PrimariaMea
Acuzații privind gunoiul municipal și reparații în curți, la stația de epurare și în Parcul Dendrarium Image
22 apr. 2021

Acuzații privind gunoiul municipal și reparații în curți, la stația de epurare și în Parcul Dendrarium

Situația privind COVID-19 în capitală rămâne critică, deși numărul de îmbolnăviri scade o dată cu creșterea ratei de vaccinare în rândul medicilor, dar și a personalului din școli și transport municipal. Unii elevi revin la regimul fizic de învățare, iar 840 de copii din familii social vulnerabile vor primi calculatoare pentru a continua învățământul la distanță. Totodată, continuă lucrările de reparație la Parcul Dendrarium, stația de epurare și poligonul de la Țânțăreni, iar autoritățile pregătesc modele de amenajare pentru a repara 35 de curți din municipiu. Sezonul de încălzire este sistat începând cu 19 aprilie, pe etape. Totodată, primarul își continuă acuzațiile față de compania ABS Recycling.

Am rezumat cele mai importante subiecte discutate la ședința primăriei din 19 aprilie 2021. Te invităm să le accesezi din meniul de mai jos:

COVID-19 în Chișinău 

Continuă vaccinarea în capitală

Aniversare de 30 de ani pentru Capitală

Unii elevi revin la școală, alții primesc calculatoare

Reparații la Parcul Dendrarium și închiderea accesului privat pentru blocurile locative

Reparații capitale în 35 de curți municipale 

Curățenie în capitală - făcută de orășeni, cu susținerea primăriei

Lucrări necalitative la poligonul de la Țânțăreni

Continuă acuzațiile către ABS Recycling

Căldura se închide pe etape

Continuă reabilitarea stației de epurare

Infracțiuni în capitală

Planuri de viitor

 

COVID-19 în Chișinău

Situația privind pandemia de COVID-19 în capitală rămâne critică, deși în ultimele zile s-a atestat o scădere a numărului de infectări, în particular la copii. Până duminică, 18 aprilie, la nivel național au fost infectate 245 494 persoane, dintre care 104 599 în capitală. Dintre acestea, s-au recuperat 99 371 persoane. La moment, la domiciliu se tratează 2 089 de persoane, iar în total, de la începutul pandemiei, au fost 73 933 de persoane care s-au tratat acasă în capitală. 

Infografic: COVID-19 în Chișinău în perioada 11-18 aprilie 2021. Sursă: Primăria Mea Infografic: COVID-19 în Chișinău în perioada 11-18 aprilie 2021. Sursă: Primăria Mea

În municipiu, duminică erau 500 paturi libere, fără cele 150 ale Spitalului de Ftiziopneumologie, care au fost închise pentru moment. Și secția dedicată copiilor bolnavi de COVID-19 la Spitalul Pediatric „V. Ignatenco” a fost închisă, iar copiii la moment se tratează la Spitalul Municipal de Boli Infecțioase pentru Copii. Acesta dispune de peste 100 de paturi, dintre care 30 sunt ocupate la moment. Blocul vechi de maternitate la Spitalul „Gheorghe Paladi” cu 110 paturi urmează, la fel, să fie închis. Dacă tendința de scădere a ratei de infectare se menține, în săptămânile următoare vor mai fi închise secții COVID-19 din spitalele municipale. La necesitate, secțiile în spitalele respective vor fi redeschise în termen de 24-48 ore. Până atunci, în secțiile respective ar putea fi tratate persoanele care suferă în urma efectelor post-Covid. La Spitalul Municipal „Sfânta Treime” a fost amenajată o secție nouă de Terapie Intensivă (RTI) cu 14 paturi, astfel încât spitalul dispune de cea mai mare secție RTI  din țară, cu 68 paturi disponibile. 

Municipiul dispune în total de 1515 paturi, la care se adaugă 200 paturi de triaj la Centrul Municipal COVID-19. Duminică, 18 aprilie, erau ocupate 767 paturi. 54 de persoane erau în stare foarte gravă, 403 în stare gravă și 293 în stare medie. Dintre acestea, 52 provin din raioanele Moldovei. 

 

Continuă vaccinarea în capitală

Centrul Municipal de Vaccinare, amplasat pe str. Petru Rareș, își continuă activitatea. În total, au fost vaccinați peste 4000 de cadre didactice și persoane care activează în transportul public municipal. Vaccinarea continuă și la cele 19 centre medicilor de familie pe teritoriul capitalei și va începe în curând și în centrele de sănătate din suburbiile municipiului. 

Conform raportărilor, până duminică, 2 746 de angajați în spitalele municipale s-au vaccinat cu prima doză și 438 cu cea de-a doua doză. De asemenea, 18 028 persoane care activează în sistemul de asistență primară au primit prima doză, iar 2 087 persoane au primit și cea de-a doua doză. 

În ce privește personalul din școli, au fost vaccinate 4421 persoane, dintre care 2913 cadre didactice și 1 185 persoane din personalul non-didactic. Următorii pe listă sunt personalul auxiliar din blocurile alimentare.

În instituțiile cu profil artistic s-au vaccinat 6 persoane, iar aproximativ 100 din cei 400 angajați în acest domeniu au solicitat să primească vaccinul. Membrii Uniunii Teatrale, Uniunii Muzicologilor etc. solicită să fie vaccinați, însă acest lucru nu este posibil la moment.

De la începutul campaniei de vaccinare, numărul de infectări în sistemul medical s-a micșorat de aproape 4 ori. 

 

Aniversare de 30 de ani pentru Capitală

Pe 19 aprilie 2021 s-au împlinit 30 de ani de la adoptarea Legii privind statutului municipiului Chișinău. Totuși, conform primarului, municipiul continuă să fie defavorizat în comparație cu capitalele statelor europene, pentru că nu primește o cotă din impozitul pe venit achitat de agenții economici care-și desfășoară activitatea în capitală. Iar conform Legii privind finanțele publice locale, în bugetul municipiului Chișinău sunt transferate 50% din impozitul pe venitul persoanelor fizice care au domiciliu în orașul Chișinău. Administrația municipală va înainta demersurile necesare Guvernului și Parlamentului pentru a modifica Legea și a primi o cotă din impozitul pe venit al persoanelor juridice.

 

Unii elevi revin la școală, alții primesc calculatoare

840 din cele 10 000 de calculatoare primite de Ministerul Educației, Culturii și Cercetării (MECC) pentru elevii din păturile social vulnerabile vor fi oferite copiilor din Chișinău. Calculatoarele vor fi distribuite conform unor reglementări stipulate de MECC. Autoritățile vor verifica suplimentar listele astfel încât să nu fie cazuri în care calculatoarele sunt oferite unor familii cu situație economică favorabilă. De asemenea, începând cu 19 aprilie, elevii din clasele 1-5, a 9-a, a 12-a și a 13-a revin fizic la școală, pe când elevii celorlalte clase activează la distanță. Instituțiile de educație timpurie continuă să activeze. Elevii școlilor de arte „A. Stârcea”, „V. Poleakov”, „A. Sciusev”, „E. Doga” și „M. Bieșu” la fel revin la lecții fizice, începând cu orele individuale și continuând cu cele teoretice. Școlile sportive rămân cu învățământ la distanță, iar la educație prin prezență fizică se întorc instituțiile care pregătesc sportivi pentru competiții la nivel național și internațional.

 

Reparații la Parcul Dendrarium și închiderea accesului privat pentru blocurile locative

Intrarea în Parcul Dendrariu este în renovare, fiind amenajate două porți și reparată cea principală. Ar putea fi instalate inclusiv turnichete la intrare și sisteme de plată electronică, iar în fața intrării va fi amenajată o parcare de 170 locuri. În același timp, o poartă instalată pentru unul din blocurile de la marginea parcului va fi închisă. Locuitorii blocului ar avea acces la parc prin acea poartă utilizând un cip special.

În acea zonă va fi amenajată o altă poartă, pentru accesul tuturor, iar fondurile vor merge la balanța Parcului. Termenul de implementare - 15 mai.

 

Reparații capitale în 35 de curți municipale 

Până pe 1 iulie, primăria ar trebui să elaboreze modele de amenajare a curților blocurilor. Pentru anul 2021 este preconizată reparația cap-coadă, inclusiv cu parcări și terenuri de joacă, a 35 curți, câte 7 în fiecare sector. Licitațiile privind serviciile de reparație au fost deja lansate. Adresele curților, conform primarului, au fost alese în baza cererilor expediate în adresa executivului, însă intervențiile sunt determinate prin Legea Bugetului votată de Parlament. În același timp, fracțiunea PAS din  Consiliul Municipal a venit cu o propunere de amenajare a curților blocurilor, în urma unor consultări cu diverși urbaniști. 

Până pe 4 mai, trebuie întocmită și o listă cu intervențiile minime pe terenurile de joacă și de sport în capitală. 

 

Curățenie în capitală - făcută de orășeni, cu susținerea primăriei

Procesul de salubrizare în capitală continuă, însă încet. La moment, mai sunt multe zone verzi în care nu s-a intervenit și este gunoi. Doritorii de a ajuta autoritățile locale, prin organizarea unor acțiuni de salubrizare, sunt încurajați să apeleze la primărie pentru a primi suport logistic. Aceștia pot solicita inclusiv mașina care să evacueze gunoiul adunat, instrumentariu de curățare, saci pentru gunoi etc. 

 

Lucrări necalitative la poligonul de la Țânțăreni

Continuă lucrările la poligonul de la Țânțăreni. Neregulile depistate anterior la gunoiște au fost parțial rezolvate: au fost strânse deșeurile din jurul stației de tratare a levigatului, iar gunoiul de la poligon a fost împrăștiat uniform. Totuși, la moment nu este posibil de adus pământ și a astupa stratul de deșeuri în aer liber. Astfel, Regia Autosalubritate, cel mai probabil, va lua în arendă tehnică suplimentară pentru a putea astupa cu pământ gunoiul expus. Totuși, unele lucrări de exploatare a stației sunt făcute necalitativ. Obiecțiile vor fi prezentate către agentul economic care a făcut lucrările, pentru a fi lichidate.

 

Continuă acuzațiile către ABS Recycling

Primarul continuă seria de acuzații către compania ABS Recycling, menționând că aceștia ar duce gunoiul colectat la o gunoiște, care ar fi neautorizată, la Boșcana, Vadul lui Vodă, în baza unui contract dubios. Terenul respectiv ar fi fost „furat”. Pentru aceasta, ABS Recycling ar fi achiziționat 10 mașini pentru transportarea gunoiului, chiar dacă anterior aceștia menționau că sunt pe cale de faliment și își sistează activitatea. Conform lui Tudor Gîrbu, gunoiștea nu ar fi utilizată doar de ABS, iar starea acesteia este dezastruoasă. Acesta menționează că au fost înaintate toate demersurile către autoritățile competente, iar pericolul de catastrofă ecologică este mare, gunoiștea aflându-se la doar 5 km de Chișinău. 

Conflictul cu ABS Recycling vine după ce, la începutul anului, aceștia au anunțat că sistează activitatea stației de sortare a deșeurilor menajere municipale provenite din toate tomberoanele amplasate în oraș, din lipsă de rentabilitate. Totuși, aceștia au menționat că își vor continua activitatea de reciclare a deșeurilor, în particular cele colectate în plasele ABS amplasate în oraș. Pentru menținerea activității stației de sortare, conducerea ABS a propus primăriei să achiziționeze stația în întregime sau să achite anual 50 milioane lei. Primarul a calificat această propunere drept un „șantaj”, iar relațiile au continuat să se deterioreze. 

 

Căldura se închide pe etape

Începând cu 19 aprilie, căldura urmează a fi sistată pe etape. Totuși, Termoelectrica a primit mai multe solicitări de a continua să beneficieze de energie termică, considerând temperaturile joase. Blocurile din fondul locativ municipal al sectorului Buiucani sunt deconectate la 50%. Totuși, instituțiile care mai au nevoie de agent termică se pot adresa la Termoelectrica. Agentul termic în instituțiile de învățământ va fi sistat în ultimul rând.

 

Continuă reabilitarea stației de epurare

La moment continuă lucrările de reabilitare, fiind implicați 70 muncitori zilnic. Acum se elaborează caietul de sarcini pentru construcția halei unde va fi instalat tot utilajul pentru tratarea nămolului prin piroliză. Au fost semnate 13 contracte cu agenți economici pentru preluarea apelor uzate. Cu un agent economic a fost sistat contractul din cauza depășirii normelor. De asemenea, au fost eliberate 12 prescripții agenților economici care depășesc normele stabilite prin Hotărârea 950. La fel, continuă controalele inopinate pe parcursul nopții, pentru a verifica situația deversărilor din partea persoanelor juridice.

 

Infracțiuni în capitală

În perioada de raportare poliția a primit 1420 apeluri de urgență la 112: Râșcani - 345, Botanica - 336, Buiucani - 261, Ciocana - 242, Centru - 236. Infracțiunile documentate au fost 216 - dintre care 143 descoperite în flagrant. Din acestea, 54 au fost pentru furturi, iar 28 au fost legate de narcomanie.

Au fost documentate 1405 contravenții și au fost aplicate amenzi în valoare de 4 914 000 lei. 35 au fost pe cazuri de încălcare a regulilor de salubrizare, 85 pentru comerț ilicit stradal. 600 contravenții au fost pentru încălcarea normelor epidemiologice, dintre care 10 la persoane juridice și 590 la cele fizice.

Au avut loc 331 accidente rutiere, iar 22 persoane au fost  traumatizate. Cu leziuni corporale s-au ales 24 persoane, dintre care 7 cu leziuni grave.

Infografic: Infracțiunile în Chișinău în perioada 11-18 aprilie 2021. Sursă: Primăria Mea Infografic: Infracțiunile în Chișinău în perioada 11-18 aprilie 2021. Sursă: Primăria Mea

Planuri de viitor

Instituțiile teatral-concertistice din municipiu ar putea să fie redeschise, cu respectarea normelor epidemiologice precum limitarea prezenței în sală și purtarea măștii pe parcursul spectacolelor. Autoritățile municipale vor efectua un demers către Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică în acest sens.

Poliția ar putea să se întoarcă în subordinea autorităților locale. Viceprimarul Ilie Ceban trebuie să prezinte soluții pentru aceasta. Poliția ar putea să aplice amenzi pentru infracțiuni privind curățenia în oraș, parcările ilegale și consumul de droguri sau aflarea în stare de ebrietate avansată în spații publice. De asemenea, se pregătesc scenarii pentru Poliția Rutieră în capitală. Executivul va face demersuri către Guvern și Parlament în acest sens. 

Ar putea fi publicate toate Deciziile aprobate de Consiliul Municipal Chișinău care, în trecut, au înstrăinat bunurile publice municipale, precum Manejul de atletism, Palatul Feroviarilor sau „Vosmiorka”.  

Responsabilă de monitorizare: Cristina Sîrbu


Publicat de:

Distribuie