Editoria Ziarul de Gardă: Havuzurile sau oamenii?

 

Voiam să scriu un text în care judec decizia administrației publice locale din Chișinău care cheltuiește bani pentru havuzuri și flori, cât globul luptă cu COVID-19. Apoi, mi-am zis că, într-adevăr, orașul are nevoie de havuzuri și flori. Această pandemie ne-a reamintit cât de mult contează unde locuim și cine ne înconjoară. Nu contează doar cum ne simțim în casa noastră, ci și pe stradă, în mahala și comunitate. La ce avem acces în raza de 1 kilometru? Avem un parc? Ce vedem de la geamul nostru? Ne cunoaștem vecinii să îi ajutăm? 

 

Totuși, cetățenii sunt deranjați de aceste cheltuieli. Un studiu realizat de CPR Moldova arată că în perioada stării de urgență Direcția Locativ-Comunală şi Amenajare a Primăriei mun. Chişinău a semnat contracte de 11.1 milioane de lei pentru reconstrucția a două havuzuri și a unei alei.

Deși marea povară de a scoate țările din criză cade pe guvernele naționale, orașele din întreaga lume au oferit asistență rapidă: ajutor pentru cei vulnerabili, sistarea plății facturilor sau a evacuărilor, pentru cei care nu au bani de chirie; consultanță sau granturi pentru afacerile mici; acoperiș deasupra capului pentru cei fără de adăpost sau cei care lucrează în linia întâi – sunt doar câteva dintre ele.

Și autoritățile noastre au întreprins câteva acțiuni timide de asistență. Primăria Chișinău oferă ajutor celor 2500 de persoane în lista beneficiarilor de asistență socială, iar zilnic zeci de persoane sunt ajutate de voluntarii Inițiativei Împreună Împotriva COVID-19 care oferă mâncare sau medicamente  – multe din ele din donațiile agenților economici sau ale cetățenilor.

Recent, 8000 de familii vulnerabile au primit câte 700 de lei ajutor (un total de 5.6 milioane de lei); iar alte 300,000 de lei au fost pentru susținerea copiilor fără de părinți. În Consiliul Municipal s-a examinat decizia despre un ajutor unic pentru cei 4000 de deținători de patentă (un total de 11 milioane de lei) și s-a votat scutirea de taxe locale a business-urilor. Desigur, nu putem ignora fondurile care se oferă instituțiilor medicale și ajutoare de produse sanitare altor instituții, deși nu întotdeauna deciziile autorităților sunt clare în acest sens.

La 9 iunie, pe agenda Consiliului Municipal Chișinău a fost un punct despre realocare a 84 de milioane de lei pentru ocrotirea sănătății, dintre care aproape 33 de milioane indemnizații pentru lucrătorii medicali. Consilierii PSRM, Șor, PCRM și PD s-au abținut să voteze acest proiect de decizie.

11 milioane de lei pe havuzuri nu este o sumă semnificativă. Este o investiție în frumos pe termen lung. Și florile arată bine în fotografiile de pe Facebook și în rapoarte de activitate. Dar ar fi putut face diferența pentru cei vulnerabili?

În condițiile în care la nivel național, mare susținere pentru cetățeni și afaceri nu o să vedem, administrația publică locală poate fi acea instituție rezonabilă care ascultă necesitățile cetățenilor și, în limitele legii, intervine rapid și substanțial.

O să avem havuz și flori. Mai puțin oameni. Chelneri, bucătari, vânzători, deja au planuri de a lua calea străinătății. Proprietari de mici afaceri se gândesc cum o vor scoate în capăt și probabil nu vor mai îndrăzni într-o țară care nu poate oferi înțelegere și susținere. Havuzurile sau oamenii? Este o alegere falsă, evident. Ambele trebuiesc, doar că oamenii chiar sunt prioritatea.

 

Autoare: Vlada Ciobanu

 

 

Cooperarea cu Ziarul de Gardă se realizează în cadrul proiectului „Monitorizarea primăriei municipiului Chișinău” implementat cu suportul financiar acordat de Biroul de Cooperare al Elveției în Moldova. Opiniile exprimate aparțin autorilor și nu reflectă neapărat viziunea donatorului.

 

Sursa: Ziarul de Gardă

Subscrie

Scrie o petiție

Contacte

Adresa postala:

MD-2012 Chisinau

str. Sciusev 101

E-mail:

echipa@primariamea.md