Ședințele Primăriei continuă: „cât nu ne-ar fi de greu”
Şedinţa de luni a fost moderată de Nistor Grozavu, iar în contextul crizei politice din ţară a solicitat serviciilor primăriei să asigure funcţionalitatea capitalei „cât nu ne-ar fi de greu”.
Examenele de absolvire a gimnaziului și de bacalaureat au dominat discuția, alături de cele despre taberele de vară. „Apă-Canal Chișinău” reabilitează 120 de km de apeduct şi 7 km de reţea de canalizare.
În curând va demara şi un proiect de reabilitare a râulețului Durleşti, finanţat de către Primăria mun. Chișinău şi Fondul Ecologic Naţional.
SESIUNEA DE EXAMENE 2019 E ÎN TOI
În mun. Chișinău, anul acesta, au fost deschise 126 centre de examen de absolvire a gimnaziului, pentru 6590 candidaţi, dintre care 86 restanţieri din ultimii 2 ani şi 40 de copii cu cerinţe educaţionale speciale.
Pe 3 iunie a avut loc examenul la limba română pentru elevii din şcolile cu predare în limba rusă, ucraineană, găgăuză sau bulgară, pe 6 iunie examenul la limba de instruire, 10 iunie la matematica şi 13 iunie la istoria românilor şi universală.
Concomitent, pentru 8662 de abolvenţi ai ciclului liceal, au fost create 30 de centre de bacalaureat şi 2 centre de evaluare a testelor. Primii au susţinut examenul la limba română, elevii alolingvi, la data de 4 iunie. Pe 7 iunie a avut loc examenul de bac la limba de instruire, la testul de limba și literatura română au fost 5718 candidaţi şi la limba şi literatura rusă - 1406 candidaţi. Examenul la limba și literatura bulgară/ găgăuză/ ucraineană va avea loc la 21 iunie. Pe 11 iunie a avut loc examenul la limba străină, iar pe 14 şi 18 iunie vor avea loc examenele la disciplinele de profil (matematica, istoria românilor şi universală, arte sau sport) şi la cele propuse spre alegere (geografia, fizica, chimia, biologia, matematica, istoria sau informatica).
Rodica Guţu, şefa Direcției generale educație, cultură, tineret și sport a declarat că examenele se desfăşoară în strictă conformitate cu prevederile legale.
TABARELE DE VARĂ CU SEJUR DE ZI ŞI CONSTANTE
Pentru organizarea odihnei estivale pentru copii, din bugetul municipal, au fost alocaţi 30 milioane 720 mii lei. Toate taberele cu sejur de zi şi constante au fost verificate de către 6 comisii de evaluare, în componenţa cărora au fost reprezentanţii Direcției generale educație, cultură, tineret și sport, direcţiilor de sector şi ai ANSA, ingineri, medici şi şefii combinatelor alimentare.
În mun. Chişinău sunt organizate 20 de tabere cu sejur de zi unde participă 1670 de copii. Taxa este de 1550 de lei, dar părinţii achită 310 lei, adică 20% din întreaga sumă.
Tot în această perioadă au fost deschise și cele 3 tabere cu sejur constant: tabăra „Cireșarii” unde se odihnesc circa 180 de elevi (de la data de 03.06.2019), tabăra „Alunelul” - circa 170 de elevi (05.06.19) și tabăra „Poienița veselă” - circa 500 de elevi (05.06.2019). Preţul unui bilet în aceste tabere constituie 2340 de lei - pentru 12 zile şi 1950 pentru 10 zile, iar părinţii achită 20%.
Participarea la tabere este gratuită pentru următoarele categorii de copii: din familii numeroase sau monoparentale, aflaţi sub tutelă sau curatelă, ai căror părinţi au fost participanţi la conflicte militare sau la lichidarea urmărilor catastrofei din Cernobâl, ai solicitanţilor de azil şi ai refugiaţilor din RM, ai căror părinţi sunt pensionari sau cu dizabilităţi, copiii pedagogilor sau cei cu performanţe la învăţătură, învingătorii olimpiadelor/competiţiilor sportive şi pentru copiii cu dizabilităţi şi însoţitorii lor.
De asemenea, 150 de bilete de odihnă gratuită sunt repartizate pentru copiii din comuna Ţânţăreni.
Autorităţile precizează că toate biletele de odihnă se distribuie în instituția de învățământ în care copiii își fac studiile. Solicitanții depun o cerere la instituția de învățământ, după care are loc validarea cererilor, iar responsabilul din instituție înregistrează cererea în aplicația electronică „Tabere - 2019”.
ACTIVITATEA APĂ-CANAL CHIŞINĂU
În cadrul Programului de dezvoltare a serviciilor de alimentare cu apă şi de canalizare din mun. Chișinău, S.A. „Apă-Canal Chișinău” reabilitează 120 de km de apeduct şi 7 km de reţea de canalizare.
Autorităţile îşi cer scuze de la cetăţeni pentru disconfortul creat.
Graficul lucrărilor poate fi consultat aici.
CENTRELE COMUNITARE PENTRU COPII ŞI TINERI INVITĂ ŞI-AU EXTINS PROGRAMUL DE ACTIVITATE
Pentru ultima săptămână de activitate, Direcţia municipală pentru protecţia drepturilor copilului raportează următoarele:
- 12 sesizări privind abuzul fizic, cel emoţional şi neglijare;
- 20 ieşiri în teritoriu;
- au fost identificaţi 18 copii ai căror părinţi sunt aflaţi peste hotare;
- 136 de vizite la domiciliu.
În perioada de raportare nu au fost identificaţi copii cerşind şi nu au fost necesare plasamente de urgenţă.
În contextul sesizărilor parvenite la direcţie, autorităţile fac un apel către părinți să fie precauți și să nu își lase copiii nesupravegheați, mai ales în preajma geamurilor.
Lucia Caciuc, șefa interimară a Direcţiei municipale pentru protecţia drepturilor copilului, informează că Centrele comunitare pentru copii şi tineri, din fiecare sector al capitalei, îşi extind programul de activitate, până la 18:00, şi încurajează părinţii să aducă copiii în aceste centre, unde specialiştii şi voluntari desfăşoară activităţi sportive, educaţionale interesante pentru beneficiari.
SITUAŢIA EPIDEMIOLOGICĂ FAVORABILĂ
În perioada 31 mai - 6 iunie, au fost înregistrate 346 de cazuri de maladii infecţioase, intoxicaţii şi reacţii adverse, 11 cazuri de tuberculoză, 25 de scarlatină, 4 de oreion, 3 de tuse convulsivă şi 36 de varicelă şi un caz de rujeolă. În instituţiile medico-sanitare publice specializate au fost spitalizați 88 de bolnavi.
REABILITAREA RÂULEŢULUI DURLEŞTI
Proiectul de reabilitare a râuleţului Durleşti este finanţat de către Primăria mun. Chișinău şi Fondul Ecologic Naţional. Nistor Grozavu a declarat că lucrările vor demara atunci când vor fi deblocate resursele financiare de la Fondul Ecologic. Proiectul prevede lucrări de adâncire, curățire şi consolidare a malurilor şi tuburilor care sunt amplasate sub podurile de pe râu, pentru a evita inundaţiile majore din zonă.