PrimariaMea
ȘEDINȚA SERVICIILOR PRIMĂRIEI DIN 29 IANUARIE 2018 Image
30 ian. 2018

ȘEDINȚA SERVICIILOR PRIMĂRIEI DIN 29 IANUARIE 2018

Ședința a început cu un mesaj din partea primarului interimar, Silvia Radu, referitor la atitudinea neglijentă și abuzivă a unor angajați ai primăriei față de bunurile publice.  În cadrul ședinței, s-a discutat despre procesul de deszăpezire, s-a descris situația la zi cu referire la compensațiile pentru căldură, s-a explicat necesitatea reorganizării instituționale ş.a. subiecte de pe ordinea de zi.

 

VIRUSUL IRESPONSABILITĂȚII, ABUZULUI ȘI NEPĂSĂRII

Silvia Radu s-a autosesizat în legătură cu investigația apărută în presă referitoare la mașina de marca Şkoda cu numărul de înmatriculare KAW 737, care aparține Primăriei și care ar fi folosită de către Aliona Berdilă, șefa Direcției generale economie, reforme şi relații patrimoniale (DGERRP) a Primăriei Chișinău. „Am constatat că această mașină nu este utilizată de doamna Berdilă, așa cum s-a scris ci este transmisă în uz Eugeniei Vornicescu, șef adjunct la DGERRP. După părerea mea, contractul nu este în corespundere cu legislația. Se constată o utilizare a bunului public, în scopuri personale”, a declarat primarul interimar.

Aceasta a mai evidențiat că în primărie bântuie virusul iresponsabilității, abuzului și nepăsării, pentru că atunci când se încearcă investigarea unui caz de corupție, persoana care este anunțată că trebuie să pregătească un raport sau o explicație, se îmbolnăvește subit. În cazul doamnei Vornicescu se va constitui o comisie disciplinară, iar automobilul va fi restituit și va fi folosit doar în scop de serviciu, de către toți angajații direcției. În concluzie, Silvia Radu a mulțumit jurnaliștilor și i-a încurajat să sesizeze de fiecare dată iregularitățile comise de către angajații Primăriei. 

 

PROCESUL DE DESZĂPEZIRE

Fiecare pretor a raportat situația la zi în fiecare sector și cum au fost mobilizați angajații în procesul de deszăpezire. De asemenea, pretorii au declarat că au fost înmânate prescripții și întocmite procese verbale agenților economici care nu s-au conformat și nu au deszăpezit trotuarele de care sunt responsabili. În sectorul Botanica, au fost întocmite procese verbale și întreprinderilor municipale de gestionare a fondului locativ numerele 3, 4 și 6 pentru că nu au intervenit  la timp pe trotuare cu material antiderapant.  Silvia Radu s-a arătat nemulțumită de modul în care arată trotuarele și curțile blocurilor și a solicitat pretorilor o implicare mai mare întru soluționarea acestei probleme.

 

COMPENSAȚIILE PENTRU CĂLDURĂ

29528 de cereri au fost depuse pentru primirea compensațiilor la căldură, dintre care 28946 au fost deja transmise preturilor de sector, iar 26000 au fost prelucrate. Nistor Grozavu a menționat că în facturile din luna ianuarie, vor fi incluse sumele ce au fost compensate pentru anul 2017.

 

SOLUȚII PENTRU SESIZĂRILE DE LA CETĂȚENI

1. Lipsa canalizării în sectorul Centru, str. Lev Tostoi, 6

Veronica Herţa, directoarea S.A. „Apă-Canal Chișinău”, a declarat că respectivii consumatori au primit în 2016 aviz de branșare, iar rețeaua de canalizare urmează să treacă prin curtea unor vecini. Pe parcursul săptămânii trecute a fost primit acordul din partea unuia dintre vecini. Silvia Radu i-a solicitat responsabilei de la Apă-Canal să se asigure de soluționarea acestei probleme.

2. Solicitarea amplasării unei stații de transport municipal pe strada  Ion Creangă intersecție cu strada V. Belinski

Șeful interimar al Direcției generale transport și căi de comunicații, Vitalie Butucel a menționat că specialiștii direcției au făcut măsurările dintre stații și acestea corespund standardelor în vigoare, iar colegii de la Inspectoratul Național de Patrulare și poliția capitalei consideră că o nouă stație ar putea crea ambuteiaje și risc de accidente rutiere.

 

REORGANIZAREA INSTITUȚIONALĂ  A „MAMUTULUI CU PICIOARE DE LUT”

Silvia Radu a declarat că fiind implicată în gestiunea primăriei, stuctura administraţiei publice municipale (APM) poate fi comparată cu un mamut cu picioare de lut, care are o sumedenie de direcții și secții care se suprapun, lucrează în paralel și nimeni nu știe clar până unde este responsabilitatea fiecăruia. A fost evidențiată necesitatea simplificării structurii primăriei, pentru ca să corespundă așteptărilor oamenilor și să fie una eficientă, din toate punctele de vedere.

În acest sens, șeful Direcției audit intern, Roman Vitiuc, a prezentat Raportul misiunii de audit privind structura organizatorică a autorităților administrației publice ale municipiului Chișinău.

vezi aici

 

Departamentul de audit intern este unul dintre departamentele cele mai eficiente cu care am avut ocazia să lucrez, sunt persoane bine pregătite și calificate la nivel internațional - a declarat Silvia Radu.

Echipa de audit a constatat că regulamentele de organizare și funcționare ale subdiviziunilor APM conțin un șir de lacune și neconformități, iar carențele structurii organizatorice generează deficiențe în procesul de raportare, de comunicare interdepartamentală și în circuitul informațional.

În contextul prezentării, Silvia Radu s-a referit și la întreprinderile  municipale, constatând că majoritatea sunt prost gestionate, au pierderi și sunt întreținute din bugetul municipal, fapt care este intolerabil.

 

PIEȚELE AGROALIMENTARE

Silvia Radu i-a solicitat lui Marcel Zambiţchi, Șef interimar al Direcției generale comerț, alimentație publică şi prestări servicii să pregătească o nouă prezentare mult mai clară şi schematică a proiectului privind deschiderea de noi piețe agroalimentare în municipiul Chișinău. Respectiv. Proiectul urmează a fi analizat la una dintre ședințele din luna februarie.

 

MENȚINEREA ORDINII PUBLICE

Pe parcursul săptămânii precedente, pe teritoriul municipiului Chișinău au fost înregistrate 179  de infracțiuni, dintre care 115 au fost descoperite pe parcursul a 24 de ore. Totodată, au fost descoperite 25 de infracțiuni săvârșite anterior.

Au fost întocmite 963 de procese contravenționale și aplicate amenzi în mărime de 875 mii de lei, dintre care 160 mii de lei s-au achitat pe parcursul a 72 de ore. Dispeceratul 902, a recepționat în total 1313 apeluri, dintre care s-a reacționat operativ la 945 informații. Au fost reținute în flagrant 13 persoane, iar 66 de persoane au fost documentate contravențional.

Au avut loc 22 accidente rutiere, în urma cărora 26 de persoane au rămas traumatizate, 6 pietoni au fost loviți, dintre care 1 – în afara trecerii pietonale, iar 5 – pe trecerea pietonală. Din fericire, nici un accident din această săptămână, nu s-a soldat cu vreun deces, a constatat Silviu Muşuc, şef-adjunct al Direcţiei de Poliţie a municipiului Chișinău.

 

SITUAŢIA EPIDEMIOLOGICĂ

În ultima săptămână au fost înregistrate aproximativ 2491 cazuri noi de infecții virale sau de infecții a căilor respiratorii.

În capitală există 5 cazuri de gripă confirmate și niciun caz de rujeolă. Au fost înregistrate 694 cazuri de traumatism, 2 cazuri de hipotermii.

La moment, 86 de persoane sunt găzduite în centrul din str. Haltei nr. 2, unde mai există locuri disponibile pentru oamenii fără adăpost.

 

SESIZĂRI DE LA CETĂȚENI

Silvia Radu a citit și a comentat câteva sesizări recepționate de la chișinăuieni:

1. În sectorul Buiucani, în perimetrul străzii Gh. Codreanu 21-81, starea drumului este deplorabilă și lipsește iluminatul stradal.

Vitalie Butucel,  şeful interimar al Direcției generale transport și căi de comunicații, şi Nicolae Vereşco, director al Întreprinderii Municipale „Lumtech - vor raporta săptămâna viitoare privind acțiunile întreprinse.

2. Accesul la blocurile din str. Milestiu şi str. Valea Trandafirilor, prin curtea Spitalului Municipal nr. 1 nu mai este posibilă. Pretorului sec. Botanica și Șefului Direcției sănătăţii, li s-a solicitat să găsească o soluție pentru această problemă.

3. Rudele regretatului actor şi regizor Valeriu Cupcea solicită suportul primăriei pentru reparația acoperișului casei, cu statut de monument protejat de stat

Ruslan Codreanu, viceprimarul capitalei va examina acest subiect.

  Responsabil: Alina Vodă


Distribuie