PrimariaMea
Grădinițe închise, Cod Portocaliu de alertă epidemiologică și amenajarea parcărilor publice Image
27 mai 2021

Grădinițe închise, Cod Portocaliu de alertă epidemiologică și amenajarea parcărilor publice

Municipiul Chișinău a trecut sub Cod Portocaliu de alertă epidemiologică, după o scădere considerabilă a numărului de cazuri noi înregistrate în capitală. Totodată, campania de vaccinare ia amploare, fiind lansate puncte mobile de vaccinare și organizate maratoane pentru toți doritorii de a se imuniza.

Autoritățile caută locații pentru amenajarea parcărilor publice în oraș, iar locuitorii pot apela la primărie dacă doresc să organizeze parcări în curțile blocurilor de locuit. Totodată, continuă acțiunile de reglementare a comerțului stradal, inclusiv a vulcanizărilor, iar aleile pictorilor și meșteșugarilor din centrul capitalei vor fi lansate în curând. 

Copiii vor avea parte de tabere de zi în acest an, iar unele grădinițe vor fi închise pentru reparații.  

 

Am rezumat cele mai importante subiecte discutate la ședința primăriei din 24 mai 2021. Te invităm să le accesezi din meniul de mai jos:

COVID-19 în Chișinău 

Vaccinare în transportul municipal și Maraton la „Palatul Republicii”

Noi parcări amenajate în spații publice și în curțile locuitorilor

Lupta cu vulcanizările în oraș

Lansarea Aleilor Pictorilor și Meșteșugarilor

Tabere pentru copii, grădinițe închise și reparații monitorizate în instituțiile de învățământ

 

COVID-19 în Chișinău

O dată cu scăderea numărului de infectări cu COVID-19 în capitală la 50-100 cazuri raportate la 100 000 locuitori în ultimele 14 zile, Comisia Extraordinară de Sănătate Publică (CESP) a decis trecerea mun. Chișinău sub Cod Portocaliu de alertă. Totodată, restricțiile au fost relaxate aproape în totalitate. În vigoare au rămas purtarea obligatorie a măștilor de protecție în locurile publice închise, și restricțiile privind HoReCa și cluburile de noapte. Pe 27 mai, CESP urmează să se întrunească iarăși în ședință, pentru a discuta despre restricțiile privind HoReCa. 

În ultima săptămână (16-23 mai), în capitală au fost înregistrate 100 de cazuri noi de îmbolnăvire cu COVID-19, bilanțul total în municipiu fiind de 106 257 cazuri, dintre care 1 879 persoane au decedat. La 24 mai, în tratament la domiciliu se aflau 352 pacienți. 

Infografic. COVID-19 în capitală în perioada 16-23 mai 2021. Sursă: Primăria Mea Infografic. COVID-19 în capitală în perioada 16-23 mai 2021. Sursă: Primăria Mea

Capacitatea totală de spitalizare rămâne de 752 paturi, după ce au fost scoase din circuit secțiile COVID-19 deschise la Spitalul de Ftiziopneumologie, Spitalul „Gheorghe Paladi” și „Sfânta Treime”. Paturilor respective li se adaugă 100 de paturi de triaj la Centrul COVID-19 la Moldexpo. Internate, pe 24 mai, erau 141 persoane, dintre care 21 aflate în stare foarte gravă, 63 în stare gravă și 54 în stare medie, iar la Centrul COVID-19 se aflau 30 persoane suspectate de îmbolnăvire. 

 

Vaccinare în transportul municipal și Maraton la „Palatul Republicii”

Campania de vaccinare în capitală ia amploare, cu 13 626 persoane vaccinate cu prima doză în perioada 16-23 mai la punctele instituite de municipalitate. Astfel, pe 24 mai, 70 102 persoane s-au vaccinat la centrele municipale de vaccinare din capitală, fie acestea instituțiile medico-sanitare sau punctele mobile create de autorități. Cu doza doi au fost imunizate 7 350 persoane, dintre care 1 553 în ultima săptămână. 

Totuși, rata de vaccinare rămâne mică, motiv pentru care autoritățile caută metode de stimulare a orășenilor. În perioada 21-23 mai Universitatea de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” (USMF) a organizat primul Maraton de vaccinare, în propriile blocuri, la Malina Mică. Sute de orășeni au stat ore în șir în rând pentru a se vaccina. Urmând exemplul Universității, autoritățile centrale și cele locale planifică organizarea unui Maraton de vaccinare în perioada 28-30 mai, la Palatul Republicii. La maraton vor fi activate 15 fluxuri de vaccinare paralele, iar doritorii de a se imuniza vor trebui să prezinte buletinul de identitate. Vaccinurile disponibile vor fi Pfizer, AstraZeneca, CoronaVac și Sinopharm. Maratonul se va desfășura în intervalul orelor 09.00 - 22.00. 

De asemenea, pe 26 mai au fost lansate două rute de transport public (un autobuz și un troleibuz), care se vor deplasa în capitală și suburbii și staționa în locațiile mai aglomerate conform unui orar prestabilit. Doritorii de a se vaccina vor putea să o facă având la ei buletinul de identitate. Toate tipurile de vaccinuri prezente în țară vor fi disponibile în unitățile de transport. 

Vaccinarea este gratuită, iar doritorii de a se vaccina se pot programa online pe platforma vaccinare.gov.md sau apropia la orice centru de vaccinare din capitală, indiferent de viza de reședință, inclusiv în zilele de sâmbătă și duminică.

 Image  Image  Image

Noi parcări amenajate în spații publice și în curțile locuitorilor

Autoritățile lucrează la identificarea și amenajarea parcărilor publice în oraș, inclusiv prin readucerea sub controlul primăriei a unor parcări publice care au fost utilizate de agenți economici. Direcția generală transport public și căi de comunicație (DGTPCC) săptămâna aceasta va identifica spații de parcare și terenurile municipale care au fost ocupate abuziv, inclusiv prin amplasarea unor garaje. Unele dintre aceste spații au fost deja identificate și s-au luat măsuri. Astfel, parcarea aflată pe str. Ismail colț cu bd. Ștefan cel Mare a revenit sub administrarea primăriei, va fi amenajată și cu utilizare gratuită. Un spațiu aflat vizavi la fel va fi amenajat ca parcare publică și același lucru se va întâmpla cu terenul în preajma magazinului Fidesco, pe bd. Bănulescu-Bodoni, și cel vizavi de Ministerul Finanțelor. Pentru ultimul, există deja și o schiță de proiect. O delegație din partea primăriei a plecat la București, în vizită la primăria sectorului 4, pentru prelua experiența privind amenajarea parcărilor, achiziții etc. 

În același timp, locuitorii care doresc să amenajeze parcări în curțile blocurilor în care locuiesc, sunt îndemnați să apeleze la primărie pentru a identifica soluții și a primi sprijinul necesar. 

 

Lupta cu vulcanizările în oraș

Reglementarea comerțului stradal continuă. După ce locurile de amplasare a gheretelor care comercializează produse alimentare au fost scoase la licitație, urmând să se facă același lucru cu amplasamentele gheretelor pentru flori și presă, primăria începe să întreprindă acțiuni privind vulcanizările din oraș. Viceprimara Inga Ionesii a menționat că situația cu vulcanizările nu este favorabilă, o parte din construcții fiind într-o stare dezastruoasă și amplasate astfel încât împiedică traficul și circulația pietonilor. Potrivit acesteia, și numărul de unități este prea mare, cel puțin în sectoarele Botanica și Ciocana, unde sunt 42 de unități per sector și Râșcani - unde sunt 36. Mai mult, la majoritatea agenților economici, schemele de amplasare ar fi expirate. Astfel, primăria se pregătește să le evacueze, iar regulamentul privind comerțul stradal să fie ajustat astfel încât să includă prevederi clare privind acestea. 

 

Lansarea Aleilor Pictorilor și Meșteșugarilor

Între timp, se pregătește lansarea Aleii Pictorilor, aflată în scuarul Catedralei, însă data evenimentului rămâne de hotărât. Viceprimara a menționat că s-ar dori ca aceasta să aibă loc o dată cu lansarea Aleii Meșteșugarilor, aflată la câțiva zeci de metri distanță, pe strada pietonală. O posibilă dată pentru lansare ar fi 11 iunie. Totuși, Aleea Meșteșugarilor este încă în fază de organizare, existând mai multe cereri decât locuri disponibile. Astfel, s-a propus crearea unei comisii care să evalueze lucrările ce vor fi expuse și care va decide ce agenți economici vor putea vinde în zona respectivă. Un alt factor pe care-l iau autoritățile privind lansarea aleelor este că, potrivit viceprimarei, unii „colegi din St. Petersburg” ar dori să participe la eveniment. 

 Image  Image

Și Strategia privind comerțul stradal a fost discutată la ședință, cu mențiunea că aceasta va fi gata până în luna august, iar proiectul va fi prezentat publicului și consultat. Printre altele, Strategia ar presupune unele noi obiective: digitalizarea serviciilor comerciale și dezvoltare durabilă. 

 

Tabere pentru copii, grădinițe închise și reparații monitorizate în instituțiile de învățământ

După o pauză de un an, cauzată de pandemie, copiii vor reveni la tabere de vară, începând cu data de 1 iunie. Conceptul elaborat de specialiști urmează să fie prezentat și, posibil, aprobat săptămâna aceasta. Considerând situația pandemică, taberele ar trebui să activeze la 50% din capacitate. Autoritățile locale vor subvenționa opt programe cu program de zi, de la 08.00 la 17.00 în incinta a 12 instituții școlare. Totodată, vor fi făcute demersuri pentru tabere constante la care să participe 118 copiii care au rămas fără ocrotire părintească, dar și tabere specializate pentru tinerii sportivi, tabere de creație și artă, tabere tematice în baza bibliotecii municipale etc. De asemenea, vor fi organizate tabere pentru voluntarii Centrului Municipal de Tineret. 

Unele grădinițe ar putea să își sisteze activitatea pe perioada de vară. Este vorba de cinci instituții în luna iunie și 20 în luna iulie. Închiderea temporară e determinată de demararea unor proiecte investiționale (la cinci instituții), efectuarea reparațiilor (13 instituții) și lipsa personalului în blocurile alimentare (șapte instituții). Copiii din grădinițele respective vor fi relocați la alte instituții din preajmă. Totodată, lucrările de reparație vor fi monitorizate de un grup de lucru , constituit din consilieri PSRM și PAS, reprezentanți ai unor asociații obștești și reprezentanți ai unor licee și ai aparatului primăriei. Potrivit autorităților, grupul ar trebui să-și înceapă activitatea pe 1 iunie. Totodată, orarul de activitate pentru fiecare instituție ar trebui să fie făcut public săptămâna aceasta.  

Opt mii de copii vor primi o indemnizație în valoare de 700 lei pentru procesul școlar. Totuși, pentru că deja au fost depistate primele nereguli în acest proces, primarul a solicitat o monitorizare mai strictă, în special prin evaluarea aprofundată a situației financiare familiale.

Meniul unic pentru alimentarea copiilor pe perioada vara-toamna a trecut de etapa consultărilor, iar săptămâna curentă va fi definitivat și prezentat pentru aprobare la Centrul de Sănătate Publică. De asemenea, înscrierile în clasa I continuă, iar cei cetățenii sunt îndemnați să raporteze la primărie în cazul depistării unor nereguli.

Responsabilă de monitorizare: Cristina Sîrbu


Publicat de:

Distribuie