BUGETUL ORAŞULUI, PARCURI, SCUARURI ŞI CÂINI STERILIZAŢI
În primele 4 luni ale anului 2019, cheltuielile Primăriei depăşesc veniturile cu 93,8 mln lei. Mai multe parcuri și scuaruri din capitală vor fi amenajate până la sfârşitul verii. Printre acestea se numără: parcurile Alunelul, Valea Trandafirilor, Valea Morilor, parcul Râşcani, panorama din str. Maria Drăgan, scuarurile Mezon și cele din str. Bucuriei și Ion Pelivan. La un an de la demararea lucrărilor, scara de granit de la Valea Morilor este finalizată în proporție de 85%. Peste 1000 de câini vagabonzi din Chişinău vor fi sterilizaţi în cadrul unei misiuni ce va avea loc la sfârşitul lunii mai. Tinerii care ies din sistemul rezidențial vor putea beneficia de servicii juridice, psihologice şi pedagogice gratuite, în cadrul unui proiect pilot care îşi propune o mai bună integrare a acestora în societate.
MUNICIPALITATEA ARE CHELTUIELI MAI MARI DECÂT VENITURI
În primele 4 luni ale anului 2019, municipalitatea a înregistrat venituri în valoare de 1, 285 mlrd. lei și cheltuieli de 1, 378 mlrd. Lei. Soldul bugetar negativ constituie 93,8 mln. lei.
În perioada de raportare, executarea veniturilor a fost realizată în proporție de 32,7 % sau cu 15,9 la sută mai mult față de perioada similară a anului trecut. La capitolul venituri proprii au fost acumulate 120 mil. lei.
Constatările Direcției generale finanţe, cu referire la executarea bugetului:
- Ritmul executării cheltuielilor depășește ritmul încasării veniturilor;
- Toate cheltuielile au fost finanțate fără întârzieri, cu respectarea priorităților la efectuarea acestora;
- Cheltuielile ce țin de procurarea mijloacelor de transport, de investiții capitale, ocrotirea sănătății au crescut de 3-7 ori față de anul 2018, iar cele din transport și gospodăria comunală și iluminat cu mai mult de 60%;
- Unele articole de cheltuieli, în special alocațiile prevăzute pentru cheltuielile salariale vor necesita suplinire pe parcursul anului curent de gestiune.
PARCURI ŞI SCUARURI MODERNE ÎN FIECARE SECTOR
Pentru anul 2019, fiecărei preturi i-au fost alocate câte 5 milioane de lei, pentru modernizarea parcurilor şi scuarurilor. Lucrările ar trebui să fie finalizate până la sfârşitul sezonului estival.
În sectorul Ciocana urmează să fie amenajat scuarul din bd. Mircea cel Bătrîn, 29/1 şi panorama din str. Maria Drăgan. Vor avea loc lucrări de pavare a aleilor, montare a felinarelor de tip LED, a foișoarelor de odihnă, a băncilor şi coşurilor de gunoi, plantare arbuștilor şi semănarea gazonului.
În sectorul Râşcani, lucrări de renovare vor avea loc în scuarul Mezon, unde vor fi montate bănci, coşuri de gunoi şi felinare. În plus, primăria mun. Arad, România, a alocat 500 de mii de RONI acestui sector, iar o parte din bani vor fi redirecţionaţi şi pentru amenajarea parcului Râşcani.
În sectorul Centru, are loc reconstrucţia scării de granit din parcul Valea Morilor. La un an de la demararea lucrărilor scara este finalizată în proporție de 85%, 290 de trepte fiind deja amenajate. O prezentare amplă a procesului de lucru, poate fi consultată, aici.
În sectorul Buiucani, se lucrează la reconstrucția și amenajarea parcului Alunelul din Calea Ieşilor, scuarurilor din str. Bucuriei și Ion Pelivan.
În sectorul Botanica, sunt pe sfârşite lucrările la aleile secundare, terenurile de fotbal şi skate park-ul din Parcul Valea Trandafirilor.
STERILIZAREA GRATUITĂ A 1000 DE CÂINI
Primarul interimar, a anunţat că la sfârșitul lunii mai, la Chișinău, vor veni 15 reprezentanți ai organizației internaționale „World Vets". Aceştia vor oferi servicii de sterilizare gratuite pentru maidanezii din municipiu dar și pentru animalele de companie, ai căror proprietari nu-și pot permite achitarea serviciilor respective. La clinicile veterinare sterilizarea costă 700-1000 lei.
Cetățenii și agenții economici, deținători de câini (șantiere de construcție, cooperative de garaje etc.), sunt încurajați să aducă animalele la Centrul de profil pentru sterilizare.
Persoanele interesate pot apela la numărul de telefon al Centrului de sterilizare: 078169035 (Roman Trahtaman, șeful Centrului).
APARTAMENTUL SOCIAL ASISTAT - SERVICIU PILOT
Pentru ultima săptămâna de activitate, Direcţia municipală pentru protecţia drepturilor copilului raportează următoarele:
- 5 sesizări privind abuzul fizic, cel emoţional şi neglijare;
- 6 copii aflaţi în plasamente de urgenţă, au fost plasaţi în cadrul a 4 familii (asistenţă parentală profesionistă);
- 5 ieşiri în teritoriu, în urma cărora nu au fost depistaţi copii noi;
- au fost identificaţi 30 de copii ai căror părinţi sunt aflaţi peste hotare.
Săptămâna viitoare urmează să fie lansat Apartamentul Social Asistat, un serviciu pilot pentru mun. Chișinău, în cadrul căruia tinerii, care ies din sistemul rezidențial (n.r. Sistemul rezidenţial de îngrijire a copilului din R. Moldova este alcătuit din 55 instituţii de tip rezidenţial, printre care 24 şcoli-internat auxiliare, 14 şcoli de tip-internat pentru copii orfani şi rămaşi fără îngrijirea) , vor putea beneficia de servicii juridice, psihologice şi pedagogice, pentru o mai bună integrare în societate.
SITUAŢIA EPIDEMIOLOGICĂ FAVORABILĂ
În perioada 3 - 7 mai, au fost înregistrate 215 de cazuri de maladii infecţioase, intoxicaţii şi reacţii adverse.
Instituţiile medico-sanitare publice au raportat 1154 de cazuri noi de infecţii acute ale căilor respiratorii superioare. Au fost înregistrate 4 cazuri de tuberculoză, 23 de scarlatină, un caz de oreion şi 36 de varicelă.
Situaţia epidemiologică din mun. Chișinău se consideră una favorabilă, în limita indicilor multianuali.
ORDINEA PUBLICĂ
Săptămâna trecută, pe teritoriul municipiului Chișinău au avut loc 10 accidente rutiere, în urma cărora 12 persoane au rămas traumatizate. Au fost accidentați 4 pietoni, dintre care 2 pe trecerile pentru pietoni.
În aceeași perioadă, au fost înregistrate 132 de infracțiuni, dintre care 95 au fost descoperite pe parcursul a 24 de ore. Totodată, au fost descoperite 22 de infracțiuni săvârșite anterior.
Dispeceratul 112 a recepționat în total 1344 de apeluri, dintre care s-a reacționat operativ la 1120 informații. În flagrant au fost reținute 17 persoane, iar 51 de persoane au fost documentate contravențional.
Au fost întocmite 535 procese contravenționale și aplicate amenzi în mărime de 487 mii lei, dintre care 127 mii lei s-au achitat pe parcursul a 72 de ore.
25 de măsuri în masă care au avut loc în oraș, s-au desfăşurat fără încălcări.
Ședința integrală o puteți urmări aici:
Responsabilă: Alina Vodă