PrimariaMea
08 nov. 2017

Ședința CMC din 8 noiembrie 2017

La ședință au fost prezenți doar 7 consilieri, reprezentanți ai PCRM, PLDM, PPEM (inclusiv Ruslan Codreanu) și consilierul independent Ion Ștefaniță. În lipsa cvorumului, ședința Consiliului municipal nu a avut loc. Cei prezenți au profitat de ocazie pentru a exprima nedumerirea față de lipsa consilierilor de la ședință.

8-noiembrie-2017

Veaceslav Bulat (PPEM) s-a adresat colegilor care nu au fost prezenți la ședință și i-a îndemnat să participe la ședințele CMC, dar și la cele ale comisiilor din care fac parte.

Vasile Chirtoca (PCRM) a declarat că fracțiunea pe care o reprezintă nu face politică în CMC și salută numirea Silviei Radu în calitate de primar interimar. El de asemenea a îndemnat colegii să participe la ședințe.

Ion Ștefăniță a menționat că Silvia Radu va fi persoana care va împăca toate părțile și, cu ajutorul ei, vor fi realizate proiecte frumoase pentru oraș.

Silvia Radu a calificat ca lipsă de respect față de chișinăuieni faptul că consilierii nu au fost prezenți la ședință și nu au soluționat problemele municipiului și ale cetățenilor care așteaptă ca peste 1000 de cereri să fie aprobate de mai mulți ani.

Aceasta a fost prima ședință a CMC, prezidată de primarul interimar, Silvia Radu, numită în funcție prin dispoziția lui Nistor Grozavu la 6 noiembrie.

Data următoarei ședințe a CMC va fi stabilită la ședința Biroului permanent.


Publicat de:

Distribuie