PrimariaMea
Tichetarea electronică - un deceniu de implementare Image
08 iun. 2020

Tichetarea electronică - un deceniu de implementare

Tichetarea electronică este „subiectul etern” al Primăriei municipiului Chișinău. De la prima sa mențiune și încercare de implementare a trecut deja un deceniu, iar în fiecare an putem găsi cel puțin un articol în spațiul public, în care se menționează că „de la anul, vom avea tichetare electronică în Chișinău”. La ședința din 25 mai 2020, viceprimarul Victor Chironda a menționat că procesul avansează și din 2021 tichetarea electronică va fi implementată. 

Anul 2020 – vom avea tichetare electronică în 2021!

Calitatea transportului public din Chișinău lasă de dorit. Troleibuzele nu circulă conform orarului, sunt deseori suprapline, o parte dintre ele sunt într-o stare deloc corespunzătoare, iar pasagerii petrec mult timp în ambuteiaje. Discuțiile despre cum se poate de ameliorat transportul public au loc încă din 2006, însă acestea nu au avut mult succes pe parcursul anilor. Abia în anul 2020, mai multe dintre măsurile de îmbunătățire ale transportului public, discutate timp de un deceniu, au fost implementate, mai mult sau mai puțin reușit.

La sfârșitul anului 2019, a fost implementată, în regim de testare, geolocalizarea cu GPS a unităților de transport, datorită căreia locuitorii puteau vedea în cât timp va ajunge troleibuzul la stația dorită. Subiectul a dispărut rapid din vizorul publicului, iar la moment aplicația de urmărire a unităților de transport nu mai arată vehicule pe hartă. În primăvara 2020, au fost implementate, în regim de testare, benzile dedicate transportului public. Totuși, mai multe persoane au criticat implementarea măsurii, benzile fiind aplicate de o culoare diferită de cea menționată în regulamentul circulației rutiere, lucru care a creat confuzii în rândul șoferilor. 

La 25 mai 2020, pe ordinea de zi a ședinței primăriei a ajuns un subiect despre care se discută din 2010 – tichetarea electronică. Viceprimarul Victor Chironda a menționat că într-o lună se va lansa procesul de organizare a unui parteneriat public-privat, ca la finalul acestui an să fie deja ales printr-un tender operatorul economic care va implementa sistemul. Rezultatul ar fi ca, în anul 2021, să avem un sistem de tichetare electronică funcțional pentru mun. Chișinău. Vom urmări evoluția acestui subiect, în speranța că epopeea tichetării electronice se va sfârși după un deceniu de încercări.

Tichetarea electronică: transparență și eficiență

Tichetarea electronică presupune că, în locul cumpărării biletului pentru transport public de la taxator, acesta este achitat electronic, cu un card. Aceasta este un instrument eficient de a asigura transparența veniturilor per unitate de transport. Mai mult, atunci când acesta este implementat cu un card ce trebuiește validat la intrare, tichetarea electronică permite colectarea datelor despre numărul de pasageri îmbarcați pe o rută, sau la o stație specifică, sau chiar la o oră anumită. Analiza datelor ajută la eficientizarea transportului public cu suplinirea de rute acolo unde este necesar și micșorarea numărului de autovehicule în circulație la alte ore sau pe alte rute. Totuși, tichetarea electronică este și un subiect controversat, din cauza taxatorilor, care vor fi nevoiți să se reprofileze o dată cu implementarea acestui sistem. Am expediat o solicitare în acest sens către autoritățile competente și vom reveni la subiect.

Un deceniu de promisiuni – file din istorie

Problema ineficacității transportului încearcă a fi rezolvată încă din anul 2006, o dată cu publicarea Strategiei de dezvoltare a transportului public în mun. Chișinău. Scopul acesteia era de a face transportul public mai eficient și atrăgător pentru locuitorii municipiului, prin implementarea unei serii de măsuri în acest sens. 

Începând cu anul 2010, municipalitatea a încercat să implementeze mai multe măsuri de sporire a fiabilității, prin inovații precum sistemul de geolocație și sistemul de tichetare electronică. Sistemul de localizare prin GPS urma a fi implementat până la sfârșitul anului 2011, iar tichetarea electronică - până la sfârșitul anului 2012. Totuși, anul 2012 a trecut, iar nici geolocalicarea, nici tichetarea electronică nu au fost implementate. În anul 2013, a fost elaborată Strategia de transport a mun. Chișinău, iar pe 21 octombrie 2014, CMC a aprobat Strategia transportului public a mun. Chișinău 2015-2025. Strategia respectivă prevedea implementarea tichetării electronice, implementarea geolocației prin GPS, redesenarea itinerarelor existente și crearea benzilor de circulație dedicate transportului public.

Anii s-au scurs, iar tichetarea electronică a redevenit o prioritate abia în anul 2017, când a fost reinclusă pe ordinea de zi a CMC. În data de 3 noiembrie 2017, a fost creat un grup de lucru responsabil de elaborarea caietului de sarcini în baza căruia urma a fi implementat acest sistem. La ședința CMC din 27 noiembrie 2018, subiectul tichetării electronice a fost iarăși adus în discuție. Atunci, caietul de sarcini fusese deja creat, fiind la etapă de traducere în limbile rusă și engleză. La ședința CMC s-a discutat despre implementarea procesului de taxare electronică și, după o dispută cu privire la imposibilitatea de a instala un sistem de monitorizare a pasagerilor (senzori instalați la intrare în unitatea de transport pentru a verifica câți pasageri intră și iese), subiectul a fost iarăși pus în așteptare. Subiectul a dispărut din ordinea de zi a consilierilor, apărând iarăși la ședința din 5 iulie 2019, atunci când a fost examinat la solicitarea consilierului Ion Ceban (PL). În cadrul ședinței, Ion Ceban a acuzat primăria că ar face modificări în caietul de sarcini pentru a avantaja un agent economic și fără a consulta CMC. Modificările respective ar fi permis crearea de parteneriate public-private, care ar fi însemnat posibilitatea agenților economici de a încasa venituri din transportul public electric, precum și împiedicat companiilor cu un rulaj de mai puțin de 10.000 EUR să participe la licitație. Tichetarea electronică a fost amânată, iar subiectul iarăși a dispărut din vizorul publicului, fiind menționat în 2019 doar în promisiunile electorale ale candidatului PPDA – Andrei Năstase.

Pe 19 mai 2020, subiectul a fost iarăși abordat la ședința CMC, atunci când viceprimarul Victor Chironda a propus efectuarea câtorva schimbări la carnetul de sarcini cu privire la implementarea taxării electronice. În special, s-a hotărât ca procesul de tichetare electronică să fie implementat prin intermediul unui parteneriat public-privat, din cauza lipsei de resurse financiare și instituționale ale Primăriei. 

Tradițional, vom continua să monitorizăm acest subiect, cu speranța că anul 2021 va fi cel bun. 

Autoare: Cristina Sîrbu


Publicat de:

Distribuie