PrimariaMea
Asociația Primăria Mea a lansat un raport alternativ de activitate a primăriei în primul an de mandat al lui Ion Ceban Image
24 feb. 2021

Asociația Primăria Mea a lansat un raport alternativ de activitate a primăriei în primul an de mandat al lui Ion Ceban

 

În primul an de mandat, primarul Ion Ceban și echipa sa s-au concentrat pe reabilitarea infrastructurii, au început elaborarea documentației urbanistice, au adus noi unități de transport public în oraș, iar ședințele primăriei și ale Consiliului Municipal au început să fie transmise online de către primărie. Totuși, o parte din acțiunile întreprinse de autorități au fost criticate de societatea civilă și locuitorii orașului, din cauza lipsei de transparență, a termenelor de implementare depășite și a consultărilor publice „de formă”. Acestea sunt unele dintre concluziile raportului alternativ de activitate a primăriei în primul an de mandat al lui Ion Ceban, realizat de Primăria Mea. 

 

Asociația Primăria Mea a analizat activitatea primarului general și executivului primăriei municipale în perioada noiembrie 2019 - noiembrie 2020, în baza celor cinci probleme prioritare pentru locuitorii municipiului și a promisiunilor făcute pentru a le rezolva:

Drumurile și trotuarele necalitative: Autoritățile au prioritizat renovarea infrastructurii și au investit aproape 300 de milioane de lei în reabilitarea și întreținerea drumurilor municipale. Totuși, unele lucrări s-au efectuat cu încălcarea normelor de siguranță și a termenelor limită, iar calitatea acestora a fost disputată de către chișinăuieni.

Lipsa curățeniei: Primăria a investit în noi echipamente pentru salubrizare, a impus noi reguli de curățenie și a amenajat parcuri și scuaruri. În următorii ani, primăria urmează să implementeze, cu suportul Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare și Banca Europeană de Investiții, un proiect de management al deșeurilor solide. Până la moment însă, nu există, la nivel municipal, o viziune despre cum pot fi valorificate deșeurile. 

Transportul public ineficient: Primăria a achiziționat și asamblat noi troleibuze, a lansat prima bandă separată pentru transport public pe str. Pușkin și a câștigat un grant de 3.5 milioane de euro de la Uniunea Europeană pentru modernizarea transportului public. Totuși, administrația nu și-a îndeplinit planul propus pentru anul 2020, aducând la Chișinău doar 20 din cele 60 troleibuze promise și nici un autobuz nou. 

Aspectul inestetic al orașului: Primăria a început procesul de lucru asupra Planului Urbanistic General (PUG), Concepției de reabilitare a Zonei Istorice și Concepției de Dezvoltare durabilă a municipiului. De asemenea, aceasta a continuat să lucreze asupra Planului de mobilitate urbană. Totuși, elaborarea PUG-ului în cooperarea cu o asociație controversată din România a stârnit critici, iar Conceptul de reabilitare a zonei istorice și cel de Dezvoltare durabilă întârzie. 

Corupția: A început implementarea „Ghișeului Unic”, înregistrarea bunurilor municipale și efectuarea achizițiilor prin sistemul MTender. Primele două acțiuni însă nu s-au încadrat în termenele pe care și le-a propus primarul în programul său electoral, iar în ce privește achizițiile, există în continuare nereguli. În același timp, autoritățile nu au comunicat progrese privind promisiunile ce privesc angajările, evaluarea și responsabilizarea personalului.

 

Totodată, autorii menționează că Ion Ceban s-a poziționat, în campania sa electorală, ca fiind un promotor al transparenței. Totuși, raportul constată că pagina web a primăriei conține informație neactualizată sau incompletă, autoritățile oferă răspunsuri parțiale sau contradictorii la solicitările locuitorilor și nu întotdeauna se conformează cu cerințele legale. Primăria Mea încurajează administrația publică locală să implice proactiv locuitorii în stabilirea priorităților și în dezvoltarea proiectelor municipale.

Raport Primar aici

Datele pentru realizarea analizei au fost adunate din rapoartele prezentate la ședințele săptămânale ale executivului primăriei, raportul de activitate a primarului Ion Ceban prezentat în noiembrie 2020, comunicările pe pagina web și rețele sociale a primăriei și a primarului, ședințele Consiliului Municipal Chișinău, răspunsurile la solicitările expediate către autorități și rapoartele intermediare de monitorizare a activității primăriei realizate pe parcursul anului de autorii raportului. 

 

Raportul a fost realizat în cadrul proiectului „Monitorizarea primăriei pentru administrație publică responsabilă și cetățeni implicați” cu suportul financiar acordat de Biroul de Cooperare al Elveției în Moldova. Conținutul și concluziile raportului aparțin autorilor și nu reflectă neapărat viziunea donatorului.


Publicat de:

Distribuie