PrimariaMea
Discuții publice despre pericolul buteliilor de gaz Image
18 dec. 2018

Discuții publice despre pericolul buteliilor de gaz

Pe 3 decembrie, platforma comunitară PRIMĂRIAMEA a organizat o discuție publică despre pericolul buteliilor de gaz, mai ales, în blocurile cu multe etaje. Invitații au discutat dacă acestea sunt legale sau nu, deși nu s-a ajuns la un numitor comun; s-a discutat impactul mic al campaniilor de informare despre pericolele utilizării buteliilor și soluții de trecere la echipamente electrice. Tot în cadrul evenimentului a fost prezentată o cercetare la subiect, realizată de Taisia Haritonova, co-fondatoare PRIMĂRIAMEA.

Evenimentul a început cu prezentarea cercetării realizate de PRIMĂRIAMEA. Aceasta a răspuns la întrebările de ce au loc exploziile provocate de buteliile de gaz, de ce se folosesc aceste butelii, dacă sunt legale, ce întreprind autoritățile, care este opinia chișinăuienilor și care sunt soluțiile.

Prezentarea a fost urmată de intervențiile celor prezenți. Liviu Merzincu, de la Inspectoratul general de situații de urgență a declarat că  buteliile pot fi utilizate, dacă se respectă anumite reguli, deși există anumite riscuri anume în încăperi. Buteliile se folosesc în multe țări, doar că atunci când este vorba de clădiri cu multe etaje  avem în casă o bombă, care fiind stare normală, nu prezintă un pericol, dar există un risc potențial. În acest tip de blocuri este categoric interzisă păstrarea și utilizarea buteliilor de gaz, a încheiat acesta.

Sergiu Negru, de la Direcția Locativ-Comunală și Amenajare, a specificat că sunt peste 100 de blocuri neconectate la rețeaua de gaze naturale și a susținut că au fost create mai multe comisii de inspectare. Impactul însă este mic majoritatea verificărilor se fac în timpul zilei, când oamenii nu sunt acasă, iar controlorii pot intra în apartament doar cu acordul proprietarilor. În opinia acestuia, oamenii mai utilizează aceste butelii, dar nu într-atât de multe. Chiar dacă ele nu sunt interzise, oamenii le utilizează incorect și nu pun doar viața lor în pericol, dar și viața altora. Mai mult, locuitorii pot să le ascundă, când sunt controale, apoi le utilizează iar.

Sinilga Școlinic, pretor al sectorului Ciocana, a declarat că au fost identificate blocurile neconectate la gaze naturale, iar o comisie a mers și a vorbit cu cetățenii. Acolo unde nu s-a deschis ușa a fost lăsat un aviz. S-a vorbit, de asemenea, cu președinții asociațiilor de locatari. În rezultat, două butelii au fost luate de la locatari.

Vladimir Arion, inspector principal la Agenția de Supraveghere Tehnică, a declarat că există acte normative care interzic utilizarea buteliilor în clădiri cu mai mult de două etaje. Totuși, cercetarea Primăria Mea indică că aceste prevederi nu mai sunt în vigoare. Arion a mai menționat despre planul de acțiuni al Guvernului de a legaliza, controla și verifica buteliile de gaz.

Veaceslav Bulat, consilier municipal din partea PPEM, a menționat că noile compensații de 25% pentru electricitate nu o să rezolve problema, astfel încât cetățenii să renunțe la buteliile de gaz. Este momeală electorală și populism. Vor fi bani dați în vânt. Mai mult ca atât, acestea nu sunt pentru toți cetățenii, cei cu venituri 3000 de lei plus nu vor beneficia. Mai sunt niște proceduri birocratice - care vor reduce din numărul beneficiarilor.” Acesta a mai declarat că nu există activități de informare a persoanelor care folosesc butelii de gaz sau cursuri pe care trebuie să le treacă. Totodată, a accentuat că este în interesul tuturor să nu se invoce dreptul la proprietatea privată, iar controlorii să poată verifica și fără acordul proprietarilor.

Expertul Victor Parlicov a menționat că subvențiile acordate nu rezolvă problema, iar, până la urmă, trecerea la electricitate este de fapt mai avantajoasă. Acesta a venit cu câteva soluții: (1) instalarea în regim prioritar de către Termoelectrica a punctelor termice individuale la blocurile care nu sunt conectate la gaz, ceea ce ar oferi consumatorilor apă caldă menajeră în regim non-stop; și (2) un nou program Rabla care ar încuraja oamenii să aducă plitele electrice vechi și să primească noi, mai eficiente.

Intervențiile au fost urmate de discuții între invitați. O concluzie la care au ajuns toți prezenți este necesitatea mai multor campanii de informare a cetățenilor despre pericolele utilizării incorecte a buteliilor de gaz, dar și încurajarea autorităților să susțină trecerea la utilaje electrice.

PRIMĂRIAMEA a transmis rezumatul discuțiilor și cercetarea tuturor instituțiilor interesate și celor prezenți la eveniment și va organiza acțiuni de informare a locuitorilor despre pericolul buteliilor și soluții.

Evenimentul face parte din proiectul „Abordarea problemelor Chișinăului prin analiză și discuții publice transparente”, prin care asociația obștească Primăria MEA va organiza o serie de discuții publice cu implicarea autorităților, experților și cetățenilor, pentru a discuta problemele locuitorilor și pentru a avea politici publice consultate și bazate pe priorități. Proiectul este realizat cu suportul financiar al Black Sea Trust un proiect al German Marshall Fund din Statele Unite ale Americii. Opiniile prezentate în cadrul acestui eveniment nu reprezintă obligatoriu cele ale Black Sea Trust sau ale partenerilor lor.

 


Publicat de:

Distribuie