PrimariaMea
Troleibuzul turistic revine, iar gheretele de pe străzile secundare se pregătesc de evacuare Image
12 ian. 2021

Troleibuzul turistic revine, iar gheretele de pe străzile secundare se pregătesc de evacuare

 

Primăria deschide a doua săptămână a anului 2021 cu planuri de dezvoltare a turismului. În weekendurile de iarnă vom putea lua gratis troleibuzul turistic care va face opriri la cele mai importante obiective din oraș. Între timp, evacuarea gheretelor continuă. În vizorul preturilor au ajuns gheretele de pe străzile secundare, care până acum au activat gratis. De acum încolo, au nevoie de un lot câștigat la licitație. 

 

Am rezumat cele mai importante subiecte discutate la ședința primăriei din 11 ianuarie 2021. Te invităm să le accesezi din meniul de mai jos:

COVID-19 în capitală

Ce facem cu brazii uscați după sărbători?

Troleibuzul turistic revine

Și gheretele de pe străzile secundare trebuie să dispară


COVID-19 în capitală

 

Cazurile noi de Covid-19 din capitală continuă să scadă și în această săptămână. Conform  Ministerului Sănătății, în intervalul 4-10 ianuarie au fost depistate 1530 de îmbolnăviri noi,  cu circa 500 mai puțin decât săptămâna precedentă. Totodată, cazurile grave și extrem de grave persistă. 

790 de pacienți infectați sunt internați în spitalele municipale (la data de 11 ianuarie 2021), iar alții peste 2500 se tratează de acasă, prezentând forme ușoare ale virusului. 

Codul ROȘU de alertă și starea de urgență în sănătate publică se menține.  

Poliția a implicat o treime din efectiv pentru a monitoriza dacă localurile și alți antreprenori din domeniul HORECA respectă măsurile anti-epidemice pe timpul nopții. În urma raidurilor, polițiștii au aplicat 6 proceduri contravenționale pentru agenți economici și 136 de cetățeni au fost amendați. Trendul, totuși, este în descreștere față de săptămânile precedente, a declarat Lilian Luca, șeful adjunct al Direcției de Poliție a mun. Chișinău. 


Ce facem cu brazii uscați după sărbători?

 

Direcția Locativ-Comunală a primăriei a publicat instrucțiuni pentru a scăpa de brazii de care nu mai avem nevoie după sărbători. 

1. Depozitați brazii lângă platformele de colectare a deșeurilor din cartierul d-voastră;

2. Brazii vor fi colectați centralizat și transportați la o platformă de reciclare, unde vor fi tocați;

3. Resturile vegetale vor fi folosite drept îngrășământ pentru plante de către Întreprinderea Spații Verzi.

 

! Brazii vor fi colectați timp de 2 săptămâni, între 11 și 25 ianuarie 2021. 

Sursa: Facebook/Direcția Locativ-Comunală și Amenajare


Troleibuzul turistic revine

 

O rută turistică de troleibuz va fi lansată în curând în regim de testare. Troleibuzul va porni de la Aeroport și va circula sâmbătă și duminică cu ghid audio și opriri la cele mai importante puncte de atracție turistică din oraș. În restul zilelor, troleibuzul va circula pe una din rutele ordinare. Deocamdată, călătoria va fi gratis. 

Testarea va avea loc până în primăvară, iar ulterior va fi aprobat un tarif de către Consiliul Municipal.

Proiectul „Troleibuz turistic” a fost dezvoltat în comun cu Agenția Națională pentru Turism Receptor, în cadrul Planului de acțiuni care presupune dezvoltarea turismului în municipiul Chișinău. 

Sursa: chisinau.md

 

Un troleibuz turistic a fost lansat și în 2014, cu ocazia aniversării a 55 de ani a turismului moldovenesc. Acesta a circulat după modelul „sightseeing tours” timp de o lună, de la Ziua Independenței, până la Ziua Vinului. Proiectul a fost susținut de USAID și organizat de Agenția Turismului în colaborare cu Primăria Chișinău. 


Și gheretele de pe străzile secundare trebuie să dispară

 

Gheretele de pe străzile secundare care care au activat până acum gratis trebuie evacuate. Asta, deși încă nu au fost organizate licitații pentru dreptul de amplasare a acestora, așa cum s-a făcut în cazul gheretelor de pe străzilor centrale.  

În ultima săptămână au fost evacuate 8 gherete de pe străzile secundare. Evacuările vor continua și în săptămâna curentă. 

Viceprimara responsabilă de comerț stradal a precizat că noua procedură de licitare a locațiilor pentru gherete presupune că orice gheretă care nu are o schemă de amplasare aprobată de CMC nu mai poate activa. 

Următoarele scheme de amplasare vor fi discutate în această săptămână, iar pe 15 ianuarie este programată o nouă licitație. 

 

Responsabilă de monitorizare: Felicia Crețu

 

Această sinteză  a fost realizată cu suportul financiar acordat de Biroul de Cooperare al Elveției în Moldova. Conținutul sintezei și analiza realizată aparțin autorului și nu reflectă neapărat viziunea donatorului.


Publicat de:

Distribuie