PrimariaMea
Mesaje contradictorii de la autorități privind Planul Urbanistic General Image
12 nov. 2020

Mesaje contradictorii de la autorități privind Planul Urbanistic General

Noi discuții, critici și confuzii legate de elaborarea Planului Urbanistic General. Viceprimarul Victor Chironda a declarat că nu este de acord ca Planul Urbanistic General să fie elaborat prin sponsorizare și că trebuie să fie respectată procedura. Pe de altă parte, arhitecta șefă, Svetlana Dogotaru, a comunicat că viceprimarul a semnat fără obiecții planul de acțiuni, iar dacă nu se dorește oferta de sponsorizare, aceasta trebuie refuzată pe cale oficială. Iar primarul Ion Ceban, în raportul său de activitate, spune că  sponsorii vor să renunțe și acuză atât CMC-ul, cât și executivul de iresponsabilitate.

 

Chironda: „din start nu am fost de acord”

La 14 octombrie, în cadrul emisiunii televizate „Politica”, a fost pusă în discuție oferta de sponsorizare a Planului Urbanistic General de către Asociația Centrul de Cercetare pentru Dezvoltare Durabilă din București (ACCDD). Procesul a fost criticat de activiști, experți și consilieri. Primăria Mea a scris detaliat despre ce nu este în regulă cu acest proces.

Victor Chironda a declarat că propunerea a fost acceptată de Primăria Chișinău din lipsă de bani. Însă acesta din start nu a fost de acord ca PUG-ul să fie sponsorizat:

„El poate fi co-finanțat, dar totuși principala responsabilitate trebuie să aparțină primăriei. De asta eu mi-am asumat personal să vin în fața Consiliului la elaborarea bugetului să solicit, așa cum am discutat anterior, cele 20 de milioane de lei pentru elaborarea PUG-ului, pentru anul viitor și, conform tuturor procedurilor, să începem procedura de achiziție a PUG-ului.”

Acesta a mai menționat că, în urma discuțiilor cu consilierii, cu primarul, cu arhitecta șefă, s-a ajuns la concluzia că acum se lucrează doar pe partea de strategie de dezvoltare a mun. Chișinău. Acesta a încheiat prin a spune că:

„PUG-ul, vă garantez că, trebuie să fie elaborat conform tuturor procedurilor legale, adică cu alocare de bani din bugetul municipal, cu elaborarea caietului de sarcini de către Direcția Arhitectură, cu inițierea unui tender internațional, de dorit, astfel încât să atragem un consorțium de companii: fie o companie străină, una locală, fie totalmente străină. Nu contează. Dar să fie o companie credibilă și să începem elaborarea unui PUG cu credibilitate maximă.” 

 

 

Dogotaru: „sper să fie depășite neînțelegerile, pentru a nu pierde această oportunitate”

Primăria Mea a expediat o solicitare de informație către arhitecta șefă a municipiului, Svetlana Dogotaru, pentru a afla la ce etapă se află cooperarea cu Asociația Centrul de Cercetare pentru Dezvoltare Durabilă și dacă se caută fonduri din alte părți pentru elaborarea PUG-ului. 

Aceasta a spus că nu este abrogată decizia CMC referitor la elaborarea PUG-ului. La moment, procesul s-a oprit la lipsa avizului asupra contractului din partea comisiei economie și buget. Comisia a transmis documentul la reexaminare, fără însă a avea obiecții la text. Totodată, ACCDD poate să își retragă oferta de sponsorizare în caz că autoritatea publică nu reușește să-și rezolve problemele interne. 

Dogotaru a mai spus: „dacă nu dorim acest ajutor, trebuie să fim onești și să recunoaștem pe căi oficiale că nu acceptăm oferta, dar nu prin apropouri la emisiuni.” Aceasta a declarat că a solicitat lui Virgil Profeanu (directorul Asociației) să prelungească termenul de valabilitate a ofertei și speră  să fie depășite neînțelegerile, pentru a nu pierde această oportunitate.   

Referitor la declarația lui Chironda că din start nu a fost de acord cu această ofertă, Dogotaru a scris că: „pentru mine aceasta a fost o noutate auzită în premieră la această emisiune televizată. Proiectul deciziei CMC prin care s-a aprobat planul de acțiuni a fost contrasemnat de către viceprimar, în modul stabilit, fără obiecții sau avize negative.” 

Totodată, arhitecta șefă nu exclude posibilitatea de a elabora PUG-ul din sursele bugetare, astfel dacă ACCDD refuză să păstreze oferta de sponsorizare, rămâne CMC să decidă dacă va aloca circa 20 de milioane de lei în bugetul pentru anul 2021. Aici puteți citi întreg răspunsul la solicitarea noastră de informație.

Ceban: „mie îmi pare rău că atât executivul, cât și legislativul s-au mișcat foarte greu și au pus tot felul de blocaje”

La prezentarea raportului de un an de activitate, primarul Ion Ceban a dat vina atât pe executiv, cât și legislativ, pentru că au pus obstacole în procesul de conlucrare cu ACDD:

Vedem că aici un grup de oameni, localizat în CMC, dar și executivul, că și acolo avem multe probleme cu picioare lungi, au făcut tot posibilul ca acest lucru să nu fie realizat. Noi am primit scrisorile prin care partea română ne spune că vrea să renunțe, pentru că aceste abordări nu sunt nici serioase, nici corecte.

Totodată, edilul menționează că vor fi luați bani din bugetul municipal: „vom cheltui bani publici pe care putem să îi orientăm pentru piste biste pentru bicicliști, trotuare, drumuri.

***

Primăria Mea accentuează că, în continuare, nu există o declarație oficială de încetare a cooperării cu ACCDD. Chironda spune că nu este respectată procedura, Dogotaru că va cere părții române să prelungească oferta, iar Ceban - că vor fi cheltuiți bani din buget, iar unii atât din legislativ, cât și din executiv sunt iresponsabili.

Primăria Mea își menține poziția: partenerii autorităților publice nu trebuie să aibă suspiciuni de integritate, iar procedura și transparența trebuie respectate, chiar dacă aceastea costă. De aceea, recomandăm autoritățile să se abțină de la prezentarea unor false alegeri: proces transparent și corect sau trotuare și drumuri. Vom monitoriza procesul și vom reveni cu actualizări. 


Autoare: Vlada Ciobanu

 


Publicat de:

Distribuie