Ce am făcut în 2022 și ce urmează să facem în 2023
Acum un an, planificam să fim mai prezenți prin cartiere și să dezvoltăm capacitatea noastră organizațională.
Pe 24 februarie 2022, toate planurile noastre au fost puse pe pauză. Deși am continuat să monitorizăm activitatea autorităților municipale, precum și a celor din Codru și Durlești, eforturile noastre au fost redirecționate pentru a oferi asistență refugiatelor și refugiaților din Ucraina.
Împreună cu alte organizații, activiști și voluntari, am contribuit la crearea inițiativei „Moldova pentru Pace”, în cadrul căreia ne-am implicat activ în gestionarea depozitului de la Moldova-Film, coordonarea voluntarilor, comunicare, fundraising, dezvoltarea platformei de ajutor dopomoha.md și de management a voluntarilor voluntar.md.
În 2022, am monitorizat ședințele CMC, am făcut sinteze și am explicat ce decizii iau aleșii locali.
Am analizat comparativ activitatea consilierilor în primii doi an de mandat (15 noiembrie 2019 – 15 noiembrie 2021), care au fost rezultatele, dificultățile și am oferit și o serie de recomandări. În cei doi ani, consilierii au stat în ședință peste 330 ore și au examinat 1287 subiecte (565 în al doilea an de mandat). Pentru participarea la ședințe în 2021, municipalitatea a achitat aleșilor indemnizații în valoare de peste 4,7 mln lei.
Deși actualul consiliu este mai disciplinat ca aleșii din mandatul precedent și participă regulat la ședințe, persistă practici care contravin principiilor bunei guvernări: (1) Nu există suficiente informații oficiale publice și ușor accesibile despre consilierii municipali; (2) Modalitatea de exprimare și numărare a voturilor nu este eficientă; (3) Pe timp de Cod Roșu de pandemie, ședințele s-au desfășurat offline, deseori fără respectarea distanței sociale și a normelor antiepidemiologice; (4) Practicile din Consiliul municipal nu încurajează participarea cetăţenilor în procesul decizional; (5) Consilierii au în continuare restanțe la capitolul disciplină.
Acestor dificultăți se adaugă indisponibilitatea consilierilor de a furniza informații privind activitatea lor.
Raportul despre Consiliul din Durlești arată că aleșii au aprobat aproape de două ori mai puține decizii comparativ cu primul an de mandat. Consilierii s-au întrunit în 8 ședințe, înregistrând o prezență medie de peste 84,5%.
La Codru – invers. Aleșii locali au examinat și aprobat aproape de două ori mai multe decizii decât în anul precedent. Consiliul s-a întrunit la fel în 8 ședințe, iar aleșii au avut o prezență medie de peste 90%.
Am identificat, printr-un sondaj, problemele orașului – calitatea drumurilor, lipsa locurilor de parcare, ambuteiajele, transportul public și colectarea și sortarea deșeurilor menajere. Pentru prima dată, am inclus în sondaj și un capitol despre intenția de vot.
Am informat locuitorii despre activitatea primăriei Chișinău și probleme urbane. Am continuat să scriem despre construcțiile problematice, am explicat noile modificări în legea condominiului, am explicat de ce concursurile organizate de Primărie au nereguli, am reamintit că subteranele trebuie închise și avem nevoie de date deschise în capitală.
În total, am scris peste 30 de articole și cercetări și am publicat 5 vlog-uri care au abordat subiecte prioritare.
Am prezentat istorii ale cetățenilor și cetățenelor active din oraș, care să inspire și pe alții să facă ordine pe strada lor, să își revendice drepturile sau, pur și simplu, să facă ceva bun și util pentru comunitate. Și pentru că obișnuim să facem ceea ce îi îndemnăm pe alții, împreună cu designerul Mihai Stamati și echipa lui, într-o după-amiază de vară, am curățat și reparat terenul de joacă din scuarul Consiliului Europei.
În suburbiile în care lucrăm, am asigurat transmisiunile în direct ale ședințelor consiliilor locale. Am acționat ca problemele locuitorilor să rămână pe agenda aleșilor și împreună am continuat să căutăm soluții.
În Durlești, am continuat să vorbim despre problema transportului public în zona Durlești 2 și am susținut locuitorii în discuțiile cu autoritățile. După mai mulți ani în care oamenii nu au avut niciun mijloc de transport, la 4 octombrie 2022, a fost lansată o nouă rută de troleibuz care circulă în această zonă. Am continuat să cerem amenajarea scuarului la Cișmele, iar aleșii locali au alocat bani pentru acesta în proiectul bugetului pentru 2023. Am vorbit cu locuitorii, am scris, filmat și organizat discuții publice despre problema construcțiilor problematice. Mai exact – planurile de construcție a zeci de blocuri multietajate chiar la intrarea în suburbie.
Am cercetat și la Durlești problemele prioritare și atitudinea față de autoritățile locale. Am aflat că aproape ⅔ din durleșteni nu sunt mulțumiți de felul cum arată localitatea. Peste jumătate din locuitori nu sunt mulțumiți de activitatea primăriei. Majoritatea nu au încredere în actuala primară, iar 62% nu ar vota pentru aceasta.
Am fost și în instanța de judecată. Din 2019 solicităm primăriei Durlești să ne includă în „lista părților interesate” – mecanism oferit de lege pentru a asigura cetățenilor dreptul la informare și participare în procesul decizional. Din păcate, primăria a refuzat repetat solicitările noastre și am fost nevoiți să mergem în judecată. Am obținut câștig. Primăria a contestat decizia primei instanță și Curții de Apel. Acum, așteptăm și decizia Curții Supreme.
La Codru, am susținut eforturile locuitorilor de a semnala problema transportului public (puține unități care nu activează conform graficului de circulație). Am colectat petiții pentru transportul public calitativ și am asistat locuitorii să organizeze un protest în fața primăriei. Am mărșăluit alături de locuitori pe străzile din Codru pentru a atrage atenție asupra problemei transportului. Deși autoritățile au făcut promisiuni că vor suplini rutele existente cu noi unități și că vor modifica traseul unor rute municipale pentru a acoperi și suburbia Codru, locuitorii încă așteaptă soluțiile promise. Continuăm să monitorizăm activitatea autorităților și să aducem problema pe agenda primăriei.
Am analizat cum comunică și câtă transparență este în primărie și am concluzionat că instituția nu publică constant și în întregime informații despre procesul decizional.
Peste 35 000 de mii de persoane au citit produse de pe site-ul nostru și alte câteva zeci de mii au vizionat video-urile noastre. Dincolo de cifre, ne bucură interesul în creștere față de problemele urbane, mai ales atunci când primim mesaje sau întrebări de la cetățeni care au nevoie de o îndrumare.
În 2023, vom fi în continuare cu ochii pe autoritățile municipale și din suburbii. Vom analiza ce măsuri iau autoritățile pentru a rezolva problemele prioritare ale locuitorilor și ce promisiuni vor face candidații în campania pentru alegerile din 2023. Totodată, vom lucra în continuare în cadrul inițiativei „Moldova pentru Pace”, pentru a susține eforturile de asistare a persoanelor refugiate din Ucraina.
Vom reveni și la eforturile de extindere a echipei Primăria Mea pentru ca împreună să informăm locuitorii despre activitatea autorităților, să promovăm și să susținem eforturile cetățenilor de a rezolva problemele locale cu care se confruntă, dar și de a pune prioritățile locuitorilor pe agenda autorităților.
Susține-ne și în 2023!
Redirecționează 2% către A.O. „Primăria Mea". IDNO-ul Asociației este: 1017620003813.