Autobuze, Planul Urbanistic General și concedieri la „Autosalubritate”

 

Consilierii au decis crearea unui grup de lucru privind transportul public, anularea deciziei cu privire la elaborarea Planului Urbanistic General de către o asociație din București, i-au concediat pe șeful Regiei „Autosalubritate” și administratorul necropolei și au analizat situația privind răspândirea virusului Covid-19. Aleșii locali au decis de asemenea redistribuirea resurselor alocate Parcului Urban de Autobuze în sumă de 33,5 mln. lei pentru asamblarea troleibuzelor.

 

La ședința extraordinară din 10 martie 2020 au fost prezenți toți cei 51 de consilieri. Ședința a fost convocată de primarul Ion Ceban pentru analiza repetată a proiectului de decizie privind asamblarea autobuzelor. Subiectul a fost dezbătut îndelungat la ședința precedentă de pe 5 martie, însă nu a acumulat suficiente voturi. 

 

Conform principiului rotației, președintele ședinței a fost ales Vasile Grădinaru, fracțiunea PAS.

 

Aleșii locali au completat ordinea de zi cu următoarele subiecte:

– Crearea grupului de lucru pentru identificarea soluției tehnice și opțiunii financiare optice în vederea renovării parcului rulant al sistemului de transport public din municipiul Chișinău;

– Asamblarea troleibuzelor în municipiul Chișinău;

– Audierea șefului direcției sănătate privind virusul Covid-19;

– Abrogarea deciziei CMC din 05.03.2020 privind elaborarea Planului Urbanistic General de către Asociația Centrul de Cercetare pentru Dezvoltare Urbană din București;

– Audierea șefului necropolei din Chișinău;

– Audierea directorului Parcului Urban de Autobuze privind taxele percepute în Bubuieci și Grătiești;

– Audierea raportului privind starea drumurilor și trotuarelor și pregătirea tehnică a S.A. „Edilitate”.

De asemenea, consilierii au decis includerea pe ordinea de zi a subiectelor neexaminate la ședința precedentă.

 

FĂRĂ COMENTARII – DECLARAȚII:

Înainte de a începe examinarea ordinii de zi, aleșii locali și reprezentanții societății civile s-au expus de la tribună cu privire la subiectele de pe ordinea de zi și votul electronic:

– Partidul Politic „Șor” și-a retras votul pentru proiectul care prevede elaborarea, cu titlu gratuit, a Planului Urbanistic General de către o asociație din România. Conform lui Valerii Klimenco, consilierii Partidului Politic „Șor” nu au înțeles conținutul proiectului din motiv că nu li se asigură traducerea în rusă, precum au solicitat repetat.

– Consilierul Corneliu Pântea (PUN) a solicitat consultări, dezbateri sau discuții publice pe subiectul transportului public pentru soluționarea situației privind microbuzele. Conform consilierului, este necesar de stabilit un dialog între microbuze și primărie, cel puțin până nu va fi suplinit parcul de autobuze.

– Andrei Năstase (Fracțiunea ACUM DA) a cerut implementarea votului electronic și anularea proiectului cu privire la Planul Urbanistic General.

Solicitarea privind votul electronic a fost repetată și de consilierul Dumitru Ivanov (PAS). Secretarul Consiliului municipal Adrian Talmaci a declarat că votul electronic nu este încă funcțional din motiv că legislația nu prevede această procedură. Potrivit lui, se pregătește o solicitare către Parlament.

Din punct de vedere tehnic, secretarul CMC a menţionat că dispozitivul a fost testat și la moment se înlătură erorile. Adrian Talmaci a declarat că sistemul va fi testat din nou la ședința următoare.

– Consilierul Ion Cebanu (PL) a cerut viceprimarului Victor Chironda și Direcției transport și căi de comunicație o soluție privind transportul din și în Condrița, unde unitățile de transport nu mai circulă de 15 – 20 zile.

– Reprezentanții societății civile prezenți la ședință au vorbit consilierilor din nou despre situația animalelor fără adăpost. De asemenea, au solicitat aleșilor locali să examineze opțiunea privind autobuzele electrice.

 

Durata: 4 h 06 min (fără pauze)


ORDINEA DE ZI (modificată)


1. Crearea grupului de lucru pentru identificarea soluției tehnice și opțiunii financiare optice în vederea renovării parcului rulant al sistemului de transport public din municipiul Chișinău

Proiectul a fost inclus pe OZ începutul ședinței

 

Proiectul, propus de fracțiunea PAS, prevede crearea unui grup de lucru format din executiv și consilierii municipali. Grupul de lucru trebuie să prezinte până la sfârșitul lunii martie un raport privind renovarea parcului rulant. Conform proiectului, primarul urmează să elaboreze în baza raportului un proiect de decizie.

Dinari Cojocaru (PSRM) a acuzat fracțiunea PAS că propunerea este similară cu punctul 1 din proiectul privind asamblarea autobuzelor.

Proiectul nu a acumulat numărul necesar de voturi. Președintele ședinței a rugat secretarul să anunțe cum au votat consilierii. Secretarul CMC Adrian Talmaci a refuzat.

 

Chiar dacă proiectul a fost respins, primarul Ion Ceban a declarat că oricum va crea printr-o dispoziție un grup de lucru.


După examinarea primului subiect, consilierii au luat o pauză. După aceasta, PSRM nu a revenit în sală. S-a prezentat Dinari Cojocaru care a solicitat adițional pauză. Toți 27 de consilieri prezenți în sală s-au expus împotriva pauzei suplimentare.


2. Asamblarea autobuzelor în municipiul Chișinău

Proiect de decizie

 

Proiectul, examinat și la ședința de pe 5 martie, prevede:

– Asamblarea autobuzelor la Chișinău de către compania belorusă „MAZ” în colaborare cu specialiștii locali de la Parcul Urban de Autobuze;

– Instituirea unui grup de lucru, format din reprezentanții executivului și consilierii municipali, responsabil de examinarea opțiunilor tehnice și ofertelor de finanțare.

 

Amendamente: 

– Se substituie numele proiectului cu „Crearea grupului de lucru pentru identificarea soluției tehnice și opțiunii financiare optice în vederea renovării parcului rulant al sistemului de transport public din municipiul Chișinău”.

– Se ajustează preambul astfel încât să includă „în temeiul legii cu privire la alesul local și statutul municipiului Chișinău”.

– Se exclude p. 1 din proiectul de decizie, iar p. 2 referitor la componența comisiei, devenit p. 1, se ajustează conform titlului modificat al proiectului și conține următoarea componență:

Victor Chironda, viceprimar

Lilian Copaci, Direcția Transport și Căi de Comunicație

Vladimir Mitru, consilier al primarului general al municipiului Chișinău

Olga Ursu, consilieră al primarului general al municipiului Chișinău

Și 7 consilieri municipali (Dorin Chirtoacă, Valerii Klimenco, Macovei Ion, Tesa Iurie, Alexandru Trubca, Corneliu Pântea, Alexandr Comarov). 

Sergiu Tofilat a refuzat să facă parte din grupul de lucru și a solicitat includerea a 3 reprezentanți din societatea civilă: Andrei Tudos, Eugen Camenscic și Constantin Borosan. Alex Trubca (PAS) a propus ca reprezentanții societății civile să aibă vot consultativ. 

– Se adaugă la p. 3 că raportul trebuie prezentat până pe 31 martie, 2020.

– P. 4 se completează cu:

1. Direcțiile CMC și întreprinderile municipale vor oferi suport și informația necesară pentru elaborarea raportului

2. În baza concluziilor raportului, primarul va prezenta Consiliului un proiect de decizie privind oferta tehnică și financiară optimă.

 

Statut: Aprobat

Voturi PSRM DA PAS PL Șor PD F9 PC PUN
Pro 10 9 3 2 1 1
Abțineri 1

Decizia finală


3. Continuarea asamblării  troleibuzelor în municipiul Chișinău 

Proiect de decizie

 

Conform proiectului, CMC solicită primarului redistribuirea resurselor alocate din bugetul municipal Parcului Urban de Autobuze în sumă de 33,5 mln. lei pentru asamblarea troleibuzelor.

Viceprimarul Victor Chironda a atenționat consilierii că PUA se află într-o stare gravă și riscă, fără fondurile alocate, să își sisteze activitatea. Conform viceprimarului, troleibuzele nu pot înlocui autobuzele în unele suburbii, drumurile nefiind pregătite pentru transport cu o astfel de capacitate. Troleibuzele, susține viceprimarul, se deteriorează pe drumurile din suburbii.

 

Amendamente: 

– Primarul general se împuternicește, în baza concluziilor grupului de lucru, să redistribuie mijloacele alocate în limita a 33,5 mln lei.

– Primarul va prezenta un proiect de decizie în acest sens până pe 31 martie.

 

Statut: Aprobat

Voturi PSRM DA PAS PL Șor PD F9 PC PUN
Pro 10 9 3 2 1 1
Abțineri 1

Decizia finală


4. Informație cu privire la situația în municipiul Chișinău referitoare la controlul răspândirii Coronavirusului de tip nou

 

12 suspecți – 10 maturi, 2 copii. Au fost testați și sunt în așteptarea rezultatelor. Persoanele care suspectă că ar putea fi infectați se pot adresa la spitatul „Toma Ciorbă”, spitatul de boli contagioase pentru copii sau în cazurile grave Spitalul Republican.

Fracțiunea PAS a solicitat executivului, în regim de urgență, identificarea resurselor suplimentare pentru gestionarea situației privind Covid 19.

Valerii Klimenco (Partidul Politic „Șor”) a propus închiderea instituțiilor de învățământ.

Ambele propuneri au fost aprobate prin votul tuturor celor 26 de consilieri prezenți în sală.

 

Statut: Aprobat

Voturi PSRM DA PAS PL Șor PD F9 PC PUN
Pro 10 9 3 2 1 1 1

Decizia finală


5. Abrogarea deciziei Consiliului municipal Chișinău nr. 4/1 din 05.03.2020 „Acceptarea ofertei de sponsorizare din partea Asociației „Centrul de Cercetare pentru Dezvoltare din România”

 

Proiectul a fost aprobat la ședința precedentă de pe 5 martie. Acesta însă a cauzat discuții controversate în presă și printre societatea civilă, invocându-se că asociația din București nu dispune de expertiza necesară și că ar fi lucrat în beneficiul companiilor de construcții. Ca urmare, consilierii și-au revăzut votul, iar reprezentanții partidului politic „Șor” au cerut retragerea voturilor acordate. Valerii Klimenco susține că din motiv că nu s-a asigurat traducerea în rusă a proiectului, nu a putut analiza conținutul acestuia.

 

Amendament: 

– În proiectul de decizie se adaugă la sub. 3 că reprezentanții Partidul Politic „ȘOR” și-au retras votul.

– Primarul general este împuternicit ca până la sfârșitul lunii aprilie să identifice resurse pentru elaborarea Planului Urbanistic General.

 

Statut: Aprobat

Voturi PSRM DA PAS PL Șor PD F9 PC PUN
Pro 10 9 3 2 1 1 1

Decizia finală


6. Audierea dlui Eugeniu Axentiev, șef al Î.M. Regia „Autosalubritate” privind problema animalelor de companie și fără stăpân din municipiul Chișinău

 

Consilierii au solicitat un raport de la șeful Regiei Eugeniu Axentiev. Deși acesta a fost invitat cu un raport la mai multe ședințe, a refuzat de fiecare dată din motiv că ar fi bolnav.

Dorin Chirtoacă (PL) susține că cauza situației actuale privind populația canină este legislația ineficientă. Conform lui, este necesar adoptarea unei legi privind abandonul animalelor de companie și crearea registrelor locale de evidență a acestora.

Ruslan Verbițchi (DA) a indicat că prevederile acestea se regăsesc în regulamentul adoptat de CMC în 2019.

Ion Cebanu (PL) a informat consilierii că la funcția de vicedirector pe marketing a fost angajat o altă persoană.  Această funcție a fost deținută anterior de Mihail Bagas, care a fost concediat la ședința CMC din 6 februarie, consilierii acuzând Autosalubritatea că și-au depășit atribuțiile atunci când au dispus angajarea pe o poziție nou creată, fără concurs public. Noul vicedirector pe marketing a fost numit în funcție iarăși fără concurs public.

Consilierii au votat demisia acestuia (26 voturi pro), șefului regiei și necropolei (24 pentru și 2 împotrivă – Partidul Șor). Propunerile au fost confirmate printr-un vot declarativ.

 

După pauza de masă, consilierii au constatat lipsa cvorumului și ședința a fost amânată. În sală au revenit 18 consilieri: DA – 6, PAS – 7, PUN, PC, F9, Șor – 2.

 

Ședința urma să continue joi, 12 martie, la ora 10.00. Aceasta însă a fost ulterior amânată din cauza situației privind Covid-19. Ședințele CMC au fost suspendate cel puțin pe 10 aprilie.

 

VIDEO de la ședință:

Subscrie

Scrie o petiție

Contacte

Adresa postala:

MD-2012 Chisinau

str. Sciusev 101

E-mail:

echipa@primariamea.md