Consiliul Municipal Chișinău în primul an de mandat – mai activ și mai bine plătit

Peste 720 de subiecte au fost examinate de consilierii municipali în primul an de mandat. Aleșii locali s-au întrunit în 24 de ședințe, desfășurate pe parcursul a 35 de zile, și au aprobat aproximativ 585 de decizii. Pentru activitatea lor, consilierii aleși în octombrie 2019 au primit indemnizații mai mari decât colegii din mandatul precedent. Pe 19 iunie 2020, remunerarea pentru participarea la ședințe a crescut de la 2000 la aproximativ 3300 lei (două salarii minime), fără limita de 6000 lei pe lună sau 8 ore de lucru pe ședință, prevăzută anterior. Astfel, pentru participarea la ședințele din 2020, municipalitatea a achitat consilierilor indemnizații în valoare de peste 4,374 mln lei. 

Am rezumat activitatea Consiliului Municipal Chișinău  în raportul „CONSILIUL MUNICIPAL 2019 – 2023: retrospectiva anului I”. Acesta reprezintă o analiză a primului an de mandat al Consiliu Municipal Chișinău și include date despre prezența consilierilor la ședințe, numărul de subiecte examinate, inițiativele consilierilor, deciziile adoptate și alte informații relevante despre activitatea aleșilor municipali din perioada 15 noiembrie 2019 – 15 noiembrie 2020. 

Actualul Consiliu s-a format în urma alegerilor locale din 20 octombrie 2019. Consiliul a fost ales pentru un mandat de 4 ani în următoarea componență: PSRM – 22 consilieri, ACUM – 19, PL – 3, Partidul Politic „Șor” – 2, PD – 2, Mișcarea „Forța Nouă” – 1, PCRM – 1 și PUN – 1. La ședința de constituire din 15 noiembrie 2019, blocul ACUM s-a destrămat și a creat două fracțiuni: DA (10 consilieri) și PAS (9 consilieri). 

În primul an de mandat, consilierii s-au reunit în 24 de ședințe care s-au desfășurat pe parcursul a 35 de zile. Prezența medie a aleșilor locali a fost de 92%, aproape 40% din numărul total de consilieri fiind prezenți la toate întrunirile. Pentru comparație, participarea consilierilor din mandatul precedent în anii 2017 și 2018 a fost în proporție de 76% și, respectiv, 81%.

În total, consilierii au stat în ședință peste 180 ore. În acest timp, consilierii au reușit să examineze aproximativ 720 subiecte. În jur de 585 decizii au fost aprobate. Nu toate însă au trecut de controlul de legalitate efectuat de Cancelaria de Stat. 39 dintre acestea au fost calificate drept ilegale, iar pentru 35 dintre ele s-au inițiat acțiuni în judecată.

În perioada 15 noiembrie 2019 – 15 noiembrie 2020, aleșii municipali au inițiat 62 de proiecte de decizii, iar 50 dintre acestea au fost examinate în plen. 36 dintre inițiativele consilierilor au fost aprobate, iar alte 14transmise la reexaminare.

Cele mai multe proiecte de decizii au fost înregistrate de consilierii Roman Cojuhari (PAS) și Alexandru Bondarenco (PSRM). Ambii consilieri au inițiat câte 6 proiecte în primul an de mandat.

Cele mai multe proiecte de decizii care au fost ulterior susținute de majoritatea consilierilor, fiind aprobate în plen, le-a înregistrat consilierul PSRM Alexandru Bondarenco – 5 proiecte. Pe locul II, cu câte 4 proiecte aprobate, s-au poziționat 4 consilieri PAS – Dumitru Ivanov, Alexandru Trubca, Ina Coșeru și Roman Cojuhari. 3 proiecte aprobate și respectiv locul III în top i-a revenit consilierului PDA Ruslan Verbițchi.

În 2020, pentru 36 de zile de ședință, municipalitatea a achitat consilierilor indemnizații în valoare de peste 4,374 mln lei. Suma este mult mai mare comparativ cu cele achitate consilierilor din mandatul precedent pentru participarea la ședințele din 2017 sau 2018. În 2017, pentru 30 zile de ședință, consilierilor li s-au achitat 1,138 mln lei, iar în 2018, pentru 20 zile de ședință – 658 mii lei. Pe lângă faptul că în 2020 au fost mai multe ședințe și prezența consilierilor a fost mai mare, indemnizația achitată aleșilor pentru participarea la ședințe la fel s-a mărit. Până în iunie 2020, consilierii erau remunerați cu 2000 lei pentru 8 ore de ședință și maxim 6000 de lei pe lună. Pe 19 iunie 2020, consilierii au aprobat mărirea indemnizației până la 3300 lei (două salarii minime), fără limita de 6000 lei pe lună sau 8 ore de lucru pe ședință. Executivul a argumentat necesitatea majorării prin faptul că aleșii locali din municipiul Chișinău examinează un număr mare de probleme și sunt implicați în multe alte activități, care nu pot fi remunerate conform legislației.

Comparativ cu mandatul precedent, subliniază autoarele raportului, noul Consiliu înregistrează progrese la capitolul transparență și comunicarea cu locuitorii. Totuși, în continuare persistă practici care contravin principiilor bunei guvernări

1. Nu există suficiente informații oficiale publice și ușor accesibile despre consilierii municipali – pe site-ul primăriei nu pot fi găsite date despre cum un consilier poate fi contactat, care sunt orele de audiență, informații despre activitatea acestuia, prezența la ședințe, consultările publice organizate etc. La moment, pe pagina primăriei sunt indicate doar contactele unei singure fracțiuni;

2. Modalitatea de exprimare și numărare a voturilor nu este eficientă – Consilierii nu utilizează sistemul electronic de vot. Astfel, numărarea voturilor este anevoioasă. Deseori numărul total de voturi anunțat de președintele ședinței este diferit de suma voturilor exprimate de fiecare fracțiune sau consilieri în parte. Mai mult, consilierii periodic se acuzau reciproc de faptul că numărul de voturi anunțat de președintele fracțiunii nu corespunde cu numărul consilierilor prezenți în sală;

3. Pe timp de pandemie, ședințele se desfășoară offline, deseori fără respectarea distanței sociale și a normelor antiepidemiologice;

4. Practicile din Consiliul municipal nu încurajează participarea cetăţenilor în procesul decizional – dacă o persoană este interesată de vreun subiect, aceasta va întâmpina dificultăți în a urmări parcursul iniţiativei. Pentru a afla care este etapa la care se află un proiect de decizie, dacă a obținut avizele necesare, când urmează să fie prezentat în plen, care a fost decizia consilierilor asupra proiectului, cetățeanul trebuie zilnic să verifice site-ul primăriei, să caute anunțurile despre desfășurarea ședințelor comisiilor și cele ale Consiliului, să analizeze agenda, să descarce fișiere arhivate, să participe direct sau să urmărească înregistrarea video de la ședințe. Asta face ca cetățeanul să ignore atât cât este posibil activitatea Consiliului Municipal Chișinău;

5. Consilierii au în continuare restanțe la capitolul disciplină.

 

Primăria Mea recomandă:

1. Plasarea pe site-ul primăriei a informațiilor despre consilieri (poze, date de contact, orele de audiență, rapoarte anuale de activitate, declarațiile de avere și interese personale, proiectele de decizii inițiate, prezența la ședințe, indemnizațiile primite, consultările publice organizate etc);

2. Utilizarea sistemului electronic de vot;

3. Desfășurarea ședințelor în regim online în perioada pandemică;

4. Revizuirea mecanismului actual de evidență și plasare pe site-ul primăriei a proiectelor de decizii și deciziilor CMC;

5. Utilizarea cât mai eficientă a timpului alocat ședințelor, prin aplicarea sancţiunilor pentru încălcarea prevederilor regulamentului și informarea cetăţenilor despre acestea.

Doar prin transparență și dialog se poate construi încredere între cetățeni și aleșii locali, astfel ca aceștia să colaboreze și să identifice împreună soluții la problemele prioritare pentru locuitori. Doar atunci când cetățenii știu cu ce se ocupă cei pe care i-au ales să le reprezinte interesele și care sunt rezultatele activității acestora, pot aprecia alegerea făcută și acorda sau nu votul pentru următorul mandat.

Loader Loading...
EAD Logo Taking too long?

Reload Reload document
| Open Open in new tab

 

Vă invităm să analizați și rapoartele de activitate ale consilierilor din mandatul precedent, pentru anii 2017 și 2018, aici.

Dacă vă place ce facem și considerați că merităm susținerea voastră, ne-o puteți oferi redirecționând 2% din impozitul pe venit către organizația noastră. IDNO: 1017620003813


Raportul a fost elaborat în cadrul proiectul “Priority Driven Local Administration”, implementat de AO Primăria MEA, cu suportul generos din partea poporului american, oferit prin intermediul Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID).  Materialul reflectă opinia autoarelor și nu reprezintă viziunea USAID sau a Guvernului Statelor Unite.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Subscrie

Scrie o petiție

Contacte

Adresa postala:

MD-2012 Chisinau

str. Sciusev 101

E-mail:

echipa@primariamea.md