De ce trebuie să protejăm mozaicurile din Chișinău

Oriunde în spațiul postsovietic, pe clădirea unei mari instituții din vreo capitală sau pe o stație de așteptare uitată în afara unui sat, putem descoperi desene colorate, create din bucăți mici de diverse materiale – mozaicurile. Multe din ele au fost lăsate de izbeliște, degradând încet, iar altele – au fost demolate. Deseori, locuitorii nu-și bat capul de ele, mai ales pentru că li se asociază cu perioada sovietică. Totuși, multe mozaicuri reprezintă o valoare culturală incontestabilă. 

În ultima vreme, în multe din țările post-sovietice, activiștii documentează mozaicurile existente și promovează ideea păstrării lor. La Chișinău, recent a fost demontat un al doilea mozaic, lucru ce a stârnit mai multe discuții. Unii spun că este o tendință bună, pentru că mozaicurile nu sunt pur și simplu distruse, ci sunt salvate; alții explică că un mozaic nu poate fi mutat, el este gândit în combinație cu clădirea și împrejurimile. Explicăm de ce mozaicurile sunt importante, ce se întâmplă în alte orașe și ce trebuie să păstrăm la noi. 

 

O scurtă istorie a mozaicurilor 

Mozaicurile nu au fost o invenție a sovieticilor, însă ei au fost cei care au utilizat acest tip de artă monumentală atât de masiv la nivel de stat, pe un teritoriu atât de extins. Ele erau populare în perioada antică romană, când decorau casele patricienilor; iar în spațiul est-european, înainte de perioada sovietică, erau utilizate mai ales în biserici. 

Un mozaic reprezintă un ornament sau o imagine compusă din bucăți mici, numite și tesselle-uri, de diferite mărimi sau culori, de piatră, sticlă sau ceramică; închegate de mortar și acoperind anumite suprafețe.

 În 1925, Vladimir Frolov realizează două steme ale URSS pe Gara Kievsky din Moscova. Acesta este începutul mozaicului sovietic. După ce atelierul lui Frolov decorează în 1929-1930 mausoleul lui Lenin, popularitatea mozaicurilor se răspândește.  Ele împodobesc marile gări neoclasice, teatrele și stațiile de metrou din Moscova. Operele se înscriu organic în ambițiile arhitecturii monumentaliste ale lui Stalin. Pe vremea lui Hrușciov, în anii 1950, cunoscut pentru preferințele sale pentru construcțiile ieftine și simple, acestea ies din modă. Revin însă în perioada lui Leonid Brejnev, la sfârșitul anilor 1960. Conform Evei Rukhina, jurnalistă și cercetătoare din Moscova, citată de publicația The Guardian, la sfârșitul perioadei sovietice, orice clădire publică nouă avea automat 5% din buget alocat „elementelor artistice”. 

Inițial, mozaicurile ilustrau scene ale revoluției și portrete ale conducătorilor și decorau teatrele și academiile militare. Ulterior, locul soldaților și muncitorilor a fost luat de imaginea Stalin. Puține dintre acestea au fost păstrate.

Mai aproape de anii 1970, mozaicurile apar în holurile școlilor și instituțiilor medicale și altor clădiri cu destinație socială importantă. Pe lângă eroii tradiționali – cosmonauți, profesori, pioneri sau sportivi – se creau și imagini abstracte. Mesajele țineau în general de promovarea idealurilor comuniste, de muncă, patriotism, prietenie și cooperare; deși de multe ori artiștii își asumau o anumită libertate de exprimare. 

Mozaic la Centrul Mamei și a Copilului. Sursa: https://locals.md/2012/kishinyovskaya-mozaika-graffiti-mssr/
Mozaic la Institutul Mamei și Copilului. Sursa: https://locals.md/2012/kishinyovskaya-mozaika-graffiti-mssr/

Mozaicurile sunt un tip de artă foarte durabilă. Descoperirile din perioada antică demonstrează acest lucru. De asemenea, sunt foarte costisitoare – având nevoie de resurse de bani, umane, materiale și de timp. Deseori, ele erau făcute de marii artiști ai perioadei. O clădire cu un mozaic era una importantă și prestigioasă. Aceste două lucruri, rezistența și prețul înalt, combinate cu funcția social-ideologică și monumentalismul, fac mozaicurile atât de atractive pentru puterea sovietică. 

După căderea URSS, soarta mozaicurilor e aceeași, indiferent de țară: au fost distruse pentru a șterge funcția lor propagandistică, au fost demolate de noii proprietari sau au fost uitate și lăsate de izbeliște.

 

Ce se întâmplă cu mozaicurile în alte state postsovietice 

În  ultimii ani, activiști și artiști din alte țări au început a documenta mozaicurile sovietice. Astfel, ei promovează ideea păstrării lor, dar și generează o discuție în societate despre atitudinea față de trecutul sovietic.

 

„Izolyatsia”: arhivă online 

În Ucraina, un grup de curatori și de voluntari au inițiat un proiect de a proteja, păstra și promova mozaicurile sovietice din țară – „Izolyatsia”. Lubava Illyenko, una din membrele echipei, spune că încearcă să adune informație despre mozaicuri: cine sunt artiștii, când au fost create și oricare altă informație: „colectăm totul, până dispare”.
După căderea URSS, multe mozaicuri au fost avariate sau distruse. Mai recent, demolările au fost rezultatul mai multor valuri de „decomunizare”, inclusiv adoptarea unei legi care interzice simbolurile comuniste. Pe lângă aceasta, multe au degradat din cauza vârstei sau au dispărut din cauza proprietarilor privați cărora nu le pasă de lucrările de artă de pe clădirile lor. 

Izolyatsia a creat și menține o arhivă online, cu acces liber, destinată catalogării tuturor mozaicurilor sovietice din Ucraina. Site-ul include o hartă a mozaicurilor și informații despre artiști.
Activista spune că fiecare operă de artă ar trebui păstrată. Totodată, ea apreciază operele pentru că ele combină imaginile tipice sovietice cu caracteristicile locale ucrainene. 

 

„Decomunizat”: documentare fotografică 

Evgheni Nikiforov este și el ucrainean și a documentat peste 1000 de mozaicuri și alte exemple de artă monumentală în proiectul său „Decomunizat: mozaicurile sovietice ucrainene”. Acesta spune că a început în 2013 să observe schimbările în spațiul public și atitudinea oamenilor față de arta monumentală. Pentru el, mozaicurile sunt o modalitate de a te adânci în istoria unei localități. Ele reprezintă deseori subiecte din sfere variate ale vieții, povestesc despre profesiile unui „cetățean de rând”, care merită a fi studiate.

Mozaic din Harkov. Sursa: https://www.admagazine.ru/architecture/arhitektura-v-obektive-sovetskie-mozaiki
Mozaic din Harkov. Sursa: https://www.admagazine.ru/architecture/arhitektura-v-obektive-sovetskie-mozaiki


Nikiforov recunoaște că, desigur, mozaicurile erau un instrument de propagandă, dar nu mereu ideologică. În mare parte, ele povestesc despre lume, sport, muncă, cosmos, străduința de a dezvolta omenirea și despre fapte istorice. 

Arta monumentală a fost creată de cei mai interesanți artiști ai timpului lor și, în cursul cercetărilor mele, am avut ocazia să mă familiarizez cu arta anilor 1960 și 1970. În această perioadă, mulți artiști care nu au recunoscut canoanele realismului socialist au găsit o ieșire creativă în mozaicurile monumentale. Controlul ideologic și estetic în acest domeniu nu a fost atât de strict și le-a permis să experimenteze”.

 

„Monumental Almaty” – mozaicurile prin ochii străinilor 

Dennis Keen, un cetățean american, care locuiește în Almaty, Kazahstan, a început un proiect de documentare și promovare a acestui tip de artă monumentală. Inițial, acesta le documenta pe blogul său personal, apoi, aflând că multe din ele sunt în pericolul de a dispărea, a creat o pagină aparte și caută cât mai multă informație despre fiecare dintre mozaicuri. Face fotografii și le publică pe Monumental Almaty. Acesta spune că: „Artiștii din Kazahstan au lucrat cu teme care mi se par deosebit de convingătoare, cum ar fi explorarea spațiului (din cauza cosmodromului Baikonur) și viața nomadă (care reflectă cultura tradițională kazahă). Poate pentru că artiștii lucrau la o distanță mare de Moscova, nu există prea multe ciocane și seceri sau lenini. În schimb, era obișnuit să fie reprezentate elemente ale culturii locale, cum ar fi folclorul și costumele tradiționale”. Keen mai remarcă și faptul că amplasarea mozaicurilor în spațiul public era o modalitate ca arta vizuală să nu fie adresată doar elitelor, ascunsă în muzee, ci să fie vizibilă pentru toți.

Autori: Nikolai Tsivchinsky and Moldakhmet Kenbaev (1971). Sursa: https://www.calvertjournal.com/features/show/11093/almaty-monumental-art-dennis-keen#lg=1&slide=1
Autori: Nikolai Tsivchinsky and Moldakhmet Kenbaev (1971). Sursa: https://www.calvertjournal.com/features/show/11093/almaty-monumental-art-dennis-keen


El rezonează cu ceea ce spun colegii din Ucraina și anume că mozaicurile reprezintă mult mai mult decât simpla propagandă sovietică: 

„Puține dintre lucrările de artă au fost legate direct de politica Partidului Comunist, având mai degrabă tendința de a se concentra pe realizările poporului sovietic și valorile umaniste legate de sănătate, educație și familie”.

Unii consideră că în Almaty au rămas mai multe mozaicuri, pentru că, în 1997, capitala țării a devenit Astana, astfel investițiile și construcțiile au fost concentrate acolo. 

***

Aceste trei inițiative promovează ideea păstrării mozaicurilor, pentru că au o mare valoare artistică, fiind create de personalități apreciate în perioada respectivă; și nu sunt numaidecât un instrument de propagandă – mulți artiști reușind să creeze lucrări abstracte sau să meargă chiar împotriva „comenzii de stat”.  Chiar și atunci când reprezintă direct mesaje legate de puterea sovietică, mai degrabă pot genera discuții despre înțelegerea și atitudinea noastră față de trecut decât despre propaganda politică.

 


Mozaicurile chișinăuiene: „de cea mai înaltă calitate artistică”

Recent, încă un mozaic din Chișinău a fost demontat, cu intenția de a fi plasat pe o altă clădire. Este vorba de „Legenda Chișinăului” de Mihai Burea (îl puteți vedea în imaginea reprezentativă). Aceasta a readus în discuție subiectul: ce facem cu mozaicurile? Unii consideră că „deja este mai bine”, pentru că mozaicul nu a dispărut pur și simplu, ci a fost demontat, cu scopul de a fi plasat pe altă clădire, alții spun că un mozaic este strâns legat de clădirea și zona pentru care a fost conceput.
Am discutat cu Natalia Podlesnaia, care a făcut teza de doctor în studiul picturii monumentale din Republica Moldova. Aceasta ne-a comunicat că primele mozaicuri din Chișinău au fost realizate la începutul anilor ‘50, dar acestea deja au dispărut. Cele care apar mai târziu, spune ea:

sunt de cea mai înaltă calitate artistică. Fiind o comandă de stat, proiectul trebuia să treacă de două comisii, care luau o decizie în funcție de compoziție, culoare și încadrarea în ambientul urban.”

Câteva dintre numele notorii care și-au lăsat opera pe pereții capitalei sunt Mihai Burea, Vladislav Obuh, Aurel David, Filimon Hămuraru și Pavel Obuh.
În anul 2012, portalul locals.md compila o listă de 36 de mozaicuri din or. Chișinău. Multe dintre ele se află pe străzile centrale, altele pe instituții de învățământ sau de sănătate sau chiar în zone rezidențiale mai îndepărtate: la intersecția străzii Muncești și Dimineții. Acestea au o varietate de simboluri și mesaje: struguri, personaje din povești, unde de radio, muzicieni, oameni de știință și medici, steaua socialistă și alte motive. Deseori, acestea sunt strâns legate de destinația socială a clădirii.
Natalia povestește că funcția monumentală a unui mozaic este legată de clădire: „Nu poți muta o clădire și ea în continuare să fie percepută la fel. Exact așa nu poți muta mozaicul. E cum ai pune un colier de diamante peste un maiou de sport.” Aceasta continuă a spune că „așa cum picturile au o ramă care influențează foarte mult percepția oamenilor, așa și rama unui mozaic o reprezintă clădirile din jur, șirul de copaci, drumurile, absolut tot.” Și Lubava Illyenko, de la Izolyatsia, este de aceeași opinie:

„Atunci când vorbim despre conservare, mozaicurile au fost create exact pentru aceste locuri, pentru aceste clădiri. A fost o decizie arhitecturală. Este foarte important să fie păstrat acolo, în locul în care a fost creat, deoarece este o sinteză de arhitectură, de spațiu, de semnificație a spațiului și așa mai departe.”

Nu toate mozaicurile din Chișinău sunt înregistrate ca monumente istorice de nivel local sau național. Cel de pe școala de arte A. Stîrcea, sau de la Universitatea de Medicină, din holul Autogării și altele sunt protejate.

Mozaicul de la Autogara centrală: „Orașul înflorește și se construiește”. Autor: Mihai Burea. Sursa: https://locals.md/2012/kishinyovskaya-mozaika-graffiti-mssr/
Mozaicul de la Autogara centrală: „Orașul înflorește și se construiește”. Autor: Mihai Burea. Sursa: https://locals.md/2012/kishinyovskaya-mozaika-graffiti-mssr/

Unele însă riscă să dispară pentru totdeauna, cum ar fi memorabilul „Plugar Cosmic”, al lui Aurel David, care acoperă un perete al fostului Centru pentru Tineret „Iurie Gagarin”. Clădirea este privatizată de decenii, lăsată de izbeliște, iar intențiile asupra mozaicului nu sunt clare.

Plugarul Cosmic al lui Aurel David. Sursa: https://romd.socialistmodernism.com/wp-content/uploads/2018/08/DSCF9580-2.jpg
Plugarul Cosmic al lui Aurel David. Sursa: https://romd.socialistmodernism.com/wp-content/uploads/2018/08/DSCF9580-2.jpg


Chiar și cele protejate dispar. Pentru că doar mozaicul este înregistrat ca monument, nu și clădirea, proprietarii preferă să le scoată. Deja două mozaicuri, ambele ale lui Mihai Burea – „Atributele artei” (str. Kiev) și „Legenda Chișinăului” (Negruzzi 2) – au fost demontate. În cazul primuia, s-a identificat o nouă locație – gardul Teatrului Național de Operă și Balet, deși la doi ani de la demontarea acestuia, mozaicul rămâne ascuns de ochii lumii. Pentru cel de-al doilea, autoritățile încă mai caută un loc nou. 


Mosaics of Moldova

Între timp, a apărut o pagină dedicată artei mozaicurilor în Moldova și au lansat o hartă a acestora. Am discutat cu Anetta Dabija, una din membrele inițiativei, aceasta a spus că:

mozaicurile sunt niște lucrări tehnice decorative printre cele mai populare în toată lumea. Noi am avut norocul să ne alegem cu o multitudine de astfel de lucrări prin toată republica.”

Anetta consideră că ele sunt obiecte de patrimoniu: „așa cum ne spun cercetătorii din domeniu, și, din păcate, foarte multe dintre ele deja au fost distruse sau au ajuns într-o stare deplorabilă. Din acest considerent majoritatea trebuie incluse în Registrele Naționale sau Locale pentru protecția lor juridică. Este un prim pas important pentru valorificarea acestora și, de ce nu, transformarea lor în obiecte de atracție turistică.”
Ca o soluție pentru păstrare, Anetta vede, în primul rând, necesitatea ca autoritățile să studieze mozaicurile și să le asigure protecția necesară.

 

Mozaicurile – arta din spațiul public care ne învață despre trecut

Mozaicurile reprezintă munca unora dintre cei mai buni artiști moldoveni ai vremii, făcute cu eforturi financiare și umane colosale. Lucrări de asemenea nivel nu vor fi realizate în curând în Chișinău. Acestea trebuie documentate, păstrate, reabilitate și promovate. Iar, așa cum ne învață cei din alte țări cu aceleași probleme, mozaicurile cu o încărcătură mai mare ideologică nu trebuie să ne sperie, ci trebuie să încurajeze discuții necesare despre trecutul nostru.
Autoritățile ar trebui să depună eforturi pentru a cartografia mozaicurile, a stabili necesitățile de intervenție pentru fiecare dintre ele și a identifica soluții pentru un cadru legal eficient pentru situațiile când clădirile sunt în proprietate privată.

Mozaicul care a fost demontat de pe clădirea Palatului Sindicatelor: „Atributele artei”, 1971, Mihai Burea. Sursa: https://locals.md/2012/kishinyovskaya-mozaika-graffiti-mssr/
Mozaicul care a fost demontat de pe clădirea Palatului Sindicatelor: „Atributele artei”, 1971, Mihai Burea. Sursa: https://locals.md/2012/kishinyovskaya-mozaika-graffiti-mssr/


Unele din cele mai excepționale mozaicuri stau departe de ochii lumii, altele riscă să dispară pentru totdeauna, iar intervențiile trebuie să fie urgente. Mai mult, autoritățile nu ar trebui doar să lanseze apeluri publice pentru a găsi locuri de amplasare a „Legendei Chișinăului”, ci ar trebui să facă comisii din experți care ar putea identifica acel spațiu care să asigure „rama” oarecum potrivită pentru mozaic – să analizeze împrejurimile, distanța și percepția. Desigur, cetățenii pot participa în acest proces, dar profesioniștii trebuie implicați în egală măsură.
Totuși, atât autoritățile, cât și agenții privați, proprietari ai clădirilor, ar trebui să realizeze moștenirea culturală prețioasă care le-a revenit și să o protejeze.  

*Sursa fotografiei reprezentative: https://www.kathmanduandbeyond.com/legend-chisinau-moldova/?

Autoare: Vlada Ciobanu


P.S. Dacă cunoașteți vreun mozaic în satul sau orașul vostru, sau ați descoperit vreunul prin țară, puteți expedia fotografiile la adresa de email: mosaics@savechisinau.org, incluzând următoarele informații: locația sau adresa, autoarea/ul fotografiilor și dacă se cunoaște: denumirea, autorul și anul realizării mozaicului.
Dacă îți place ce facem și consideri că merităm susținerea ta, ne-o poți oferi redirecționând 2% din impozitul tău pe venit către organizația noastră.

IDNO: 1017620003813

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Subscrie

Scrie o petiție

Contacte

Adresa postala:

MD-2012 Chisinau

str. Sciusev 101

E-mail:

echipa@primariamea.md