Caiet de sarcini pentru PUG și tarife mai mici pentru energia termică
Consilierii municipali s-au întrunit într-a treia ședință în această lună. În ordinea de zi au inclus 32 de proiecte, dintre care majoritatea au fost amânate la ședințele precedente și dintre care au reușit să examineze 17. Spre diferență de ședințele precedente, aleșii locali și-au limitat declarațiile politice și modificările la ordinea de zi, astfel încât au început cu examinarea primelor subiecte înainte de pauza de masă. Totodată, aceștia au decis să nu încheie ședința, așa cum au făcut anterior în luna iulie, ci să continue cu aceeași ordine de zi și la următoarele întruniri.
Consilierii au ascultat mai multe informații privind reparația blocurilor energetice la S.A. „Termoelectrica” și Planul Urbanistic Zonal din strada Bucovina. După mai multe discuții, aceștia au aprobat Caietul de sarcini pentru realizarea Planului Urbanistic General, au aprobat recepționarea unor donații sub formă de bunuri și contractarea unui credit din partea Băncii Europene pentru Dezvoltare și Reconstrucție în vederea ameliorării situației la râul Bâc.
Ședința însă s-a încheiat cu replici acide, după ce consilierii PSRM, au hotărât prelungirea ședinței pentru joia următoare, zi în care majoritatea consilierilor PAS, inclusiv președinta ședinței, se vor afla la investirea Parlamentului.
Prezenți la deschiderea ședinței au fost 33 de consilieri. Din cei absenți, doar Eugenia Ceban (PSRM) a informat secretarul că va absenta din motiv de boală. Totuși, puțin timp după începutul ședinței, consiliera s-a prezentat la întrunire și a rămas până la sfârșitul acesteia.
Ședința a început cu dezbateri privind alegerea persoanei care va prezida evenimentul. Consilierii PAS au menționat că, conform rotației, este rândul lor să propună candidat și au propus-o pe Zinaida Popa (PAS). Consilierii PSRM l-au propus pe Victor Poleacov (PSRM). După punerea la vot a propunerilor, a fost aleasă Zinaida Popa - lucru datorat faptului că, consilierii PSRM au întârziat la ședință și doar jumătate de fracțiune era prezentă la vot. Înainte de a începe oficial ședința, consilierii au felicitat-o pe Tatiana Corcimari (PSRM), care își sărbătorea ziua de naștere.
Ulterior, consilierii au dezbătut regulamentul ședinței. Consilierul Alexandr Trubca (PAS) a propus să nu fie oferit dreptul consilierilor de a face declarații politice, deoarece în zilele trecute au fost ședințe la care majoritatea consilierilor s-au expus, iar discursurile cetățenilor să fie la început. Consilierul Andrei Năstase (Platforma DA) a propus ca declarațiile consilierilor să fie la sfârșit, iar cele a cetățenilor, la început. Ceilalți consilieri s-au arătat nedumeriți de propunere. Valerii Klimenko (P. Șor) a menționat că cetățenii vorbesc pentru sine, însă consilierii reprezintă sute de oameni. Vitalie Mucan (PSRM) a declarat că nu-i este clar de ce cetățenii ar trebui să vorbească la început de ședință și nu pot aștepta până la sfârșit și că acest tip de discriminare nu are loc în CMC. Într-un final, după multe dezbateri și votări, atât discursurile cetățenilor, cât și declarațiile consilierilor, au rămas la începutul ședinței.
De pe ordinea de zi au fost retrase subiectele:
7. Prelungirea relațiilor contractuale de comodat a unor încăperi din str. Melestiu, 20 lit. M, Instituției Publice Centrul Social Regional „RENAȘTEREA” - la propunerea lui Roman Cojuhari (PAS).
16. Modificarea planului cadastral și stabilirea superficiei din str. 31 august 1989, 15 - la propunerea consilierului Ion Macovei (Platforma DA).
Ordinea de zi a fost suplinită cu subiectele:
7. Prelungirea relațiilor contractuale de comodat a unor încăperi din str. Vlaicu Pârcălab, 57 lit. A (clădire separată), Direcției generale finanțe a Consiliului municipal Chișinău - la propunerea lui Adrian Talmaci, secretar CMC;
15. Informație privind contractele încheiate de către „Termoelectrica” S.A. privind modernizarea Blocului energetic nr. 1 și proiectul de modernizare a Blocului nr. 2 - la propunerea lui Ion Cebanu (PL);
31. Formarea bunului imobil din str. Mesager, 1 - la propunerea lui Valerii Klimenko (P. Șor);
32. Explicații privind numirea în funcție de șef interimar al Secției control și protecția animalelor din cadrul Direcției generale locativ-comunale și amenajare - la propunerea Angelei Munteanu-Pojoga (PAS).
Subiectul 29, despre neprelungirea relațiilor contractuale cu S.C. „TCI-PRIM” S.R.L. asupra terenului din șos. Hâncești 140/1, trece la p. 6 - la propunerea lui Roman Cojuhari (PAS);
CETĂȚENII PARTICIPĂ
Natalia Strețenco, Irina Samahalova, Marina Cerneațcaia și reprezentanta asociației de părinți a școlii nr. 86 au avut diverse intervenții, fiecare legată de închiderea temporară a școlii nr. 86 din sectorul Buiucani, la care învață aproximativ 150 de elevi. Irina Samahalova și Marina Cerneațcaia sunt mame de copii cu dizabilități. Copiii acestora au fost refuzați de multiple instituții de învățământ, fiind într-un final acceptați la Școala nr. 86. Acum, o dată cu închiderea școlii pentru reparație și transferarea copiilor la alte instituții de învățământ, mamele acestora se îngrijorează privind educația copiilor. Marina Cerneațcaia a menționat necesitatea copilului său de a fi asistat particular în cadrul orelor și că amplasarea copilului într-o altă instituție de învățământ ar putea rezulta în defectarea aparatului auditiv pe care acesta îl utilizează și regresarea stării acestuia. Reprezentanta asociației de părinți a menționat că școala este incluzivă din toate punctele de vedere și s-a arătat îngrijorată în particular de precedentele în ce privește închiderea școlilor „pentru reparații”. Astfel, conform acesteia, ar mai fi instituții care au fost închise timp de un an pentru a fi reparate și, de atunci, așa și stau închise. Mai mult, aceasta susține că pretorul sectorului Buiucani - Vadim Brînzaniuc, și primarul capitalei - Ion Ceban, s-ar contrazice în declarații privind instituția. Astfel, conform unuia, proiectul este gata și fondurile au fost adunate, iar celălalt ar susține că proiectul încă nu e gata, iar fonduri nu au fost găsite. Cetățenele au solicitat să fie reparată școala, însă mai organizat. Astfel, acestea propun ca autoritățile să repare inițial școala nr. 52, ca mai apoi să transfere la această instituție elevii și să fie reparată școala nr. 86.
Subiectul a stârnit discuții din partea consilierilor. Zinaida Popa (PAS) a solicitat să fie creată o Comisie care să inspecteze situația, inclusiv recepționarea unei note informative privind situația. Alți consilieri însă au menționat că asemenea comisie există, iar Angela Munteanu-Pojoga (PAS) ar fi parte a acesteia. Conform lui Munteanu-Pojoga, școala ar fi încă din 1960 și într-o stare deplorabilă, motiv pentru care necesită reparații și reformare completă. Alexandru Odințov (PSRM) a menționat că fracțiunea sa este împotrivă închiderii școlii și în particular împotriva închiderii școlilor cu predare în limba rusă. Roman Cojuhari (PAS) a declarat că acesta este încă un caz în care, deși o asemenea decizie trebuie aprobată de Consiliul municipal înainte de a efectua orice declarații, acest lucru nu s-a întâmplat.
Un locuitor al sectorului Ciocana a menționat că, deși blocul în care locuiește este gestionat de o Întreprindere municipală de gestiune a fondului locativ (ÎMGFL), locuitorii blocului sunt cei care efectuează toate lucrările de întreținere, achitând totodată din fond propriu.
DECLARAȚII
Victor Mîndru (PD) a declarat că situația ecologică impune utilizarea combustibilului cât mai prielnic mediului, în particular cel pe bază de gaz natural comprimat. În cadrul unei cuvântări mai lungi, Mândru a menționat că primăria, având mai multe subdiviziuni care utilizează sau prestează servicii de transport, ar trebui să se modernizeze și să utilizeze astfel de combustibil, mai ales după cazul autobuzelor procurate recent de primărie sau cazul primăriei Bălți. Totodată, acesta a reiterat că, deși autobuzele pe gaz necesită o investiție inițială mai mare, aceasta se răscumpără pe parcursul anilor. Mai mult, unii agenți economici ar fi interesați de construcția unei stații de alimentare cu gaz natural comprimat.
Alexandr Trubca (PAS) a adus aminte tuturor că Victor Mîndru lucrează în calitate de consilier al unui agent economic care comercializează gaz natural comprimat. Consilierul a menționat că avantajele gazului comprimat sunt cunoscute, însă tribuna Consiliului Municipal nu este loc pentru a promova companii anume.
Alexandru Odințov (PSRM) a făcut mai multe declarații, spunând că Stadionul Republican trebuie să rămână al Republicii Moldova că restricțiile în vigoare nu pot fi implementate dacă poliția nu oferă susținere.
Ruslan Verbițchi (Platforma DA) a relatat despre neregulile de la Piața Centrală, citind dintr-o scrisoare care mărturisește despre abuzurile asupra micilor comercianți. Asfel, Verbițchi susține că, contrar dispoziției primarului, administrația Î.M. „Piața Centrală” ar fi solicitat de la comercianți o taxă de 75 lei, dar și o taxă de salubrizare. Astfel, Verbițchi a solicitat demiterea directorului pieții - Ion Pîntea, dar și a adjunctului său - Ghenadie Botezatu.
Durata: 6 ore și 9 minute
Pauză: 13.10 - 14.10
1. Operarea de modificări la decizia nr. 25/1 din 29.12.2020 „Aprobarea și punerea în aplicarea a taxelor locale pentru anul 2021”
Proiectul a fost examinat anterior la ședința din 22 iulie 2021, însă a fost respins după depistarea mai multor neconformități. Acesta are ca scop înlăturarea neconformităților cu Codul Fiscal. Astfel, la aprobarea bugetului local pentru anul 2021, primăria nu ar fi ținut cont de mai multe prevederi ale Codului Fiscal, printre care taxa maximă de piață, care a fost stabilită la 840 lei, deși maximal poate fi doar 100 lei, stabilirea taxei lunară pentru transportatori, taxa privind salubrizarea etc.
Ion Cebanu (PL) s-a interesat privind neclaritatea enunțată pe 22 iulie, și anume diferența între subiecții și obiecții impunerii în cadrul taxei de salubrizare. Raportoarea a menționat că proiectul, așa cum este redactat, presupune că taxa de salubrizare va trebui achitată de fiecare locuitor al imobilului și nu de proprietar.
Proiectul a fost votat inițial ca bază, însă amendamentele propuse nu au fost aprobate, motiv pentru care proiectul a fost votat așa cum era în versiunea inițială.
Statut: Aprobat
Voturi | PSRM | DA | PAS | PL | PP Șor | PD | PCRM | PUN | Neafiliat
Nedelea |
Neafiliat
Bunescu |
Pro | 17 | 3 | 2 | 1 | 1 | 1 | 1 | |||
Contra | 6 | |||||||||
Abțineri | 2 |
2. Modificarea bugetului municipal Chișinău pentru anul 2021
Modificările la buget au loc în urma votării proiectului nr. 1 pe ordinea de zi. Astfel, micșorarea unor taxe în urma racordării cu Codul Fiscal presupune inclusiv micșorarea venitului preconizat inițial din acele taxe. După mai multe discuții și punerea la vot, proiectul nu a fost aprobat. Acest lucru, printre altele, presupune și că primăria nu va putea implementa proiectul privind ajustarea taxelor, votat la punctul 1 al ordinei de zi.
Statut: Reexaminare
Voturi | PSRM | DA | PAS | PL | PP Șor | PD | PCRM | PUN | Neafiliat
Nedelea |
Neafiliat
Bunescu |
Pro | 17 | 3 | 1 | 1 | 1 | 1 | ||||
Contra | 5 | |||||||||
Abțineri | 2 | 2 |
Decizia finală
3. Acceptarea donației din partea Asociațiilor de caritate „Arciconfraternita Di Misericordia” din comunele Certaldo și Gambassi Terme, regiunea Toscana, Italia
Asociația de caritate dorește să doneze municipiului două ambulanțe de model Fiat.
Amendamente:
P. 4 - se completează cu sintagma „Zinaida Pava lenco”
Statut: Aprobat
Voturi | PSRM | DA | PAS | PL | PP Șor | PD | PCRM | PUN | Neafiliat
Nedelea |
Neafiliat
Bunescu |
Pro | 17 | 6 | 6 | 1 | 2 | 1 | 1 | 1 | 1 | |
Contra | ||||||||||
Abțineri |
Decizia finală
4. Aprobarea Acordului de prefinanțare între Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) și Primăria municipiului Chișinău
Acordul de prefinanțare este necesar pentru desfășurarea unui studiu de fezabilitate privind reabilitarea râului Bâc. Studiul va fi desfășurat în luna decembrie și va stabili volumul și mecanismul de finanțare a proiectului de reabilitare. Costul total al proiectului este estimat la 21,1 mil. euro, dintre care BERD este disponibilă să finanțeze până la 8 milioane. Restul cheltuielilor urmează a fi acoperite din alte surse, inclusiv printr-un împrumut de cofinanțare de la Banca Europeană pentru Investiții (BEI).
Alexandr Trubca (PAS) a menționat că acordul presupune întoarcerea unei sume de 30 mii și 10 mil. investite în cazul în care colaborarea cu BERD se încheie. Totodată, acesta a atras atenția asupra faptului că nu a fost făcută publică dobânda acordului. Potrivit raportoarei, pentru a putea afla aceste detalii, este nevoie de o evaluare inițială, iar practica de „break-up fee”, adică fondurile investite pe care va trebui să le achite primăria în cazul întreruperii colaborării, este ceva obișnuit și care a mai fost în trecut. Motivul pentru care, până în prezent, nu s-ar fi observat aceste nuanțe, este că acordurile erau semnate unilateral de către primar.
Olga Ursu, viceprimară, a menționat că returnarea se va efectua în cazul ruperii contractului după semnarea acordului de credit, iar acordul de credit va putea fi negociat anterior. Astfel, riscul privind break-up fee este limitat. Mai mult, efectuarea studiului de fezabilitate cu susținerea BERD nu presupune și creditarea din partea instituției pentru a implementa proiectul de reabilitare, iar primăria va putea apela și la alte instituții, inclusiv pentru obținerea unor granturi în acest sens.
Roman Cojuhari (PAS) s-a interesat privind acordul de creditare care a fost semnat cu BERD pentru proiectul Deșeuri Solide. Potrivit raportoarei, nu există întârzieri în implementarea proiectului, iar întregul proiect este monitorizat de o companie de consultanță internațională. Totodată, raportoarea a menționat că, până în prezent, nu au fost achitate penalități în cadrul proiectului.
Victor Mîndru (PD) a dorit să afle dacă au fost duse tratative cu alte instituții pentru finanțarea studiului de fezabilitate. Conform raportoarei, primăria a expediat mai multe solicitări cu subiecte de interes la mai multe instituții, iar BERD și-a arătat interesul anume la studiul de fezabilitate pentru râul Bâc.
Statut: Aprobat
Voturi | PSRM | DA | PAS | PL | PP Șor | PD | PCRM | PUN | Neafiliat
Nedelea |
Neafiliat
Bunescu |
Pro | 19 | 4 | 6 | 1 | 2 | 1 | 1 | 1 | 1 | |
Contra | ||||||||||
Abțineri |
Decizia finală
5. Aprobarea Acordului de cooperare între orașul Riga, Republica Letonia și municipiul Chișinău, Republica Moldova
Proiectul presupune instituirea unei colaborări cu orașul Riga (Republica Letonia). Subiectul a stârnit discuții aprinse în rândul consilierilor.
Valerii Klimenko (P. Șor) a luat cuvântul și menționat că proiectul nu ar trebui susținut, deoarece „Republica Letonă ar fi o țară cu politică rusofobă”. Acesta a declarat că guvernul leton ar pune în închisoare activiști care doresc să se vorbească limba rusă, iar guvernarea letonă închide școlile cu predare în limba rusă, favorizând limba de stat a Letoniei - letona.
Statut: Aprobat
Voturi | PSRM | DA | PAS | PL | PP Șor | PD | PCRM | PUN | Neafiliat
Nedelea |
Neafiliat
Bunescu |
Pro | 19 | 9 | 6 | 1 | 1 | 1 | 1 | |||
Contra | ||||||||||
Abțineri | 2 |
6. Neprelungirea relațiilor contractuale cu S.C.„TCI-PRIM” S.R.L. asupra terenului municipal din șos. Hîncești, 140/1
S.C. „TCI-PRIM” S.R.L. în 2015 a luat în arendă jumătate de hectar al unui teren municipal aflat pe str. Hîncești 140/1 și a privatizat altă jumătate de hectar a lotului. În 2020 consilierii au vrut să rezilieze contractul de arendă însă nu au fost întreprinse măsurile necesare pentru acest lucru. Totodată, primăria la moment se află în litigiu cu compania respectivă. Contractul de arendă a expirat pe 25 mai 2021, însă în cazul în care consilierii nu votează pentru rezilierea acestuia, contractul ar putea fi prelungit tacit. Între timp, agentul economic care a luat în arendă terenul a început procedura de obținere a documentației de urbanism, astfel încât ar putea apărea construcții private pe terenul respectiv.
Proiectul a cauzat mai multe discuții, consilierii agreând să fie aprobat ca bază, cu condiția introducerii unor amendamente. Printre amendamentele propuse s-a regăsit și necesitatea de a notifica agentul economic despre rezilierea contractului. În caz contrar, Cancelaria de Stat - responsabilă de verificarea legalității deciziilor adoptate de CMC, ar putea să nu avizeze proiectul respectiv și să anuleze decizia. Mai mult, actul ar putea fi contestat în instanță de judecată. Consilierii au avut mai multe schimburi de replici privind amendamentul de înștiințare și au hotărât să plece la pauza de masă, unde să discute posibile soluții, și să voteze din nou o dată reveniți. Totuși, la revenirea după pauză, chiar dacă raportorul a menționat necesitatea de a introduce o sintagmă privind informarea agentului economic despre sistarea contractului, consilierii PSRM nu au votat pentru amendamentul respectiv. Astfel, proiectul a rămas votat ca bază, riscând să fie respins de către Cancelaria de Stat.
Statut: Aprobat
Voturi | PSRM | DA | PAS | PL | PP Șor | PD | PCRM | PUN | Neafiliat
Nedelea |
Neafiliat
Bunescu |
Pro | 17 | 6 | 1 | 2 | 1 | 1 | 1 | |||
Contra | ||||||||||
Abțineri | 8 |
Decizia finală
7. Prelungirea relațiilor contractuale de comodat a unor încăperi din str. Vlaicu Pârcălab, 57 lit.A (clădire separată), Direcției generale finanțe a Consiliului Municipal Chișinău
Proiect introdus la începutul ședinței
Subiectul a fost supus imediat votului și aprobat fără discuții.
Statut: Aprobat
Voturi | PSRM | DA | PAS | PL | PP Șor | PD | PCRM | PUN | Neafiliat
Nedelea |
Neafiliat
Bunescu |
Pro | 17 | 4 | 5 | 1 | 1 | 1 | 1 | |||
Contra | ||||||||||
Abțineri |
Decizia finală
8. Aprobarea rezultatelor inventarierii bunurilor imobile aflate în proprietatea municipiului Chișinău și a societăților pe acțiuni în care Consiliul municipal Chișinău deține cotă-parte integrală sau majoritară, la situația din 01.01.2020
Raportul include lista încăperilor și bunurilor imobile aflate în proprietatea primăriei și a Consiliului municipal, divizate pe subdiviziunile care le gestionează. Documentul este împărțit în două părți: obiective nelocative (1 646 la 1 ianuarie) și total obiective imobile locative gestionate de Direcția generală locativ-comunală și amenajare (2 628 la 1 ianuarie).
Amendamente:
P. 3.24 din tabel, la Liceul Teoretic „Liviu Deleanu” este modificat numărul de obiecte, din un obiect în două obiecte. Valoarea contabilă nu se modifică. Amendament propus de Alexandru Bondarenco (PSRM).
Statut: Aprobat
Voturi | PSRM | DA* | PAS | PL | PP Șor | PD | PCRM | PUN | Neafiliat
Nedelea |
Neafiliat
Bunescu |
Pro | 18 | 6 | 1 | 1 | 1 | 1 | 1 | |||
Contra | ||||||||||
Abțineri |
* Votul consilierilor din Platforma DA nu a fost enunțat.
9. Completarea deciziei nr.11/22 din 16 iulie 2020 „Despre revocarea deciziei nr.5/17-10 din 21.02.2002 „Repartizarea unui lot de pământ din str-la Pietrăriei Ligii de baseball și softball pentru copii”
Potrivit raportorului, Valeriu Bogdan, în iulie 2020 consilierii au votat reîntoarcerea în posesia municipalității a două terenuri aflate în preajma Circului. Acestea fuseseră oferite în 2002 Ligii de baseball și softball pentru copii. Conform deciziei din 2002, asociația nu avea dreptul de a crea construcții capitale și urma să reîntoarcă terenurile cât mai curând municipalității. Totuși, asociația a contestat prevederile respective. Proiectul de decizie actual presupune modificarea deciziei din 2020 și completarea preambulului acesteia, astfel încât să fie prezentată în instanța de judecată. Totodată, conform raportorului, consilierii au votat un Plan Urbanistic Zonal (PUZ) pentru zona respectivă, care include și dezvoltarea terenurilor respective. Mai mult, ar exista diverse dosare la Procuratura municipală asupra persoanelor implicate în utilizarea terenului respectiv, unul dintre procese soldându-se cu o condamnare.
Alexandru Bondarenco (PSRM) s-a interesat privind etapa la care se află procesul de judecată. Conform raportorului, următoarea ședință va avea loc în septembrie, iar până atunci pot fi adunate probe adiționale.
Serghei Burgudji (P. Șor) a propus ca subiectul să fie expediat la reexaminare.
Reprezentantul legal al Asociației Obștești a menționat că decizia din 2020, care este subiectul proiectului de decizie prezentat consiliului, a fost suspendată. Astfel, aceasta nu poate fi modificată, iar încercarea de a face schimbări poate aduce la răspundere contravențională și penală. Totodată, conform reprezentantului, ar fi fost admise încălcări procedurale.
Statut: Aprobat
Voturi | PSRM | DA | PAS | PL | PP Șor | PD | PCRM | PUN | Neafiliat
Nedelea |
Neafiliat
Bunescu |
Pro | 18 | 6 | 6 | 1 | 1 | 1 | 1 | |||
Contra | 1 | |||||||||
Abțineri |
10. Caietul de sarcini pentru elaborarea Planului urbanistic general al orașului Chișinău
Caietul de sarcini prezentat de Svetlana Dogotaru - arhitecta șefă a municipiului, este documentul care reglementează aspectele privind licitația și elaborarea Planului Urbanistic General. Conform acesteia, caietul a fost elaborat și supus consultărilor publice în cinci reprize, și modificat conform propunerilor primite.
Caietul va sta la baza elaborării celui mai important document urbanistic al orașului - Planul Urbanistic General. Acesta a stârnit multe discuții între consilieri și Dogotaru.
Alexandr Trubca (PAS), a ținut să menționeze că prezentarea Caietului în CMC totuși este o informare, și nu un subiect ce trebuie aprobat. Totodată, Trubca a mai menționat că, conform unei decizii aprobate anul trecut, PUG-ul va fi elaborat în baza Planului de Amenajare a Teritoriului Național și a mun. Chișinău (PAT), ultimul document urmând să fie aprobat de către CMC înainte de începerea lucrului asupra PUG-ului. Astfel, consilierul s-a arătat nedumerit de faptul că s-a ajuns la audierile despre Caietul de sarcini pentru PUG deși nu a fost pentru moment aprobat PAT-ul în CMC.
Svetlana Dogotaru a menționat că cele spuse de Trubca corespund adevărului, iar Strategia de dezvoltare socio-economică a orașului (numită și PAT) este încă în proces de elaborare, cu ajutorul unor experți din Federația Rusă. Totuși, conform lui Dogotaru, procesul pentru elaborarea studiului de fundamentare pentru PUG va dura între șase și opt luni, iar arhitecta s-a arătat sigură că în acest timp consilierii vor aproba PAT-ul. Astfel, arhitecta a menționat că nu ar exista riscuri ca lucrul asupra PUG-ului să înceapă fără ca PAT-ul să fie aprobat.
Alexandru Trubca (PAS) s-a interesat și de unul dintre criteriile de selecție a companiei/consorțiului câștigătoare și anume, necesitatea ca acestea să aibă „cel puțin cinci PUG-uri elaborate până în prezent”. Acest criteriu ar limita competiția între companiile din Republica Moldova la Î.M. „ChișinăuProiect” și „UrbanProiect” S.R.L..
Dogotaru a menționat că este adevărat că acest criteriu restrânge competiția la doar două companii, însă menționarea denumirilor acestora presupune vicierea procesului de licitație, „UrbanProiect” S.R.L. are experiență în elaborarea PUG-urilor, iar criteriile caietului de sarcini permit inclusiv selectarea unor companii din străinătate, cu condiția că vor colabora cu o companie din Republica Moldova.
Ulterior, Trubca a reiterat despre faptul că sintagma „Republica Moldova” va limita participarea la licitație la doar două companii, cele menționate anterior, ceea ce este o practică vicioasă. Arhitecta șefă a ripostat că, companiile internaționale pot să aplice, însă în consorțiu cu o companie din Republica Moldova.
Amendamente:
P 2.11, este completat cu alineatele:
- „analiza stării râurilor și bazinelor de apă de pe teritoriul municipiului, precum și fluxul de apă al râurilor și râulețelor și pârăurilor.”
- ”analiza stării zonei de protecție a râurilor și bazinelor de apă de pe teritoriul municipiului”.
P 2.12, este completat cu următoarele alineate:
- „Se vor propune măsuri pentru restabilirea zonelor de protecție a râurilor și bazinelor de apă de pe teritoriul municipiului, precum și măsuri pentru creșterea volumului de apă în acestea”;
- „Se va acorda o atenție specială pistelor pentru biciclete”;
- „Se va acorda o atenție specială în privința existenței obiectelor de cultură în fiecare sector al orașului și să fie stabilit numărul necesar al acestora”;
- „Se va acorda o atenție specială monumentelor istorice cu indicarea materiale a numărului necesar al acestora la 100 000 locuitori și anume: terenuri de sport de tip deschis, complexe sportive de tip închis pentru sporturi în echipă, săli pentru sporturi de luptă și atletică grea, săli pentru alte tipuri de sporturi olimpice, gimnastică, acrobație, scrimă, tenis de masă, tenis de câmp etc, bazine de înot de tip deschis și închis cu o lungime de cel puțin 25 m, săli pentru sporturile de iarnă și baze canotaj”.
În alineatul „elaboratorul va stabili prescripțiile generale și specifice de folosire a terenului din orașul Chișinău în conformitate cu metodologia de zonare urbană realizată de PNUD Moldova din etapa planșe zonale” se înlocuiește sintagma „în conformitate” cu „luând în vedere”.*
P. 2.4, alineatul „formă electronică” se completează cu „documentația în formă electronică se va transmite beneficiarului pe suport magnetic și plasate pe resursa serviciului de tehnologie informatică și securitate cibernetică, precum și pe pagina web oficială a primăriei municipiului”.
Se include necesitatea de a crea cel puțin două parcuri în fiecare sector al capitalei.
* Amendamentele au fost expuse neclar, nefiind specificat la care punct al Caietului de sarcini se referă acestea.
Statut: Aprobat
Voturi | PSRM | DA | PAS | PL | PP Șor | PD | PCRM | PUN | Neafiliat
Nedelea |
Neafiliat
Bunescu |
Pro | 18 | 7 | 1 | 2 | 1 | 1 | 1 | |||
Contra | ||||||||||
Abțineri | 5 | 1 |
Decizia finală
11. Informația privind gradul de implementare a deciziei CMC nr. 13/14-3 din 04 august 2020 „Expunerea la licitație funciară a lotului de pământ din perimetrul bd. Mircea cel Bătrân – str. N. Sulac – str. N. Milescu Spătarul – str. Bucovinei”
După expirarea unor contracte de arendă, s-a decis realizarea unui Plan Urbanistic Zonal pentru zona respectivă care să includă și terenurile ce erau anterior arendate. La moment, terenul respectiv este destinat pentru construcția unor blocuri locative. Informația detaliată este prezentată la punctul nr. 12 de pe ordinea de zi, care vizează același teren.
12. Aprobarea Planului urbanistic zonal pentru terenurile cuprinse în perimetrul bd. Mircea cel Bătrân – str. Nicolae Sulac – Nicolae Milescu Spătaru – Bucovinei
Planul urbanistic cuprinde aproximativ 19 hectare, situate în perimetrul bd. Mircea cel Bătrân, str. Nicolae Sulac, str. Nicolae Milescu Spătaru și str. Bucovina. Pe acest teritoriu se prevede construcția unor blocuri de locuit, în baza codului urbanistic R7 - care permite locuințe colective supraetajate de peste 8 etaje. Conform autorilor proiectului, terenul respectiv la moment nu este utilizat, aceasta fiind o oportunitate de valorificare. PUZ-ul prevede, printre altele, și crearea legăturii cu celelalte sectoare, prin extinderea bd. Mircea cel Bătrân până în zona respectivă. Totodată, alte căi de acces ar fi pe str. Bucovina și str. N. Milescu Spătaru.
Proiectul, totuși, prezintă câteva riscuri. O parte din teren este în zona „R”, existând pericol de alunecări de teren. Astfel, pentru a putea construi conform regimului R7, este nevoie de efectuarea unor lucrări inginerești. Mai mult ca atât, pe loturile respective trece o linie de înaltă tensiune de 100 kv, care ar trebui reamplasată. Totuși, strămutarea acesteia nu este posibilă din motive financiare și logistice, astfel încât proiectanții propun crearea unei zone de protecție în jurul acesteia.
La moment, terenul este împărțit în trei loturi, dintre care pentru primul există autorizație de construcție, iar loturile doi și trei sunt date în arendă, sub sechestru. Proiectanții preconizează divizarea loturilor în parcele cu dimensiuni cuprinse între 1.44 ha și trei ha. Între parcele ar trebui organizate coridoare verzi și piste pentru bicicliști. Totodată, în fiecare parcelă ar trebui să fie terenuri de joacă, parcări auto subterane și spații înverzite. Blocurile construite pe marginea bd. Mircea cel Bătrân ar trebui să fie mai înalte, pe când cele din interior sunt preconizate să aibă între trei și nouă etaje. Conform calculelor proiectanților, complexul rezidențial ar putea aduce până la 11 400 locuitori, dintre care peste o mie de copii. Pentru ei, proiectanții au inclus crearea a două grădinițe cu câte 160 de locuri și a unei școli, cu 1 100 locuri. Totodată, aceștia promit și construcția unei zone sportive și a unui centru multifuncțional.
Roman Cojuhari (PAS) s-a interesat dacă crearea PUZ-ului inclusiv pentru terenurile care sunt obiect al unui litigiu nu ar favoriza de fapt compania parte a litigiului în cazul în care aceasta câștigă în instanță. Conform raportoarei, beneficiarii PUZ-ului sunt proprietarii terenului și anume Primăria mun. Chișinău. Totodată, consilierul s-a interesat despre codurile C2 și R6 împreună, adică organizarea activităților comerciale (restaurante, magazine etc.) la primele etaje și la etajele superioare crearea apartamentelor. Conform lui Cojuhari, o astfel de amenajare va cauza deranj pentru locatari și ar fi de dorit o amenajare separată a acestor facilități. Totuși, raportorii au menționaț că aceasta nu este o problemă a PUZ-ului.
Alexandr Trubca (PAS) s-a interesat despre posibilitatea de a construi o policlinică municipală în zona respectivă, în contextul în care în zona respectivă nu sunt asemenea facilități. Conform lui Dogotaru, în orice zonă C4 este posibil de construit o instituție medicală. Totuși, Trubca a reiterat că terenurile respective vor fi scoase la licitație, motiv pentru care șansele că se va construi acolo o policlinică sunt minime.
Amendamente:
P.1 se completează la sfârșit cu „conform anexei la prezenta decizie” și foaia de titlu a PUZ-ului se completează în partea dreaptă cu textul „Anexa la decizia CMC ce se aprobă”.
Se adaugă p. 4, cu următorul conținut: „Se aprobă decizia Consiliului municipal Chișinău nr. 20/14 din 4/08/2020 cu privire la expunerea la licitație funciară a lotului de pământ din perimetrul bd. Mircea cel Bătrân - Nicolae Sulac - Milescu Spătaru - str. Bucovina.
Statut: Aprobat
Voturi | PSRM | DA | PAS | PL | PP Șor | PD | PCRM | PUN | Neafiliat
Nedelea |
Neafiliat
Bunescu |
Pro | 18 | 7 | 1 | 2 | 1 | 1 | 1 | 1 | ||
Contra | ||||||||||
Abțineri | 6 |
13. Recepționarea și transmiterea obiectivelor
Subiectul a fost examinat și la ședința precedentă, însă nu a acumulat numărul suficient de voturi.
13.1 Recepționarea și transmiterea obiectivelor la balanța instituțiilor publice de învățământ (13 obiective)
La începutul ședinței, Veronica Herța (PL) a solicitat excluderea acestui punct de pe ordinea de zi. Totuși, aceasta a părăsit ședința anterior, iar colegul acestuia - Ion Cebanu (PL) nu a avut întrebări la subiect. Proiectul de decizie nu a stârnit discuții și întrebări. Totuși, consilierii nu l-au votat, acesta acumulând doar 24 de voturi din cele 26 necesare pentru subiectele financiare.
Statut: Respins
Voturi | PSRM | DA | PAS | PL | PP Șor | PD | PCRM | PUN | Neafiliat
Nedelea |
Neafiliat
Bunescu |
Pro | 18 | 3 | 1 | 1 | 1 | |||||
Contra | 1 | |||||||||
Abțineri | 6 | 2 | 1 |
Decizia finală
13.2 Recepționarea și transmiterea obiectivelor la balanță (6 obiective)
Subiectele sunt trecute în proprietatea primăriilor din suburbii și includ rețele de apeduct construite în anii trecuți, astfel încât ulterior să fie trecute în gestiunea „Apă-Canal” și întreprinderea să ofere servicii de aprovizionare.
Statut: Aprobat
Voturi | PSRM | DA | PAS | PL | PP Șor | PD | PCRM | PUN | Neafiliat
Nedelea |
Neafiliat
Bunescu |
Pro | 18 | 5 | 6 | 2 | 1 | 1 | 1 | |||
Contra | ||||||||||
Abțineri | 1 | 1 |
Decizia finală
13.3 Recepționarea și transmiterea obiectivelor la balanță (4 obiective)
Subiectul se referă la patru obiective din suburbii, dintre care un drum în orașul Vadul lui Vodă și reparația sediului primăriei din or. Cricova. Obiectivele au fost construite, la fel, în ultimii zece ani.
Statut: Aprobat
Voturi | PSRM | DA | PAS | PL | PP Șor | PD | PCRM | PUN | Neafiliat
Nedelea |
Neafiliat
Bunescu |
Pro | 18 | 6 | 2 | 1 | 1 | 1 | ||||
Contra | ||||||||||
Abțineri | 6 | 1 | 1 |
Decizia finală
14. Operarea de modificări la decizia Consiliului municipal Chișinău nr. 9/39 din 16.01.2019 „Recepționarea și transmiterea unor obiective”
Decizia nr. 9/39 din 16.01.2019 a aprobat 16 obiective de canalizare în suburbii. Acum, se solicită transmiterea acestora în gestiunea Î.M. „Apă-Canal”. Suma totală a investițiilor a fost de 38 milioane.
Statut: Aprobat
Voturi | PSRM | DA | PAS | PL | PP Șor | PD | PCRM | PUN | Neafiliat
Nedelea |
Neafiliat
Bunescu |
Pro |
Publicat de:DistribuiePutem să îți recomandăm și aceste materiale
19 nov. 2024
(Transcriere) Ședința primăriei din 18 ...
12 nov. 2024
(Transcriere) Ședința primăriei din 11 ...
05 nov. 2024
(Transcriere) Ședința primăriei din 4 ...
30 oct. 2024
(Transcriere) Ședința primăriei din 28 ...
22 oct. 2024
(Transcriere) Ședința primăriei din 21 ... |