PrimariaMea
Noi avize pentru construcția de blocuri, cel mai imens ansamblu rezidențial va găzdui peste zece mii de locuitori Image
21 dec. 2022

Noi avize pentru construcția de blocuri, cel mai imens ansamblu rezidențial va găzdui peste zece mii de locuitori

Durata ședinței: 5 ore 30 minute

Pauză: o oră 35 minute

Întârziere: 40 de minute

Blocuri de locuit cu până la 21 de etaje, asta au aprobat consilierii municipali la ședința din 21 decembrie. Cel mai de amploare PUZ va permite construcția unui ansamblu rezidențial cu peste patru mii 500 de apartamente, în care ar urma să locuiască peste zece mii de oameni. Clădirile ar urma să se înalțe în perimetrul străzilor Meșterul Manole – Maria Drăgan – Otovasca – Uzinelor. Consilierii din fracțiunea PAS au sesizat organele abilitate în privința unor presupuse ilegalități comise în elaborarea documentației.

Consilierii municipali au început ședința cu 40 de minute întârziere. 

Din start, Aliona Doroș, consilieră neafiliată din partea Partidului Platforma DA, a oferit o declarație de la tribună. Aceasta a venit ca reacție, după ce în ședința anterioară, consilierii fracțiunii Platformei DA au susținut toate Planurile Urbanistice Zonale (PUZ) incluse în ordinea de zi. Astfel, după ce timp mai multe luni consiliera s-a disociat de deciziile fracțiunii, votând separat, Doroș a anunțat oficial că părăsește fracțiunea. Totuși, aceasta rămâne în cadrul partidului. La ședința CMC din 21 decembrie a fost prezent și secretarul general al Partidului Platforma DA, Liviu Vovc. Acesta a dat citirii unei decizii.

Liviu Vovc (secretarul general al Partidului Platforma DA): ,,Platforma Demnitate și Adevăr, Biroul Politic Permanent a luat decizia de a retrage sprijinul politic pentru fracțiunea Platformei DA din CMC. Solicităm să nu mai fie asociat partidul cu voturile din cadrul CMC și să nu fie folosită denumirea partidului în cadrul activităților CMC de către persoanele cărora le-a fost retras sprijinul politic. Cerem consilierilor municipali, care au ajuns în CMC pe lista Platformei DA, dar nu mai împărtășesc viziunile și valorile partidului, să-și depună mandatul de consilier municipal. Cristina Jitari și Aliona Doroș, venite în CMC pe lista Platformei DA, se conduc de valorile partidului, nu votează proiecte dubioase și construcții supraetajate în Chișinău.”

Durata ședinței:  5 ore 30 minute 

Pauză: o oră 35 minute


Ordinea de zi 


 

28.5 Aprobarea Planului Urbanistic Zonal pentru terenurile cu nr. cadastral 0100101.1223 și 0100101.1224 și modificarea Regulamentului local de urbanism, sect. centru, str. N. Testemițanu 31

Proiect de decizie

Autorii proiectului au propus modificări în documentația de urbanism a Planului Urbanistic Zonal al municipiului, aprobat în martie 2007 și a Regulamentului local de urbanism din decembrie 2008. Astfel, terenurile cu nr. cadastral 0100101.1223 și 0100101.1224, indicate cu cod RE – subzonă destinată pentru revitalizare economică și socială în perspectivă, vor fi modificate în zona C7 – subzona locuințelor colective înalte situate în ansambluri preponderent rezidențiale. 

Responsabilii de proiect au precizat că suprafața totală a terenului analizat al zonei PUZ este de 6,4 ha, două parcele aparțin celor de la  SRL ,,CITY DEVELOPMENT”, alta este proprietate de stat în folosința Departamentului trupelor de carabinieri, iar a patra parcelă este proprietate de stat în gestiunea Departamentului Dotări al Ministerului Apărării. Actualmente accesul spre terenuri se face din str. Nicolae Testemițanu.

Proiectanții (SRL ,,CUB”) propun ca pe terenul 0100101.1223 să fie clădit un ansamblu rezidențial cu obiective de comerț, iar pe 0100101.1224 să se amenajeze o parcare privată. Accesul între terenuri se va face prin servitutea de acces. 

Populația estimată în PUZ – 280 de locuitori. 

Avizul general pentru documentația de urbanism de la Ministerul Infrastructurii lipsește.

Serghei Burgudji (P.P. ,,Șor”), care și locuiește în imediată apropiere, a declarat că zona este caracterizată ca fiind foarte aglomerată. 

Victor Bunescu (neafiliat): ,,Desenați în proiect niște lucruri din trecut și viitor, care nu sunt posibile de executat astăzi. Planificați patru benzi de circulație sub balcoanele oamenilor care deja locuiesc. Eu sunt absolut împotrivă să fie votat ceva care nu are un plan de viitor.” 

În urma precizărilor cerute de consiliera Zinaida Popa (PAS), s-a constat că, într-un final, complexul a fost proiectat doar pe cele două loturi deținute de SRL, cu o suprafață totală de 0,3 ha. Popa a menționat că potrivit specialiștilor din domeniu, PUZ se elaborează la codurile urbanistice revitalizare și dezvoltare, ceea ce corespunde situației. Totuși, PUZ-ul trebuie făcut la discreția și inițiativa primarului general. Mai mult, certificat de urbanism ar urma să fie eliberat abia când este o documentație de urbanism votată în CMC, dar nu în primă fază ca în acest caz. 

Veaceslav Nedelea (neafiliat) a declarat că nu cunoaște dezvoltatorii imobiliari care intenționează să demareze construcții pe terenurile din PUZ-uri. Nedelea: ,,Nu vreau să fiu o frână în dezvoltarea domeniului construcțiilor în orașul Chișinău. Nu mă asociez cu Ion Ceban. Nu-mi băgați pumnul în gură, nu sunt eu cel care poate fi manipulat. Chem colegii, care consideră oportun de votat respectivul PUZ, să oferiți vot favorabil.”

Alexandr Odințov (PSRM) a acuzat cei din PAS că nu ar trata în mod egal proiectele legate de construcții. Mai exact, în suburbiile în care ar fi primari din cadrul partidului, fracțiunea ar fi mai indulgentă.

Ruslan Verbițchi (Platforma DA) a solicitat pauză, timp în care consilierii din fracțiunea sa să poată lua o decizie, dacă rămân sau nu în fracțiunea pe listele căreia au ajuns în CMC.  

Consilierii au mers la pauza de prânz. Ședința a fost reluată după o oră și 35 de minute.

Ruslan Verbițchi (Platforma DA) a anunțat ca deocamdată rămâne în cadrul fracțiunii, atât el cât și colegii săi. Pentru ziua de joi, 22 decembrie, Verbițchi a declarat ca va fi organizată o conferință de presă la acest subiect. Acolo va participa și președintele fracțiunii, Andrei Năstase, care în acel moment lipsea de la ședință.

Consilierii au supus votului proiectul. Acesta a fost aprobat cu 28 de voturi ,,pentru”. PL a declarat că nu participă la vot.

 

Statut: Aprobat

Voturi PSRM DA PAS PL

PP

 

 Șor

PSDEM PCRM PUN

Neafiliat

 

Nedelea

Neafiliat

 

Jitari

Neafiliată

 

Bunescu

Neafiliată

 

Mandatii

Neafiliat

 

Afanasenco

Neafiliat 

 

Cebotari

Neafiliat

 

Doroș

Pro 14 7 1 1 1 1 1 1 1
Contra 2 1 1 1
Abțineri 2

 

Decizia finală lipsea în momentul publicării sintezei

Ion Cebanu (PL): ,,Cred că lucrurile au fost programate. Consilierii de dreapta și cei din MAN vor forma o majoritate confortabilă pentru primarul actual. (…) Se încearcă să-l facă pe Ceban un candidat important pentru prezidențiale. Cei care votează PUZ-urile îl fac pe Ceban, omul Moscovei, candidat la prezidențiale, ei lucrează pentru Ceban. (…) Prin oraș umblă vorba că PUZ-urile costă în jur de 200 de mii de euro fiecare. Stimați consilieri, care ați primit, dați înapoi și fugiți, pute a rău. Cine nu a primit, pentru ce votați prostii? Să știi că te dă afară din partid, iar tu să mergi înainte. Este asumat și se merge cu plan.”


28.6 Planul Urbanistic Zonal pentru teritoriul cuprins în perimetrul străzilor Meșterul Manole – Maria Drăgan – Otovasca – Uzinelor

Investitorul, S.A. ,,Introscop” propune construcția unui ansamblu rezidențial cu infrastructură socială și dotări pe terenurile cu nr. cadastral 0100306.019, 0100306.203, 0100306.020 și 0100306.021, care îi aparțin și alte terenuri incluse în zona de studiu. 

Zona de studiu are 23 ha și îi sunt atribuite codurile urbanistice C7 (zonă comercială cu trafic intens), I2 (industrie cu poluare medie), R4 (locuință cuplată sau înșiruită cu maxim trei etaje) și S (zone speciale, tip de folosire a terenului a cărui caracteristică nu permite clasificarea în zone de locuire, comerciale, ori industriale). 

Proiectul propune modificarea codurilor urbanistice pentru terenurile aflate în proprietatea S.A. ,,Introscop” din:

  • C7 în R7 (locuințe colective cu 8-14 etaje) combinat cu C2 (zone comerciale) și C4 (zonă comercială de interes orășenesc);
  • I2 modificare în R7 și C2;
  • R4 în S (pentru zonă de educație și verde).

Informații despre proiect:

Suprafața terenului pentru blocuri zona R7 combinat cu C2, C4 – 8,32 ha

Suprafața construită – 34.210 m2

Nr. de etaje – până la 21, 17 și 14 plus parter

Nr. de apartamente – 4.522

Nr. de locatari – 10.414

Nr. locuri de parcare – 3.670

Mai detaliat în proiect.

 

Pe terenul cadastral cu nr. 0100306273 și 0100306223 se propune amplasarea instituțiilor de învățământ, grădiniță și școală, cu o capacitate de 280 de copii și o mie de elevi. Investitorul a întocmit o scrisoare de garanție în care se obligă să ia în arendă sau să procure terenul respectiv. Victor Bunescu (neafiliat) a dat de înțeles că prevederea este ambiguă, mai ales în contextul în care terenul este proprietate municipală. V. Bunescu: ,,În scrisoare se menționează că: ,,se obligă ca investitor și beneficiar să participe la licitație cu strigare pentru procurarea terenurilor”. Victor Bunescu a îndemnat ca cei din consiliu să voteze ,,contra”. 

Dumitru Ivanov (PAS) a declarat că proiectul s-a întocmit cu încălcarea legislației. Mai exact, nu s-a făcut demers către Ministerul Infrastructurii pentru solicitarea unui aviz.  Ivanov: ,,Insist să votăm trimiterea la reexaminare a proiectului de decizie.”

Serghei Burgudji (P.P. ,,Șor”) a menționat că zona respectivă are nevoie de dezvoltare.

Amendament:

  • pct 3.1 completarea cu ,,inclusiv consolidarea și amenajarea scuarului Maria Dragan” (propus de A. Odințov);
  • pct. 3.2 completarea cu ,,beneficiarul se obligă să proiecteze și să construiască grădinița de copii și școală, după stabilirea relațiilor funciare în urma licitației cu strigare” (propus de A. Odințov);
  • adăugarea pct. 3.3 „După lucrările de consolidare a terenului afectat de procese geologice negative, în perimetrul tronsonului Meșterul Manole – Maria Drăgan – Otovasca – Uzinelor, să fie renovat” (propus de A. Odințov).

Proiectul de decizie a fost aprobat cu 26 de voturi ,,pentru”. PAS nu a participat la procedura de vot.

 

Statut: Aprobat

Voturi PSRM DA PAS PL

PP

 

 Șor

PSDEM PCRM PUN

Neafiliat

 

Nedelea

Neafiliat

 

Jitari

Neafiliată

 

Bunescu

Neafiliată

 

Mandatii

Neafiliat

 

Afanasenco

Neafiliat 

 

Tîșcul

Neafiliat

 

Doroș

Pro 12 7 1 1 1 1 1 1 1
Contra 2 1 1 1 1
Abțineri 1

 

Decizia finală lipsea în momentul publicării sintezei

După aprobarea PUZ-urilor incluse în ordinea de zi, Veaceslav Nedelea (neafiliat) a propus pauză până joi, 22 decembrie. 

Dinari Cojocaru (PSRM): ,,Eu înțeleg că cineva se grăbește, la ora 17:00 are loc Congresul Partidului Mișcarea Alternativa Națională (MAN). S-a făcut listă acolo? Au rămas 12 puncte pe ordinea de zi, iar președintele ședinței nu poate mâine. Deja am scris o cerere de convocare a unei ședințe vineri, 23 decembrie. Propun să transferăm subiectele rămase pentru vineri.” 

Într-un final, s-a hotărât continuarea ședinței joi, 22 decembrie, ora 13:00.

 

VIDEO DE LA ȘEDINȚĂ


Publicat de:

Distribuie

Putem să îți recomandăm și aceste materiale

Cinci milioane de lei pentru flori anuale și alte 24 de milioane pentru gazon Image
24 iul. 2024 de minute
Cinci milioane de lei pentru flori anuale ...
De ce tot mai multe orașe europene introduc limita de 30km/h Image
27 iun. 2024 de minute
De ce tot mai multe orașe europene introduc ...
Accesul la informație, într-o nouă redacție: Ce înseamnă asta pentru Primărie și chișinăuieni? Image
30 mai 2024 de minute
Accesul la informație, într-o nouă ...
Se numără gropile: cum a ajuns strada Calea Ieșilor la un an după darea în exploatare Image
21 mai 2024 de minute
Se numără gropile: cum a ajuns strada ...
CMC 2019 – 2023: ce ne spun datele colectate în 4 ani de mandat Image
20 mai 2024 de minute
CMC 2019 – 2023: ce ne spun datele ...