Asociații de locatari, o nouă piață pe Calea Basarabiei și transmiterea în proprietate privată a mai multor terenuri
Consilierii au transmis trei blocuri în gestionarea asociațiilor de locatari, au aprobat deschiderea unei piețe mixte pe Calea Basarabiei 42 și transmiterea în proprietate privată și comună a 29 de terenuri. De asemenea, consilierii au permis procurarea utilajului de salubrizare pentru Piața Centrală. Decizia va economisi întreprinderii 141 076 lei în fiecare lună, dar ar putea lăsa fără muncă 18 persoane care activează în prezent în cadrul întreprinderii.
Aleșii locali au audiat mai multe rapoarte privind troleibuzele procurate din Riga, desfășurarea concursurilor pentru funcțiile de director a instituțiilor de învățământ, reabilitarea căilor de acces către instituțiile de învățământ și executarea Regulamentului privind întreținerea animalelor de companie și fără stăpân. Consilierii urmau să audieze și executarea bugetului pentru anul 2020, însă Direcția finanțe care este responsabilă de monitorizarea cheltuielilor, nu s-a prezentat la ședință.
Ședința CMC a început cu o întârziere de 15 minute și prezența a 35 din 51 de consilieri. Președintele ședinței a fost ales Vitalie Mucan (PSRM).
Consilierii au intervenit cu modificări la ordinea de zi. Aleșii au exclus subiectele 2 (Aprobarea Regulamentului privind plasarea publicității exterioare) și 12 (Aprobarea contractului privind delegarea de gestiune a serviciului public de realizare a activității de cercetare și dezvoltare a teritoriului din municipiul Chișinău) și au adăugat noi chestiuni pe ordinea de zi, rapoarte despre:
- Troleibuzele procurate prin licitație din Riga;
- Concursurile de ocupare a funcției de administrator a instituțiilor de învățământ municipale;
- Reabilitarea căilor de acces către instituțiile de învățământ;
- Situația câinilor maidanezi și activitatea structurilor municipale responsabile;
- Executarea bugetului municipal în 2020;
- Regulamentul Direcției arhitectură.
DECLARAȚII
Aliona Mandatii (DA) susține că în cadrul licitațiilor pentru locurile de comerț stradal, companiile mari au adjudecat toate loturile, folosind poziția lor dominantă. Acestea ar fi obținut, prin companiile lor afiliate, mai mult de trei locuri, limită impusă de noul regulament pentru comerț.
Conform consilierei, primăria nu a sesizat organele de ordine privind aceste încălcări. Astfel, platforma DA a pregătit o sesizare către organele competente și a solicitat investigarea cazurilor respective.
Aliona Doroș (DA) a afirmat că impunerea unor noi condiții privind publicitatea stradală într-un timp scurt, cum se procedează prin demontarea panourilor, este o intimidare a agenților economici. Consiliera susține că în consecință, agenții atacă în instanță primăria, iar municipiul înregistrează pierderi financiare. Astfel, Aliona Doroș consideră că regulamentul privind publicitatea exterioară, care urma să fie examinat la ședință, trebuie amendat, pentru a preveni astfel de situații. Aleasa locală a solicitat primarului un raport privind situația curentă și planul de acțiuni pentru primele șase luni după aprobarea regulamentului.
Vasile Grădinaru (PAS) a cerut primarului și executivului ca bugetul municipal pentru 2021 să fie aprobat conform procedurilor, ci nu precum s-a procedat în Parlament. Conform lui, primele semnale de îngrijorare deja s-au înregistrat. Consilierul a informat aleșii că Roman Roșca, colegul său din fracțiune, a fost chemat la ședința comisiei juridice din care face parte doar cu trei ore înainte.
Dinari Cojocaru (PSRM) susține însă că informația despre ședința comisiei ar fi fost trimisă încă pe 11 decembrie pe poșta electronică, atașând drept dovadă pe pagina sa de facebook o captură de ecran a mesajului expediat consilierilor. Serghei Burgudji (Partidul Șor) a confirmat cele spuse de colegul PSRM.
Angela Munteanu-Pojoga (PAS) a declarat că, în pofida măsurilor întreprinse de primărie, copiii din grădinițe și școli sunt hrăniți în continuare cu produse necalitative. Consiliera a afirmat că aceasta se datorează faptului că reprezentanții primăriei și directorii instituțiilor ar fi avut înțelegeri cu unii agenți economici, iar autoritățile nu verifică ulterior calitatea produselor preparate în instituții. Angela Munteanu-Pojoga a cerut primarului să ia măsuri.
Serghei Burgudji (Partidul Șor) a acuzat locuitorii de situația Covid-19 din capitală și a solicitat cetățenilor să se abțină de la petreceri. Consilierul a mulțumit doctorilor pentru munca depusă și a cerut primarului decorarea conducerii Centrului Covid-19.
CETĂȚENII PARTICIPĂ
Lidia Vinagradova, activistă pentru protecția drepturilor animale, a informat consilierii despre neregulile înregistrate în acest sector și îngrijorările societății civile:
- Angajații necropolei intenționat pleacă în concedii organizate pentru a sabota activitatea noii directoare adjuncte a necropolei, Irina Iacovenco.
- Săptămâna trecută, în timp ce directoarea adjunctă era în concediu medical, angajații au eliberat nemotivat mai mulți câini.
- Autosalubritatea intenționează să preia de la Direcția locativ-comunală și amenajare structura responsabilă de raportări. Conform activistei, Autosalubritatea nu asigură capturarea câinilor raportați, ci doar colectează câinii pe care îi găsesc ca ulterior să solicite resurse de la buget.
- În structura din cadrul direcției responsabile de animalele fără adăpost activează doar o persoană. Regulamentul privind întreținerea animalelor de companie și fără stăpâna, adoptat în 2019, prevede că în această structură trebuie să activeze șase persoane.
Activistul Vitalii Voznoi a declarat că în 2020 primăria nu a desfășurat nici o consultare publică care să respecte procedurile legale. Vitalii Voznoi a solicitat respectare procedurilor, inclusiv publicarea tabelelor de divergență, precum și filmarea ședințelor comisiilor CMC.
Durata (fără pauze): 4 h 39 min
1. Atribuirea unui mandat de consilier în Consiliul Municipal Chișinău
Elena Hrenova, consiliera PSRM și ex-deputata care a decedat recent, a fost înlocuită în consiliu de colegul său de partid, Iurie Cernomoreț.
Consilierii au aprobat prin vot includerea lui Iurie Cernomoreț în comisia pentru protecția socială, ocrotire a sănătății, educație, cultură, mass-media și relații interetnice.
Statut: Aprobat
Voturi | PSRM | DA | PAS | PL | PP Șor | PD | F9 | PCRM | PUN |
Pro | 20 | 9 | 9 | 1 | 2 | 2 | 1 | 1 | |
Contra | |||||||||
Abțineri |
Decizia finală
2. Transmiterea blocului locativ nr. 30/3 din str. Independenței, în gestiunea Asociației de coproprietari în condominiu nr. 60/7
Blocul locativ va fi transmis în gestiune asociației de locatari, la solicitarea proprietarilor din 19.05.2020. Conform notei informative atașate proiectului de decizie, blocul se afla, până la această decizie, în gestiunea Întreprinderii Municipale de Gestionare a Fondului Locativ (ÎMGFL) nr. 5. Întreprinderea se află în proces de insolvabilitate/faliment, iar toate taxele colectate de la locatari sunt redirecționate pentru achitarea salariilor administratorului responsabil de lichidare și a angajaților întreprinderilor. Astfel, din lipsă de resurse suficiente, întreprinderea nu realizează deseori lucrările de reparație și întreținere.
Amendamente:
- P. 1 a fost completat, după textul „se transmite”, cu sintagma „cu titlu gratuit”.
- Proiectul a fost completat cu un punct nou care prevede că Direcția generală locativ-comunală și amenajare va asigura crearea comisiei pentru transmiterea blocului în gestiunea asociației în condominiu.
- Direcția relații publice și buget civil va informa părțile menționate în decizie despre prevederile acesteia
- P. 3 a fost completat cu textul „după caz, cu administratorul blocului de locuit” și „în conformitate cu legea 303”. De asemenea, s-a exclus termenul de 30 de zile.
- P. 4 a fost completat cu sintagmele „se recomandă” și „după caz, cu administratorul blocului de locuit”.
- P. 2, care prevede că asociația va prelua datoriile blocului, a fost exclus.
- În actul de predare-primire va fi indicată starea rețelelor inginerești, suma pentru reparații și entitatea responsabilă.
Statut: Aprobat
Voturi | PSRM | DA | PAS | PL | PP Șor | PD | F9 | PCRM | PUN |
Pro | 20 | 9 | 9 | 2 | 1 | 1 | |||
Contra | |||||||||
Abțineri |
Decizia finală
3. Transmiterea blocurilor locative nr. 35 și nr. 37 din str. Alexandr Pușkin, în gestiunea Asociației de coproprietari în condominiu nr. 56/225
La fel ca și proprietarii de pe str. Independenței nr. 30/3, locatarii au solicitat la data de 07.10.2020 să li se transmită în gestiune blocurile locative de pe str. Al. Pușkin 35 și 37. În prezent, blocurile sunt gestionate de Întreprinderea Municipală de Gestionare a Fondului Locativ (ÎMGFL) nr. 23, care se află în proces de insolvabilitate și, conform locatarilor, nu își execută corespunzător atribuțiile.
Amendamente:
- P. 1 a fost completat, după textul „se transmite”, cu sintagma „cu titlu gratuit”.
- Proiectul a fost completat cu un punct nou care prevede că Direcția generală locativ-comunală și amenajare va asigura crearea comisiei pentru transmiterea blocului în gestiunea asociației în condominiu.
- Direcția relații publice și buget civil va informa părțile menționate în decizie despre prevederile acesteia.
- P. 3 a fost completat cu textul „după caz, cu administratorul blocului de locuit” și „în conformitate cu legea 303”.
- P. 4 a fost completat cu sintagmele „se recomandă” și „după caz, cu administratorul blocului de locuit”.
- P. 2, care prevede că asociația va prelua datoriile blocului, a fost exclus.
- În actul de predare-primire va fi indicată starea rețelelor inginerești, suma pentru reparații și entitatea responsabilă.
Statut: Aprobat
Voturi | PSRM | DA | PAS | PL | PP Șor | PD | F9 | PCRM | PUN |
Pro | 20 | 7 | 9 | 2 | 1 | 2 | 1 | 1 | |
Contra | |||||||||
Abțineri |
Decizia finală
4. Constituirea și amenajarea Pieței mixte din str. Calea Basarabiei, 42
SRL „Grisan Hamb” va amenaja pe terenul privat de 0,2771 ha, din str. Calea Basarabiei 42, o piață mixtă în care se vor comercializa preponderent produse agro-alimentare din unități de transport. Conform proiectului, această piață va servi ca loc de comercializare a produselor agricole autohtone de către micii producători.
Statut: Aprobat
Voturi | PSRM | DA | PAS | PL | PP Șor | PD | F9 | PCRM | PUN |
Pro | 20 | 7 | 8 | 2 | 2 | 1 | 1 | ||
Contra | 1 | ||||||||
Abțineri |
Decizia finală
5. Acceptarea donației de computere și termometre în instituțiile de învățământ
Primăria a repartizat instituțiilor de învățământ din subordinea sa 678 laptopuri și va repartiza adițional 300 termometre. Dispozitivele reprezintă o donație din partea Unicef, a Republicii Populare Chineze și a Ministerului Educației, Culturii și Cercetării. 130 din 132 de instituții finanțate din bugetul municipal vor recepționa donația. Modul cum vor fi repartizate dispozitivele este prezentat în anexa atașată la proiectul de decizie.
Statut: Aprobat
Voturi | PSRM | DA | PAS | PL | PP Șor | PD | F9 | PCRM | PUN |
Pro | 20 | 7 | 9 | 2 | 2 | 2 | 1 | 1 | |
Contra | |||||||||
Abțineri |
Decizia finală
6. Aprobarea rezultatelor inventarierii bunurilor imobile aflate în proprietatea municipiului Chișinău și a societăților pe acțiuni în care Consiliul Municipal Chișinău deține cotă-parte integrală sau majoritară, la situația din 01.01.2019
Primăria și subdiviziunile sale (direcții, preturi, întreprinderi municipale și societăți pe acțiuni în care primăria are cotă-parte integrală sau majoritară) au în proprietate 5131 de imobile nelocative, dintre care doar 787 sunt înregistrate în Registrul de stat a bunurilor imobile. Proiectul de decizie prevede înregistrarea celorlalte 4 344 de imobile în calitate de bunuri proprietate a municipiului, iar anual (până pe 31 martie) entitățile municipale responsabile de gestiunea acestora vor prezenta Direcției economie, comerț și turism rapoarte privind starea imobilelor.
Amendamente:
- P. 3 a fost completat cu indicația că Direcția economie, comerț și turism va înregistra imobilele în termen de 6 luni.
- Executivul va interveni cu rectificări tehnice în anexa deciziei, din motiv că unele cifre sunt indicate eronat.
Statut: Aprobat
Voturi | PSRM | DA | PAS | PL | PP Șor | PD | F9 | PCRM | PUN |
Pro | 20 | 7 | 8 | 2 | 2 | 2 | 1 | 1 | |
Contra | |||||||||
Abțineri |
Decizia finală
7. Instituirea Grupului de lucru privind facturarea „cota-parte” a serviciului public de alimentare cu apă și de canalizare
Locuitorii din str. Cuza-Vodă 42 au sesizat primăria că în facturile lor pentru serviciile de apă li se adaugă prin cotă-parte diferența dintre ce indică contorul comun în raport cu cele individuale. Platforma DA a propus crearea unui grup de lucru care să investigheze cauza diferenței și repartizarea acesteia în facturile locatarilor.
Proiectul nu a acumulat suficiente voturi. Consilierii PSRM, PL și Șor consideră că de acest subiect trebuie să se ocupe Direcția locativ-comunală și amenajare și consiliul de administrare a Apă-Canal, din care fac parte și consilieri. Aceeași poziție a fost exprimată și de consilierul PD Veaceslav Nedelea. Acesta și colegul său au votat însă pentru crearea grupului de lucru.
Statut: Respins
Voturi | PSRM | DA | PAS | PL | PP Șor | PD | F9 | PCRM | PUN |
Pro | 8 | 9 | 2 | 1 | 1 | 1 | |||
Contra | |||||||||
Abțineri | 20 | 2 | 2 |
Decizia finală
8. Achiziționarea de către Î.M. „Piața Centrală” a unui utilaj specializat pentru salubrizare
Piața Centrală va achiziționa din surse proprii un tractor cu echipament pentru măturare, spălare și deszăpezire. Suma totală nu trebuie să depășească 1.3 milioane lei. Tractorul va înlocui munca a 18 angajați și va economisi întreprinderii, conform calculelor administratorului, 141 076 lei în fiecare lună.
În prezent, de salubrizarea Pieții Centrale sunt responsabili 49 de angajați.
Statut: Aprobat
Voturi | PSRM | DA | PAS | PL | PP Șor | PD | F9 | PCRM | PUN |
Pro | 20 | 2 | 2 | 2 | 1 | 1 | 1 | ||
Contra | |||||||||
Abțineri | 9 | 6 |
Decizia finală
9. Completarea deciziei nr. 11/11 din 31.10.2017 „Schimbul de apartamente”
Statut: Aprobat
Voturi | PSRM | DA | PAS | PL | PP Șor | PD | F9 | PCRM | PUN |
Pro | 15 | 7 | 2 | 1 | 1 | 1 | 1 | 1 | |
Contra | 4 | ||||||||
Abțineri |
Decizia finală
10. Operarea de modificări în unele anexe ale deciziilor CMC, obiectivul „Instalarea sistemului de încălzire a apei cu baterii solare ACC 55/195”
Statut: Aprobat
Voturi | PSRM | DA | PAS | PL | PP Șor | PD | F9 | PCRM | PUN |
Pro | 17 | 2 | 2 | 2 | 1 | 1 | 1 | ||
Contra | |||||||||
Abțineri | 7 | 5 |
Decizia finală
11. Transmiterea în proprietate privată
Proiectul prevede transmiterea în proprietate privată comună a 11 terenuri.
11.1 Str. Petricani
Statut: Aprobat
Voturi | PSRM | DA | PAS | PL | PP Șor | PD | F9 | PCRM | PUN |
Pro | 19 | 7 | 2 | 2 | 2 | 1 | 1 | ||
Contra | 6 | ||||||||
Abțineri |
Decizia finală
11.2 Str. Cișmele
Amendament:
- La p. 1 cifra de 220 mp a fost înlocuită cu 280 mp.
Statut: Aprobat
Voturi | PSRM | DA | PAS | PL | PP Șor | PD | F9 | PCRM | PUN |
Pro | 18 | 7 | 2 | 2 | 2 | 1 | 1 | ||
Contra | |||||||||
Abțineri | 7 |
Decizia finală
11.3 Str. Ion Doncev
Statut: Aprobat
Voturi | PSRM | DA | PAS | PL | PP Șor | PD | F9 | PCRM | PUN |
Pro | 18 | 7 | 7 | 2 | 2 | 2 | 1 | 1 | |
Contra | |||||||||
Abțineri |
Decizia finală
11.4 Drumul Crucii
Statut: Aprobat
Voturi | PSRM | DA | PAS | PL | PP Șor | PD | F9 | PCRM | PUN |
Pro | 18 | 7 | 2 | 2 | 2 | 1 | 1 | ||
Contra | |||||||||
Abțineri | 7 |
Decizia finală
11.5 Str. Frumoasa
Statut: Aprobat
Voturi | PSRM | DA | PAS | PL | PP Șor | PD | F9 | PCRM | PUN |
Pro | 18 | 7 | 2 | 2 | 2 | 1 | 1 | ||
Contra | |||||||||
Abțineri | 7 |
Decizia finală
11.6 Str. Liviu Damian
Statut: Aprobat
Voturi | PSRM | DA | PAS | PL | PP Șor | PD | F9 | PCRM | PUN |
Pro | 19 | 7 | 2 | 2 | 2 | 1 | 1 | ||
Contra | |||||||||
Abțineri | 7 |
Decizia finală
11.7 Str. Dragormina
Statut: Aprobat
Voturi | PSRM | DA | PAS | PL | PP Șor | PD | F9 | PCRM | PUN |
Pro | 19 | 7 | 2 | 2 | 2 | 1 | 1 | ||
Contra | |||||||||
Abțineri | 7 |
Decizia finală
11.8 Str. Putnei
Statut: Aprobat
Voturi | PSRM | DA | PAS | PL | PP Șor | PD | F9 | PCRM | PUN |
Pro | 19 | 7 | 2 | 2 | 2 | 1 | 1 | ||
Contra | |||||||||
Abțineri | 7 |
Decizia finală
11.9 Str-la Stejăreni
Statut: Aprobat
Voturi | PSRM | DA | PAS | PL | PP Șor | PD | F9 | PCRM | PUN |
Pro | 19 | 7 | 2 | 2 | 1 | 1 | 1 | ||
Contra | |||||||||
Abțineri | 7 |
Decizia finală
11.10 Drumul Crucii
Statut: Aprobat
Voturi | PSRM | DA | PAS | PL | PP Șor | PD | F9 | PCRM | PUN |
Pro | 19 | 7 | 2 | 2 | 1 | 1 | 1 | ||
Contra | |||||||||
Abțineri | 7 |
Decizia finală
11.11 Str. Poștei
Statut: Aprobat
Voturi | PSRM | DA | PAS | PL | PP Șor | PD | F9 | PCRM | PUN |
Pro | 19 | 7 | 2 | 2 | 1 | 1 | 1 | ||
Contra | |||||||||
Abțineri | 7 |
Decizia finală
12. Transmiterea în proprietate privată comună
Proiectul prevede transmiterea în proprietate privată comună a 19 terenuri.
12. 1 Str. Lev Tolstoi
Statut: Aprobat
Voturi | PSRM | DA | PAS | PL | PP Șor | PD | F9 | PCRM | PUN |
Pro | 19 | 7 | 2 | 1 | 1 | 1 | |||
Contra | |||||||||
Abțineri | 7 | 2 |
Decizia finală
12.2 Str. Inești
Statut: Transmis la reexaminare
Voturi | PSRM | DA | PAS | PL | PP Șor | PD | F9 | PCRM | PUN |
Pro | 19 | 7 | 6 | 2 | 2 | 2 | 1 | 1 | |
Contra | |||||||||
Abțineri |
Decizia finală
Statut: Aprobat
Voturi | PSRM | DA | PAS | PL | PP Șor | PD | F9 | PCRM | PUN |
Pro | 19 | 8 | 2 | 2 | 2 | 1 | |||
Contra | |||||||||
Abțineri | 7 |
Decizia finală
12.4 Str-la Protoiereu Mihail Berezovschi
Statut: Aprobat
Voturi | PSRM | DA | PAS | PL | PP Șor | PD | F9 | PCRM | PUN |
Pro | 19 | 8 | 2 | 2 | 2 | 1 | |||
Contra | |||||||||
Abțineri | 7 |
Decizia finală
12.5 Str. Frumoasa
Statut: Aprobat
Voturi | PSRM | DA | PAS | PL | PP Șor | PD | F9 | PCRM | PUN |
Pro | 19 | 8 | 2 | 2 | 2 | 1 | |||
Contra | |||||||||
Abțineri | 7 |
Decizia finală
12.6 Str. Milano
Statut: Aprobat
Voturi | PSRM | DA | PAS | PL | PP Șor | PD | F9 | PCRM | PUN |
Pro | 19 | 8 | 2 | 2 | 2 | 1 | |||
Contra | |||||||||
Abțineri | 7 |
Decizia finală
12.7 Doina și Ion Aldea Teodorovici
Statut: Aprobat
Voturi | PSRM | DA | PAS | PL | PP Șor | PD | F9 | PCRM | PUN |
Pro | 19 | 9 | 2 | 2 | 2 | 1 | |||
Contra | |||||||||
Abțineri | 7 |
Decizia finală
Statut: Aprobat
Voturi | PSRM | DA | PAS | PL | PP Șor | PD | F9 | PCRM
Publicat de:DistribuiePutem să îți recomandăm și aceste materiale
19 nov. 2024
(Transcriere) Ședința primăriei din 18 ...
12 nov. 2024
(Transcriere) Ședința primăriei din 11 ...
05 nov. 2024
(Transcriere) Ședința primăriei din 4 ...
30 oct. 2024
(Transcriere) Ședința primăriei din 28 ...
22 oct. 2024
(Transcriere) Ședința primăriei din 21 ... |