Discuții despre copiii LGBT, proiecte cu duiumu transmise la reexaminare și mai mult pauză decât muncă

Consilierii au trimis la reexaminare 13 din 21 de subiecte pe care urmau să le dezbată.  Din cele rămase, unul considerat de urgență pentru municipalitate – ,,Informații despre raporturile dintre S.A. ,,Apă-Canal Chișinău” și ANRE la aprobarea tarifelor pentru serviciile publice de apă și canalizare”, nu a putut fi analizat. Raportorul Vladimir Mitru, consilierul primarului general, se afla în deplasare. Aleșii locali au discutat însă intens despre campania ,,Copiii LGBT în școala ta”. Au criticat Ministerul Educației, deși campania a fost demarată de un ONG. Au declarat înflăcărat că sunt împotriva campaniei în școli, deși aceasta este promovată strict în mediul online. Într-un final, din patru ore și 40 de minute cât a ținut ședința CMC, două ore și 25 de minute consilierii le-au petrecut… în pauză.  

 

Ședința a început cu peste 20 de minute mai târziu decât ora stabilită. La începutul ședinței în sală și-au înregistrat prezența 31 de consilieri. 

 

Aleșii locali au continuat examinarea ordinii de zi aprobată în cadrul ședinței de vineri, 11 noiembrie. Astfel, din totalul de 24 de subiecte incluse în ordinea de zi, consilierii mai aveau de examinat 21. 

 

În ședință a fost aprobată achiziționarea de argilă pentru depozitul de deșeuri de la Țînțăreni, material indispensabil în procesul tehnologic de depozitare a deșeurilor. Consilierii au optat ,,pentru’’ instalarea unor contoare inteligente pentru consumatorii de apă. Indicatorii acestora vor putea fi citiți de la distanță, iar consumatorul nu va mai avea inclusă în factură ,,cota parte”. Autorii promit că astfel va crește eficiența sistemului public de alimentare cu apă și canalizare. 

 

Durata ședinței:  4 ore 40 minute

Pauză: 2 ore 25 minute


Ordinea de zi 


 

4. Emisia suplimentară de acțiuni a Societății pe Acțiuni ,,Mina din Chișinău”

Proiect de decizie

 

Proiectul prevede emisia suplimentară de acțiuni, în mărime de 841.151 acțiuni nominale de clasa I, în valoare de 10 lei fiecare. În urma suplinirii, CMC va deține 94,70% din capitalul social al Minei Chișinău, cu 4% mai mult decât până la modificare. 

Proiectul a fost votat cu susținerea a 29 de consilieri. 

 

Statut: Aprobat

Voturi PSRM DA PAS PL PP

 Șor

PD PCRM PUN Neafiliat

Nedelea

Neafiliat

Jitari

Neafiliată

Tîșcul

Neafiliată

Mandatii

Neafiliat

Cebotari

Neafiliat

Bunescu

Neafiliat

Doroș

Pro 17 5 1 1 1 1 1 1
Contra 8
Abțineri 1

Decizia finală lipsea în momentul publicării sinteze


5. Informații privind raporturile dintre S.A. ,,Apă-Canal Chișinău” și ANRE la aprobarea tarifelor pentru serviciul public de alimentare cu apă și de canalizare 

 

Vladimir Mitru, consilierul primarului general urma să se prezinte pentru comunicarea informațiilor solicitate. În ziua ședinței însă, responsabilul se afla în deplasare, situație care a stârnit nemulțumirea consilierilor. 

 

Dinari Cojocaru (PSRM): ,,Consider că nu este corect ca asemenea subiecte importante să fie lăsate de azi pe mâine.”

 

Președintele ședinței a propus chemarea unei alte persoane în măsură să prezinte informațiile, deși secretarul CMC a considerat mai oportună transferarea subiectului pentru următoarea ședință. 

 

Andrei Năstase (Platforma DA): ,,Vorbim de o chestiune vitală pentru Chișinău, legată de apă. Oamenii și așa au fost împovărați cu tot felul de tarife. Era așa de greu să ni se comunice care este astăzi relația dintre Apă-Canal și autoritățile locale, doar atât trebuia să ni se spună, pe o jumătate de pagină. Săptămână de săptămână, ei sunt în deplasare.”

 

Într-un final, s-a decis luarea unei pauze, timp în care un reprezentant al executivului să se prezinte pentru comunicarea unor detalii tehnice la subiect. Ședința a fost reluată după aproape 30 de minute. Chiar și așa, un responsabil disponibil nu s-a găsit. Subiectul a fost transferat pentru următoarea ședință. 

 


6. Aprobarea în redacție nouă a Statutului Î.M. pentru servicii locative Ciocana

Proiect de decizie 

 

Raportorul a precizat că modificarea statutului este legată de demisia precedentului administrator al întreprinderii, dar și completarea genurilor de activitate cu încă un cod. 

 

Proiectul de decizie a fost aprobat cu 28 de voturi.

 

Statut: Aprobat

Voturi PSRM DA PAS PL PP

 Șor

PD PCRM PUN Neafiliat

Nedelea

Neafiliat

Jitari

Neafiliată

Tîșcul

Neafiliată

Mandatii

Neafiliat

Cebotari

Neafiliat

Bunescu

Neafiliat

Doroș

Pro 16 4 2 1 1 1 1 1 1
Contra
Abțineri 8

Decizia finală lipsea în momentul publicării sintezei


7. Achiziționarea argilei pentru acoperirea în straturi a deșeurilor depozitate la Poligonul com. Țînțăreni

Proiect de decizie 

 

Textul proiectului permite ca Î.M. ,,Autosalubritate” să achiziționeze argilă pentru acoperirea în staturi a deșeurilor depozitate la poligonul din com. Țînțăreni. În acest scop, pentru anul 2023, ar fi necesare în jur de 62,5 mii de tone de argilă. Cantitatea ar costa estimativ 6 mln. lei. Argila este parte componentă a procesului tehnologic de depozitare a deșeurilor.

 

Roman Cojuhari (PAS) a întrebat dacă acest proiect a fost discutat în cadrul Consiliului de administrație, etapă importantă în procesul de avizare. Dacă da, atunci a cerut să fie prezentat și procesul verbal al consiliului sau un extras din care să se deducă poziția autorității. Vicedirectorul de la ,,Autosalubritate” a fost evaziv în răspunsuri și nici nu a putut prezenta documentul solicitat.

 

Andrei Năstase (Platforma DA) s-a interesat cât de urgent este proiectul. În cazul în care se dispune de timp, până la următoarea ședință, să fie adusă decizia Consiliului de administrație, să se obțină un aviz pozitiv de la comisia de resort, dar și să revină directorul întreprinderii din deplasare. Vicedirectorul a explicat că ar fi necesară urgentarea procesului pentru a putea fi lansată procedura de achiziții, în condițiile în care de la 1 ianuarie 2023 vor rămâne fără argilă. Năstase: ,,Nu este prima dată când societatea dvs. vine cu proiecte de decizii nepregătite până la capăt. Nu dvs. trebuia să prezentați, dar dl. Gîrlea. Cu el aș fi vorbit altfel.”

 

Eugenia Ceban (PSRM) s-a arătat nemulțumită de argumentele vociferate de la tribună de vicedirector: ,,Dvs. stați ca o statuie la microfon. Agenția deja v-a făcut proces verbal de amendare, lămuriți că dacă nu votăm azi este out cu voi, nu primiți nimic mai departe. Lămuriți, ce stați în față parcă sunteți…”

 

După minute bune de polemici, s-a decis luarea unei pauze, timp necesar în care aleșii să primească procesul verbal/un extras al ședinței Consiliului de administrație, la care s-a discutat subiectul respectiv. 

 

Ședința a fost reluată peste aproape 25 de minute, cu prezentarea documentului cerut. Imediat după, consilierii au și votat proiectul de decizie.

 

Statut: Aprobat

Voturi PSRM DA PAS PL PP

 Șor

PD PCRM PUN Neafiliat

Nedelea

Neafiliat

Jitari

Neafiliată

Tîșcul

Neafiliată

Mandatii

Neafiliat

Cebotari

Neafiliat

Bunescu

Neafiliat

Doroș

Pro 10 8 4 1 1 1 1 1 1 1
Contra
Abțineri

Decizia finală lipsea în momentul publicării sintezei


8. Stabilirea unor acțiuni privind creșterea eficienței sistemului public de alimentare cu apă și canalizare în municipiul Chișinău

Proiect de decizie 

 

În scopul creșterii eficienței sistemului public de alimentare cu apă și canalizare, în mun. Chișinău vor fi instalate/înlocuite contoare inteligente (cu citire la distanță) de apă potabilă la branșamentele blocurilor locative și în apartamentele din blocurile locative nou-construite. 

 

Alexandru Odințov (PSRM), în calitate de autor, a declarat: ,,Fiecare proprietar de locuință va putea încheia contract pentru servicii direct cu Apă-Canal, odată cu asta se exclude din factură ,,cota parte”. Proiectul nu stipulează modelul contorului, ci doar tipul lui. Sunt vizate în special noile blocuri în construcții.”

 

Proiectul de decizie a fost aprobat cu 42 de voturi ,,pentru”. 

 

Statut: Aprobat

Voturi PSRM DA PAS PL PP

 Șor

PD PCRM PUN Neafiliat

Nedelea

Neafiliat

Jitari

Neafiliată

Tîșcul

Neafiliată

Mandatii

Neafiliat

Cebotari

Neafiliat

Bunescu

Neafiliat

Doroș

Pro 19 8 4 2 2 1 1 1 1 1 1 1
Contra
Abțineri

Decizia finală lipsea în momentul publicării sintezei


9. Informație privind utilizarea mijloacelor financiare alocate din Bugetul municipal  Chișinău pentru anul 2022 de către Î.M.„Asociația de gospodărire a spațiilor verzi”

 

Directoarea Î.M. „Asociația de gospodărire a spațiilor verzi”, Victoria Covali, este în concediu medical și nu s-a prezentat pentru raportare. 

 


Proiectele din ordinea de zi, începând cu nr. 10 și până la 19 (inclusiv), au fost transferate pentru următoarea ședință (reexaminare). Propunerea a venit din partea consilierului Serghei Burgudji (P.P. ,,Șor”). Acesta a argumentat prin faptul că șeful Direcției arhitectură se află în deplasare, iar responsabilul de la Secția funciară, prezent pentru raportare, nu ar fi suficient de competent la temă. 

Consilierii au mers în pauza de prânz. Aceasta a durat o oră și 30 de minute. 

 


20. Informații privind măsurile întreprinse pentru interzicerea propagandei LGBT

 

Subiectul a fost inclus pe ordinea de zi ca urmare a lansării campaniei ,,Copiii LGBT în școala ta”. Autoarea acesteia este Tatiana Corcebaș-Onica, specialistă în comunicare și relații publice la Centrul de Informare și Documentare privind Drepturile Copilului. Potrivit inițiatoarei, campania dă curaj profesorilor, profesoarelor și altor persoane adulte din comunitatea școlară să conștientizeze că stereotipurile și prejudecățile față de copiii LGBT afectează toți copiii. Mai mult, aceasta se desfășoară doar online.

 

Andrei Pavaloi, șef al DETS, despre campania ,,Copiii LGBT în școala ta”: ,,Campanie are ca obiectiv conștientizarea de către cadrele didactice a respectării drepturilor copiilor LGBT. Direcția educație este neutră în raport cu inițiativa, deși nu a fost consultată în acest sens de către autori. Principiile fundamentale ale educației prevăd că: educația se bazează pe principiul echității în baza căruia accesul la educație se realizează fără discriminare, principiul libertății de gândire față de ideologii, principiul dreptului respectării la opinie, principiul incluziunii sociale.” 

 

Dumitru Ivanov (PAS): ,,Se face diseminare la ură în baza acestei campanii, se duc oamenii în eroare. Cei de la Ministerul Educației și Cercetării au declarat că nu au fost informați prealabil despre campanie, mai mult, campania nu este inițiată sau coordonată de Minister.” 

 

Alexandru Odințov (PSRM): ,,Suntem categoric împotriva campaniei și a propagandei LGBT în școli. Copii când vor crește, vor decide singuri ce să facă în pat. Cerem pregătirea unui proiect de decizie care să interzică categoric demararea unor astfel de campanii în instituțiile de învățământ.”

 

Valerii Klimenco (P.P. ,,Șor”): ,,Cum a spus Vladimir Putin, cei care se ocupă cu asemenea lucru, vor arde în iad. Eu pentru asta aș ridica mâna, ca să ardă în iad. Suntem contra unor astfel de experimente.”

 

Veaceslav Nedelea (neafiliat): ,,Cineva a dat drumul la o bombă mediatică și noi azi o discutăm. Colegii mei de la Partidul ,,Șor” în mod deosebit, au devenit cei mai aprigi propagandiști la comunitatea aceasta minoritară LGBT. Eu vă chem să depășim acest moment. Singuri facem propagandă la aceste minorități. Vă chem să nu speculăm mult.”

 

Campania a stârnit un val de discuții. Cei de la Coaliția pentru Incluziune și Nediscriminare (CIN) s-au autosesizat și au venit cu un mesaj în care și-au exprimat îngrijorarea în legătură cu mesajele ce distorsionează scopul și utilitatea campaniei. CIN au condamnat cu vehemență declarațiile homofobe, discursurile și comentariile instigatoare la ură, apărute în spațiul informațional în adresa persoanelor grupului LGBTQI+ (SOGI).

 

Întrucât în sală erau tot mai puțini consilieri și exista riscul de a ajunge în situația în care nu va fi satisfăcut cvorumul, s-a propus închiderea ședinței. Astfel, subiectele cu nr. 21, 22, 24 și 24 din ordinea de zi au fost trimise la reexaminare, cu mențiunea de a fi incluse în următoarea ordine de zi. Ședința a fost închisă la ora 14:45.

 

 

Responsabilă de monitorizare: Loreta Lisnic

 

VIDEO DE LA ȘEDINȚĂ

 

Subscrie

Scrie o petiție

Contacte

Adresa postala:

MD-2012 Chisinau

str. Sciusev 101

E-mail:

echipa@primariamea.md