PrimariaMea
Pregătiri pentru vaccinarea anti-Covid-19 și complexul de 5 blocuri din zona Circului nu este pe placul Primăriei   Image
04 feb. 2021

Pregătiri pentru vaccinarea anti-Covid-19 și complexul de 5 blocuri din zona Circului nu este pe placul Primăriei  

Spitalele municipale care tratează pacienți infectați cu Covid-19 sunt în pregătire pentru prima etapă de vaccinare împotriva virusului. Au fost stabilite listele de imunizare și cabinetele unde va fi aplicat vaccinul, iar personalul este instruit. Între timp, primarul general dă asigurări că nu va permite ca un complex de 5 blocuri cu 21 de etaje să fie ridicat lângă Circ, deși compania imobiliară căreia îi aparține proiectul a primit undă verde de la Consiliul Național al Monumentelor Istorice, condus de consilierul edilului pe probleme de urbanism și arhitectură. Ion Ceban i-a cerut demisia, pentru a evita conflicte de interese.  

 

Am rezumat cele mai importante subiecte discutate la ședința primăriei din 1 februarie 2021. Te invităm să le accesezi din meniul de mai jos:

 

COVID-19 în capitală 

Pregătiri pentru vaccinarea anti-Covid-19 

Primăria nu va accepta un complex de blocuri lângă Circ

Călătoriile cu transportul public nu se scumpesc

Alternative pentru mai multe unități de transport public

Meniu unic în grădinițe 

Termen pentru finalizarea reconstrucției Stației de Epurare

 


COVID-19 în capitală 

 

1532 de cazuri noi de Covid-19 au fost depistate în ultima săptămână în capitală, cu circa 300 mai mult decât săptămâna precedentă. Numărul de îmbolnăviri de la începutul pandemiei a ajuns la peste 67 000.

 

726 de pacienți confirmați sunt internați în spitalele municipale, iar de două ori mai mulți (1612) se tratează de acasă cu forme ușoare.


Pregătiri pentru vaccinarea anti-Covid-19 

 

Evenimentul major al lunii va fi lansarea campaniei de vaccinare împotriva virusului Covid-19. Primarul general a anunțat că spitalele din Chișinău sunt pregătite pentru prima etapă de vaccinare. 

 

Au fost formate echipele de personal care vor efectua imunizarea, au fost pregătite cabinetele și listele de vaccinare, iar personalul medical este în curs de instruire. Au avut loc și exerciții de simulare a procesului logistic, de la transportarea vaccinurilor, până la imunizare.


Primăria nu va accepta un complex de blocuri lângă Circ

 

Primarul general a comentat decizia de săptămâna trecută a Consiliului Național al Monumentelor Istorice (CNMI) de a permite construcția unui complex de 5 blocuri cu 21 de etaje în zona Circului, decizie criticată de societatea civilă. Primarul a declarat că nu va permite în timpul mandatului său construcția acestor blocuri. 

 

Totodată, edilul a amintit că i-a cerut lui Iurie Povar, recent angajat în calitate de consilier în domeniul arhitecturii și urbanism în cabinetul primarului general, tot el președintele Consiliului Național al Monumentelor Istorice, să-și înceteze activitatea în cadrul primăriei. Iurie Povar a votat în favoarea construcției complexului. 

Proiectul complexului de 5 blocuri din preajma Circului 

Schiță de reamenajare a zonei din preajma Circului propusă de UrbanLab în 2018 în cadrul unui proiect regional

 


Călătoriile cu transportul public nu se scumpesc

 

Primăria nu planifică să majoreze prețul pentru călătoriile cu transportul public, chiar dacă costul real al unei călătorii cu autobuzul este de 10 lei, adică de trei ori mai mare decât plătesc călătorii acum (3 lei). Similar, o călătorie cu troleibuzul costă, de fapt, 4-5 lei, adică dublu față de tariful stabilit în prezent. Diferența este subvenționată din bugetul municipal. Astfel, primăria cheltuie anual 500 de milioane de lei pentru subvenționarea transportului public. 

 

Primarul general a menționat că revizuirea tarifului pentru călătoriile cu transportul public nu va avea loc până nu va fi asigurat tot necesarul de troleibuze și autobuze pentru orașul Chișinău și suburbiile acestuia, care ar fi de circa 200 de unități.


Alternative pentru mai multe unități de transport public

 

După ce rezultatele licitației de achiziție a 100 de autobuze a fost anulată de către Agenția Națională pentru Soluționarea Contestațiilor, Ion Ceban a enumerat alternative pentru a cumpăra transport public pentru capitală. 

 

Acesta a anunțat că Primăria Chișinău va participa într-un program de asistență organizat de think-tank-ul local Expert-Grup, în cadrul căruia va lansa obligațiuni financiare municipale, prin care va putea lua bani în credit de pe piața locală. Banii ar putea fi folosiți pentru a cumpăra troleibuze. 

 

De asemenea, primarul general cere să fie majorat capitalul statutar pentru Parcul Urban de Autobuze, pentru asamblarea unor unități.


Meniu unic în grădinițe 

 

Începând cu luni, 1 februarie 2021, copiii din grădinițele din orașul Chișinău (nu sunt incluse suburbiile) vor fi alimentați conform unui meniu unic. 

 

Felurile de mâncare vor fi mai variate, vor conține mai puțin zahăr, mesele vor include și fructe proaspete, iar rația alimentară va corespunde necesităților vârstei, a descris meniul viceprimara responsabilă de domeniul educației, Angela Cutasevici.

 

Primarul general a dispus să se efectueze controale în cel puțin o treime din grădinițe, pentru a fi verificată calitatea produselor alimentare, prețul plătit de către administrațiile grădinițelor și implementarea meniului unic. În verificări ar urma să fie implicați și consilierii municipali și experți din domeniu. Un raport despre implementarea meniului unic în grădinițe va fi prezentat edilului peste 2 luni, până la 31 martie


Termen pentru finalizarea reconstrucției Stației de Epurare

 

Lucrările de reconstrucție la stația de epurare vor fi finalizate până pe 30 octombrie 2021, a declarat șeful interimar al Apă-Canal, Anatolie Lichii în urma unei ședințe cu companiile de construcții care efectuează lucrările. 

 

Responsabilă de monitorizare: Felicia Crețu

 

 

 

 

Această sinteză  a fost realizată cu suportul financiar acordat de Biroul de Cooperare al Elveției în Moldova. Conținutul sintezei și analiza realizată aparțin autorului și nu reflectă neapărat viziunea donatorului.


Publicat de:

Distribuie