PrimariaMea
ȘEDINȚA SERVICIILOR PRIMĂRIEI DIN 6 NOIEMBRIE 2017 Image
07 nov. 2017

ȘEDINȚA SERVICIILOR PRIMĂRIEI DIN 6 NOIEMBRIE 2017

La ultima ședință condusă de Nistor Grozavu în calitate de primar interimar a fost pusă în discuție situația accidentală în capitală din săptămâna precedentă, dar și din ultimele 10 luni. Potrivit reprezentantului Direcției de poliție, situația nu se schimbă spre bine, iar numărul accidentelor rutiere este în creștere. Cele mai multe accidente s-au înregistrat în sectorul Botanica, unde de la începutul acestui an au avut loc 259 de accidente, în urma cărora au decedat 14 persoane.  Un alt subiect abordat a fost conectarea la agentul termic. În acest an, în premieră, se conectează toți consumatorii care solicită aceasta, inclusiv și cei cu datorii. La finele ședinței, noul primar general interimar, Silvia Radu, i-a mulțumit lui Nistor Grozavu pentru încrederea oferită și răbdarea în a explica toate problemele primăriei. Radu a declarat că în următoarele 10 zile va convoca o conferință de presă pentru a comunica planul de acțiuni și prioritățile pentru următoarea perioadă.

 

Ședința a fost precedată de numirea în funcție de către primarul general interimar, Nistor Grozavu, a viceprimarilor Silvia Radu și Ruslan Codreanu. Imediat după numirea acestora, Nistor Grozavu s-a retras din funcția de primarilian-casu-silvia-radu-si-ruslan-codreanu--propusi-in-functia-de-viceprimari-1509436769 interimar numind-o pe Silvia Radu în această funcție. La începutul ședinței serviciilor primăriei, Nistor Grozavu a prezentat-o pe Silvia Radu în noua funcție declarând că este o persoană bine cunoscută, la momentul actual nu este afiliată politic față de nicio formațiune și că va reprezenta un suflu nou în activitatea primăriei municipiului Chișinău. Referitor la atribuțiile de serviciu și domeniile de responsabilitate, Nistor Grozavu a declarat că acestea vor fi stabilite ulterior.


DIRECȚIA DE POLIȚIE

Pe parcursul săptămânii precedente, au avut loc 23 de evenimente în masă, care s-au petrecut fără încălcarea ordinii publice. Au fost întocmite 1010 de procese contravenționale, aplicate amenzi în mărime de 625 mii de lei, dintre care pe parcursul a 72 de ore au fost achitate 122 mii de lei.

Au fost înregistrate 26 de accidente rutiere, 31 persoane au rămas cu traume, iar o persoană a decedat în urma accidentului care a avut loc la data de 2 noiembrie pe bd. Dacia, la trecerea pietonală. Din cele 26 de accidente rutiere, 8 cazuri se datorau depășirii vitezei. Au fost loviți 7 pietoni, dintre care 2 pe trecerea pietonală, iar 5 înafara trecerilor pietonale. Au mai fost înregistrate 231 de accidente mici.

De la începutul anului, au fost înregistrate 1120 de accidente rutiere, 53 de persoane au decedat, 1200 persoane s-au ales cu traume.

Pe parcursul ultimelor 10 luni, cele mai multe accidente s-au înregistrat în sect. Botanică - 259, 14 persoane au decedat; sect. Buiucani - 216 accidente rutiere, 10 persoane au decedat; sect. Centru - 224 de accidente, 5 persoane au decedat; sect. Ciocana - 152 de accidente rutiere, 7 persoane au decedat; sect. Rîșcani - 254 de accidente rutiere, 16 persoane au decedat.  Cele mai multe accidente rutiere au fost înregistrate în luna septembrie - 145 accidente, 8 persoane au decedat. Au fost înregistrate 90 de accidente rutiere cu implicarea minorilor, 2 minori au decedat, 131 minori au rămas traumatizați.

Cu implicarea transportului public, au fost înregistrate 120 de accidente rutiere în total, 3 peroane au decedat, 162 persoane au rămas traumatizate. În total, 45 de autobuze și troleibuze au fost implicate în accidente rutiere, o persoană a decedat; 34 accidente au avut loc cu implicarea maxi taxi-urilor, 59 de persoane au rămas traumatizate; 41 accidente au avut loc cu implicarea taxi-urilor, 2 persoane au decedat, 51 de persoane au rămas traumatizate.

La dispeceratul 902 au parvenit 1551 apeluri, dintre care s-a reacționat la 1074 de apeluri, au reținut în flagrant 12 persoane.


DIRECȚIA GENERALĂ LOCATIV-COMUNALĂ ȘI AMENAJARE

Petru Gontea declară că la întreprinderile municipale nu sunt probleme referitor la conectarea la agentul termic, însă se lucrează la acoperișurile afectate de ultimele ploi.

Au fost acumulate 11640 de cereri privind compensarea cheltuielilor pentru agentul termic.


S.A. „TERMOELECTRICA”

S.A. Termoelectrica funcționează în regim de iarnă. Din cei 4029 consumatori sunt conectați 3675, 414 consumatori încă nu au solicitat conectarea.

Direcțiile municipale înregistrează datorii de aproximativ 10 mln lei.

În acest an se conectează toți consumatorii care solicită această, inclusiv și cei cu datorii.

„Problema datoriilor o soluționăm pe altă cale,” a declarat Veaceslav Eni.


S.A. „APĂ-CANAL CHIŞINĂU”

Cele 3 centrale termice sunt puse în funcțiune și toți locatarii și instituțiile beneficiază de agentul termic. Referitor la livrarea apei, au fost înregistrate 307 de avarii, un număr constant în ultimii ani.


ÎNTREPRINDEREA MUNICIPALĂ REGIA "EXDRUPO"

Au fost executate lucrări conform planului privind întreținerea infrastructurii rutiere, coordonate cu preturile de sectoare. Astfel, s-a efectuat reparația curentă a părții carosabile 1443 m2, lichidarea situațiilor de avariere - 546 m2, salubrizarea manuală a străzilor - 38 de curse (150 tone de gunoi), reparația canalizării pluviale - 24 contoare.

În contextul amenajării străzii 31 august 1989, au fost executate lucrări de plombare a gropilor în perimetrul str. A. Pușkin și str. Mitropolit G. Bănulescu - Bodoni pe o suprafață de 500 m2 și au fost curățați 58 arbori și tăiați 3 arbori bolnavi.

Sensul giratoriu la intersecția str. Lunca Bâcului - str. Uzinelor - str. Industrială a fost finalizat în proporție de 95%. Au fost montate semnalizatoare rutiere și aplicat marcajul rutier provizoriu.


ÎM „ASOCIAȚIA DE GOSPODĂRIRE A SPAȚIILOR VERZI”

S-au efectuat lucrări pentru pregătirea de iarnă. Au fost curățați 58 de arbori, 3 arbori au fost tăiați. De Ziua Națională de Înverzire au fost plantați 2640 de arbori. Lucrările vor continuă și în această săptămână.


DIRECȚIA GENERALĂ EDUCAȚIE, TINERET ȘI SPORT

Începând de astăzi elevii revin din vacanță. Instituțiile școlare au fost reconentate la agentul termic începând cu ziua de vineri, 3 noiembrie.

Lucrările de reparație a acoperișului la liceul teoretic Mihai Eminescu au fost finalizate.

Nistor Grozavu a solicitat reprezentatului DGETS să urmărească personal ca toți candidații să întrunească condițiile necesare la concursul pentru suplinirea funcției de directori ai DETS de sector.


DIRECȚIA AUDIT INTERN

În urmă controlului executat de Curtea de Conturi a fost prezentat un raport referitor la gestionarea patrimoniului public pentru anii 2014 - 2015. Curtea a prezentat 23 recomandări, dintre care 2 au fost completate, 19 sunt parțial implementate, iar 2 nu sunt implementate. Data finală pentru implementare este 21 aprilie 2018.

Nistor Grozavu a atras atenția că Curtea de Conturi poate aplica sancțiuni dacă recomandările nu sunt completate.

Reprezentații direcției informează că au raportat Curții de Conturi la 1 aprilie și 1 octombrie 2017. În comparație cu situația de la 1 aprilie, la 1 octombrie nu s-au constatat evoluții semnificative. Astfel, se constată că există riscul ca nu toate recomandările să fie implementate până la termenul limită.

La recomandarea lui Nistor Grozavu, se va planifica o zi pentru o ședință împreună cu conducătorii subdiviziunilor pentru a pune la punct toate problemele din ordinea de zi.


ALTELE

La finele ședinței operative, primarul general interimar, Silvia Radu, a rugat presa să părăsească sala de ședințe pentru a avea „5 min de intimitate” cu personalul serviciilor primăriei Chișinău, după care, împreună cu viceprimarii, va face declarații de presă.

Reprezentanții mass-media au revenit în sală după aproximativ 10 min.

Silvia Radu i-a mulțumit lui Nistor Grozavu pentru încrederea oferită și răbdarea în a explica toate problemele primăriei. În următoarele 10 zile Silvia Radu va convoca o conferință de presă pentru a comunica planul de acțiuni și prioritățile pentru următoarea perioadă.

Viceprimarul Ruslan Codreanu, de asemenea, i-a mulțumit lui Nistor Grozavu pentru încredere, dar și foștilor colegi din fracțiunea PPEM pentru înaintarea candidaturii. Ruslan Codreanu afirmă că deși este un risc din punct de vedere politic, a acceptat funcția de viceprimar. Aceasta nu este compatibilă cu cea de consilier în cadrul Consiliului Municipal Chișinău și, astfel, Ruslan Codreanu își va depune mandatul de consilieri municipal.

sursă poză: unimedia.info

Video:

 


Distribuie