PrimariaMea
Respectă-mă. Poartă mască. Image
12 iun. 2020

Respectă-mă. Poartă mască.

Ieri, 11 iunie, a fost stabilit un record de infectări - 406, din 1 802 teste, iar astăzi au fost anunțate 366 de noi cazuri. Recomandarea autorităților și a Organizației Mondiale a Sănătății este de a purta mască în spații aglomerate sau închise. Puțini însă o fac și mai puțini o fac corect - astupând doar gura. Țări europene ca Slovacia sau Cehia au introdus obligatoriu măștile în spațiul public de la începutul pandemiei, alături de alte măsuri, și au reușit să mențină pandemia sub control. Vă reamintim cum trebuie purtate măștile și ce nu trebuie de făcut cu ele.  

 

Doar 22% din paturile pentru pacienții cu COVID-19 sunt disponibile

Ieri, în Republica Moldova au fost înregistrate 406 de cazuri noi de infectare cu COVID-19, în urma efectuării a 1 802 de teste. La ședința Primăriei din 9 iunie, șefa Direcției Sănătate a menționat că numărul de îmbolnăviri din Chișinău din ultima săptămână (1-7 iunie) s-a dublat față de săptămâna precedentă (25-31 mai). Totodată, 78% din numărul de paturi disponibile în spitalele municipale care primesc pacienți cu COVID-19 sunt deja ocupate (491 din 624 de paturi).

Purtăm mască pentru a-i proteja pe alții 

Recomandările autorităților și ale Organizației Mondiale a Sănătății sunt de a purta mască, pentru a-i proteja pe ceilalți. Noi nu știm dacă suntem sau nu purtători de virus și nu putem ști cum poate acesta să afecteze persoana de lângă noi din stația de așteptare a transportului public sau din parcul aglomerat. 

În Republica Moldova, cetățenii trebuie să poarte mască în transportul public, în spațiile comerciale și spații publice închise, în situația în care nu poate fi respectată distanța socială/fizică. Masca trebuie să acopere atât gura, cât și nasul. 

Există măști medicale (chirurgicale) care trebuie purtate de lucrători medicali, persoane care au simptome de COVID-19 și persoane care îngrijesc pe cei infectați. În zone aglomerate, unde nu poate fi numaidecât respectată distanța de 1 metru, măștile medicinale trebuie purtate de către persoane peste 60 de ani și cei care au anumite boli care îi face mai vulnerabili în fața infecției. 

Mască medicală

Măștile ne-medicale sau textile trebuie purtate acolo unde COVID-19 este răspândit și distanța de 1 metru nu poate fi păstrată. OMS recomandă purtarea măștilor din textile în transport, la oficiu, în magazine și alte zone aglomerate. 

O mască textilă, conform Organizației Mondiale a Sănătății, trebuie să aibă trei straturi:

  •  intern din material absorbant, precum bumbac;
  • mijloc din material nețesut, precum polipropilenă;
  • extern din material neabsorbant, precum poliester sau combinație cu poliester.

Materialele textile elastice și mătasea trebuie evitate în compoziția măștilor. Sunt preferabile materialele textile ce permit spălarea la 60⁰C și mai mult. Pentru stratul intern se vor utiliza materiale absorbante (hidrofile), pentru a absorbi rapid picăturile. Pentru stratul extern se vor utiliza materiale rezistente/ce resping apa (hidrofobe), pentru a nu absorbi picăturile din mediul extern.

Cum folosim măștile conform recomandărilor OMS:

1) Înainte de folosire, spălăm sau dezinfectăm mâinile;

2) Verificăm dacă masca nu este murdară sau deteriorată;

3) Masca trebuie să fie ajustată pe față, să nu lase spațiu prin părți;

4) Acoperim gura, nasul și bărbia;

5) Încercăm să nu atingem masca;

6) Spălăm/dezinfectăm mâinile înainte să scoatem masca;

7) Scoatem masca atent, ținând-o de elastic;

8) O punem într-o pungă curată, ținând-o de elastic;

9) Ne spălăm pe mâini după ce scoatem masca. 

Masca se spală cel puțin o dată pe zi, cu săpun sau detergent și, de de dorit, cu apă caldă.

Ce nu trebuie să facem: să purtăm mască deteriorată, murdară sau prea mare sau să nu o împrumutăm altor persoane 

 

„Am auzit că masca nu ajută”

 

Mulți dintre noi au auzit o varietate de istorii, unele chiar de la președintele țării, Igor Dodon, care insinua că cei care poartă măști se tem de virus. Așa cum am menționat, masca îi protejează pe ceilalți și este recomandată atât de autoritățile noastre, cât și de structurile internaționale. 

Slovacia este una dintre țările care a luptat cu succes cu COVID-19. Pe lângă alte măsuri pe care le-au întreprins, de a închide granițele, școlile, magazinele, slovacii au făcut un alt lucru - au purtat măști.

Președintele țării, Zuzana Čaputová, împreună cu alți oficiali, au purtat purtat exemplar măști și mănuși de protecție, inclusiv pentru ceremonia de investire a guvernului. Ulterior, toți cetățenii au fost obligați să poarte măști (a fost a doua țară europeană, după Cehia, care a introdus acest lucru). La o săptămână după primul caz înregistrat, conducerea țării a apărut purtând mască, iar astăzi, toți oficialii, jurnaliștii și persoanele publice poartă măști. 

***

Masca e doar una dintre măsurile de protecție. Trebuie să respectăm distanța fizică/socială de cel puțin un metru (deși în unele țări se recomandă 2 metri), să ne spălăm pe mâini corect, să nu ne atingem fața cu mâinile, să ne izolăm dacă avem simptome, să apelăm Linia Verde a Agenției Naționale de Sănătate Publică – 0 800 12300 (Linia verde este un număr de informare, nu de urgență), să sunăm la 112, în caz de urgență.

Autoare: Vlada Ciobanu


Publicat de:

Distribuie