PrimariaMea
Taxele locale în 2022: scutiri pe timp de pandemie și sume majorate pentru taximetriști Image
08 feb. 2022

Taxele locale în 2022: scutiri pe timp de pandemie și sume majorate pentru taximetriști

Peste 300 de milioane de lei ar trebui să ajungă în bugetul municipal în acest an, în urma încasării taxelor locale, aprobate la ședința Consiliului municipal din 15 decembrie 2021. Fondurile vor fi folosite pentru implementarea proiectelor municipale

Comparativ cu anul precedent, cresc cu 3,8% taxele pentru plasarea publicității, parcare și utilizarea simbolicii locale. La fel, se majorează taxa lunară pentru taximetriști și cea pentru tutun. Totodată, agenții economici afectați de restricțiile Codului Roșu de pandemie vor fi scutiți de 50% din suma taxelor, iar cei care vor dori să lanseze o afacere online la fel vor beneficia de înlesniri.

Spre deosebire de anul 2021, aleșii locali au dedicat mai mult timp dezbaterii proiectului de taxe locale înainte de aprobare și au oferit propuneri de îmbunătățire a documentului, cea mai mare parte însă fiind respinse de majoritatea consilierilor.

 

La general, despre taxele municipale în 2022

Taxele municipale pentru anul 2022 au fost aprobate de consilierii municipali la ședința din 15 decembrie 2021. Conform proiectului de decizie al bugetului municipal pentru anul curent, veniturile din încasarea taxelor locale ar trebui să fie de cca. 300 mil. lei.  Comparativ cu 2021, acestea se majorează cu cca. 6,5% (peste 18 mil. de lei). 

 

10 lucruri curioase despre taxele locale

Taxele locale, deși importante pentru capitală, deseori rămân în umbra bugetului municipal. Astfel, am decis să analizăm anexele proiectului de decizie, pentru a înțelege ce cheltuieli ne așteaptă în acest an. 

 

1.  Vom achita cu 3,8% mai mult pentru plasarea publicității, parcare și amenajarea teritoriului. Majorarea acestor taxe și a taxelor de aplicare a simbolicii locale, de piață sau de organizare a licitațiilor și loteriilor este cauzată de rata inflației. Astfel, taxele sunt ajustate anual conform inflației din anul precedent, în acest caz anul 2020; 

2. Taxă pentru veceuri publice, mai mare decât pentru agențiile de voiaj și altele. Astfel, pentru agențiile de turism și vulcanizări mobile este în vigoare o taxă anuală de 3 100 lei, pentru birourile de traducere taxa anuală e de 3 600 lei, iar pentru prestarea serviciilor funerare (inclusiv confecționarea sicrielor, coroanelor, florilor etc) nu este impusă o taxă pe teritoriul municipiului Chișinău. Pe de altă parte, pentru plasarea unui veceu public, trebuie de achitat 3 700 lei în bugetul capitalei; 

3. Scutire de 50% în primul an de activitate pentru magazinele online. Magazinele online care abia își încep activitatea vor beneficia de o scutire de 50% din taxa stabilită pentru astfel de activitate, timp de un an. Astfel, cei care lansează un magazin online în 2022 vor fi nevoiți să achite 3 750 lei în loc de 7 500 pe parcursul anului; 

4. Taxa pentru salubrizare în continuare nu se aplică. Taxa de salubrizare este un subiect aprins în rândul consilierilor. . Suma respectivă, care la moment e de 120 de lei pe an, a fost stabilită în 2020, cu argumentarea că fondurile colectate vor fi utilizate pentru reparația curților de bloc.  Totuși, justificarea în scris a taxei nu descrie o astfel de întrebuințare, menționând mai degrabă de a scoate presiunea de pe agenții economici, care ar contribui cel mai mult la crearea veniturilor municipale. Conform autorităților, taxa va fi aplicată doar celor care au viză de reședință în capitală și nu trebuie încurcată cu taxa pentru evacuarea deșeurilor, cea de salubrizare fiind destinată pentru a menține curățenia în locurile publice din capitală. Taxa de salubrizare trebuie colectată printr-un sistem electronic pus la dispoziție de Serviciul Fiscal de Stat, care însă nu este funcțional la moment. Astfel, consilierii au decis amânarea achitării taxei respective până în momentul în care sistemul electronic va fi funcțional. Termenul final de plată ar fi data de 31.07.2023;  

5. Scutiri pe timp de „Cod roșu de alertă epidemiologică”. Restaurantele, cafenelele, barurile, bodegile, cantinele, terasele de vară, hotelurile, hostelurile etc. vor primi o scutire de 50% de la taxele stabilite atâta timp cât e stabilit Cod Roșu de alertă epidemiologică. Astfel, proprietarii hotelurilor și motelurilor, dacă alerta de Cod Roșu s-ar menține pe tot parcursul anului 2022, ar achita 2 150 de lei în loc de 4 300 de lei anual; presupunând la fel durata de un an a Codului Roșu de alertă, proprietarii de bodegi vor achita 5 500 lei anual în loc de 11 000 lei, restaurantele de până la 101 locuri vor plăti 6 500 lei în loc de 13 000 lei, iar terasele de vară cu peste 50 de locuri 2 500 lei în loc de 5 000 lei; 

6. Taxă pentru organizarea licitațiilor și loteriilor în capitală. Doritorii de a organiza licitații sau loterii în capitală vor trebui să ofere 0,3% din veniturile obținute către municipalitate din licitație sau din vânzarea biletelor de loterie. Excepții de la regulă sunt licitațiile/loteriile organizate de autoritățile publice (locale și centrale), misiunile diplomatice acreditate în Moldova, licitațiile care acoperă datorii față de bugetul municipal, evenimentele organizate de Banca Națională a Moldovei, proprietarii bunurilor rechiziționate în interes public și persoanele care procură produse de fitotehnie sau horticultură; 

7. Taxa pentru taximetriști majorată, însă fără înlesniri. Taxa pentru taximetriști a fost majorată de la 300 lei la 350 lei lunar per unitate de transport. Scumpirea a cauzat nemulțumiri în rândul prestatorilor de servicii de taxi, care au protestat în fața primăriei pe 14 decembrie și au fost prezenți la ședința Consiliului municipal din 15 decembrie. Conform lui Dumitru Scântei, taximetrist care a luat cuvântul la ședință, în urma scumpirilor în lanț șoferii ar ajunge să lucreze timp de 14-16 ore pentru o profit de 200-300 lei/zi. Mai mult, acestora le-ar fi interzisă circulația pe banda destinată transportului public, ceea ce la fel ar duce la cheltuieli adiționale. Reprezentanții primăriei au declarat că taxa trebuia majorată de mult chiar până la 400 lei/lună per unitate și că ar lua în considerare posibilitatea de circulație pe benzile destinate transportului public. Și primarul general, în cadrul unei ședințe a primăriei, s-a referit la subiect, menționând însă că pentru circulația pe benzile destinate taximetriștii ar putea fi nevoiți să achite o taxă suplimentară; 

8. Taxa pentru tutun crește cu 5 000 lei. Taxa pentru tutun se aplică pentru fiecare casă la care se vând produse de tutungerie. Până în 2021, taxa respectivă era aplicată unic pentru fiecare casă, fiind în valoare de 5 000 lei. Din 2021 totuși, aceasta a început a fi aplicată diferențiat, în baza tipului unității comerciale (restaurant sau magazin, centru comercial etc.) și dimensiunea acestora. Astfel, magazinele cu până la 20 m.p. erau nevoite să achite 10 000 lei, pe când cele cu peste 20 m.p. 25 000 lei. Dacă pentru celelalte categorii prețul rămâne nevariat, în 2022 unitățile comerciale cu peste 20 m.p. de suprafață vor fi nevoite să achite 30 000 lei per aparat de casă, cu 5 000 de lei mai mult decât în 2021; 

 

9. Restaurantele în centrul capitalei taxate adițional. Restaurantele din centrul capitalei și cu regim prelungit de lucru vor continua să fie taxate suplimentar. Astfel, localurile în care se comercializează produse alcoolice vor achita cu 30% mai mult din suma taxei anuale pe care o datorează municipalității. Și cele care lucrează după ora 23.00 vor achita taxa cu 30% mai mult, localurile amplasate pe străzile centrale vor achita cu 10% mai mult, iar cele aflate în nucleul istoric cu 30% mai mult. De asemenea, în cazul în care într-un local se comercializează produse de tutungerie, proprietarii vor fi nevoiți să achite între cinci și zece mii de lei pentru fiecare aparat de casă la care acestea sunt comercializate. În practică, dacă pe strada Pușkin din capitală se află un restaurant cu capacitate de la 51 la 100 de locuri, care activează după ora 23.00, comercializează produse de tutungerie și alcoolice, proprietarii acestuia vor fi nevoiți să achite anual o taxă de 34 700 de lei, în loc de 13 000 lei prevăzute inițial;

 

10. Taxă mai mare pentru sălile de pariuri și greșeli în documente. Taxa pentru sălile de pariuri a fost majorată în acest an, de la 10 000 lei la 15 000 lei. Totuși, analizând modificările propuse proiectului, observăm că se dorea o majorare de la 10 000 de lei la 100 000 de lei. Nu este clar unde există greșeală și motivul pentru care aceasta nu a fost corectată în timpul votării proiectului pe 15 decembrie.

 

Consultare și aprobarea taxelor – mai bine decât în 2020, dar mai este de lucru

Proiectul taxelor locale a fost expus consultărilor publice în perioada 9-29 noiembrie, iar ulterior, autoritățile au menționat publicarea unui tabel de divergențe (sinteza recomandărilor primite pentru îmbunătățirea proiectului), document pe care însă nu l-am găsit pe pagina primăriei. Astfel, nu putem verifica ce propuneri au venit de la societatea civilă, care au fost acceptate, care refuzate și motivul deciziei. 

 Image  Image

 

Spre deosebire de anul 2021, când taxele locale au fost votate în grabă, iar toate propunerile de îmbunătățire au fost anulate într-un final, în 2022 consilierii au dedicat mai mult timp dezbaterii și îmbunătățirii proiectului. Roman Cojuhari (PAS) a venit cu mai multe propuneri, printre care micșorarea taxei pentru magazinele online, majorarea taxelor pentru stațiile de alimentare cu combustibil și pentru comercializarea tutunului. Veronica Herța (PL) a sugerat majorarea taxei pentru cazinouri până la 1 milion de lei și pentru sălile cu aparate de jocuri de noroc până la jumătate de milion. Atât propunerile lui Cojuhari, cât și cele ale Veronicăi Herța nu au fost susținute de ceilalți consilieri. 

Într-un final, proiectul taxelor locale a fost votat de către consilierii PSRM, Platformei DA, PD, PCRM și PUN. Consilierii PAS, PP. Șor și Victor Bunescu s-au abținut de la vot, pe când consilierii PL au votat împotrivă. 

Captură de ecran: voturile pentru aprobarea taxelor locale pentru anul 2022. Sursă: Primăria Mea Captură de ecran: voturile pentru aprobarea taxelor locale pentru anul 2022. Sursă: Primăria Mea

Echipa Primăria Mea salută efortul depus de autorități în eficientizarea și transparentizarea procesului de consultare și aprobare a taxelor municipale. De asemenea, apreciem atitudinea consilierilor municipali în cercetarea și dezbaterea acestui subiect. Totodată, sperăm că pe viitor autoritățile locale vor respecta întocmai procedura de consultare publică, în special prin publicarea tabelului de divergențe aferent proiectului. 

Autoare: Cristina Sîrbu


Publicat de:

Distribuie