În următorii doi ani, IPRE va realiza încă 12 propuneri de politici publice pentru cetățenii municipiului Chișinău
Institutul pentru Politici și Reforme Europene (IPRE), cu susținerea Fundației pentru o Societate Deschisă (FOSI), va continua proiectul „Audieri publice pentru Chișinău”, în cadrul căruia vor fi identificate 12 propuneri de politici publice, care vor fi supuse audierilor publice și promovate în cadrul Consiliului municipal și Primăriei municipiului Chișinău.
În cadrul ședinței de lansare, experții IPRE, împreună cu partenerii proiectului, au discutat și prezentat principalele domenii de intervenții, care sunt necesare pentru cetățenii mun. Chișinău. Politicile publice vor fi elaborate de experții proiectului, inclusiv în rezultatul consultărilor cu actorii vizați și vor viza în special trei direcții principale și anume: serviciile publice, infrastructură și transport public, reforma administrației publice și servicii publice.
„Continuitatea proiectului vine după ce anul trecut am elaborat nouă politici publice, multe dintre care cel puțin trei deja au fost implementate. În acest an planificăm să elaborăm șase politici publice, prima dintre care va avea loc în luna martie, care vor fi transmise Consiliului și Primăriei municipiului Chișinău. Scopul proiectului IPRE nu este de a critica autoritățile capitalei, ci de a oferi de oferi o consultanță, menită să contribuie la crearea unui standard de viață mai înalt pentru cetățenii municipiului Chișinău”, susține Dorina Ciobanu, manager proiectului IPRE.
Reamintim că, pe parcursul anului 2017, experții IPRE au identificat 9 subiecte care au fost supuse audierilor publice, iar ulterior au fost elaborate politici publice, ce țin de creșterea calității transportului și infrastructurii din capitală, implicarea mediului de afaceri și identificarea a problemelor și oportunităților de colaborare cu Primăria, crearea unei platforme de discuții, precum și demararea unui proces în favoarea mediului de afaceri, precum și implementarea reformelor administrației publice.
Pentru mai multe detalii despre audierile și propunerile publice, consultați pagina web și Facebook IPRE.
Proiectul „Audieri publice pentru Chișinău” va fi implementat de IPRE pe parcursul perioadei 2018-2019, în parteneriat cu PRIMĂRIAMEA și Privesc.eu, cu susținerea Fundației pentru o Societate Deschisă (FOSI).