PrimariaMea
Ședința serviciilor primăriei din 14 august 2017 Image
14 aug. 2017

Ședința serviciilor primăriei din 14 august 2017

La 14 august a avut loc ședința săptămânală a Primăriei. În cadrul ședinței s-a discutat despre activitatea structurilor primăriei, lucrările planificate, ultimele evenimente din Chișinău și cum Primăria municipiului reușește să facă față acestora. La ședință au fost prezenți reprezentanții direcțiilor, ai preturilor și întreprinderilor municipale.

Ședința a început cu solicitarea vice-primarului Nistor Grozavu adresată reprezentanților preturilor de a raporta privind: Curățirea curților de crengi; Platourile cu crengi; Salubrizarea; Pregătirea pentru sezonul rece.


PRETURA CIOCANA

În sectorul Ciocana curțile sunt practic curățate de crengi. La moment are loc evacuarea crengilor pe strada Transnistriei. Tempoul de lucru este lent. Personalul lucrează încet. Încep activitatea la ora 10.00. La instiituțiile de învățământ crengile au fost evacuate, însă există copaci cu crengi deteriorate care reprezintă pericol.

Referitor la pregătirea pentru sezonul rece, reprezentul preturii a menționat că la majoritatea capitolelor sunt pregătiți aproape la 50%.


PRETURA  CENTRU

Pe parcursul săptămânii precedente, în sectorul Centru au fost salubrizate 496 teritorii adiacente blocurilor locative și lichidate 40 de micro-gunoiști.

La ziua de astăzi sunt conectate la apă caldă 165 din 256 de blocuri locative. Din numărul total de 692 obiective care trebuie pregătite pentru sezonul rece, la 229 sistemul de încălzire a fost spălat, iar la 476 obiective a fost efectuată profilaxia.

Pentru evacuarea crengilor de pe Stadionul Republican și din str. Ialoveni a fost contractat un agent economic. De joi se evacueaza crengile de pe Stadionul Republican, de sâmbătă are loc evacuarea crengilor din str.  Ialoveni. Săptămâna aceasta se planifică finalizarea lucrărilor de evacuare a crengilor din strada Ialoveni.

Referitor la măsurile de combatere a comerțului neautorizat, în jurul Pieții Centrale și la Gara Feroviară se menține curățenia. Pe strada Tiraspol, cu implicarea agentului economic ( centrul comercial ) din preajmă, a fost curățată aleea cu castani, s-a adus pământ, au fost vopsiți pomii și salubrizată zona.


PRETURA BOTANICA

Masa lemnoasă și crengile colectate merg la platoul de acumulare de lângă comuna Băcioi. Colectarea crengilor se efectuează în regim normal. Au rămas neevacuate circa 10% din totalul crengilor. În 2 zile platoul de lângă str. Independenței (fostul liceu nr.2) va fi eliberat. Începând cu ziua de miercuri tocatorul va fi transferat la platoul de lângă Colegiul de Ecologie. Au mai rămas 5 teritorii adiacente instituțiilor de învățământ de pe care nu au fost evacuate crengile.

Incendiul, care a izbucnit ieri la Cimitirul Eroilor, a fost provocat intenționat. În total, pe platou au ars 60 de metri pătrați de crengi. Incendiul a fost lichidat cu ajutorul a 7 pompieri. În următoarea lună platoul va fi eliberat complet de crengile depozitate.

Nistor Grozavu a reiterat solicitarea de a fi evacuate crengile de pe teritoriul instituțiilor de învățământ și din curțile blocurilor cel târziu până pe data de 25 August 2017. Viceprimarul a menționat că sectorul Botanica a rămas în urmă față de celelalte sectoare la capitolul evacuarea crengilor și a solicitat pretorului să elaboreze un plan de acțiuni cu termeni concreți.

Pregătirile pentru sezonul de iarnă sunt în termen. Până la sezonul rece sectorul va fi pregătit în proporție de 100%.


PRETURA RÂȘCANI

În săptămâna precedentă, la acțiunile întreprinse pentru lichidarea consecințelor au participat 867 de persoane și 46 de unități de tehnică specială. Au fost evacuate 77 de rute.

La Râșcani au mai rămas 9 ACC-uri, din 230 care nu se implică în evacuarea crengilor. S-a cosit iarba la 55 de blocuri cu suprafața de 46 mii de metri pătrați  și s-au evacuat 18 rute de iarbă.

Pregătirea blocurilor pentru sezonul rece:

- Profilaxia sistemelor inginerești 71%

- Spălarea sistemelor de încălzire 64%

- Reparația acoperișurilor 42,8%

Pretorul a mulțumit Inspectoratului de Poliție care a efectuat măsuri de combatere a comerțului neautorizat din bd. Moscova 19. În această săptămână va avea loc amenajarea locului.

Pentru tocarea crengilor de pe strada Doina, urmează să fie utilizat tocatorul în această săptamână abia, deoarece până acum a fost instruit personalul.


PRETURA BUIUCANI

Pe parcursul săptămânii precedente, pentru lucrările de salubrizare au fost utilizate 72 unități de transport, au fost evacuate 96 rute, dintre care 46 au fost pentru evacuarea crengilor, au fost lichidate 40 de micro-gunoiști.


DIRECȚIA GENERALĂ LOCATIV-COMUNALĂ ȘI AMENAJARE

Evacuarea crengilor în oraș a fost efectuată în proporție de 98%. Au mai rămas aproximativ 254 de rute să fie evacuate

 Pregătirea pentru iarnă a fondului locativ:

sezon rece

O cifră mai mică se înregistrează la reparația acoperișurilor, deoarece licitația pentru procurarea materialelor a fost desfășurată târziu. Într-o săptămâna materialele vor fi transmise către întreprinderi.


ÎNTREPRINDEREA MUNICIPALĂ „ASOCIAȚIA DE GOSPODĂRIRE A SPAȚIILOR VERZI”

Pe parcursul săptămânii precedente au fost evacuate 193 rute de crengi din zonele verzi, parcuri, străzi și întreprinderile de învățământ. Au fost curățați 344 arbori și defrișați 68 arbori.

Instituții de învățământ complet curățate până la acest moment:

spatii verzi

Continuă lucrările de defrișare pe bd. Ștefan cel Mare. Se planifică finalizarea acestora până la Ziua Independenței. În locurile rămase libere în urma defrișării arborilor vor fi plantați arbori noi în perioada de plantare a acestora.


ÎNTREPRINDEREA „EXDRUPO”

Întreprinderea continuă să efectueze lucrări pe aleea pietonală Mircea cel Bătrân, la sensul giratoriu de pe bd. Negruzzi și la cel din str. Uzinelor.

exdrupo

Nistor Grozavu a atenționat că este necesară consultarea prognozei meteo înainte de aplicarea marcajului rutier.


DIRECȚIA TRANSPORT PUBLIC ȘI CĂI DE COMUNICAȚIE

În această săptămână va avea loc pavarea trotuarului din zona Președinției. Se planifică pavarea a peste 6000 metri pătrați. În această perioadă responsabilii își propun să repare câteva pasaje subterane, să aplice marcajele rutiere, să instaleze indicatoarele şi să pună bordurile.

Șeful direcției a avertizat operatorii de internet care au instalat abuziv cablurile cu fibră optică că acestea vor fi demontate, în caz că nu vor fi scoase benevol.


DIRECȚIA SOCIAL UMANITARĂ ȘI RELAȚII INTERETNICE

Programul manifestărilor pentru Ziua Independenței nu este stabilit. Transportul în perimetrul PMAN va fi sistat în perioada 25-27 august.


DIRECȚIA EDUCAȚIE, TINERET ȘI SPORT

Lucrările de reparații curente și capitale ale instituțiilor de învățământ continuă. La moment, peste 30 instituții de învățământ sunt în proces de reparație, care vor fi finisate până la 25 august. Rămâne problema Liceului Mihai Eminescu. În urma discuțiilor cu conducerea s-a stabilit că anul școlar pentru unele clase se va face în 2 schimburi.

Sistemele de încălzire au fost verificate și spălate în tote instituțiile de învățământ.

Pănă la 5 august se finalizează odihna de vară în taberele pentru copii.

Înscrierile în instituțiile de învățământ decurg în regim normal. Procesul se finalizează la 25 august. După aceasta data va fi posibil de întocmit un bilanț.


CENTRUL DE SĂNĂTATE PUBLICĂ CHIȘINĂU

Controalele privind alimentația în grădinițe s-au finalizat. La moment se lucrează cu informația colectată. În scurt timp vor fi prezentate totalizările controalelor efectuate.

O toxiinfecție alimentară  a avut loc la restaurantul Ecaterina din satul Grătiești. Au fost internate 18 din cele 134 persoane prezente la eveniment - 2 copii și 16 maturi. Obiectivul funcționează în baza autorizației sanitar-veterinare și notificării privind inițierea activității de comerț. În timpul controlului, specialiștii au găsit nereguli. A fost emisă hotărârea de suspendare a activității. Rezultatele probelor preluate din local de către specialiștii CSP Chișinău vor fi gata în decurs de zece zile.


ALTELE

Vor fi organizate iarmaroace școlare în toate sectoarele Capitalei. În sectorul Centru, târgul va fi amplasat pe strada Ismail 94, în sectorul Botanica – sectorul adiacent al pieţei de la intersecţia străzilor Independenţei şi Cuza Vodă. În sectorul Ciocana, târgul şcolar va fi deschis pe 21 august şi va fi situat pe Aleea bulevardului Mircea cel Bătrân. Pretorul sectorului Râşcani urmează să aleagă între Scuarul Mezon sau Scuarul Miron Costin. În sectorul Buiucani însă vom avea două târguri: în Piaţa Delfin şi la Moldexpo.


DECLARAȚII DE PRESĂ DUPĂ ȘEDINȚĂ

Oleg Poiată, șef interimar al Direcției Transport și Căi de Comunicație a menționat că până la ziua Independenței, direcția va finaliza lucrările de pavaj a trotuarelor, sensul giratoriu de pe Bulevardul Negruzzi, stațiile de transport public, marcajul rutier pe Ștefan cel Mare și instalarea indicatoarelor rutiere. Oleg Poiată a declarat că este real să finalizeze toate lucrările până pe 25 august, cu excepția lucrărilor de reparație a subteranelor, care ar putea fi finalizate în septembrie (pasajele subterane din str. Ismail, Ciuflea și Negruzzi). La Ismail va fi pus placajul lipsă, iar celelalte două vor fi reparate complet, împrospătat interiorul și iluminate.

Cristina Aparatu, șefa interimară a Direcției social-umanitară și relații interetnice a anunțat că pe 25 vor începe lucrările de amenajare și instalare a scenelor pentru evenimentele dedicate Zilei Independenței, care sunt organizate de către autoritățile publice centrale. Anul acesta vor fi instalate două scene - una mică lângă Arcul de Triumf și una mare ce va fi amplasată în mijlocul bulevardului, atât pe partea carosabilă, cât și acolo unde circulă transportul. Pe 26 vor avea loc repetițiile generale, iar pe 27 sărbătoarea propriu zisă.

 

Responsabil: Natalia Slepuhin

 


Publicat de:

Distribuie