PrimariaMea
Rambursarea creditului de către Apă-Canal și COVID-19 în capitală Image
26 oct. 2021

Rambursarea creditului de către Apă-Canal și COVID-19 în capitală

 

Consilierii au fost convocați la o ședință de îndată, cu scopul de a audia informația îngrijorătoare privind situația pandemică. Totodată, pe agenda consilierilor s-a strecurat și un proiect privind oferirea întreprinderii Apă-Canal Chișinău 33 milioane de lei pentru acoperirea costurilor capitale suportate în 2021, dar pe care aceasta îi va utiliza pentru a achita rata creditelor contractate pentru modernizarea instituției. 

 

Ședința n-a trecut fără polemici și acuzații reciproce, la ambele subiecte de pe ordinea de zi. Mai mult, în timpul discursurilor politice, consilierii au fost informați că o gheretă amplasată în Grădina Zoologică ar fi conectată la electricitate, fără însă a achita și au fost îndemnați să întreprindă acțiuni pentru remedierea situației. 

 

 

Ședința de îndată a început cu prezența a 35 consilieri. Fără multe discuții, președintele  ședinței a fost ales Corneliu Pântea (PUN). La etapa aprobării ordinii de zi, Roman Cojuhari (PAS) s-a interesat privind motivul pentru care a fost convocată ședința de îndată. Conform secretarului CMC, necesitatea convocării ședinței a fost situația excepțională privind pandemia. În context, Cojuhari a insistat să fie exclus pct. 2 de pe agenda consilierilor - acoperirea costurilor capitale suportate de către S.A. „Apă-Canal Chișinău”. Potrivit lui Cojuhari, convocarea ședinței pentru a vota anume acest subiect ar demonstra gestionarea ineficientă a întreprinderii, în contextul în care câteva zile în urmă Anatol Lichii - șef interimar al întreprinderii, a raportat consilierilor despre situația în cadrul entității. Propunerea nu a fost susținută. 

 


DECLARAȚII


 

Serghei Burgudji (P. Șor) a informat colegii consilieri despre amplasarea unei gherete pe teritoriul Grădinii Zoologice, care nu a încheiat contractele necesare pentru funcționare. Astfel, ghereta este conectată la energie electrică pe care, însă, nu o achită, încă din decembrie 2020. Datoriile agentului economic au ajuns la câteva zeci de mii de lei. Burgudji a solicitat să se întreprindă acțiuni în privința agentului economic și anume: notificarea acestuia privind deconectarea de la energie electrică, obligarea acestuia să achite datoria pe care o are față de Î.M. „Grădina Zoologică”, dar și efectuarea unui control al tuturor unităților de comerț ambulant care se află pe terenul întreprinderilor municipale.  

 

Valerii Klimenko (P.Șor) a vorbit despre „Taxi Service” și conexiunile entității cu consilierul PSRM Vasile Chirtoca. 

 

 

Durata: 3 ore 17 minute, fără pauze

 

 


Ordinea de zi


 

1. Informație despre situația epidemiologică privind COVID-19 în mun. Chișinău

 

Situația privind COVID-19 în capitală este critică. Toate spitalele municipale au fost incluse în circuitul COVID. Numărul de paturi în secțiile de Reanimare și Terapie Intensivă (ATI) a fost majorat de patru ori de la începutul pandemiei, ajungându-se la un total de 79 de paturi. La moment, toate acestea sunt ocupate. Capacitatea totală de spitalizare în municipiu este de cca. 1 700 locuri, însă și acestea sunt pe cale de epuizare. Spitalele municipale, singure, acoperă aproximativ 50% din numărul de pacienți la nivel național. Totodată, în capitală sunt și spitalele republicane, unde posibil să mai fie rezerve. 

 

Între timp, săptămâna trecută a fost una neagră, atât la capitolul infectări, cât și în ce privește numărul de decese. Tulpina Delta s-a demonstrat a fi mult mai contagioasă și agresivă decât precedentele și, deși se spera că vârful valului a fost depășit, datele indică posibilitatea ca numărul de cazuri să continuă să crească și în luna noiembrie. 

 

Cele mai mari probleme cu care se confruntă municipalitatea sunt lipsa de spații de spitalizare, dar și epuizarea personalului medical, care lucrează câte 2-3 ture consecutiv pentru a putea salva pacienții. Mai mult, agenții economici care asigură spitalele cu echipament și preparate medicale ar putea să sisteze livrările, din motiv că Casa Națională de Asigurări Medicale (CNAM) nu a achitat pentru serviciile oferite încă din primăvara anului curent. Autoritățile centrale au dat asigurări că, datoriile vor fi achitate în curând, fiind efectuate modificări legislative care să permită realizarea transferurilor. Totuși, riscul de a rămâne fără preparate pentru tratarea pacienților există. 

 

Printre celelalte probleme cu care se confruntă autoritățile locale sunt lipsa poliției municipale, dar și subreprezentarea în Comisia națională extraordinară de sănătate publică (CNESP), unde capitala e reprezentată doar de Boris Gîlcă - șef interimar al Direcției generale asistență socială și medicală. Astfel, autoritățile locale solicită suportul forțelor de ordine pentru asigurarea respectării normelor epidemiologice, în special în stații și transport public, dar și să mai fie incluși reprezentanți ai primăriei în CNESP. Totodată, conform lui Gîlcă, raportor, există problemă și în privința comunicării cu autoritățile centrale, aceasta având loc doar la nivel tehnic, și nu la nivel de conducere, adică între ministră și edil. 

 

Soluția pentru a ieși din pandemie continuă să fie vaccinarea populației. În capitală, rata de imunizare e de 36-37%, cea mai mare pe țară, pe când la nivel național s-a ajuns la 25%. În rândul personalului medical și din școlile municipale, rata de vaccinare e cca. 97%. Totuși, suntem departe de cele 70% necesare pentru a avea siguranță din punct de vedere epidemiologic. Mai mult, populația este reticentă față de vaccinare. 

 

Administrarea celei de-a treia doze de vaccin încă nu a început, însă se așteaptă anunțul autorităților centrale în acest sens, inclusiv în privința vaccinării copiilor de peste 12 ani. În același timp, pentru a asigura vaccinarea cu doza booster, potrivit raportorului, este necesar un plan concret pentru aprovizionarea constantă cu vaccinuri Moderna și Pfizer - care sunt cele cu care se permite revaccinarea. Doza 3 (booster) se administrează la șase luni de la primirea celei de-a doua doză de vaccin. 

 

Răspunzând la întrebările consilierilor, Gîlcă a specificat că în capitală nu se face rebut (aruncarea dozelor de vaccin) datorită bunei gestionări a procesului de vaccinare, pacienții cu maladii cronice primesc asistența de care au nevoie și pot fi internați în secțiile non-covid, dar și că majoritatea spitalelor sunt conectate la agent termic, urmând conectarea celorlalte. 

 

Consiliera Veronica Herța (PL) a solicitat lui Gîlcă să prezinte la următoarea ședință o informație privind achitările către agenții economici care permit tratamentul pacienților, menționând că, în cazul în care nu se fac plățile, Consiliul municipal ar putea aloca fondurile necesare. 

 

Ulterior, consilierii au început să dispute validitatea vaccinurilor, a donațiilor primite și alte aspecte ale vaccinării și pandemiei, cu voce ridicată și acuzații reciproce. Astfel, președintele ședinței, Corneliu Pântea, a fost nevoit să solicite o pauză pentru a calma spiritele înainte de examinarea următorului subiect. 


 

2. Acoperirea costurilor capitale suportate de către S.A. „Apă-Canal Chișinău”

Proiectul de decizie nu a fost atașat

 

 

Apă-Canal Chișinău gestionează aproximativ 1200 de km de rețele de canalizare și cca. 2000 km de reșele de apeduct. Majoritatea sunt instalate încă în anii 1965-1985, fiind într-o stare deplorabilă. În anii 2020-2021, a fost posibilă reabilitarea a 21 de apeducte și 7 rețele de canalizare, pentru un total de 120 km de rețele de apeduct și 7 km de rețea de canalizare înlocuite. 

Totodată, pe parcursul anului, Apă-Canal Chișinău nu și-a îndeplinit planul de venituri, în special din cauza restricțiilor impuse de COVID-19. Astfel, deși întreprinderea a livrat volumul de apă obișnuit, acesta a ajuns la consumatorii casnici și nu la agenții economici, existând o diferență în tariful aplicat persoanelor fizice și juridice. Astfel, entitatea a ajuns să aibă venituri mai mici decât cele preconizate. 

În același timp, Apă-Canal a beneficiat, începând cu anul 2018, de o finanțarea din partea BERD și BEI, în valoare de 60 mil. euro, pentru diverse proiecte de modernizare a entității. 11 milioane au fost oferite sub formă de grant, pe când restul trebuie rambursate, cu două tranșe pe an, până în 2033. Pe 23 octombrie, Apă-Canal trebuie să ramburseze peste 1,7 milioane euro. Totodată, până în prezent, entitatea a rambursat peste 7 milioane de euro. 

Proiectul de decizie prezentat consilierilor, și anume acordarea a 33 milioane de lei pentru lucrările de reabilitare și construcție din 2020-2021, va permite S.A. „Apă-Canal Chișinău” să-și onoreze obligațiunile financiare față de BERD și BEI. Nevotarea proiectului ar putea duce la includerea întreprinderii în lista neagră. 

Discuția între raportor și consilieri a trecut de la condițiile de finanțare la cele privind ajustarea tarifului la apă. Astfel, ultima oară tariful ar fi fost ajustat în 2017, după ce au fost efectuate mai multe modificări legislative. La moment, tariful ar fi de peste 13 lei/m3, pe când cel conform contractului de finanțare ar fi de peste 22 lei/m3. Anatol Lichii a declarat că a depus toate documentele necesare la ANRE în vederea majorării tarifului la apă. 

 

 

Amendamente: 

- Pct. 3 a fost completat cu textul: compania Apă-Canal va prezenta până la data de 15 noiembrie 2021 Consiliului municipal raportul financiar pentru nouă luni ale anului 2021 (propus de Andrei Năstase, Platforma DA).

 

 

Statut: Aprobat

Voturi PSRM DA PAS PL PP Șor PD PCRM PUN Neafiliat

Nedelea

Neafiliat

Bunescu

Pro 19 11 6 1 1 1 1 1
Contra
Abțineri 2

Decizia finală


 

Responsabilă de monitorizare: Cristina Sîrbu

 


Publicat de:

Distribuie