Orașul este (și trebuie să fie) pădure

Orașele încă mai sunt definite mai degrabă de absența naturii decât de prezența acesteia, ca fiind locuri în care există peisaje construite și oameni. Această falsă dihotomie face un deserviciu orașelor și orășenilor. Pentru a construi orașul rezilient și sustenabil e nevoie întâi de smart nature (adică pur și simplu de natură), și apoi de smart city. Pentru a asigura o lume pozitivă față de natură trebuie să cultivăm noi moduri de gândire despre mediile urbane și să reconectăm orășenii cu patrimoniul lor natural comun prin oportunități practice și prin extinderea dialogului public. Dacă dorim să profităm de beneficiile arborilor urbani, este vital ca arborii să fie văzuți ca fiind mai mult decât un simplu accesoriu estetic al orașelor.

 

În articolul din 2017, „Ce să facem să nu cadă copacii? Secretele silviculturii urbane”, activistul civic Victor Chironda argumenta despre necesitatea gestionării corecte a spațiilor verzi din oraș. 

Intenția e lăudabilă, însă termenii în care este scris articolul îl fac mai degrabă dăunător decât folositor. Autorul afirma că „orașul nu este pădure”, respectiv „copacii din oraș sunt elemente de decor și design” și ne îndeamnă „să privim fenomenul copacilor din oraș la rece, lăsînd la o parte sentimentalismele, clișeele și argumentele non științifice despre cum copacii urbani produc aproape tot aerul cu care respiră un oraș.”

Articolul n-a rămas doar în arhiva Internetului. În 2020, în timp ce autorul articolului devenise vice-primar al orașului, mantra „orașul nu este pădure” a fost folosită des ca răspuns la indignarea locuitorilor cu privire la diminuarea vizibilă a spațiului verde din oraș, o abordare demult prezentă în administrația publică locală. Cetățenilor li s-a spus că nu au cunoștințe de cauză, nu au citit suficient despre silvicultura urbană, nu au călătorit prin Europa și nu cunosc bunele practici din orașele civilizate. În scopul educației orășenilor a fost relansat încă o dată în spațiul public articolul din 2017. 

Afirmația orașul nu este pădure (dincolo de faptul că stipulează o axiomă evidentă) – nu face decît să confirme încă o dată și să aprofundeze clivajul tradițional dintre oraș și natură. Este important să înțelegem că discuția despre locul naturii și a pădurii în oraș este crucială pentru un viitor just și sustenabil pentru că, printre altele, pădurea ne aprovizionează cu apă, reduce inundațiile, îmbunătățește calitatea aerului – beneficii pe care oamenii le obțin din ecosistem.

Proiectele de „dezvoltare urbană” care acaparează toate tipurile de infrastructură verde izgonesc pădurea din oraș, iar consumul izgonește pădurea și din afara orașului. Consumul din orașe este în mare măsură responsabil de defrișările pădurilor situate în afara orașelor, cum ar fi pădurile tropicale. 1 Aproape 80% din defrișările globale sunt cauzate de agricultură – în special de creșterea vitelor, culturilor de soia și palmier. Extracția minieră, a lemnului și a combustibililor fosili determină, de asemenea, defrișările și poluează habitatul forestier. Cele mai multe dintre aceste produse sunt consumate de orașe. Conform estimărilor, aproximativ 80% din toate lucrurile produse sunt consumate de orașe.


Relația conceptuală dintre om-natură și oraș-natură

Traiul oamenilor în oraș este un fenomen destul de recent pentru specia umană. Conform estimărilor, aceasta nu depășește 3% din istoria existenței speciei noastre. Celelalte 97% din existența umană s-au desfășurat în așezăminte mult mai prietenoase cu natura.2   

Tradițional, paradigma de dezvoltare urbană se construiește în baza antagonismului dintre oraș și natură. Totuși, relația de antagonism dintre oraș-natură este mult mai profundă și reprezintă doar o fațetă a unui sistem de gîndire și a unei moșteniri religioase și filosofice în care omul s-a construit pe sine în antagonism cu natura. 

Omul se consideră specia care a învins și a cucerit natura, iar în consecință natura este obligată să se supună omului și să-l slujească. Acest antagonism stă la baza viziunii antropocentrice asupra lumii – viziune care este considerată a fi sursa colapsului climatic. 

Filosofa australiană Val Plumwood s-a împotrivit modelului antropocentric bazat pe antagonismul dintre om și natură și a fost o proponentă a eticii care îi consideră pe oameni parte din natură. Plumwood considera că dualitatea dintre om-natură, a legitimat nu doar subjugarea naturii, dar și a unor grupuri sociale care sunt asociate cu natura – femeile, țăranii și muncitorii, indigenii etc. Plumwood argumentează că viitorul depinde de abilitatea noastră de a crea o cultură cu adevărat democratică și ecologică, dincolo de dualismul om-natură. 

Clivajul dintre om-natură este atît de pronunțat, încît în prezent oamenii de știință discută despre redenumirea epocii în care trăim din Holocenă 3 în Antropocenă pentru a delimita în timp impactul oamenilor asupra naturii: distrugerea ecosistemelor, extincția speciilor de animale și plante, poluarea solului, apei și aerului.

Parafrazînd-o pe Plumwood, putem afirma cu certitudine că într-o lume în care orașele sunt responsabile pentru 70% din consumul global de energie și 70% din emisiile de dioxid de carbon, viitorul depinde de abilitatea noastră de a crea o lume, dincolo de dualismul oraș-natură.

În încercarea deocamdată fragilă de a crea acest viitor, observăm că în prezent sunt tot mai populare politicile urbane care încearcă să aducă natura înapoi în oraș, să reconcilieze orașul cu natura într-o relație armonioasă, o relație care vede dincolo de aspectul decorativ al copacilor și recunoaște serviciile ecosistemice pe care le oferă pădurea.

O varietate de intervenții urbane atestă popularitatea crescîndă a reconcilierii orașului cu natura – reabilitarea spațiilor verzi existente și extinderea acestora, promovarea grădinăritului urban, crearea grădinilor comunitare, lansarea programelor municipale de acordare a loturilor de pămînt pentru grădinărit, reabilitarea rîurilor și amenajarea malurilor, creșterea numărului de crescători de albini în oraș, amenajarea pereților verzi, adoptarea politicilor de înverzire a acoperișurilor din oraș, înlocuirea gazonului cu plante locale, perene și melifere etc. 

Tot mai multe orașe aleg să izgonească în locul naturii, modelul de dezvoltare urbană în care orașul este opusul naturii și în care paradigma de dezvoltare a orașului este axată pe principiul de construire în detrimentul  principiului de înverzire. Fie că vorbim despre orașul biofil 4 (eng. biophilic city), orașul cu peisaj urban productiv continuu 5  (eng. continuous productive urban landscape), orașul comestibil, orașul verde, orașul sustenabil – orașele adoptă noi modele și viziuni de planificare urbană sustenabilă care încorporează natura în designul și planificarea urbană.


Și totuși ce e pădurea urbană?

Există multe definiții ale pădurii. Cea mai cunoscută este definiția Organizației Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO) pentru care pădurea este orice suprafață de cel puțin 0,5 ha care este acoperită în proporție de cel puțin 10% de copaci cu înălțimea minimă de 5 metri.

Nu există consens cu privire la definiția pădurii urbane. Totuși, pentru majoritatea pădurea urbană desemnează un termen umbrelă care încorporează toate tipurile de spații verzi în care există copaci, de la aliniamentele stradale la pădure. Această definiție este folosită spre exemplu de autoritățile municipale din Seattle. În Planul de gestionare a pădurilor urbane, Seattle definește pădurea urbană ca fiind compusă din copacii și plantele din jurul lor precum și serviciile ecosistemice pe care pe oferă. Pădurea urbană se extinde pe proprietatea publică și privată, incluzând parcurile și spațiile verzi, aliniamentele stradale și copacii din curți. Aceeași definiție este utilizată și de către FAO: pădurile urbane sunt rețele sau sisteme care includ toate masivele forestiere, grupurile de copaci și copacii individuali, adică pădurile, copacii stradali, din scuaruri și parcuri.

O altă abordare conceptuală înțelege pădurea urbană drept un ecosistem de tip pădure amplasată în oraș sau în jurul orașului. Un ecosistem forestier este un sistem dinamic de comunități de plante, animale și microorganisme și mediul lor abiotic care interacționează ca o unitate funcțională, unde copacii sunt o componentă cheie a sistemului. Oamenii, cu nevoile lor culturale, economice și de mediu sunt parte integrantă a multor ecosisteme forestiere.

Deși recunoaștem că grupurile mici de copaci și chiar arborii izolați pot avea o valoare ecologică și de conservare ridicată și pot juca un rol important la sporirea biodiversității și calității vieții, ne aliniem mai degrabă definiției pădurii urbane ca și ecosistem de tip pădure.

În Moldova, termenul de pădure urbană nu este utilizat. În locul acestuia operăm cu termenul de pădure-parc. În Legea cu privire la Spații Verzi, pădurea-parc este definită ca fiind un spaţiu verde, rezultat din amenajarea pentru odihnă şi agrement a masivelor forestiere existente în raza de folosinţă a spaţiului urban, care cuprinde adăposturi pentru vizitatori, terenuri de camping, terenuri de sport, amenajări nautice etc. Totuși, conform Codului Silvic, aceste parcuri-păduri nu sunt incluse în fondul forestier.

Chiar dacă în Chișinău încă nu există consens cu privire la importanța pădurii urbane, spațiile verzi sunt constant amenințate de proiecte dubioase de „dezvoltare urbană”, iar mecanismele de inventariere, mentenanță și protecție sunt șubrede, ne bucurăm că orașul Chișinău încă are păduri chiar în oraș. Ne referim la cele 10 parcuri-păduri din oraș. Cu regret, în lipsa unui registru actualizat al spațiilor verzi și în lipsa unor studii locale care să analizeze calitatea ecosistemului pădurilor din oraș nu cunoaștem mai nimic despre aceste tipuri de spații verzi: ce arbori cresc, care este starea lor, care sunt tipurile de vegetație care crește pe lângă copaci, ce animale conviețuiesc acolo etc.

Autorii studiului „Urban Forests in an European Perspective“ susțin a doua definiție a pădurilor urbane. Analizând ca studiu de caz pădurile urbane din Norvegia, Suedia, Lituania, Finlanda, Germania, Elveția, Danemarca, Marea Britanie, autorii argumentează că deși istoric pădurea este percepută ca și opusul orașului, cercetările demonstrează că pădurea devine din ce în ce mai mult specifică urbei și reprezintă un ecosistem primordial orașului – „pădurea urbană este coloana vertebrală a infrastructurii verzi în orașele Europene”. Pădurea urbană nu este doar o „nișă” pentru sectorul forestier sau pentru politicile urbane. În Germania, Elveția, Danemarca, Marea Britaniei (țări cu o densitate sporită a populației) ⅕ din suprafața totală a pădurilor se găsesc în zonele urbane sau la o distanță de cel mult 2 km de oraș. În Finlanda, Norvegia, Lituania și Suedia (țări cu o densitate redusă a populației) acest raport este mai mic, dar se estimează că pădurile urbane sunt vizitate de 180 de ori mai mult decît pădurile din afara orașelor.

Studiul menționează că deși copacii din parcuri, scuaruri și aliniamente stradale sunt vitali pentru oraș – aceștia nici pe departe nu pot înlocui beneficiile pădurilor urbane. „Copacii din pădurile urbane sunt multifuncționali: conservă biodiversitatea, protejează rezervoarele de apă potabilă, depozitează dioxidul de carbon, atenuează efectul insulelor de căldură specifice orașului, servesc ca spații pentru recreere”.

Studiul confirmă că pădurea în oraș nu reprezintă un artefact al trecutului sau al subdezvoltării orașelor, dar că acestea există tocmai pentru că sunt subiectul politicilor de împădurire și a politicilor urbane.


Cum sporim reziliența la inundații lăsând copacii din oraș în pace?

Contrar opiniei conform căreia copacii în oraș sunt elemente de decor, să zăbovim un pic asupra unui serviciu ecosistemic oferit de pădurea urbană: captarea și filtrarea apei din oraș. 

Copacii sunt compuși în proporție de peste 50% din apă și au nevoie de o sursă constantă de apă pentru a crește și a rămâne sănătoși. Un copac matur cu înălțimea de 30 metri poate să absoarbă pînă la 40 000 de litri de apă într-un sezon de creștere și-o poate elibera din nou în aer, sub formă de oxigen și vapori de apă, într-un singur sezon de creștere. Copacii servesc ca niște bureți naturali, colectând și filtrînd precipitațiile și eliberînd-o încet în râuri și fluvii, și reprezintă cea mai eficientă acoperire a terenului pentru menținerea calității apei.

Chiar și un copac matur tipic mediului construit urban, adică copacul „încarcerat” în alveole de beton poate reține o cantitate de ploaie de 2,54 cm de pe o suprafață impermeabilă (adică de beton) mult mai mare decît cea de sub coronamentul copacului. De exemplu, un copac cu 28,3 m3 de sol necompactat având o rată de infiltare a apei de 10 mm pe oră 6   timp de 24 de ore poate infiltra apa de pe o suprafață impermeabilă de 223 m2. Adică un copac care are acces la 28,3 m3 de sol (spre exemplu este plantat într-o alveolă de 4 metri lungime, 3 metri lățime și 2,3 metri adâncime) cu o capacitatea minimă de stocare a apei poate infiltra  timp de 24 de ore apa pluvială de pe 223 m2 de la suprafețele de beton din jur. 

Capacitatea de „deservire” a copacilor depinde de vîrsta copacului. Din acest motiv, nu este suficient să plantăm copaci tineri, este foarte important să protejăm copacii maturi ai orașului. 

Spre exemplu, un copac de 5 ani de sâmbovină captează 0,5 m3 de precipitații pe an, unul de 20 de ani interceptează 5,3 m3 de precipitații pe an, iar unul de 40 de ani captează 20,4 m3 de precipitații pe an

Și asta face un singur copac! Imaginați-vă ce poate face o pădure și amintiți-vă ce se întâmplă în Chișinău după orice ploaie! O soluție simplă și ieftină pentru prevenirea inundațiilor cauzate de ploi este să nu încurcăm copacii să-și îndeplinească funcția de sistem de drenaj natural. Adică să ne tratăm de fixația de a instala borduri peste tot. Un sistem eficient de rigole pluviale ar ghida apa spre copaci. (O rigolă este o amenajare specială făcută de-a lungul străzilor, între marginea părții carosabile și bordura trotuarelor, având rolul de a colecta apele superficiale și de a le dirija la un punct de descărcare.Adică betonul nu are capacitatea de a infiltra apa pluvială, solul sănătos și necompactat, mai ales solul acoperit cu copaci și vegetație are această capacitate. 

Un alt factor important care determină capacitatea copacilor de a capta apa pluvială ține de dimensiunea coroanei copacului și densitatea foliajului. Copacii sunt importanți în hidrologia bazinelor hidrografice urbane inclusiv datorită interceptării precipitațiilor de către coronamentul lor. Captarea precipitațiilor de către coronament reduce precipitațiile de sub coronament și, în cele din urmă, reduce scurgerea în bazinele hidrografice urbane. 7  

Adică, copacii tunși frumos pentru aspectul decorativ al orașului nu-și mai pot realiza plenar funcțiile ecosistemice. Da, da, mai ales retezarea copacilor din tulpină, sau așa numita operațiune specială de toaletare a copacilor – încurcă copacii să-și facă treaba. Prin urmare, este important să avem copaci cu coroane sănătoase și foliaj bogat în oraș, dar și să alegem speciile de copaci cu coroane mari. 

Există o recunoaștere clară a valorii economice a copacilor urbani care convertește copacii în bani pe care orașul îi economisește pentru că aceștia  ameliorează efectele crizei climatice, a evenimentelor extreme de mediu precum inundațiile sau seceta, sechestrarea carbonului, reducerea poluării și căldurii urbane. Sonja Dümpelmann, istorică a peisajului argumentează că dincolo de valoarea economică a copacilor urbani trebuie să recunoaștem și să vorbim mai mult și despre beneficiile imateriale ale copacilor precum importanța lor socio-culturală și efectele psihologice pozitive care pot genera acea empatie crucială față de copacii urbani.

Dincolo de utilizarea copacilor ca soluție de geoinginerie, mai mulți copaci în orașe ar putea transforma perspectiva actuală asupra vieții urbane și le-ar permite orășenilor să înțeleagă mai bine cum să aprecieze natura ca parte intrisecă a unui oraș durabil și locuibil, nu separat de acesta.

 

În loc de concluzie

Dacă revenim asupra definiției FAO a pădurii, observăm contrar opiniei „orașul nu este pădure” că orașul Chișinău chiar este o pădure. 

Să recapitulăm, Chișinău are o suprafață mai mare de 0,5 ha (12 300 ha) care este acoperită în proporție de cel puțin 10% (conform estimărilor imprecise aproximativ 30%) de copaci cu înălțimea minimă de 5 metri (în lipsa unui registru al spațiilor verzi nu știm înălțimea și alte date relevante despre copacii urbani).

Să acceptăm pădurea în oraș, să-i înțelegem rostul și să o protejăm prin includerea pădurii urbane în politicile de împădurire și a politicilor urbane. Să extindem discuția publică despre rolul copacilor și a pădurii în oraș, să sporim cercetarea academică despre starea și funcțiile pădurii urbane din Chișinău și să renunțăm la falsa dihotomie despre „orașul nu este pădure” pentru că limbajul structurează realitatea socială.


Autoare: Lilia Nenescu














  1. DeFries, R. S., Rudel, T., Uriarte, M., & Hansen, M. (2010). Deforestation driven by urban population growth and agricultural trade in the twenty-first century. Nature Geoscience, 3(3), 178–181
  2. Greg Woolf, The Life and Death of Ancient Cities, 2020
  3. Holocenul este actuala epocă geologică care cuprinde ultimii 11 700 de ani și coincide cu istoria post-epocă de piatră a omenirii. Unii geologi susțin că perioada caracterizată de apariția umanității ar trebui separată de perioada caracterizată de dominația umanității asupra sistemelor ecologice și a ciclurilor biogeochimice ale planetei și, astfel, au propus ca ultima parte a Holocenului să fie clasificată ca o nouă epocă geologică numită Antropocen.
  4. Timothy Beatley, Biophilic Cities. Integrating nature into urban design and planning, 2011.
  5. Andre Viljoen, Katrin Bohn, Second nature urban agriculture. Ten years on from the Continuous Productive Urban Landscape concept, 2014
  6. Rata de infiltrare este velocitatea cu care apa se poate infiltra în sol. Aceasta se măsoară în mod obișnuit prin adâncimea (în mm) stratului de apă pe care solul o poate absorbi într-o oră. O rată de infiltrare de 15 mm/oră înseamnă că un strat de apă de 15 mm la suprafața solului va avea nevoie de o oră pentru a se infiltra. Se consideră că o cantitate mai mică de 15 mm/h infiltrată în sol reprezintă o rată joasă de infiltrare, de la 15-50 mm/h reprezintă o rată medie de infiltare, iar o cantitate mai mare de 50mm/h reprezintă o rată înaltă de infiltrare. https://www.fao.org/3/r4082e/r4082e03.htm
  7. Yang, B., Lee, D.K., Heo, H.K. et al. The effects of tree characteristics on rainfall interception in urban areas. Landscape Ecol Eng 15, 289–296 (2019)

Etichete: , ,

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Subscrie

Scrie o petiție

Contacte

Adresa postala:

MD-2012 Chisinau

str. Sciusev 101

E-mail:

echipa@primariamea.md