Colaborarea cu noul Parlament și concerte pentru celebrarea a 585 de ani de la prima atestare

Campania de vaccinare în municipiu este în plină desfășurare, iar în curând ar putea fi organizate noi maratoane pentru administrarea vaccinurilor Johnson&Johnson și Pfizer donate țării noastre. Municipiul însă continuă să se afle sub Cod Galben de alertă epidemiologică și se așteaptă ședințele Comisiilor de sănătate pentru a înțelege dacă putem trece la Cod Verde. Continuă reparațiile în capitală și se înregistrează progrese pe str. I. Creangă, unde începe așternerea ultimului strat de asfalt. Totodată, se caută soluții pentru micii producători din suburbii care nu reușesc să-și vândă marfa.

În această săptămână se împlinesc 585 de ani de la prima atestare a orașului Chișinău, iar municipalitatea organizează mai multe evenimente culturale în diverse locuri ale orașului pentru a sărbători. 

Primarul a fost laconic în comentarea rezultatului alegerilor parlamentare, însă a anunțat că se va adresa noului legislativ pentru a rezolva mai multe probleme stringente ale municipiului. 

 

Am rezumat cele mai importante subiecte discutate la ședința primăriei din 12 iulie 2021. Te invităm să le accesezi din meniul de mai jos:

 

COVID-19 în Chișinău 

Vaccinarea în capitală

585 de la atestarea orașului Chișinău

Târguri pentru micii agricultori

Curățenie după ploi și progrese pe strada I. Creangă*

Primarul general după alegeri: descentralizarea primăriilor și lupta cu construcțiile ilegale

 

COVID-19 în Chișinău

Municipiul Chișinău se află în continuare sub Cod Galben de alertă epidemiologică. Autoritățile solicită organizarea ședinței Comisiei extraordinare de sănătate publică, pentru a hotărî dacă Codul Galben reflectă situația capitalei sau poate deja fi instituit Cod Verde de alertă. În același timp, Boris Gîlcă, șef interimar al Direcției generală asistență socială și sănătate, anunță pericolul iminent al unui nou val de coronavirus, mai contagios și agresiv și care ar putea afecta mai mult adolescenții și persoanele care nu s-au vaccinat. 

Spitalele municipale nu mai primesc la tratament pacienții bolnavi de COVID-19, aceștia fiind internați la Centrul COVID-19 de la Moldexpo, unde sunt disponibile 250 paturi pentru tratament și o sută de paturi pentru triaj. Totodată, pe 12 iulie, 56 de persoane se aflau în izolare la domiciliu cu forme ușoare de boală, iar în zilele anterioare, au fost identificate 39 de focare noi de coronavirus în capitală. 

Până pe 11 iulie, peste 107 mii de persoane s-au îmbolnăvit de COVID-19 în municipiu, 1910 dintre acestea pierzând lupta cu boala. Numărul exact de bolnavi nu este disponibil, datele pe platforma dedicată fiind actualizate ultima oară pe 6 iulie 2021. 

 

Vaccinarea în capitală

Campania de vaccinare se desfășoară în continuare. Pe 12 iulie, Republica Moldova a recepționat un lot de peste 150 000 de vaccine Johnson&Johnson, donație din partea guvernului american, prin intermediul platformei COVAX. De asemenea, guvernul României a aprobat o donație de peste o sută de mii de doze de vaccinuri Pfizer. În mun. Chișinău, DGASS trebuie să prezinte un concept privind utilizarea serurilor, fie distribuirea acestora la centrele de vaccinare, organizarea maratoanelor sau a altor evenimente care ar impulsiona vaccinarea. 

Duminică, în ziua alegerilor parlamentare anticipate, peste o mie de persoane s-au vaccinat în capitală, și peste 10 000 la nivel național. Totuși suntem departe de cele 70-80% necesare conform experților pentru a avea o siguranță epidemiologică. Conform autorităților, pentru a evita un nou val la toamnă, în special la începerea activităților școlare, primăria dorește să asigure vaccinarea a 80% din personalul didactic. Conform datelor prezentate la ședința primăriei din 5 iulie, Gîlcă a menționat că, în municipiu, rata de vaccinare este de peste 25%, fără a oferi detalii despre rata de vaccinare generală sau a cadrelor didactice pe 11 iulie.

Vaccinarea este gratuită și disponibilă în aproximativ 70 de centre de vaccinare pe teritoriul municipal, inclusiv un troleibuz și un autobuz care staționează în locații specifice în baza unui grafic, dar și cu ajutorul echipelor mobile care se deplasează la domiciliu. Vaccinarea la domiciliu poate fi solicitată prin intermediul medicului de familie. 

 

585 de la atestarea orașului Chișinău

Pe 17 iulie se împlinesc 585 de ani de la prima atestare a orașului Chișinău. Cu această ocazie, vor avea loc mai multe evenimente culturale. Pe 14 iulie va fi dat startul Festivalului „Te salut, Chișinău”, prima ediție. Astfel, pe parcursul zilei vor avea loc mai multe evenimente, printre care:

– Un concert cu „Jazz Orchestra” a Academiei de Muzică, Teatru și Artă Plastică, condusă de Petru Haruța și cu participarea lui Cristofor Aldea-Teodorovici, pe strada pietonală Eugen Doga, începând de la 19.00; 

– Un recital al formației Etno Jazz „Trigon” și Vali Boghean Band, în parcul „La Izvor”, începând cu ora 19.30. Acesta va fi urmat de lansarea Festivalului internațional de film documentar „Cronograf”, cu un documentar despre Vali Boghean, în regia lui Ronin Terente; 

– Un recital de muzică jazz cu Alex Calancea Band în parcul „Valea Trandafirilor”, la havuzul muzical, începând cu ora 20.00. 

 

Pe 15 iulie vor avea loc concerte de muzică populară, pe când pe 16 iulie – de muzică clasică. Programul Festivalului poate fi găsit pe pagina primăriei. Totodată, autoritățile anunță că în program sunt incluse și târguri, și expoziții și alte evenimente culturale. 

 

Târguri pentru micii agricultori

Preturile de sector trebuie să vină cu soluții pentru vânzarea produselor locale de către micii producători, în special cei proveniți din suburbiile municipiului. Conform autorităților, aceștia nu reușesc să-și vândă marfa, iar vânzarea în piețe nu este o opțiune din cauza vânzătorilor intermediari. Printre propunerile menționate la ședință, s-a regăsit și oferirea dreptului producătorilor timp de aproximativ două luni de a vinde marfa pe câteva străzi ale municipiului. Totodată, într-o postare pe facebook, edilul a menționat despre organizarea unor târguri agricole în sectoarele municipale. 

 

Curățenie după ploi și progrese pe strada I. Creangă*

Continuă intervențiile pe străzile municipale. Pe strada Ion Creangă a început să fie așternut ultimul strat de asfalt, de la rondul Pieții Unirii Principatelor. Potrivit lui Vitalie Mihalache, reprezentant al Direcției generale transport public și căi de comunicație, săptămâna precedentă au fost înlăturate consecințele ploilor abundente, fiind curățate peste 3600 guri de captare a apelor pluviale și reparate cele care au căzut sub nivelul asfaltului. Mihalache a raportat și finisarea, în săptămâna curentă, a asfaltării străzii I. Inculeț, începerea lucrărilor de amenajare a curților din sectorul Ciocana, dar și efectuarea unor lucrări de plombare, injectare, aplicarea marcajelor rutiere și curățarea unor indicatoare.

*Din cauza unor defecțiuni tehnice, raportul lui Vitalie Mihalache nu a fost clar. Acesta trebuia să fie prezentat în formă scrisă și publicat pe pagina primăriei sau a direcției, însă până în prezent nu-l regăsim pe paginile respective. 

 

Primarul general după alegeri: descentralizarea primăriilor și lupta cu construcțiile ilegale

Ședința din 12 iulie a început cu întârziere de aproximativ o oră. Potrivit primarului, întârzierea ar fi fost cauzată de o întâlnire cu ambasadori, despre care însă nu a oferit detalii nici la ședință, nici pe pagina sa de facebook. 

Ședința operativă a avut loc în prima zi după alegerile parlamentare anticipate. Edilul s-a concentrat pe acțiunile pe care le va întreprinde în colaborare cu legislativul, pentru a reglementa anumite aspecte ale municipiului. Astfel, acesta a solicitat în primul rând susținerea declarației CALM, prin care se propune descentralizarea administrațiilor locale, dar și sporirea veniturilor în bugetele municipale. Declarația include alocarea directă în bugetul municipal a unei părți din impozitul pe venit al persoanelor juridice care activează în capitală – în contextul în care la moment acest lucru nu se întâmplă; creșterea transferurilor din impozitul pe venit al persoanelor fizice în bugetul municipal, de la 50% la 75%; asigurarea dreptului autorităților publice locale de a implementa propriile politici de remunerare și stimulare a angajaților; și altele. 

De asemenea, autoritățile municipale trebuie să pregătească toate demersurile către noul parlament pentru reglementarea parcărilor, dar și a construcțiilor ilegale. 

Responsabilă de monitorizare: Cristina Sîrbu

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Subscrie

Scrie o petiție

Contacte

Adresa postala:

MD-2012 Chisinau

str. Sciusev 101

E-mail:

echipa@primariamea.md