parcursul ultimelor săptămâni, a fost utilizata circa o mie de tone. Municipalitatea a informat că în data de 5 și 6 decembrie, 16 autospeciale de la Î. M. Regia „EXDRUPO” au fost implicate în întreținerea drumurilor (pe parcursul zilei, inclusiv și în timpul nopții). Autoritatea execută diferite lucrări, însă prioritate dă întreținerii carosabilului, zonelor cu flux mare de persoane și trotuarelor. Totodată, gestionarul fondului locativ pe parcursul săptămânii a efectuat lucrări de salubrizare, la care au fost implicate circa 390 de persoane zilnic.

De asemenea, în această perioadă se planifică lucrările pentru anul viitor în concordanță cu obiectivele setate.


Măsurile întreprinse în domeniul social și de sănătate la nivelul municipiului Chișinău


Pe parcursul săptămânii trecute, au fost înregistrate 3 117 de adresări din partea cetățenilor pentru servicii medicale, inclusiv 1 348 aferente copiilor.

Boris Gîlca, șef al Direcției generale asistență medicală și socială a ținut să precizeze că mai mulți cetățeni au solicitat asistență medicală decât era prognozat. Chiar dacă este o situație sezonieră, anul acesta este diferit, deoarece se suprapun cu cazurile de gripă. La Spitalul Clinic Municipal de Copii „Valentin Ignatenco” au fost inaugurate secții adiționale care momentan sunt arhipline. Și Institutul Mamei și Copilului din Chișinău a fost nevoit să suplinească secțiile cu paturi adiționale pentru cei cu simptome de viroză.

Vaccinarea antigripală rămâne o prioritate pentru autorități. Peste 90% din dozele de vaccin procurate, au fost deja administrate populației. Pe lângă cazurile de gripă, au fost înregistrate și 10 cazuri de îmbolnăviri de turbeculoză și 71 cazuri de COVID-19. Din acest motiv, vaccinarea împotriva COVID-19 a înregistrat o rată de creștere, cu 10% mai mult decât în săptămâna anterioară.

A fost finalizată procedura de planificare bugetară pentru următorul an pentru domeniul social și de sănătate la nivelul municipiului Chișinău. În premieră, au fost incluse mai multe programe municipale, inclusiv cel destinat susținerii familiilor pentru reproducerea asistată, cunoscută ca fertilizarea in vitro. Autoritățile își propun ca din bugetul municipal să fie asigurate circa 100 de proceduri privind fertilizarea in vitro cu acoperire financiară totală. Ce ține de domeniul social, la etapa de implementare se află proiectul „Contribuția Agenției ONU pentru refugiați în sprijinul persoanelor vulnerabile”, care presupune acordarea ajutorului material de 1000 MDL la 1062 de persoane din dificultate, inclusiv de pe teritoriul mun. Chișinău. Acest proiect a pus mare presiune pe angajații din domeniul social deoarece autorității i-a fost înaintat un termen restrâns pentru înregistrarea beneficiarilor, iar sistemul tehnic avea neajunsuri. Mai mult, municipalitatea nu a prevăzut suport financiar pentru resursele umane implicate 24/24. Boris Gîlca, șef al Direcției generale asistență medicală și socială a ținut să remarce faptul că în acest an, lucrătorii sociali au avut un volum de lucru peste posibilități, fiind îngreunată activitatea acestora de mai mulți factori precum pandemia, refugiații din Ucraina, vulnerabilitatea energetică. Potrivit lui, efortul depus de angajați a fost considerabil, însă remunerarea nu este pe măsură.

 

Responsabilă de monitorizare: Alina Stăvilă


Publicat de:

Distribuie