Cum să facem terenuri de joacă de care să beneficieze copiii și comunitatea?

Terenurile de joacă din plastic, simple, inestetice și neincluzive sunt populare în multe orașe. Totuși, în ultimii ani, mai multe administrații publice locale schimbă abordarea și creează nu doar spații diverse pentru joc, cu provocări și pline de elemente naturale, ci și regândesc orașul în toată complexitatea lui pentru a-l face mai verde și accesibil. Analizăm cum trebuie să fie terenurile de joacă pentru a răspunde la necesitățile beneficiarilor și prezentăm exemple din care să ne inspirăm. 

De ce terenurile de joacă sunt importante?

Jocul este o activitate esențială în creșterea copiilor. Acesta permite celor mici să își dezvolte imaginația, îndemânarea, forța fizică, cognitivă și emoțională, consideră experții în pediatrie. El este important pentru dezvoltarea sănătoasă a creierului, pentru a deprinde abilități de interacțiune cu lumea din jur și pentru a dezvolta noi competențe. Convenția ONU cu privire la Drepturile Copiilor, în articolul 31, recunoaște dreptul la odihnă, la petrecere a timpului liber, la implicarea în jocuri și activități recreative.

În orașe, în timp, jocul a devenit tot mai restrictiv. În secolul al XIX-lea, mai mulți reformatori preocupați de sănătatea și siguranța copiilor, decid că aceștia trebuie să aibă terenuri separate destinate pentru joc.  Existau și alte motive, și anume izolarea copiilor de potențiale influențe negative ale „străzii.” Zonele moderne urbane îngrădesc oportunitățile copiilor mai mult ca niciodată, din cauza lipsei mobilității pe cont propriu a copiilor, supravegherii mai mari din partea părinților și existența unui spațiu public verde limitat. Astfel, aceștia mai degrabă petrec timpul în interiorul caselor, folosind noile tehnologii. Aceasta conduce la obezitate, tulburări de atenție și probleme de sănătate mintală, precum anxietate, depresie sau comportament agresiv. Copiii pot deveni mai slabi și din punct de vedere al puterii fizice. 

Atunci când ne referim la terenuri de joacă, oamenii tind să le aprecieze cel mai mult din perspectiva dezvoltării abilităților fizice. Mai puțin evidentă este valoarea pentru dezvoltarea înțelegerii și a gândirii. Copiii au dorința de a explora, atinge, manipula și experimenta cu lumea din jurul lor pentru a o înțelege. Ei au nevoie de oportunități de interacțiune cu oameni de diferite clase sociale, culturi și vârste, astfel să învețe cum să coopereze cu ei. Atunci când copiii se joacă împreună și formează grupuri pentru diferite activități, ei modelează cultura și construiesc comunități. Aceasta nu influențează doar dezvoltarea lor, ci și în general societatea civilă și spațiul democratic existent. 

Terenurile de joacă: simple, ieftine și izolate

Fiind un element esențial și vizibil de infrastructură socială, politicienii adesea folosesc aceste spații în discursurile lor electorale, arătând astfel că se gândesc la dezvoltarea noii generații și la bunăstarea tinerelor familii. Totuși, un billboard care anunță că au fost create 324 de terenuri de joacă nu reprezintă un succes al vreunui candidat politic. Nu întotdeauna, spațiile răspund necesităților copiilor și ale părinților lor și îmbunătățesc în general viața comunității. Explicăm care sunt principalele critici legate de infrastructura pentru copii și adolescenți.

Începem cu aspectul estetic. Tradițional, nu doar în Chișinău, terenurile de joacă au echipamente din metal și plastic și suprafață de beton sau cauciuc, cu puțin spațiu verde. Ele nu reprezintă un mediu natural și frumos nici pentru copii, nici pentru îngrijitorii lor. Produse în masă, acestea devin neinteresante. Mai mult, plasticul afectează și mediul înconjurător. Acesta emite urme de toxine care se acumulează în timp, iar ploaia sau zăpada le transportă în sol.

Teren de joacă în mun. Chișinău. Aprilie 2021

Terenurile de joacă adesea sunt simple și nu numaidecât răspund la necesitățile de dezvoltare ale copiilor, autoritățile preferând să le facă mult prea sigure și lipsite de „aventură”. La sfârșitul anilor ‘70, în urma mai multor incidente, în SUA, se adoptă o serie de criterii de siguranță ale terenurilor de joacă. Deși au fost și unele rezultate pozitive, prin eliminarea echipamentelor cu adevărat periculoase, autoritățile au început a pune accentul prea mult pe siguranță, în detrimentul funcțiilor esențiale ale jocului. Cei care promovau aceste standarde promovau de fapt terenuri de joacă fără riscuri, iar orice accident era văzut ca un eșec. Unii critici ai acestor măsuri spun că astfel copiii sunt priviți ca fiind vulnerabili, fragili, incompetenți și predispuși la accidente, respectiv adulții trebuie să îi protejeze, mai degrabă decât să îi învețe să depășească pericolele survenite. 

În ultimii ani, în Occident au revenit discuțiile despre terenurile de joacă care trebuie să prezinte provocări pentru copii și să îi învețe să își asume anumite riscuri. Unii consideră că „protejarea copiilor” este de fapt o scuză pentru lene și lipsa dorinței adulților să ofere un spațiu bun de joacă pentru copii. Un exemplu, sunt nisipierele. Acestea au fost mereu preferatele copiilor, dar au dispărut din terenurile publice din New York. Motivul: prezența excrementelor de animale. Or, aceasta poate fi evitat prin a le acoperi pe timp de noapte sau prin a le curăța cu clor și apă. Totuși, cea mai simplă soluție, dar care nu răspunde la necesitățile copiilor, a fost eliminarea lor. 

O altă problemă este lipsa de accesibilitate a terenurilor de joacă. Terenurile prefabricate, populare în occident în anii '80-'90, iar în Moldova - și acum, ofereau puține oportunități pentru persoanele cu anumite deficiențe. Nici noua tendință de terenuri de joacă mai „aventuroase” nu numaidecât prevede acest criteriu. Mai ales că acestea sunt mult mai costisitoare. Totuși, există o tendință tot mai răspândită de a crea terenuri incluzive și nu doar pentru cei cu mobilitate redusă - unii iau în considerație plasarea de inscripții în Braille și elemente senzoriale de joacă. 

Sursa foto: https://www.sunrisemedical.com/livequickie/blog/september-2019/50-accessible-playgrounds-across-america

Chiar dacă terenurile de joacă sunt naturale, cu mici riscuri și accesibile pentru toți, oricum rămâne problema generală, a segregării copiilor - adică mutarea lor de pe străzile orașului, în spații special destinate. Jane Jacobs probabil rezumă cel mai bine asta în cartea sa „Moartea și viața marilor orașe americane”. Autoarea spune că mitul că terenurile de joacă, iarba și supraveghetorii angajați sunt prielnice pentru copii, iar străzile orașului, pline cu oameni simpli, sunt rele pentru copii arată de fapt un profund dispreț față de oamenii ordinari. 

Toate aceste deficiențe ale terenurilor de joacă conduc la faptul că adesea copiii nu le preferă. Chiar la începutul apariției terenurilor de joacă, copiii au rezistat schimbării. În New York, SUA, în ciuda eforturilor de a convinge copiii să meargă în spațiile special amenajate, aceștia au preferat să stea în stradă și să dezvolte propriile jocuri. Se estimează că doar aproximativ 20% din grupul țintă au părăsit strada ca loc de joacă. Și astăzi, conform specialiștilor, copiii petrec puțin timp pe terenul de joacă dacă au o altă opțiune, pentru că: „ele limitează repertoriul de joc la activitate fizică”, în loc să încurajeze jocul social, senzorial și interactiv de care au nevoie copiii. 

Cum ar trebui să fie?

Soluția nu sunt sutele de terenuri de joacă de plastic, inestetice și plictisitoare. Ele pot fi un punct îndeplinit în promisiunile electorale ale unui politician, dar nu vor contribui la dezvoltarea fizică, emoțională și intelectuală a unui copil; la fel - nu vor contribui, în general, la o comunitate mai bună. Este necesară o abordare mult mai complexă, care începe de la a face orașul sigur pentru copii și a oferi o infrastructură variată și accesibilă. Aceasta nu se rezumă la echipamente, conform experților, dar ar trebui să includă elemente naturale ca pământ, nisip, copaci, suprafețe neuniforme și zone de cățărat. Oportunitățile de joacă trebuie să fie dispersate în întreg orașul la scară mai mică, în timp ce ar trebui să fie create spații mai mari pentru sport și explorare. 

Este nevoie și de politici pentru a recunoaște și a proteja drepturile copiilor la folosirea spațiilor publice și de o abordare intersectorială a autorităților pentru a face orașele mai mobile. La fel, terenurile de lângă școli ar trebui modificate. Tradiționalele stadioane de beton pentru fotbal sau basket ocupă suprafețe mari, fără a oferi alternative de joc. Amplasarea trunchiurilor de copaci, a tunelurilor și a vegetației ar putea fi modalități ieftine de a facilita și varia jocul.

În lucrarea „Fără frică: a crește într-o societate reticentă la riscuri”, sunt câteva exemple de administrații publice locale care au schimbat abordarea. Primul este din Malmö, Suedia, unde în 1996, a început un program major de reamenajare a parcurilor și a locurilor de joacă. Autorul a intervievat persoanele responsabile. Aceștia au spus că siguranța este doar unul dintre o serie de factori care ar trebui luați în considerare la planificarea locurilor de joacă și că accidentele sunt de așteptat din când în când:

„Urmăm standardele europene și verificăm toate locurile de joacă o dată pe săptămână. Municipalitatea este responsabilă de menținerea tuturor echipamentelor într-o formă bună. Nu putem evita accidentele, însă acolo unde există o problemă despre care am știut, dar nu am făcut nimic, municipalitatea este cea responsabilă. Dar dacă cineva cade și rupe un braț, se mai întâmplă. Bineînțeles că ne îngrijorează, dar există întotdeauna un risc când vă jucați și vă mișcați corpul... Sunteți acolo pe riscul dvs.”

Sursa foto: https://playgroundology.files.wordpress.com/2018/01/playground-paradise-principle.jpg

În orașul Freiburg din Germania, la începutul anilor 1990, au fost instalate spații de joacă care folosesc pe larg pante, bușteni, bolovani, plante, nisip și alte elemente naturale. Spațiile arată ca după un bombardament. Și aici responsabilii zic că:

„În mod clar, există mai multe pericole în spațiile de joc naturale, comparativ cu zonele de joc tradiționale. În general, copiii învață să aibă mai multă grijă și responsabilitate pentru siguranța lor în spațiile de joacă naturale, astfel numărul de accidente nu a crescut.”

Sursă foto: https://www.flickr.com/photos/rethinkingchildhood/541266054/in/photostream/

În Danemarca, arhitecta peisagistă Helle Nebelong a făcut mai multe terenuri de joacă inspirate de natură și sălbăticie. Aceasta consideră că atunci:

„Când distanța dintre toate treptele dintr-o plasă de urcare este exact aceeași, copilul nu are nevoie să se concentreze pe locul în care își pune picioarele. Standardizarea este periculoasă, deoarece jocul devine simplificat și copilul nu trebuie să-și facă griji despre mișcările sale.”

Sursa foto: http://www.hellenebelong.com/?portfolio=nature-playground

Concluzie

Jocul este un element esențial pentru dezvoltarea copiilor. Jucându-se, aceștia deprind competențe esențiale. Spațiile pentru joacă care folosesc elemente naturale, care sunt împrăștiate prin oraș, care provoacă copiii și care sunt accesibile sunt mai costisitoare și necesită mai multă analiză și supraveghere, însă recompensa depășește resursele cheltuite. Urmând asemenea abordare, vom avea de fapt orașe mai verzi, mai accesibile pentru pietoni, mai plăcute vizual, mai curate și mai sigure. 

Autoare: Vlada Ciobanu