PrimariaMea
COVID-19, starea drumurilor publice și înscrierea copiilor în clasa întâi Image
13 apr. 2023

COVID-19, starea drumurilor publice și înscrierea copiilor în clasa întâi

Durata ședinței: 1 oră și 24 min

Întârziere: 1 oră și 24 min

Primarul a sesizat că în urma calamităților din sezonul rece și ploilor din acest an au apărut pe străzile magistrale foarte multe găuri în asfalt. Autoritatea responsabilă a informat că în termen de două săptămâni se va interveni pe scară largă pentru a lichida neconformitățile de pe drumurile publice.
Potrivit șefului Direcției generale asistență medicală și socială, Boris Gâlcă, tendința cazurilor de îmbolnăvire cu COVID-19 este una crescătoare și alarmantă. Astfel, vaccinarea anticovid-19 rămâne a fi o prioritate pentru autorități. 


Sărbătorile Pascale



Cu ocazia sărbătorilor Pascale din 8 aprilie au fost lansate în toate sectoarele capitalei târguri, care vor fi deschise până la data de 24 aprilie, între orele 07:00 - 19:00. Vor fi organizate evenimente culturale, unde producătorii locali își vor comercializa produsele. 


Scuarul Catedralei Mitropolitane se află în proces de reparație. În acest sens, primarul a solicitat de la autorități să întreprindă toate măsurile posibile pentru a asigura securitatea trecătorilor.


Valorificarea străzilor



Primarul cu fermitate a declarat că strada 31 August 1989 va deveni pietonală, iar stradela din spatele Guvernului va deveni circulabilă pentru mașini. Potrivit spuselor acestuia, multe străzi din capitală ar mai avea potențial (exemplu: zona străzilor Sfântul Ilie și Sfântul Andrei). În acest sens, pentru descoperirea altor caldarâmuri pe teritoriul Chișinăului, la solicitarea primarului, pretorii vor elabora lista străzilor care vor fi incluse în ulteriorul apel de susținere a lucrărilor arheologice și de reparație de către Guvernul Republicii Moldova.

Totodată, autoritățile informează că primăria din bugetul destinat infrastructurii acoperă datoriile formate la „Apă-Canal Chişinău“. Primarul a solicitat secretariatului să înainteze un demers către Ministerul Finanțelor, Guvernul Republicii Moldova și Ministerul Afacerilor Externe prin care se dorește stabilirea unui proces (mecanism) de monitorizare a cheltuirii banilor publici primiți din donațiile externe.

În acest sens, autoritățile au menționat că în perioada apropiată municipalitatea va face public mecanismul electronic de evidență a cheltuielilor publice pe fiecare componentă.


Ce se întâmplă în Consiliul Municipal Chișinău (CMC)?



Primarul a reamintit responsabililor despre proiectele sociale care trebuie puse în discuție la ședințele CMC, precum:
- animalele fără stăpân;
- activitatea centrelor pentru tineri, pentru persoanele vârstnice;
- programe economice pentru tineri;
- râul Bâc

Primarul a remarcat că unii consilierii primesc salarii doar pentru prezența la ședințele CMC, dar nu au proiecte înregistrate. Potrivit lui, timp de 4 ani fiecărui consilier i-ar reveni câte 2,5 proiecte înregistrate. În aceeași ordine de idei, acesta a declarat că este necesar de schimbat formatul consiliului.


Desfășurarea procesului educațional și organizarea vacanței de Paști în cadrul instituțiilor de învățământ din mun. Chișinău, în semestrul II al anului de studii 2022-2023


Andrei Pavaloi, șeful adjunct al Direcției generale educație, tineret și sport a raportat că în săptămâna de referință a fost lansată activitatea „Anul tineretului”. Acesta a invitat toți tinerii la centrele de tineret din capitală, în cadrul cărora sunt organizate multe programe de dezvoltare personală.

De asemenea, în aceeași perioadă au avut loc testările în cadrul instituțiilor de învățământ secundar.

Căldura din școli și grădinițe
Raportorul a reamintit că în afară de cele patru instituții de învățământ secundar sunt conectate la agentul termic. Liceele au refuzat conectarea din cauza temperaturilor satisfăcătoare.

Frecvența în instituțiile de învățământ
În perioada raportată a fost înregistrată o frecvență de 76% în instituțiile de învățământ preșcolar. Din asta reiese că din cei 38 362 de copii au frecventat 29 207 copii în mediu.
De asemenea, în procesul de învățământ au fost încadrați 861 de copii cu statut de refugiat, dintre care 545 elevi în cadrul a 45 de instituții de învățământ primar și secundar.
 

Raportorul a menționat că săptămâna trecută a demarat înscrierea copiilor în clasa întâi și va dura până la 16 iunie anul curent. Procesul de înscriere are loc prin accesarea platformei https://escoala.chisinau.md/ și respectarea tuturor pașilor din instrucțiune.

Autoritatea a informat că pentru viitorul an școlar, Direcției generale educație, tineret și sport a planificat la înmatriculare 9 653 de locuri pentru copii în 123 de instituții*. Ceea ce constituie cu 300 de copii mai mult, comparativ cu anul precedent.
*În liceele: „Mihai Eminescu”, „Mircea Eliade”, „Mihail Berezovschi”, „Petru Rareș”, „Liviu Deleanu”, „Mihail Kogălniceanu” și „Dante Aligheri” nr. cererilor depășește nr.locurilor planificate.
 


Măsurile întreprinse în domeniu social și de sănătate la nivelul municipiului Chișinău


Gala excelenței în sănătate
În data de 7 aprilie a fost marcată „Ziua mondială a sănătății”. Cu această ocazia a fost organizat evenimentul „Gala excelenței în sănătate”, la prima ediție.
Gala anului 2023 cuprins anii 2020-2023 – ani marcați de urgențe majore în sănătatea publică: pandemia COVID-19, multiple provocări epidemiologice, criza umanitară a persoanelor refugiate din Ucraina etc., cu nominalizări publice la diferite secțiuni de concurs.

COVID - 19
Potrivit șefului Direcției generale asistență medicală și socială, Boris Gâlcă, în pofida diminuării cazurilor de îmbolnăvire cu COVID-19, acestea continuă să se mențină la un nivel foarte înalt. Săptămâna trecută au fost înregistrate 4 decese la persoanele adulte din cauza COVID-19.
Astfel, raportorul a remarcat importanța vaccinării anticovid-19 în contextul celor 20 de persoane internate în spitalele municipale și celor 76 persoane care beneficiază de asistență medicală la domiciliu.
Totodată, în cadrul tuturor instituțiilor medicale municipale au fost raportate 2713 adresări privind virusul COVID-19. Ceea ce constituie cu 480 de adresări mai multe, comparativ cu săptămâna precedentă. Dintre care, 1546 de persoane au fost internate.

Asistența medicală pentru refugiați
Asistența medicală pentru refugiați rămâne a fi o prioritate pentru municipalitate.
Centrul de plasament „Patria – LukOil”, din subordinea primăriei oferă următoarele servicii persoanelor refugiate:
- medicale și sociale;
- de angajare în câmpul muncii;
- juridice;

- educaționale;
- furnizarea pachetelor alimentare și produselor de igienă.

În pofida diversității serviciilor prestate, raportorul a remarcat existența serviciilor neacoperite, precum cele de:  

- curățenie; 

- pază;
- depozitare;
- reparație.
Potrivit raportorului, adresările înaintate diferitor instituții competente s-au soldat cu eșec. Acestea i-au redirecționat către donatorii externi.

Donațiile din Viena
Săptămâna trecută în urma unei vizite oficiale efectuate în capitala Austriei, municipalitatea a primit o donație constituită din 3 ambulanțe.
Actualmente, acestea sunt la procedura de devamare.
Ulterior, o ambulanță va fi direcționată către Spitalul Clinic Municipal pentru copii Nr.1, alta la Maternitatea Municipală nr.2 și cea de-a treia pentru serviciul „Echipă mobilă” și de transportare a pacienților aflați la tratament paleativ.


Întreținerea infrastructurii drumurilor publice


Primarul a sesizat autoritatea că în urma calamităților din sezonul rece și ploilor din acest an au apărut pe străzile magistrale foarte multe găuri în asfalt.
La care, șeful Direcției generale mobilitate urbană, Vitalie Mihalache a menționat că a fost finalizată procedura de achiziții publice pentru beton asfalt. Iar, în termen de două săptămâni se va interveni pe scară largă pentru a lichida neconformitățile de pe drumurile publice.

Potrivit raportorului, săptămâna trecută ÎM Regia „EXDRUPO” a efectuat lucrări de profilare și amenajare cu beton asfalt pe 11 000 m² a străzii Industriale. 

Aplicarea marcajului rutier
Săptămâna trecută au demarat lucrările de aplicare a marcajului rutier, însă din cauza precipitațiilor nu au fost finalizate. Totodată, a fost continuat procesul de amenajare a indicatoarelor rutiere, inclusiv deservirea acestora. De asemenea, continuă lucrările de amenajare a carosabilului special în zona str. Dacia, cărei îi este caracteristic fluxul mare de pietoni și deplasarea mijloacelor de transport cu viteză sporită.
Potrivit șefului Direcției generale mobilitate urbană, Vitalie Mihalache, aceste acțiuni au fost înfăptuite pentru crearea zonelor de infrastructură sigură pentru deplasarea pietonală și cea a unităților de transport public pe teritoriul municipiului.

Autoritatea a mai raportat curățarea și întreținerea sistemului pluvial. 
 

Ședința a fost închisă, chiar dacă ordinea de zi nu a fost epuizată.

 


Publicat de:

Distribuie