Oamenii orașului: Ion Brînzilă, voluntar pe timp de pandemie

Orașele devin armonioase, fascinante, sigure, confortabile, tolerante, incluzive și creative, nu doar când au administrații publice care încurajează acest lucru și o fac eficient, dar și când există cetățeni, care găsesc timp să lucreze pentru asta. 

Discutăm și scriem mult despre probleme. Ne și confruntăm cu ele zi de zi. Ne întristăm, frustrăm și enervăm. Ne bazăm prea mult pe autorități și ne dezamăgim ușor. Tocmai de asta, lansăm rubrica „Oamenii orașului” - în care vom afla despre cetățenii care și-au luat soarta în mâini și dedică 1-2 ore pe săptămână (de fapt, desigur că mai multe) să facă din Chișinău un oraș mai bun. 

***

În martie 2020, țara a intrat în stare de urgență din cauza pandemiei COVID-19. Asta a însemnat că cei vulnerabili au devenit și mai vulnerabili, iar cei săraci și mai săraci. Unii nu puteau ieși afară, alții nu aveau cu ce plăti facturile. Așa a apărut Inițiativa Împreună Împotriva COVID-19 care oferă până astăzi asistență celor care au nevoie. Ajutorul este variat: de la a face cumpărături pentru cineva care este în zona de risc de infectare, până la a oferi pachete alimentare sau prânzuri calde celor care nu au bani. O să vedem împreună cu unul dintre coordonatori, Ion Brînzilă, cum este să fii parte a acestei mișcări de voluntari, organizată rapid și care ajută mii de cetățeni.

„De data asta va fi altfel”

Pe Ion îl întâlnim într-un semi-subsol, cam întunecos, plin de pachete cu produse și un perete de hârtie igienică. Ion a devenit voluntar al Inițiativei Împreună Împotriva COVID-19 imediat după declararea stării de urgență. La aproape patru luni de activitate, procesul este bine pus la punct: Ion are o listă, sună oamenii, le amintește că au fost contactați săptămâna trecută de alți voluntari, îi întreabă dacă vor fi acasă curând și le promite că îi vizitează.

Oamenii care răspund apelului reacționează diferit: unii sunt nedumeriți, alții - mai nepoliticoși, dar sunt din cei cărora nu le vine a crede. O femeie spune că a crezut că cineva face glume pe seama ei: „eu niciodată nu am cerut ceva, iar toți mereu mă uită.” Ion, pe un ton hotărât de om care rezolvă problemele, o liniștește: „de data asta va fi altfel”. 

Apelurile sunt întrerupte de alți voluntari care trebăluiesc prin încăpere, de discuții despre pachete și de transportarea a zeci de rulouri de hârtie igienică către un Centru de Plasament. Pachetele sunt gata. Periodic, membrii Inițiativei caută voluntari care să-i ajute la împachetarea produselor. 

Ce i se oferă unei persoane timp de o lună? Macaroane, mălai, zahăr, făină de grâu, sare, mazăre, orz mărunt, ceai, orez, ulei de floarea soarelui, o cutie de pateu și produse igienice - burete, gel de spălat vase, hartie igienică, pastă de spălat dinții. Oamenii mai primesc și legume: 2 kilograme de cartofi, unul jumate de mere, unul de morcovi și unul și jumătate de ceapă. Conținutul pachetului a fost consultat cu nutriționiști, astfel încât să asigure un minim necesar pentru consumatori.

Ion înșfacă sacii și îi încarcă în mașină.

Mulți nici nu știu că pot fi ajutați

La început, Inițiativa Împreună Împotriva COVID-19 lucra în mare parte cu Direcția Asistență Socială a Primăriei mun. Chișinău, care a inițiat Linia Verde de ajutor a persoanelor vulnerabile. Astăzi, Inițiativa primește mai mult mesaje pe Facebook, în care oamenii solicită produse pentru rudele sau vecinii lor. Totodată, voluntarii au apelat și la ajutorul medicilor de familie sau a primarilor/consilierilor din suburbii pentru a identifica potențiali beneficiari. 

Voluntarii au un fel de protocol, adică întrebări pe care le adresează celor de pe liste. Încearcă să filtreze persoanele, pentru că, firește, pot fi din cei care profită de situație și bunăvoința oamenilor. De cele mai multe ori însă, oamenii sunt sinceri. Menționează dacă îi ajută copiii sau vecinii sau dacă au primit pachete alimentare din altă parte.

„Cele mai evidente cazuri sunt acele când oamenii încep a plânge imediat. Cumva ar fi foarte greu să nu-i crezi”, spune Ion.

Oferindu-le un pachet de produse, îi ajută să economisească pentru altceva, astfel persoanele mai au ceva bani de servicii comunale sau de medicamente. Sunt foarte multe cazuri în care beneficiarii comunică agresiv. E de înțeles. Nu știu cine sunt acești oameni care vor să îi ajute, ce organizație au, cine îi conduce, cine îi plătește sau de unde au numărul lor de telefon. Atunci voluntarii, cu răbdare și politețe, explică că fac asta din timpul lor liber, că au căutat donatori, că nu vin neinvitați: „Atunci când aud că nu suntem de la partid, cumva se înmoaie.” Pentru mulți dintre bătrâni e importantă securitatea lor: să nu îi amăgească cineva la sfârșit de viață. Dar și ei vor să arate că într-adevăr au nevoie de ajutor și insistă să scoată documente care confirmă vreun grad de invaliditate.

Pe drum spre primul beneficiar, Ion îi dă un proiector Constanței, o altă coordonatoare a Inițiativei. O rog să-mi zică ceva despre Ion: „de obicei când noi avem videochaturi, el mănâncă și asta îl face insuportabil. Însă el este cel care poate să rezolve absolut tot în inițiativă și este unul dintre cei mai activi.”

Licență în relații internaționale, scrie poezii și lucrează la o carte

Ion avea alte planuri pe timp de pandemie. Proaspăt revenit din Marea Britanie, unde a făcut studiile și a lucrat, a vrut să se autoizoleze și să scrie. În martie, începuse starea de urgență și panica în spațiul public. Ion se informa, citea articole, apoi s-a gândit că nu mai vrea să vadă tot acest negativism, dar vrea să facă ceva. S-a abonat la mai multe grupuri despre COVID-19, așa a dat de un anunț că se caută voluntari. A completat formularul și a indicat că poate dedica 2-3 ore pe zi. În câteva zile, avea deja 120 de voluntari pe care trebuia să-i sune să le ceară fotografia pentru legitimație și dedica câte 12-15 ore pe zi Inițiativei.  

Primele zile necesitau mai multă implicare. Nu erau încă foarte mulți voluntari, dar mulți sunau la Linia Verde și aveau nevoie de medicamente sau de prânzuri calde. „Cumva totul s-a întâmplat ca un fel de roller coaster. Ca un fel de trenuleț de decizii, care niciuna nu știai la ce va duce. Venea la tine solicitarea să te duci undeva, apoi veneau zece alte chestii care urmează să le faci.” 

Ion a făcut relații internaționale. A învățat ce înseamnă globalizare, să fii cetățean global și să fii responsabil. El își amintește că avea un decan carismatic care zicea cum trebuie de schimbat societatea „iar eu m-am infectat de asta, dar niciodată nu am avut ocazia să aplic.” După absolvire a mai stat doi ani în Marea Britanie: jumătate de an făcând nimic, un an și jumătate lucrând să strângă bani pentru a reveni să facă ceva în Moldova. Voia să facă ceva, dar nu era tare clar ce. A încercat în orașul natal - Sîngerei, cu prietenii, cu familia, dar nu s-a regăsit.

Discuția tot revine la pasiunea lui de a scrie:

„Eu am un fel de hobby. De la o vârstă mică, 10 ani sau poate mai puțin, scriu. Ba poezii, ba proză. Pe parcursul ultimilor 5 ani lucrez asupra unui concept de alegorie a societății noastre, cumva pe modelul lui George Orwell - „1984”, dar adaptată la necesitățile noastre, mai recente.”

Ion povestește altora despre activitatea lui ca făcând nimic: „Multora dacă le spui ori că scrii, ori că faci nimic, tot aia e”. 

Nu știi cine îți va deschide ușa 

Ajungem la destinație. Căutăm ceva timp apartamentul, pentru că nu întotdeauna adresa exactă este clară. O femeie în vârstă deschide ușa, cu bucurie ia pachetele și spune cu o voce stinsă că tocmai 40 de ani a muncit. Niciodată nu știi ce te așteaptă de cealaltă parte a ușii. Azi, Ion spune că deja s-a deprins și nu mai are atâtea trăiri ca la început.

Își mai amintește de un caz când trebuia să livreze un pachet unui bărbat și sunase la interfon. După ceva timp, a răspuns un bărbat, cu un ton agresiv și înjurând. A mai sunat o dată „Domnul Vasile, v-am adus produsele. S-a auzit după răsuflare că dorea să spună ceva urât. Cum a auzit că aduc produse a zis: ei hai.” Dincolo de ușă, pe Ion îl aștepta un bărbat de 60+ ani, fără ambele picioare, de asta a și a răspuns mai greu la apel. Apartamentul avea un hol de vreo trei metri, apoi un altul, iar camera domnului Vasile era tocmai în capăt. „M-a întrebat de unde sunt. Și-a cerut scuze pentru felul cum s-a adresat. A încercat să își explice atitudinea prin faptul că sunt copii care îl sună și îl zădărăsc. Sincer îmi venea să plâng, dar nu-mi permiteam. Încercam să fiu mai cumpătat. Am încercat să țin atmosfera mai zâmbăreață. El cumva cerea asta.” Domnul Vasile l-a întrebat dacă Ion nu are cumva țigări. Nu avea. Aceeași adresă a fost inclusă în lista de produse pentru Paști, de această dată, Ion a avut grijă să îi transmită două pachete de țigări. 

Ion mai povestește istoria asta uneori, mai ales celor care se plâng că unii beneficiari sunt poate mai agresivi. El însă crede că oamenii sunt stresați și ăsta e un fel de mecanism de apărare sau de supraviețuire pe care l-au meșterit pe parcurs. „Trebuie să intri pe ușa cuiva fără așteptări și atunci afli și mai multe.”

„Mă simt împlinit”

La început când era stare de urgență, atât beneficiarii, cât și autoritățile îi luau mai în serios: „se vedea cumva valorificarea efortului pe care noi îl depunem, dar acum asta nu prea există, pentru că toți sunt pe afară.” Astăzi, sunt mai puțini coordonatori și voluntari, dar deja organizați mai eficient. O lecție învățată în astfel de mișcări pe orizontală este de a nu lua  lucrurile personal:„Dacă luăm personal, punem în pericol cauza, pentru că se fac valuri în tazic.” Ion mai zice că atunci când vrei să faci ceva, trebuie să o faci, fără a cere validare sau susținere. 

Mai mergem la un apartament. Oamenii sunt trist de bucuroși că primesc pachetele. Este ora 8 seara și Ion are de ajuns la alte patru gospodării în alte sectoare ale capitalei: „Mă simt împlinit. Când știu că ajung acasă și am făcut vreo 12 cazuri sau alte activități din cadrul Inițiativei, adorm mai satisfăcut decât de obicei.” 

A discutat cu Ion - Vlada Ciobanu