„Ce se’ntâmplă Chișinău” cu Cristina Aramă

Pe data de 16 ianuarie 2017, la invitația echipei Primăria Mea, Cristina Aramă, ne-a prezentat ultimile noutăți din capitală. Aceasta  a menționat  că Primăria Mea are scopul de a asigura o comunicare eficientă dintre consilierii municipali și locuitorii orașului Chișinău.  Iar anume prin rubrica „Ce se’ntâmplă, Chișinău?”, platforma vrea să informeze chișinăuienii despre cele mai importante și actuale probleme ale orașului și despre activitatea consiliului și a primăriei municipiului Chișinău.

 

1.Un agent economic este interesat în construcția unui centru de agrement de 12 nivele în parcul „Valea Trandafirilor”. Terenul cuprinde restaurantul Doina și teritoriul adiacent asfaltat.

Săptămâna trecută au avut loc consultări publice privind reamenajarea parcului „Valea Trandafirilor”, la care au fost prezenți în jur de 300 persoane, care este un lucru îmbucurător.

 

”Uite că, chișinăuienii iau atitudine” zice Cristina. 

 

La consultările publice s-au discutat cele mai importante preocupări ale locuitorilor. Unul din subiecte a fost cum va fi modificat aspectul parcului în urma construcției. Dezbaterile au fost îndelugate și tensionate. Cu toate acestea, la multe dintre nemulțumirile și întrebările localnicilor nu s-a răspuns. Însă printre prioritățile investitorului sunt următoarele:

  • Construirea unui centru comercial, conform tehnologiei „arhitectura verde”;
  • Renovarea și modernizarea restaurantului Doina;
  • Restabilirea intrării aleilor și monumentelor parcului „Valea Trandafirilor”.

Primarul Dorin Chirtoacă, la fel s-a expus asupra acestui subiect și a spus că este împotriva construcției din parcul „Valea Morilor”.

 

„Să luăm aminte și să-i reamintim primarului că degrabă vom avea doar bule de sticlă prin toate parcurile din Chișinău. Echipa Primăria Mea va fi cu ochii pe acest subiect și va urmări cum se vor desfășura lucrurile și negocierile.”

 

2. Primăria nu va mai elibera  certificate de construcție și autorizații de urbanism pentru lucrări de interes național. Guvernul a decis că certificatul de urbanism și autorizația de construcție sau demolare pentru lucrările de utilitate publică de interes național va fi emis de către Ministerul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor și nu de primării așa cum este stipulat în legea actuală.

 

„ Sunt curioasă dacă acest regulament urmărește scopuri meschine sau interese pentru alte proiecte care sunt acum pe val. Spun acest lucru pentru că am văzut postarea de pe facebook a dlui consilier Ion Ștefăniță, care este directorul general al Agenției de  inspectare si restaurare a monumentelor și care a spus că nu exclude că și cafeneaua „Guguță” poate să  ajungă printr-un șiretlic un obiect de interes național, iar acest lucru îl va decide Ministerul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, care ar putea elibera actele necesare pentru compania SRL „FinparInvest”, acea companie care își dorește să ridice un ditamai hotel în Grădina Publică „Ștefan cel Mare și Sfânt” ne relatează Cristina Aramă.

 

Pe marginea acestui subiect și-a exprimat opinia vice-primarul capitalei Nistor Grozavu, care susține că transferarea competențelor de eliberare a certificatelor de urbanism și autorizațiilor de construcție, ar ușura munca administrației orașului și precum că aceasta va avea mai mult timp să se ocupe de problemele stringente ale orașului. Totuși acesta a mai menționat că în alte țări, eliberarea documentelor respective nu se face de către autoritățile centrale.

 

Cristina Aramă: ”Probabil autoritatea publică locală a obosit să elibereze în stânga și în dreapta autorizații și acum i s-a luat această împovărare.”

 

Conform noului regulament, certificatele de urbanism și autorizațiile de construcție sau demolare pentru lucrările publice de interes național, vor fi semnate de Ministrul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor și secretarul de Stat din cadrul aceleiași instituții.

 

”Actualul ministru este Vasile Bîtcă, membrul Partidului Democrat din Republica Moldova (PDM). Mai departe fiecare își face concluzia pentru sine” a spus Cristina

 

3. După scandalul alimentelor alterate din grădinițe, primăria mun. Chișinău a anunțat concurs pentru poziția  de președinte a Direcției generale de tineret și sport a consiliului Municipal Chișinău, în locul Tatianei Nagnibeda-Tverdohleb. 

În ultimul său discurs, dna Tverdohleb a spus că poate ar fi fost necesare niște controale mai stricte, însă nu se consideră vinovată.

 

„Toți sunt vinovați, numai nu eu!”

 

Ca să avem totuși o persoană responsabilă, iar pe mesele din grădinițe și școli să avem mâncare proaspătă, cei care se simt în forță să facă față unei astfel de provocări, pot găsi anunțul pe pagina oficială  a municipalității chișinău.md. Termenul limită de depunere a actelor este 1 februarie 2017.

 

„Sperăm să avem parte de un concurs transparent, echidistant și corect, iar agenții economici să nu mai fie luați pe bandă rulantă. Așadar, căutăm un om de treabă în fruntea acestei direcții” spune Cristina.

 

4. Autoritățile vor defrișa aproape 600 de arbori din zona centrală a Chișinăului. Primăria municipiului Chişinău informează că în perioada următoare, în zona centrală a orașului vor avea loc tăieri de arbori planificate. Detalii despre modalitatea de intervenție a serviciilor de profil asupra arborilor din capitală, în special din zona turistică, au fost făcute publice în cadrul unei conferințe de presă. Cheltuielile pentru reînnoirea arborilor este în sumă de 3,5 mln lei. 

 

5. Consilierul municipal din partea PPEM, Ruslan Codreanu, a depus o interpelare la Direcția generală transport public și căi de comunicație cu privire la sistemul de taxare electronic în transportul public. Chiar dacă despre acest lucru se vorbește de ceva timp și chiar dacă acest serviciu poate fi implementat timp de o lună, acesta întârzie să apară.

 

”Vom vedea dacă vor fi întreprinse careva acțiuni în perioada următoare. Poate că vor găsi totuși o soluție, pentru că este destul de demodat acest sistem de taxare.”

 

Cristina Aramă a reamintit chișinăuienilor despre sondajul lansat de echipa Primăria Mea și i-a îndemnat să voteze cea mai importantă problemă care îi deranjează sau prioritatea de care  ar trebui să se îngijească politicienii. Primăria Mea va transmite neapărat rezultatele sondajului conilierilor municipali.

 

Noi îi mulțumim mult Cristinei pentru această prezentare. Aici puteți viziona ediția din 16 ianuarie integral.

 

Subscrie

Scrie o petiție

Contacte

Adresa postala:

MD-2012 Chisinau

str. Sciusev 101

E-mail:

echipa@primariamea.md