Replică la replică (partea II) și achitarea taxei de salubrizare
La ședința din 23 noiembrie, consilierii au avut de examinat înfrățirea cu mun. Suceava, amânarea taxei pentru salubrizare, adjudecarea la licitație a unui lot de peste 6 hectare pe str. N. Milescu Spatarul, dar și mai multe subiecte funciare. Totuși, ședința a decurs cu multe polemici și declarații politice, iar consilierii au respins mai multe subiecte la reexaminare, inclusiv amânarea plății pentru taxa de salubrizare. Mai mult, după discuții aprinse, consilierii au hotărât să trimită la reexaminarea subiectele 21-23, care includeau 15 proiecte de decizie, printre care subiecte funciare, dar și aprobarea devizului de cheltuieli pentru renovarea sectorului de legume al Pieței Centrale, document care se află pe agenda consilierilor a treia ședință consecutiv.
Durata: 5 ore 46 minute, cu pauză de 1 oră 20 minute
9. Aprobarea Acordului de Înfrățire între Municipiul Suceava din România și municipiul Chișinău, Republica Moldova
Cele două municipii își propun încheierea unui acord de cooperare și înfrățire pentru o perioadă nedeterminată, prin care își asumă să colaboreze în domeniile economie și comerț, învățământ, cultură, turism și sport, protecția mediului, medicină și servicii edilitare, administrația publică locală: schimb de experiență și îmbunătățirea serviciilor publice. Acordul a fost semnat și de partea română.
Aliona Doroș (Platforma DA) a declarat că înfrățirea poate fi considerată meritul Platformei DA, datorită relațiilor apropiate ale acestora cu administrația din Suceava, dar și a faptului că Andrei Năstase (Platforma DA) este cetățean de onoare a mun. Suceava și a îndemnat colegii să voteze proiectul.
Veaceslav Nedelea (consilier neafiliat) a solicitat detalii privind înfrățirea și anume acțiuni concrete pe care le presupune aceasta: proiecte transfrontaliere, finanțări etc. Diana Gurițenco, șefa Direcției relații externe, raportoare, a declarat că administrația mun. Suceava a solicitat de la administrația din Chișinău să menționeze proiectele ce ar putea fi desfășurate în comun începând cu anul 2022, cu susținerea Ministerului Dezvoltării din România. Totuși, proiectele concrete vor fi stabilite de comun acord, în baza priorităților și disponibilităților financiare.
Andrei Năstase (Platforma DA) a menționat că înfrățirile sunt binevenite, însă actualul primar nu a întreprins suficiente acțiuni pentru mai multe astfel de acorduri și implementarea celor existente. Năstase a îndemnat toți consilierii să voteze proiectul.
Alexandr Odințov (PSRM) a declarat că înfrățirile vor fi mereu susținute, iar Andrei Năstase (Platforma DA) ar manipula. În replică, Andrei Năstase (Platforma DA) „a evitat” să ofere replică lui Odințov în semn de respect față de suceveni și chișinăuieni și a îndemnat repetat toți consilierii să voteze proiectul.
Statut: Aprobat
Voturi | PSRM | DA | PAS | PL | PP Șor | PD | PCRM | PUN | Neafiliat
Nedelea |
Neafiliat
Bunescu |
Pro | 17 | 12 | 3 | 1 | 2 | 1 | 1 | 1 | 1 | 1 |
Contra | ||||||||||
Abțineri |
Decizia finală
10. Implementarea Proiectului „Archeodanube: Parcurile arheologice din zonele urbane ca instrument de dezvoltare locală durabilă"
Proiectul „ArcheoDanube: Parcurile arheologice din zonele urbane ca instrument de dezvoltare locală durabilă” este un proiect finanțat de Uniunea Europeană în care participă 22 de orașe, sub coordonarea municipiului Ptuj din Slovenia (lider de proiect). În capitala moldovenească, proiectul urmărește să contribuie la „recunoaşterea parcurilor arheologice din Chișinău ca element mediator între patrimoniul arheologic, dezvoltarea urbană şi a turismului cultural”. În cadrul proiectului va fi realizat un studiu de bază privind situația patrimoniului arheologic din Chișinău, precum și poziția sa în politicile și planurile de dezvoltare locală.
În Chișinău proiectul era implementat de Asociația Obștească „Urban Lab Chișinău”, în cooperare cu Primăria municipiului Chișinău. Uniunea Europeană rambursează 85% din costurile proiectului, iar primăria 15% (conform deciziei Consiliului municipal Chișinău din 6 octombrie 2020).
Liderul proiectului (municipiul Ptuj din Slovenia) a propus înlocuirea partenerului din Moldova cu Primăria municipiului Chișinău, din motiv că „Urban Lab Chișinău” nu ar avea capacitatea de a acoperi costurile proiectului, cum solicită acordul de colaborare. Primăria, în calitate de partener, va investi puțin peste 125 mii de euro, dintre care 106,4 mii euro vor fi rambursați municipalității, iar 18,7 mii euro (15% din valoarea proiectului) vor reprezenta contribuția primăriei.
Consilierii nu au avut întrebări și votat subiectul unanim cu 40 de voturi.
Statut: Aprobat
Voturi | PSRM | DA | PAS | PL | PP Șor | PD | PCRM | PUN | Neafiliat
Nedelea |
Neafiliat
Bunescu |
Pro | 17 | 12 | 3 | 1 | 2 | 1 | 1 | 1 | 1 | 1 |
Contra | ||||||||||
Abțineri |
Decizia finală
11. Operarea de modificări la deciziile nr. 25/1 din 29.12.2020 și nr. 25/4 din 29.12.2020
Începând cu 2021 chișinăuienii trebuiau să achite o nouă taxă pentru salubrizare, adoptată la finele anului 2020. Direcția finanțe a primăriei a propus amânarea termenului de achitare de la 25.12.2021 la 31.07.2022. Este a doua oară când direcția solicită amânarea termenului. Aceasta ar fi necesar din cauza că autoritățile centrale responsabile (Serviciul Fiscal de Stat, Ministerul Finanțelor și Agenția de Guvernare Electronică) nu au dezvoltat componenta tehnică pentru administrarea taxei.
Modificarea repetată a termenului ar fi redus bugetul pentru 2021 cu 20 mil. lei, sumă care urma să fie utilizată pentru rambursarea unei părți din împrumuturile externe luate de mun. Chișinău de la organizații financiare internaționale.
Aliona Doroș (Platforma DA) a amintit colegilor că la ședința comisiei s-a interesat privind dotarea tehnică necesară pentru colectarea taxei. Conform Cristinei Vizitiu, șefa Direcției colectare a impozitelor, sistemul de colectare este în gestiunea Serviciului Fiscal de Stat, iar primăria nu are fonduri pentru a-l moderniza . Sistemul este pilot și administrează trei taxe, iar la moment, acesta nu permite efectuarea modificărilor după ce au fost introduse date, ceea ce ar putea crea probleme orășenilor. Aliona Doroș a reiterat că fracțiunea pe care o reprezintă nu susține aplicarea unor noi taxe și că a atenționat anterior că nu o să fie posibil de implementat impozitul respectiv. Astfel, Platforma DA nu va vota subiectul respectiv.
Olesea Psenițchi, raportoare, a declarat că taxa a fost introdusă în Codul Fiscal din 2014 și este implementată în alte orașe. Mai mult ca atât, taxa a fost deja votată, iar proiectul curent ar aduce modificări la termenele de achitare. Același lucru a fost amintit de Corneliu Pântea (PUN).
Ruslan Verbițchi (Platforma DA) a declarat că fracțiunea din care face parte, a contestat la Cancelaria de Stat decizia 8/21 din 21/10/2021, acuzând fracțiunea PAS că ar fi votat subiectul respectiv alături de PSRM pentru a obține un loc în comisia buget, iar taxa ar fi nejustificată. Acest lucru a fost reiterat și de Andrei Năstase (Platforma DA), care însă a menționat o decizie din 12 noiembrie. Năstase a mai declarat că este necesară crearea unor mecanisme clare și că taxa ar fi nejustificată.
Zinaida Popa (PAS) a venit cu clarificări în urma acuzațiilor Platformei DA. Astfel, consiliera a declarat că fracțiunea PAS nu susține taxa respectivă, acest lucru fiind demonstrat de faptul că, consilierii PAS nu au participat la votarea bugetului pentru anul 2021, nu au votat taxele locale și nu au susținut regulamentul pentru implementarea taxei respectivă. Totodată, decizia pe care au votat-o ar fi fost una tehnică, de modificare a unor cuvinte proiectul de decizie.
Aliona Doroș (Platforma DA) a replicat că cele menționate de Zinaida Popa (PAS) nu ar corespunde adevărului, iar fracțiunea PAS nu ar fi votat bugetul doar după ce consilierii Platformei DA ar fi adus „argumente serioase” cu care i-ar fi convins.
Grigore Bejenaru (PSRM) a declarat că, pentru că fracțiunea PAS nu a votat bugetul, nu-și poate asuma nimic din cele realizate pe parcursul acestui an din contul bugetului municipal.
După mai multe dezbateri și cuvântări mai mult sau mai puțin la subiect, consilierii au trecut la procedura de vot. Cu 23 de voturi pentru și 19 abțineri, subiectul nu a fost votat, fiind necesare cel puțin 26 de voturi pentru proiectele financiare.
Statut: Reexaminare
Voturi | PSRM | DA | PAS | PL | PP Șor | PD | PCRM | PUN | Neafiliat
Nedelea |
Neafiliat
Bunescu |
Pro | 18 | 1 | 1 | 1 | 1 | 1 | ||||
Contra | ||||||||||
Abțineri | 11 | 5 | 2 | 1 |
Decizia finală
12. Modificarea deciziilor Consiliului municipal Chișinău nr 17/10 din 06.10.2020 „Reorganizarea Direcției generale educație, tineret și sport a Consiliului Municipal Chișinău, aprobarea regulamentului de organizare și funcționare și a Organigramei acesteia” și nr. 22/6 din 22.12.2020 „Aprobarea structurii, efectivului - limită de personal al Direcției generale educație, tineret și sport și a normativelor de personal al Direcției economico-financiare și evidența patrimoniului din cadrul acesteia
Proiectul presupune reorganizarea Direcției generale educației, tineret și sport, dar și aprobarea normativelor pentru direcțiile din sector și contabilității centralizate. Documentul a fost necesar în urma recomandării Cancelariei de Stat, privind redenumirea unor funcții și excluderea unor sarcini pentru personalul auxiliar. La fel a fost necesară reducerea numărului de unități de personal, cu 31 de posturi, ceea ce duce la mai multe economii. La fel, un motiv a fost unificarea sistemului de contabilitate 1C, dar și integrarea sistemului eșalonat de contabilitate.
Aliona Doroș (Platforma DA) a întrebat dacă s-a reușit obținerea unui sistem centralizat pentru monitorizarea fiecărei direcții de la nivel central. Conform lui Andrei Pavaloi, șef adjunct al Direcției generale educație, tineret și sport, anume din acest motiv este necesar proiectul de decizie, care ar permite modificarea termenelor, astfel încât în anul 2022 să se reușească implementarea unui sistem centralizat de control. Doroș s-a interesat și privind crearea unei secții de tipul „serviciul evidență fonduri părinți” și a întrebat dacă aceasta nu ar facilita de fapt colectarea ilegală a fondurilor de la asociațiile părintești. Conform lui Pavaloi, scopul structurii de fapt este colectarea plăților pentru alimentația copiilor în grădinițe, iar acest lucru se face conform bonurilor de plată emise de instituție, dar și monitorizarea per general a alimentației pentru copii.
Aliona Doroș (Platforma DA) a declarat că modalitatea de achitare pentru alimentație în școli trebuie să fie organizată astfel încât banii să fie contabilizați și să fie eliberate bonuri pentru achitare, iar această condiție ar trebui să fie menționată în cadrul licitației în desfășurare pentru alimentația copiilor. Conform lui Pavaloi, întrucât părinții nu pot fi prezenți în fiecare zi pentru achitare și eliberarea bonului, s-a ajuns la formula în care părinții vor putea cumpăra mai multe bonuri la un loc, pe care apoi le vor oferi copiilor astfel încât aceștia să poată să se alimenteze. În continuare se lucrează la proces.
Aliona Doroș (Platforma DA) s-a interesat privind colectarea fondurilor în școli, inclusiv prin Asociațiile de părinți și care sunt acțiunile întreprinse de Direcție pentru a contracara fenomenul. Conform lui Pavaloi, săptămânile trecute a fost publicată lista tuturor asociațiilor de părinți care sunt înregistrate legal și pot colecta fondurile respective. Aflați aici mai multe detalii despre pașii ce pot fi întreprinși în cazul în care se solicită ilegal fonduri în școli.
Amendamente:
În anexa nr. 3, pg. 11, pct. 2, se înlocuiește anul „2021” cu „2022”.
Statut: Aprobat
Voturi* | PSRM | DA | PAS | PL | PP Șor | PD | PCRM | PUN | Neafiliat
Nedelea |
Neafiliat
Bunescu |
Pro | 16 | 11 | 4 | 1 | 2 | 1 | 1 | 1 | 1 | |
Contra | ||||||||||
Abțineri |
* Numărul total de voturi nu a fost enunțat.
Decizia finală
13. Aprobarea, în redacție nouă a regulamentului de organizare și funcționare a Serviciului social „Asistență personală”" de pe lângă Direcția generală pentru protecția drepturilor copilului și a statului de personal al acestuia
Proiectul este necesar deoarece ultimul regulament a fost aprobat în 2013, iar de atunci au avut loc modificări, inclusiv legislative.
Consilierii nu au întrebări și supun proiectul votului. Subiectul este aprobat cu 31 de voturi.
Statut: Aprobat
Voturi | PSRM | DA | PAS | PL | PP Șor | PD | PCRM | PUN | Neafiliat
Nedelea |
Neafiliat
Bunescu |
Pro | 14 | 9 | 3 | 1 | 2 | 1 | 1 | 1 | 1 | |
Contra | ||||||||||
Abțineri |
Decizia finală
14. Transmiterea în locațiune a activelor neutilizate în procesul de producție al S.A. „Apă-Canal"
Consilierii nu au avut întrebări, însă au propus amendamente. Totuși, acestea au stârnit dezbateri și nu au fost votate. Ulterior, consilierii au votat amendamentele parvenite din partea executivului.
Amendamente:
Se include pct. 3 cu textul: „Se pune în sarcina S.A. „”Apă-Canal Chișinău” să asigure controlul asupra integrității, folosirii eficiente și neadmiterii pierderii sau distrugerea activelor neutilizate în procesul de producție transmise în locațiune conform pct. 1 a prezentei decizii”
Pct. 1 se completează cu sintagma: „fără drept de construcție și reconstrucție”.
Statut: Aprobat
Voturi | PSRM | DA | PAS | PL | PP Șor | PD | PCRM | PUN | Neafiliat
Nedelea |
Neafiliat
Bunescu |
Pro | 18 | 11 | 3 | 1 | 2 | 1 | 1 | 1 | 1 | |
Contra | ||||||||||
Abțineri |
Decizia finală
15. Autorizarea desființării bunului imobil cu nr. cadastral 0100309142.09 (garaj) situat în mun. Chișinău, str. Lunca Bîcului nr. 24.
Consilierii nu au avut întrebări sau propuneri și au aprobat proiectul de decizie fără discuții.
Statut: Aprobat
Voturi | PSRM | DA | PAS | PL | PP Șor | PD | PCRM | PUN | Neafiliat
Nedelea |
Neafiliat
Bunescu |
Pro | 17 | 11 | 3 | 1 | 2 | 1 | 1 | 1 | 1 | |
Contra | ||||||||||
Abțineri |
Decizia finală
16. Transmiterea și recepționarea obiectivelor
16.1 Transmiterea rețelelor din str. Ghioceilor
Statut: Reexaminare
Voturi | PSRM | DA | PAS | PL | PP Șor | PD | PCRM | PUN | Neafiliat
Nedelea |
Neafiliat
Bunescu |
Pro | 18 | 3 | 1 | 1 | 1 | 1 | 1 | 1 | ||
Contra | ||||||||||
Abțineri | 9 |
Decizia finală
16.2 Transmiterea și recepționarea la balanța instituțiilor medico-sanitare
În cadrul mai multor instituții medicale au fost efectuate lucrări de reparație.
Roman Cojuhari (PAS) a declarat că fracțiunea pe care o reprezintă va susține transmiterea la balanța instituțiilor, însă nu susține modul în care au fost efectuate lucrările.
Statut: Aprobat
Voturi | PSRM | DA | PAS | PL | PP Șor | PD | PCRM | PUN | Neafiliat
Nedelea |
Neafiliat
Bunescu |
Pro | 18 | 3 | 1 | 1 | 1 | 1 | 1 | |||
Contra | ||||||||||
Abțineri | 9 | 1 |
Decizia finală
16.3 Transmiterea la balanță canalizare Cruzești
Eugenia Ceban (PSRM) a declarat că cele expuse de raportoare nu ar corespunde adevărului, deoarece în Cruzești nu ar exista stație de epurare și că abia acum se începe construcția unei stații de epurare comună pentru mai multe suburbii. Raportoarea a menționat că există o stație de epurare locală.
După mai multe dezbateri, subiectul este trimis la reexaminare, cu condiția să se inspecteze situația la fața locului.
Statut: Reexaminare
Voturi | PSRM | DA | PAS | PL | PP Șor | PD | PCRM | PUN | Neafiliat
Nedelea |
Neafiliat
Bunescu |
Pro | 18 | 1 | 1 | |||||||
Contra | ||||||||||
Abțineri | 8 | 4 | 1 | 1 | 1 |
Decizia finală
16.4 Transmiterea și recepționarea la balanță (a. 2020)
Consilierii nu au avut întrebări și au aprobat subiectul cu 35 de voturi.
Statut: Aprobat
Voturi | PSRM | DA | PAS | PL | PP Șor | PD | PCRM | PUN | Neafiliat
Nedelea |
Neafiliat
Bunescu |
Pro | 18 | 8 | 4 | 1 | 1 | 1 | 1 | 1 | ||
Contra | ||||||||||
Abțineri |
Decizia finală
16.5 Recepționare și transmiterea la balanță (a. 2020)
Subiectul presupune transmiterea la balanță către Direcția locativ-comunală a lucrărilor de izolare termică a două blocuri de locuințe.
Statut: Aprobat
Voturi | PSRM | DA | PAS | PL | PP Șor | PD | PCRM | PUN | Neafiliat
Nedelea |
Neafiliat
Bunescu |
Pro | 18 | 8 | 4 | 1 | 1 | 1 | 1 | |||
Contra | ||||||||||
Abțineri | 1 |
Decizia finală
16.6 Transmiterea și recepționarea rețelelor inginerești Apă-Canal Chișinău
Consilierii nu au avut întrebări și au aprobat subiectul cu 36 de voturi.
Statut: Aprobat
Voturi | PSRM | DA | PAS | PL | PP Șor | PD | PCRM | PUN | Neafiliat
Nedelea |
Neafiliat
Bunescu |
Pro | 18 | 9 | 4 | 1 | 1 | 1 | 1 | 1 | ||
Contra | ||||||||||
Abțineri |
Decizia finală
17. Aprobarea rezultatelor inventarierii bunurilor imobile aflate în proprietatea municipiului Chișinău și a societăților pe acțiuni în care Consiliului Municipal Chișinău deține cotă - parte integrală sau majoritară, la situația din 01.01.2017
Rezultatele pentru anul 2017 nu au fost aprobate, cu toate că acest lucru trebuie efectuate conform legii. Aprobarea rezultatelor din 2017 este necesară inclusiv pentru pregătirea proiectului pentru anul 2021, în care este reflectată fluctuația bunurilor.
Consilierii nu au avut întrebări și aprobat subiectul în unanimitate.
Statut: Aprobat
Voturi | PSRM | DA | PAS | PL | PP Șor | PD | PCRM | PUN | Neafiliat
Nedelea |
Neafiliat
Bunescu |
Pro | 18 | 9 | 2 | 1 | 2 | 1 | 1 | 1 | ||
Contra | ||||||||||
Abțineri |
Decizia finală
18. Darea în locațiune a unor încăperi din str. A. Șciusev, a lit. A (demisol)
Proiectul de decizie a fost efectuat încă în 2019. La moment, există o problemă privind dreptul de proprietate, deoarece din Registrul bunurilor imobile nu a fost radiat precedentul proprietar. Pentru a soluționa problema, subiectul este retras de raportor de pe ordinea de zi.
19. Informația privind executarea deciziei CMC nr. 6/21 din 4/10/2018 „Reconstruirea izvorului situat în Parcul Valea Morilor”
Izvorul și monumentul aferent trebuie renovate cu susținerea Biroului de avocați „Rusanovschii și asociați”. Pentru aceasta a fost oferit certificat de urbanism și aprobată schița de concept. Ulterior, a fost eliberată autorizația de construcție.
Subiectul a cauzat multe discuții din cauza unei plăci comemorative amplasate neautorizat la izvor. Consilierii, timp aproximativ jumătate de oră, s-au contrat, acuzându-se reciproc, inclusiv că ar promova fascismul, a falsului în istorie și altele. Ulterior, consilierii s-au întrecut în etalarea cunoștințelor istorice.
Reprezentantul Biroului de avocatură a venit cu clarificări, menționând că în preajma monumentului sunt și alte plăci comemorative, pe care se află numele cetățenilor de naționalitate rusă și evreiască, iar monumentul n-are nicicum tentă politică sau de promovare a unor anumite ideologii.
20. Adjudecarea la licitație funciară, prin vânzare-cumpărare a unui lot de pământ din str. N. Milescu Spătaru (6,0094 ha)
Terenul se află după podul de la Milescu Spătaru și a fost anterior gestionat de un agent economic, care însă a încetat să achite pentru arendă. Astfel, terenul a revenit în gestiunea municipalității. Terenul (nr. cadastral: 0100313294) are o suprafață de 6,0094 ha și este destinat pentru construcția unei baze de producție și depozitare (codul urbanistic C7 - comercial). Acesta va fi expus la licitație integral. Punctul 5 interzice parcelarea terenului.
Subiectul a stârnit multe discuții. Astfel, raportorul a menționat un amendament din partea comisiei și anume stabilirea prețului minim de 100 milioane lei pentru cele 6 hectare. Andrei Năstase (Platforma DA) a declarat că acesta nu ar trebui să fie amendament, ci chiar un punct în decizia inițială ce va fi votată de consilieri. Astfel, la votarea proiectului ca bază, există posibilitatea ca amendamentul să nu fie votat, iar prețul terenului să rămână la puțin peste 19 milioane lei, ceea ce ar fi în detrimentul municipalității, însă ar putea fi în avantajul unor agenți economici.
Vasile Chirtoca (PSRM), în calitate de președinte al Comisiei funciare, a declarat că se insistă asupra amendamentului, iar votul negativ al Comisiei ar fi doar din cauza lipsei de voturi.
Veaceslav Nedelea (consilier neafiliat) a declarat că suma este prea mare și scopul sumei minime este, de fapt, ca terenul să nu fie vândut.
Ulterior, consilierii s-au expus în favoarea amendamentului, însă nu au reușit să ajungă la o formulă privind votarea proiectului pentru a limita riscurile de a aduce pagube municipiului și au fost nevoiți să ia pauză pentru a discuta subiectul între fracțiuni. În urma pauzei, consilierii au declarat că vor vota proiectul, inclusiv suma minimă de 100 milioane lei, într-o formulă sau alta.
Raportorul ulterior a venit cu un nou amendament, privind perfectarea documentației cadastrale. Fără aceasta, nu este fi posibilă actualizarea suprafeței terenului. Consilierii Platformei DA au obiectat amendamentului. Conform raportorului, proiectul de decizie ar fi nul în lipsa votării amendamentului respectiv. Totuși, consilierii nu au votat amendamentul. Astfel, dacă cadastru va refuza să perfecteze documentația, va fi necesară votarea repetată a proiectului.
Amendamente:
Pct. 1 se completează cu sintagma: „ca preț inițial la licitație, suma nu mai mică de 100 mil. lei moldovenești”.
Statut: Aprobat
Voturi | PSRM | DA | PAS | PL | PP Șor | PD | PCRM | PUN | Neafiliat
Nedelea |
Neafiliat
Bunescu |
Pro | 19 | 8 | 2 | 1 | 1 | 1 | ||||
Contra | ||||||||||
Abțineri | 1 | 2 | 1 |
Decizia finală
Ajunși la subiectul 21, ce conține 13 subpuncte privind privatizarea mai multor bunuri, consilierii Platformei DA au solicitat ca acesta să fie expediat la reexaminare, cu mențiunea că ar fi necesară o pregătire mai bună a proiectelor. Consilierii au dezbătut inclusiv această propunere. Ulterior, consiliera Eugenia Ceban (PSRM) a menționat că, în cazul în care subiectul 21 este trimis la reexaminare, ar trebui de trimis la reexaminare toate subiectele restante și închisă ședința.
Consilierii au supus votului propunerea lui Andrei Năstase (Platforma DA) de a trimite la reexaminare doar punctul 21, însă aceasta nu a acumulat numărul necesar de voturi. Ulterior, aceștia au votat propunerea Eugeniei Ceban (PSRM) de a trimite subiectele 21-23, respectiv 15 proiecte de decizii, la reexaminare și au închis ședința. Printre subiecte, pe lângă cele funciare, erau și subiectul privind modernizarea sectorului de legume la Piața Centrală, care a ajuns a treia oară consecutiv pe agenda consilierilor.
Responsabilă de monitorizare: Cristina Sîrbu